ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9315/2009

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 32150/3 din 25 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții V.L.I. și W.R.Șt. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. obligarea celei din urmă la emiterea unei decizii motivate privind soluționarea notificării referitoare la imobilul situat în București . În motivarea contestației, reclamanții au arătat că inițial au adresat notificare către R.O. SA. Întrucât nu au primit nici un răspuns la notificarea adresată, în anul 2006 au formulat acțiune la instanță prin care au solicitat obligarea respectivei societăți să emită o decizie motivată în calitate de unitate deținătoare a imobilului în litigiu.

În cursul procesului, reclamanții au aflat că societatea era privatizată conform actelor anexate cauzei, instanța reținând lipsa calității procesuale pasive a societății, dar a afirmat că societatea notificată era obligată în temeiul Legii nr. 10/2001 să transmită notificarea A.V.A. S. În raport de această situație, reclamanții au formulat prezenta acțiune î mpotriva p â râte i și au fost obligați să emită decizia motivată cu privire la notificarea adresată în temeiul Legii nr. 10/2001. Reclamanții au mai precizat că imobilul care a aparținut autorului l.V. I., a fost naționalizat în baza Legii nr. I 19/1948 și au făcut dovada cu acte, în sensul că autorul lor a fost proprietarul fabricii, iar de la data notificării și până în prezent nu au primit niciun răspuns.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 643 din 31 martie 2008, a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea nr. 2882 din 9 august 2001 formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în esență următoarele aspecte: Prin notificarea nr. 2882 din 9 august 2001, comunicată SC R.O. SA reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului, situat în București, str. Baicului (fostă șoseaua Gării Obor), care a aparținut autorului lor, imobil compus din teren și construcție, respectiv fosta Fabrică de carton asfaltat I.I.V., care a fost naționalizată prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7, poz.

56. Prin sentința civilă nr. 21 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. l0/2001, SC R.O. SA era o societate comercială privatizată integral, aspect necontestat de către niciuna dintre părți și care se încadra în dispozițiile art. 29 din Legea nr. l0/2001, situație în care soluționarea notificării revine A. V.A.S. Nu s-a putut reține apărarea pârâtei, în sensul că nu ar avea această obligație, întrucât nu i s-a adresat nicio notificare și nici acte doveditoare privind calitatea de persoane îndreptățite pentru reclamanți în raport de cerințele exprese ale art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestui text, notificarea face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) ale aceluiași text, chiar în situația în care a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.

În raport de aceste aspecte, instanța a reținut că reclamanții au formulat și înregistrat în termen notificarea cu privire la imobilul situat în București, str. Baicului (fostă șos. Gării Obor), ce a aparținut autorului lor, imobil compus din teren și construcție, respectiv fosta Fabrică de carton asfaltat I.I.V., naționalizat prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7, poz. 56 și potrivit art. 29 din Legea nr. l0/2001, pârâta A.V.A. S. este obligată să răspundă la notificare. Hotărârea instanței de prin apelul declarat de pârâta A.V.A.S. S-a susținut în primul rând, că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât normele Legii nr. l0/2001 au caracter imperativ și nu dispozitiv.

A mai arătat apelanta că, mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. l0/2001 este alcătuit din două etape succesive, una administrativă care este obligatorie și a doua, respectiv procedura judiciară este facultativă și subsidiară, astfel că, pentru a apela la cea de a doua procedură, reclamanții erau obligați să parcurgă procedura obligatorie. A susținut apelanta că până în prezent nu a înregistrat nicio notificare a reclamanților, ceea ce denotă că nu s-a parcurs procedura administrativă obligatorie. În ceea ce privește fondul cauzei, hotărârea apelată a fost criticată pentru nelegalitate, susținându-se că în mod greșit apelanta a fost obligată să soluționeze notificarea, fără să fie investită legal cu soluționarea ei.

Pentru dobândirea calității de persoană îndreptățită în sensul legii și aplicarea art. 29 a susținut apelanta că intimații erau obligați să respecte dispozițiile art. 29 și art. 22 din Legea nr. l0/2001, republicată. Fată de aceste texte, s-a susținut că intimații erau obligați să comunice notificarea privind imobilul revendicat, actele doveditoare pentru dovedirea susținerilor, pentru ca astfel să se parcurgă faza administrativă prevăzută de lege și să se finalizeze prin emiterea unei decizii motivate. În final, s-a arătat că instanța de fond, printr-o apreciere superficială a probelor și în condițiile în care nu s-a dovedit comunicarea notificării a obligat-o la emiterea unei dispoziții în temeiul Legii nr. l0/2001.

