ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 17 din 31

octombrie 2008, dată în Camera de consiliu, Tribunalul Iași, secția comercială

și contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată cererea prin care

reclamantul S.V. a solicitat anularea Hotărârilor A.G.A. pârâtei SC K.G.I.F.N.

SRL luate la 17 decembrie 2006 și din 18 decembrie 2007.

În esență, instanța

de fond a reținut că deși reclamantul a susținut că cele două hotărâri atacate

ar fi lovite de nulitate absolută, din analiza neregulilor invocate instanța a

apreciat că, dacă ar fi fost operante, neregulile ar fi atras nulitatea lor

relativă, reclamantul invocând dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea

31/1990 doar pentru a eluda termenul de contestare a celor două hotărâri.

În consecință,

instanța a reținut că hotărârea din 17 decembrie 2006 s-a luat în prezența

reclamantului, ce a fost legal convocat prin scrisoare recomandată, că ordinea

de zi a fost identică cu cea menționată în convocator și că votul reclamantului

nu era decisiv, deoarece cvorumul era îndeplinit doar prin votul celorlalți doi

asociați.

Nici manifestarea

votului public nu atrage nulitatea hotărârii întrucât votul secret reglementat

în dispozițiile art. 130 din Legea nr. 31/1990 este prevăzut doar în cazul

existenței unui Consiliu de administrație și nu în cazul unui administrator

unic, cum este cazul în speță.

De asemenea,

hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007 a fost luată cu convocarea legală a

reclamantului prin scrisoare recomandată, acesta fiind înștiințat asupra

locului ținerii adunării, asupra ordinii de zi și cu cvorumul impus de art. 10

din actul constitutiv.

În consecință,

acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Apelul declarat de

reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.

58 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială.

Instanța de apel a

reținut că tribunalul a reținut corect că nu s-au produs încălcările

argumentate de reclamant, că pentru hotărârea A.G.A. din 17 decembrie 2006 nu

se verifică prezența vreunei încălcări a dispozițiilor legale ori statutare de

natură a atrage nulitatea, art. 126 și 130 din Legea nr. 31/1990 fiind

aplicabile doar societăților pe acțiuni și nu societăților cu răspundere

limitată.

Cât privește

hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007 instanța a reținut că reclamantul nu

invocă motive de ordine publică, el fiind convocat cu respectarea dispozițiilor

art. 195 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs recurentul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., critică decizia din apel pentru că nu cuprinde argumentele pe care se

sprijină, nerespectând cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, deși decizia

din apel are 6 pagini, redând amplu argumentarea instanței de fond, criticile

sale invocate în apel și apărările intimatei din întâmpinare, motivarea

soluției date în apel o reprezintă doar patru fraze sumare și confuze pe o

jumătate de pagină care nu cuprinde considerentele ce au format convingerea

instanței, ceea ce practic echivalează cu o nemotivare și cu încălcarea

dreptului său la un proces echitabil, recunoscut de Constituție și Convenția

Europeană pentru Drepturile Omului.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul susține că decizia din apel este lipsită de temei legal și dată cu

încălcarea legii deoarece instanța nu argumentează de ce motivele invocate de

el ar atrage nulitatea relativă și nu absolută, deși legea și practica

judiciară au statuat că neregulile semnalate de el încalcă dispoziții legale

imperative referitoare la convocare, ordinea de zi, exprimarea votului și

adoptarea hotărârii.

În acest sens

recurentul apreciază că instanța de apel a preluat aprecierile instanței de

fond și a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 195 alin.

(3) din Legea nr. 31/1990, a art. 117 alin. (6), art. 77, art. 79 și art. 192

din același act normativ.

De asemenea, cu

privire la hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007, instanța de apel greșit a

apreciat că nu este lovită de nulitate, încălcând astfel dispozițiile art. 110

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privitoare la locul ținerii adunării, art. 10

alin. (2) din actul constitutiv și art. 192 din Legea nr. 31/1990.

Recursul este

întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:

Criticile

recurentului referitoare la nemotivarea deciziei din apel sunt întemeiate

deoarece instanța de apel, după ce redă amplu criticile invocate de apelant

(pag. 2-4) și apărările pe care intimata pârâtă le formulează în legătură cu

aceste critici (pag. 4-6), ele vizând aspecte de fapt, dar și încălcarea unor

norme legale incidente în cauză, argumentează soluția dată extrem de sumar și

fără a răspunde criticilor recurentului.

Or, potrivit

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să

cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței

precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, argumentarea

reprezentând, practic, explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar

al acestuia și garanția caracterului echidistant al procedurii judiciare și a

respectării dreptului la apărare al părților și la un proces echitabil.

Această cerință nu a

fost respectată în speță de instanța de apel care expediază argumentarea

soluției date doar în patru fraze cu referire la obiectul cererii

reclamantului, la împrejurarea că instanța de fond a reținut corect că nu s-au

produs încălcările pretinse de reclamant și apoi câte o frază pentru fiecare

hotărâre a asociaților atacată, nerezultând cu claritate nici măcar dacă

instanța a avut în vedere motive de nulitate relativă sau de nulitate absolută,

motivarea pe acest aspect fiind chiar contradictorie.

În această situație

Curtea apreciază că nu se poate face un control al legalității soluției date,

aspectele invocate de recurent prin cea de-a doua critică, întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. neputând fi analizate - omisso medio

- pentru prima dată în recurs, câtă vreme instanța de apel nu a analizat

criticile apelantului și apărările intimatei în legătură cu dispozițiile legale

invocate în speță.

În consecință, Curtea

va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și va casa

decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

reclamantul S.V. împotriva Deciziei nr. 58 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel

Iași, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.