ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând asupra recursului
comercial de față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 17 din 31 octombrie 2008,
Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca
netimbrată acțiunea reclamantului S.V. prin care s-a solicitat anularea
hotărârilor A.G.A. ale pârâtei SC K.G.I. SRL din 17 decembrie 2006 și 18
decembrie 2007.
Prin decizia nr. 58 din 29 iunie
2009, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a respins apelul declarat ca
nefondat.
Prin decizia nr. 772 din 25
februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat
de reclamant și a casat decizia atacată, trimițând cauza spre rejudecare
instanței de apel, Înalta Curte reținând criticile privind nemotivarea deciziei
atacate.
Prin decizia nr. 49 din 8 iulie
2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, în rejudecare,
instanța de apel a respins apelul declarat ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel
a reținut că reclamantul a solicitat instanței, constatarea nulității absolute
a hotărârilor A.G.A. ale pârâtei, din data de 17 decembrie 2006 și 18 decembrie
2007, pentru nereguli ce atrag nulitatea absolută a hotărârilor atacate, astfel
încât nu pot fi puse în discuție indiferent de data sesizării instanței.
Astfel, Curtea de Apel a reținut că
pentru hotărârea A.G.A. din 17 decembrie 2006, reclamantul a invocat încălcarea
dispozițiilor imperative privind convocarea A.G.A., ordinea de zi și cvorumul,
arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990,
în sensul că în convocator nu a fost trecută pe ordinea de zi revocarea sa din
funcția de administrator și numirea unui alt administrator.
Curtea de apel a apreciat că atare
dispoziții nu sunt aplicabile în speță, întrucât se referă la societățile pe
acțiuni, motiv pentru care în speță sunt incidente dispozițiile art. 195 alin.
(3) din Legea nr. 31/1990, dispoziții care, având în vedere și conținutul art. 16
alin. (2) din statutul pârâtei au fost respectate în speță, întrucât intimata –
pârâtă a făcut dovada expedierii convocatorului către apelantul – pârât prin
scrisoare recomandată.
A fost respins și motivul privind
neconcordanța dintre ordinea de zi inserată în convocator și cea dezbătură în A.G.A.,
întrucât neînserarea expresă în convocator a mențiunii de revocare a
apelantului din funcția de administrator nu atrage nulitatea absolută, deoarece
revocarea poată să apară și ca rezultat al dezbaterilor din cadrul A.G.A.
Curtea de Apel a respins și
criticile relative la nerespectarea condițiilor privind votarea și adoptarea
AG, reținând că dispozițiile art. 126 și art. 77 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,
nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, contrar susținerilor
apelantului, întrucât aceste dispoziții se referă la societățile pe acțiuni.
Instanța de apel a apreciat că
hotărârea de revocare din funcție a apelantului – reclamant a fost adoptată cu
majoritatea absolută a asociaților și părților sociale, majoritate prevăzută de
art. 10 alin. (2) din statut și art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care
se calculează fără să fie avute în vedere voturile administratorului revocat,
dată fiind contrarietatea de interese, prevăzută de art. 79 din Legea nr. 31/1990,
republicată.
Au fost înlăturate de către instanța
de apel și criticile relative la nerespectarea modalității de vot prevăzută de art.
130 din lege, întrucât acest text nu se aplică la societățile cu răspundere
limitată, precum și critica privind nulitatea absolută a A.G.A. din 17
decembrie 2006 pentru nesemnarea procesului – verbal al acesteia de către
apelant, întrucât o atare sancțiune nu există.
Cât privește hotărârea A.G.A. din 18
decembrie 2007, Curtea de Apel a reținut că se invocă nulitatea absolută pentru
nerespectarea dispozițiilor legale privind locul ținerii A.G.A., or, conform art.
195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și art. 16 din statutul societății, acestea
sunt dispoziții supletive, menite să protejeze un interes particular, astfel
încât nu se sancționează cu nulitatea absolută. În plus, s-a reținut că
reclamantul nu a dovedit vătămarea care i s-a produs prin ținerea A.G.A. în alt
loc.
S-a mai reținut că și pentru hotărârea
A.G.A. din 18 decembrie 2007, recurentul – reclamant a invocat nerespectarea
dispozițiilor privind convocarea, or în speță, s-a făcut dovada emiterii
convocatorului către apelantul reclamant prin scrisoare recomandată.
Și critica privind nerespectarea
condiției de cvorum a fost înlăturată, instanța de apel apreciind că, la fel ca
și în cazul hotărârii A.G.A. din 17 decembrie 2006, numirea unui administrator
s-a făcut cu majoritatea absolută a asociaților și părților sociale prevăzute
de art. 10 din statut și art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dispozițiile
art. 126 nefiind aplicabile societăților cu răspundere limitată.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs, apelantul – reclamant, criticând decizia atacată pentru motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de
nelegalitate formulate, recurentul – reclamant arată că motivarea instanței de
apel este sumară și confuză, astfel încât decizia pronunțată este nulă, urmând
a fi casată, deoarece instanța de apel reia considerentele sentinței de fond.
