ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 17 din 31 octombrie 2008, dată în Camera de consiliu, Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată cererea prin care reclamantul S.V. a solicitat anularea Hotărârilor A.G.A. pârâtei SC K.G.I.F.N. SRL luate la 17 decembrie 2006 și din 18 decembrie 2007. În esență, instanța de fond a reținut că deși reclamantul a susținut că cele două hotărâri atacate ar fi lovite de nulitate absolută, din analiza neregulilor invocate instanța a apreciat că, dacă ar fi fost operante, neregulile ar fi atras nulitatea lor relativă, reclamantul invocând dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990 doar pentru a eluda termenul de contestare a celor două hotărâri.

În consecință, instanța a reținut că hotărârea din 17 decembrie 2006 s-a luat în prezența reclamantului, ce a fost legal convocat prin scrisoare recomandată, că ordinea de zi a fost identică cu cea menționată în convocator și că votul reclamantului nu era decisiv, deoarece cvorumul era îndeplinit doar prin votul celorlalți doi asociați. Nici manifestarea votului public nu atrage nulitatea hotărârii întrucât votul secret reglementat în dispozițiile art. 130 din Legea nr. 31/1990 este prevăzut doar în cazul existenței unui Consiliu de administrație și nu în cazul unui administrator unic, cum este cazul în speță. De asemenea, hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007 a fost luată cu convocarea legală a reclamantului prin scrisoare recomandată, acesta fiind înștiințat asupra locului ținerii adunării, asupra ordinii de zi și cu cvorumul impus de art. 10 din actul constitutiv.

În consecință, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 58 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială. Instanța de apel a reținut că tribunalul a reținut corect că nu s-au produs încălcările argumentate de reclamant, că pentru hotărârea A.G.A. din 17 decembrie 2006 nu se verifică prezența vreunei încălcări a dispozițiilor legale ori statutare de natură a atrage nulitatea, art. 126 și 130 din Legea nr. 31/1990 fiind aplicabile doar societăților pe acțiuni și nu societăților cu răspundere limitată. Cât privește hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007 instanța a reținut că reclamantul nu invocă motive de ordine publică, el fiind convocat cu respectarea dispozițiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru că nu cuprinde argumentele pe care se sprijină, nerespectând cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, deși decizia din apel are 6 pagini, redând amplu argumentarea instanței de fond, criticile sale invocate în apel și apărările intimatei din întâmpinare, motivarea soluției date în apel o reprezintă doar patru fraze sumare și confuze pe o jumătate de pagină care nu cuprinde considerentele ce au format convingerea instanței, ceea ce practic echivalează cu o nemotivare și cu încălcarea dreptului său la un proces echitabil, recunoscut de Constituție și Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că decizia din apel este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii deoarece instanța nu argumentează de ce motivele invocate de el ar atrage nulitatea relativă și nu absolută, deși legea și practica judiciară au statuat că neregulile semnalate de el încalcă dispoziții legale imperative referitoare la convocare, ordinea de zi, exprimarea votului și adoptarea hotărârii. În acest sens recurentul apreciază că instanța de apel a preluat aprecierile instanței de fond și a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, a art. 117 alin. (6), art. 77, art. 79 și art. 192 din același act normativ.

De asemenea, cu privire la hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007, instanța de apel greșit a apreciat că nu este lovită de nulitate, încălcând astfel dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privitoare la locul ținerii adunării, art. 10 alin. (2) din actul constitutiv și art. 192 din Legea nr. 31/1990. Recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta: Criticile recurentului referitoare la nemotivarea deciziei din apel sunt întemeiate deoarece instanța de apel, după ce redă amplu criticile invocate de apelant (pag. 2-4) și apărările pe care intimata pârâtă le formulează în legătură cu aceste critici (pag. 4-6), ele vizând aspecte de fapt, dar și încălcarea unor norme legale incidente în cauză, argumentează soluția dată extrem de sumar și fără a răspunde criticilor recurentului.

Or, potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, argumentarea reprezentând, practic, explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia și garanția caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților și la un proces echitabil.

Această cerință nu a fost respectată în speță de instanța de apel care expediază argumentarea soluției date doar în patru fraze cu referire la obiectul cererii reclamantului, la împrejurarea că instanța de fond a reținut corect că nu s-au produs încălcările pretinse de reclamant și apoi câte o frază pentru fiecare hotărâre a asociaților atacată, nerezultând cu claritate nici măcar dacă instanța a avut în vedere motive de nulitate relativă sau de nulitate absolută, motivarea pe acest aspect fiind chiar contradictorie. În această situație Curtea apreciază că nu se poate face un control al legalității soluției date, aspectele invocate de recurent prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. neputând fi analizate - omisso medio - pentru prima dată în recurs, câtă vreme instanța de apel nu a analizat criticile apelantului și apărările intimatei în legătură cu dispozițiile legale invocate în speță. În consecință, Curtea va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva Deciziei nr. 58 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.