ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 martie 2008, reclamantele T.I. și N.F., au solicitat instanței – în contradictoriu cu Primăria comunei Balotești, județul Ilfov și Primarul comunei Balotești – să dispună obligarea pârâților la restituirea, pe vechiul amplasament, a terenului în suprafață de 5000 mp, din fosta moșie Preoțești - Petrești, situat în intravilanul comunei Balotești. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 948, art. 969, art. 1199 și art. 1200 pct. 4 C. civ., reclamantele au arătat că terenul a aparținut autorului lor, I.G.P., care l-a achiziționat prin Convenția nr. 7901 din 23 mai 1945, ulterior nemișcătorul fiind „confiscat” de Statul Român și preluat, fără titlu.

La 2 iunie 2008, reclamantele și-au precizat cererea arătând că aceasta este o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți și a Consiliului local al comunei Balotești, jud. Ilfov, precum și a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1205 din 3 iulie 2008, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 33/1994. Astfel, se reține, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998, imobilele preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Or, se mai arată, odată cu intrarea în vigoare a Legilor speciale nr. 18/1991 și nr. 10/2001, pentru toate imobilele care se circumscriu domeniului lor de aplicare, persoanele îndreptățite pot obține restituirea în natură sau acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, numai în condițiile reglementate de actele normative în discuție, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție repararea prejudiciului cauzat, incidența dreptului comun fiind, în aceste situații, exclusă. Apelul declarat, împotriva acestei hotărâri, de către reclamante, a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 85/A din 10 februarie 2009, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, fără a administra nicio probă cât privește identificarea imobilului revendicat și regimul său juridic, prima instanță a soluționat cauza pe excepție, soluția inadmisibilității acțiunii în revendicare fiind analizată în abstract. Pentru ca reclamantele să nu fie prejudiciate, în sensul de a beneficia de dublul grad de jurisdicție, s-a apreciat că instanța fondului este cea care trebuie să verifice ce demersuri au fost efectuate de acestea în vederea restituirii terenului în natură, dacă s-au formulat cereri în acest scop, dar și modalitatea de preluare a imobilului în raport de momentul exproprierii, respectiv anul 1943. În cauză, a declarat recurs în termen legal, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul greșitei trimiteri a cauzei spre rejudecare, în condițiile în care atât situația de fapt cât și regimul juridic al terenului erau pe deplin lămurite. În susținerea recursului, se invocă și dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care „interzice accesul” la o acțiune în constatare, atâta timp cât partea are posibilitatea introducerii unei acțiuni în realizarea dreptului. Astfel, se arată, este inadmisibilă o acțiune formulată pe dreptul comun atâta timp cât reclamantele aveau deschisă calea prevăzută de Legea nr. 18/1991, act normativ cu caracter special, reparatoriu, care prevede o anumită procedură pentru a se obține restituirea terenurilor preluate de stat.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Pentru a stabili eventualul concurs între legile speciale cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, în a căror sferă de aplicare ar putea intra terenul în litigiu, și dreptul comun, instanța fondului trebuia să clarifice anumite aspecte care sunt de esența litigiului, cum ar fii modalitatea și data la care nemișcătorul a intrat în patrimoniul autorului reclamantelor, data preluării acestuia în proprietatea statului precum și persoane (fizică sau juridică) de la care imobilul a fost preluat, stabilirea cu exactitate a identității dintre imobilul ce a aparținut autorului I.G.P. și cel ce a făcut obiect al decretului de expropriere, precum și regimul juridic pe care îl avea terenul atât la data exproprierii cât și la momentul formulării cererii de restituire.

În speță, atât cele învederate prin cererea introductivă cât și actele depuse la dosar, relevă o serie de neconcordanțe, fără lămurirea cărora instanța nu poate stabili corect cadrul procesual. Astfel, terenul apare ca fiind trecut în proprietatea statului, urmare exproprierii operată prin decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a V-a, (dată care plasează preluarea nemișcătorului în afara perioadei de referință a legilor speciale privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv) în vreme ce „Convenția” încheiată între SC M.R. și autorul reclamanților datează din 23 mai 1945, dată ulterioară momentului la care se pretinde că imobilul ar fi fost expropriat (a se vedea f. 11, f. 39 și f. 101 – dos.

10565/3/2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă). Ca atare, în mod corect instanța de control judiciar a reținut că, fără a identifica terenul în litigiu și fără a lămuri, prin probe concludente, regimul său juridic, pentru ca în funcție de aceste elemente să se poată stabili dacă acesta intră în sfera de reglementare a legilor speciale sau poate face obiect al revendicării pe calea dreptului comun, instanța fondului a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, fără a se preocupa de stabilirea exactă a cadrului procesual. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București împotriva deciziei nr. 85 A din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.