ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 19 martie

2008, reclamantele T.I. și N.F., au solicitat instanței – în contradictoriu cu Primăria

comunei Balotești, județul Ilfov și Primarul comunei Balotești – să dispună

obligarea pârâților la restituirea, pe vechiul amplasament, a terenului în

suprafață de 5000 mp, din fosta moșie Preoțești - Petrești, situat în

intravilanul comunei Balotești.

În motivarea cererii, întemeiată pe

dispozițiile art. 948, art. 969, art. 1199 și art. 1200 pct. 4 C. civ., reclamantele

au arătat că terenul a aparținut autorului lor, I.G.P., care l-a achiziționat

prin Convenția nr. 7901 din 23 mai 1945, ulterior nemișcătorul fiind

„confiscat” de Statul Român și preluat, fără titlu.

La 2 iunie 2008, reclamantele și-au

precizat cererea arătând că aceasta este o acțiune în revendicare întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ., solicitând introducerea în cauză în calitate de

pârâți și a Consiliului local al comunei Balotești, jud. Ilfov, precum și a

Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1205 din 3 iulie

2008, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile speciale

ale Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 33/1994.

Astfel, se reține, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 213/1998, imobilele preluate de stat fără titlu

valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora,

dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Or, se mai arată, odată cu intrarea

în vigoare a Legilor speciale nr. 18/1991 și nr. 10/2001, pentru toate

imobilele care se circumscriu domeniului lor de aplicare, persoanele

îndreptățite pot obține restituirea în natură sau acordarea unor măsuri

reparatorii prin echivalent, numai în condițiile reglementate de actele

normative în discuție, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în

justiție repararea prejudiciului cauzat, incidența dreptului comun fiind, în

aceste situații, exclusă.

Apelul declarat, împotriva acestei

hotărâri, de către reclamante, a fost admis de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr.

85/A din 10 februarie 2009, a desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare primei instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că, fără a administra nicio

probă cât privește identificarea imobilului revendicat și regimul său juridic,

prima instanță a soluționat cauza pe excepție, soluția inadmisibilității

acțiunii în revendicare fiind analizată în abstract.

Pentru ca reclamantele să nu fie

prejudiciate, în sensul de a beneficia de dublul grad de jurisdicție, s-a

apreciat că instanța fondului este cea care trebuie să verifice ce demersuri au

fost efectuate de acestea în vederea restituirii terenului în natură, dacă s-au

formulat cereri în acest scop, dar și modalitatea de preluare a imobilului în

raport de momentul exproprierii, respectiv anul 1943.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice care, invocând

temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în

apel pe considerentul greșitei trimiteri a cauzei spre rejudecare, în

condițiile în care atât situația de fapt cât și regimul juridic al terenului

erau pe deplin lămurite.

În susținerea recursului, se invocă

și dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care „interzice accesul” la o acțiune

în constatare, atâta timp cât partea are posibilitatea introducerii unei

acțiuni în realizarea dreptului.

Astfel, se arată, este inadmisibilă

o acțiune formulată pe dreptul comun atâta timp cât reclamantele aveau deschisă

calea prevăzută de Legea nr. 18/1991, act normativ cu caracter special,

reparatoriu, care prevede o anumită procedură pentru a se obține restituirea

terenurilor preluate de stat.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Pentru a stabili eventualul concurs

între legile speciale cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, în a

căror sferă de aplicare ar putea intra terenul în litigiu, și dreptul comun,

instanța fondului trebuia să clarifice anumite aspecte care sunt de esența

litigiului, cum ar fii modalitatea și data la care nemișcătorul a intrat în

patrimoniul autorului reclamantelor, data preluării acestuia în proprietatea

statului precum și persoane (fizică sau juridică) de la care imobilul a fost

preluat, stabilirea cu exactitate a identității dintre imobilul ce a aparținut

autorului I.G.P. și cel ce a făcut obiect al decretului de expropriere, precum

și regimul juridic pe care îl avea terenul atât la data exproprierii cât și la

momentul formulării cererii de restituire.

În speță, atât cele învederate prin

cererea introductivă cât și actele depuse la dosar, relevă o serie de

neconcordanțe, fără lămurirea cărora instanța nu poate stabili corect cadrul

procesual.

Astfel, terenul apare ca fiind

trecut în proprietatea statului, urmare exproprierii operată prin decizia nr.

26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a V-a, (dată care

plasează preluarea nemișcătorului în afara perioadei de referință a legilor

speciale privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv) în vreme

ce „Convenția” încheiată între SC M.R. și autorul reclamanților datează din 23

mai 1945, dată ulterioară momentului la care se pretinde că imobilul ar fi fost

expropriat (a se vedea f. 11, f. 39 și f. 101 – dos. 10565/3/2008 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă).

Ca atare, în mod corect instanța de

control judiciar a reținut că, fără a identifica terenul în litigiu și fără a

lămuri, prin probe concludente, regimul său juridic, pentru ca în funcție de

aceste elemente să se poată stabili dacă acesta intră în sfera de reglementare

a legilor speciale sau poate face obiect al revendicării pe calea dreptului

comun, instanța fondului a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, fără

a se preocupa de stabilirea exactă a cadrului procesual.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București împotriva

deciziei nr. 85 A din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.