Recurentul – reclamant arată că
instanța de apel a răspuns criticii apelantului – reclamant relativă la
neincluderea pe ordinea de zi a măsurii privind revocarea sa din funcție,
reluând considerentele de la fond.
Ca atare a fost încălcat art. 6 alin.
(1) din C.E.D.O. privind dreptul reclamantului la un proces echitabil.
În continuare, recurentul –
reclamant reia criticile privind nelegalitatea hotărârilor A.G.A. atacate,
arătând, în esență că:
- hotărârea A.G.A. din 17 decembrie
2006 este nulă pentru că nu include pe ordinea de zi revocarea sa din funcție,
ceea ce atrage nulitatea convocării unei atare adunări și, implicit, nulitatea
hotărârii adoptată în aceste circumstanțe.
- întrucât revocarea administratorilor
este supusă regulilor de la mandatul comercial, revocarea se poate dispune doar
pentru motive temeinice, în cazul revocării intempestive societatea putând fi
obligată la daune – interese;
- modul de votare în A.G.A. din 17
decembrie 2006 nu a fost respectat față de dispozițiile art. 126 din Legea nr. 31/1990
și art. 77 din aceeași lege;
- în adoptarea hotărârii A.G.A. din
aceeași dată i s-a interzis recurentului – reclamant să participe la vot, în
schimb i s-a permis asociatului numit administrator să voteze numirea sa în
funcție, astfel încât au fost încălcate dispozițiile art. 192 alin. (2) și art.
1 alin. (2) din statutul societății.
- au fost încălcate dispozițiile art.
130 din Legea nr. 31/1990, privind caracterul secret al votului;
- procesul verbal al A.G.A. din 17
decembrie 2006 a fost semnat doar de administratorul interimar și există
neconcordanță între cele cuprinse în convocare, cele discutate și cele
consemnate în procesul verbal;
- au fost încălcate dispozițiile art.
136
1
din Legea nr. 31/1990 privind executarea cu bună credință de
către acționari a drepturilor lor;
- cât privește primirea
convocatorului pentru A.G.A. din 18 decembrie 2007 prin scrisoare recomandată,
de către recurent, aceasta a arătat că în acea perioadă între părți a existat o
amplă corespondență, astfel încât este posibil ca recomandata să fi fost
primită dar nu cuprindea convocatorul și, oricum, nu a fost primită în timp
util;
- instanțele nu au lămurit de ce
intimata a ținut două A.G.A. privind aceeași problemă, ceea ce creează
îndoieli;
- cât privește A.G.A. din 18
decembrie 2007 și aceasta a fost adoptată cu încălcarea art. 10 alin. (2) din
statut și art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind condițiile de
cvorum, precum și art. 126 din Legea nr. 31/1990, întrucât administratorul
numit nu putea să voteze;
- în continuare, recurentul –
reclamant invocă motive privind incompatibilitatea administratorului numit față
de funcția de administrator deținută de soția acestuia.
Examinând actele și lucrările
dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reține
că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică de nelegalitate
privește nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., relative
la motivarea hotărârilor judecătorești, recurentul – reclamant apreciind că
decizia atacată are o motivare sumară și confuză, instanța de apel nerăspunzând
tuturor motivelor de apel invocate.
Înalta Curte reține că motivul
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 alin.
(5) C. proc. civ., este nefondat, fiind infirmat de conținutul motivelor de
apel și de considerentele instanței de apel care au răspuns fiecărui motiv de
apel invocat de apelantul – reclamant.
Ca atare, nu se pune problema
încălcării dreptului recurentului – reclamant la un proces echitabil prevăzut
de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., întrucât instanța de apel a răspuns pe larg
problemelor de drept cu care a fost investită, dezlegând problema principală
relativă la nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. ale intimatei – pârâte, cu
care instanțele de fond au fost investite.
În ceea ce privește criticile
privind nelegalitatea hotărârilor A.G.A., Înalta Curte reține că acestea sunt
nefondate, hotărârea instanței de apel fiind legală și amplu argumentată cu
privire la fiecare motiv invocat de recurentul – reclamant, astfel:
- apelul relativ la neincluderea pe
ordinea de zi a măsurii revocării din funcție a recurentului – reclamant a fost
legal tranșată de instanța de fond, aceasta reținând că dată fiind
posibilitatea revocării mandatului administratorului oricând, conform Legii nr.
31/1990, republicată, nu este necesară includerea pe ordinea de zi, în situația
în care o atare măsură a fost luată ca rezultat al dezbaterilor din cadrul A.G.A.