Prin decizia civilă nr. l91/ A din 25 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. l43 din 21 martie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți V.L.I. și W.R.Șt., decedat. S-a reținut, în esență că, Legea nr. 10/2001 stabilește din punct de vedere procedural două etape succesive, una administrativă și una judiciară, prima fiind obligatorie. În speță, așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, prima etapă a fost respectată. Astfel, la 15 august 2001, reclamanții-intimați au depus prin executorul judecătoresc o notificare adresată SC R.O.

SA prin care au solicitat restituirea imobilului situat în București, str. Baicului, care a aparținut autorului lor și care a fost naționalizat prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7, poz.56. - SC R.O. SA la data intrării în vigoare a Legii nr. l0/2001 era o societate comercială privatizată ce se încadra în dispozițiile art. 29 din Legea nr. l0/2001 și era obligată să înainteze notificarea spre soluționare apelantei-pârâte. Prin urmare, intimații și-au îndeplinit obligația prevăzută de lege, respectiv cea de a parcurge faza administrativă, numai societatea comercială privatizată nu și-a îndeplinit obligația de a înainta notificarea apelantei-pârâte, situație în care nu pot fi sancționați intimații-reclamanți pentru o culpă ce nu le aparține.

În aceste condiții, A.V.A.S. care pretinde că nu a primit notificarea ce se află în dosarul de fond, nu este îndreptățită la refuzul de a răspunde la ea, în condițiile în care SC R.O. SA este o societate comercială privatizată, având obligația să dea eficiență dispozițiilor art. 29 din Legea nr. l0/2001, potrivit cărora, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (l) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Instanța de apel a menționat în mod expres că prima instanță nu a reținut calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. l0/2001, ci doar a obligat pârâta să răspundă la notificare.

Împotriva deciziei nr. 191/ A din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, în termen legal a declarat recurs pârâta A.V.A.S., care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: S-a susținut că, în mod nelegal instanța de apel a obligat pârâta să soluționeze notificarea reclamanților, fără ca aceasta din urmă să o investească legal cu o notificare. Enunțând dispozițiile art. 29 și următoarele din Legea nr. 10/2001, republicată, recurenta susține că intimații erau obligați să respecte prevederile acestui text, cât și ale art. 22 din aceeași lege. Recurenta precizează că intimații erau obligați să comunice notificarea privind imobilul revendicat și actele doveditoare conform prevederilor art. 22 din aceeași lege, pentru a se putea parcurge procedura administrativă și să fie finalizată prin emiterea unei decizii motivate.

Examinând recursul prin prisma criticii formulate, ce poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța îl reține, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Intimații-reclamanți, la data de 15 august 2001, au notificat prin executorul judecătoresc SC R.O. SA Obor și au solicitat restituirea imobilului situat în București. Acest imobil a aparținut autorului lor, V.I.I. și a fost naționalizat prin Legea nr. 119/1948. SC R.O. SA a fost o societate comercială privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situație în care era obligată să înainteze notificarea pentru a fi soluționată conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Textul enunțat, în alin. (l) prevede că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (l) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Este de necontestat că, prin Legea nr. 10/2001 s-au prevăzut două etape succesive pe care persoana îndreptățită trebuie să le urmeze pentru redobândirea bunurilor preluate abuziv, o etapă administrativă și una judiciară, dintre care prima este obligatorie. Intimații-reclamanți din cauză au urmat faza administrativă, în sensul că au formulat notificare prin care s-a solicitat restituirea imobilului ce a aparținut autorului lor, la care nu au primit niciun răspuns.

În condițiile speței, societatea privatizată avea obligația să trimită notificarea autorității implicate în privatizare, respectiv recurentei. Este la fel de adevărat că SC R.O. SA nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, dar în același timp nu pot fi sancționați intimații- reclamanți pentru culpa care nu le aparține. Având în vedere că reclamanții nu au primit răspuns la notificare și s-au adresat, nu o poate îndreptăți pe recurentă să refuze un răspuns, ținând cont de faptul că societatea notificată este privatizată integral la data apariției legii. Corect s-a reținut în cauză că instanța nu a stabilit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, acest aspect urmând să fie analizat cu ocazia aprecierii notificării; ea s-a pronunțat numai cu privire la obligația recurentei de a răspunde la notificare conform dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, căruia i s-a dat interpretarea corespunzătoare.

Față de considerentele expuse, hotărârea instanței de apel este legală și urmează ca recursul pârâtei să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V. A.S. împotriva deciziei nr. 191/ A din 25 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2009.