Această posibilitate este deschisă de legea generală a societăților comerciale
care privește revocarea ad nutum a mandatarilor unei societăți comerciale;
- critica privind posibilitatea
administratorului revocat de a solicita daune – interese nu poate fi analizată
în cadrul prezentei acțiuni al cărui petit se referă la nulitatea unor hotărâri
A.G.A., acțiunea de față neincluzând solicitarea administratorului revocat de a
i se acorda daune – interese. Cât privește aspectul relativ la posibilitatea
revocării doar pentru justă cauză a mandatului administratorului, Înalta Curte
reține că această critică este nefondată, față de reținerea posibilității
revocării ad nutum a unui atare mandat;
- reiterarea motivului de
nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 126 și art. 77 din Legea nr. 31/1990,
față de considerentele deciziei de apel în care se reține inaplicabilitatea
acestor texte în speța de față întrucât nu vizează o societate pe acțiuni, fără
ca recurentul – reclamant să critice în vreun fel această dezlegare a instanței
de apel, de altfel corectă și legală, apare ca nefondată;
- nici critica privind încălcarea
condiției de cvorum prevăzută de art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,
republicată, și art. 10 alin. (2) din statut, nu poate fi primită, instanța de
apel răspunzând nemulțumirii recurentului – reclamant relativ la interdicția
administratorului revocat de a vota propria revocare din funcție, dată fiind
contrarietatea de interese ce ar putea împiedica desfășurarea în continuare a
activității societății comerciale. Or, o atare contrarietate de interese nu
există, în cazul numirii în funcție a unui administrator. Ca atare, într-un
atare caz, nulitatea absolută la care face referire art. 132 alin. (2) din lege
nu se mai apreciază prin neincluderea votului exprimat de administratorul ce
urmează să fie ales.
- ca și în ipoteza reiterării
încălcării art. 126 din Legea nr. 31/1990, și în ipoteza reiterării art. 130
din aceeași lege, recurentul – reclamant nu critică soluția instanței de apel
care reține în considerente inaplicabilitatea acestui text de lege societăților
cu răspundere limitată;
- aceeași situație se repetă și în
cazul motivului privind nesemnarea procesului verbal al A.G.A. de către
recurentul – reclamant aspect ce nu atrage sancțiunea nulității absolute a A.G.A.,
astfel cum a apreciat și instanța de apel, o atare semnare nefiind solicitată
dat fiind conflictul de interese dintre administratorul revocat și ceilalți
asociați ai societății implicate;
- cât privește exercitarea
drepturilor lor de către ceilalți acționari cu rea credință, o atare critică,
nu poate fi primită, întrucât recurentul – reclamant nu a arătat și dovedit în
fața instanțelor de judecată reaua credință a celorlalți asociați;
- aspectul învederat relativ la
neprimirea convocatorului, sau în orice caz, la primirea cu întârziere, apare
ca șicanator, dat fiind că recurentul – reclamant face afirmații, pe de pe o
parte nefondate în fața instanțelor de fond, iar pe de altă parte contradictorii,
invocând atât neprimirea convocatorului, cât și primirea cu întârziere a
convocării;
- având în vedere considerentele
deja expuse cu privire la respectarea, în speță, a dispozițiilor art. 192 alin.
(2) și art. 10 alin. (2) din statutul societății, pentru adoptarea hotărârii A.G.A.
din 17 decembrie 2006, Înalta Curte reține ca nefondată critica de nelegalitate
întemeiată pe aceleași argumente cu privire la hotărârea A.G.A. din 8 decembrie
2007;
- în ceea ce privește nelămurirea
îndoielilor determinate de adoptarea a două hotărâri A.G.A. privind aceeași
problemă, Înalta Curte reține că instanțele de judecată au fost investite cu o
acțiune în constatarea nulității absolute a două hotărâri A.G.A. pentru
nerespectarea unor norme privind convocarea, cvorumul și adoptarea, Legea nr. 31/1990,
neprevăzând niciun motiv de nulitate absolută/relativă pentru ipoteza
învederată de recurentul – reclamant, în plus, dat fiind principiul
disponibilității aplicabil în procesul civil, instanța civilă nu se poate
sesiza din oficiu și nici nu poate face aprecieri în afara cadrului procesual
stabilit prin cererea de chemare în judecată;
- ultima critică relativă la
incompatibilitatea administratorului ales este invocată pentru prima dată în
recurs, neputând fi primită de Înalta Curte, dat fiind caracterul extraordinar
al acestei căi de atac și, în plus, privește aspecte de netemeinicie ce nu pot
fi invocate direct în această fază procesuală.
Pentru considerentele mai sus
invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul
declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
recurentul - reclamantul S.V. împotriva deciziei nr. 49 din 8 iulie 2010 pronunțată
de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 25 ianuarie 2011.