ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9315/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9315/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului de față, din

examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 32150/3

din 25 septembrie 2007 pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții V.L.I. și

W.R.Șt. au solicitat în contradictoriu cu

pârâta A.V.A.S. obligarea celei din urmă la emiterea unei decizii

motivate privind soluționarea notificării

referitoare la imobilul situat în București

.

În motivarea contestației, reclamanții au

arătat că inițial au adresat notificare

către R.O. SA.

Întrucât nu au primit nici un răspuns la

notificarea adresată, în anul 2006 au

formulat acțiune la instanță prin care au solicitat obligarea

respectivei societăți să

emită

o decizie motivată în calitate de unitate deținătoare a imobilului în litigiu.

În cursul procesului, reclamanții au aflat că societatea era privatizată

conform

actelor anexate cauzei, instanța reținând lipsa

calității procesuale pasive a societății, dar a afirmat că societatea

notificată era obligată în temeiul Legii

nr.

10/2001 să transmită notificarea A.V.A.

S.

În raport de această situație, reclamanții au formulat prezenta acțiune

î

mpotriva p

â

râte

i

și

au

fost obligați să emită decizia motivată cu privire

la notificarea

adresată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Reclamanții au mai precizat că imobilul

care a aparținut autorului l.V.

I.,

a fost naționalizat în baza Legii nr. I 19/1948 și au făcut dovada cu acte, în

sensul că autorul lor a fost proprietarul

fabricii, iar de la data notificării și până în

prezent nu

au primit niciun răspuns.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 643 din 31 martie 2008, a admis acțiunea și a

obligat pârâta să emită decizie sau dispoziție

motivată cu

privire la notificarea nr. 2882 din 9 august 2001 formulată de reclamanți în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul

a reținut în esență următoarele

aspecte:

Prin notificarea nr. 2882 din 9 august

2001, comunicată SC R.O. SA

reclamanții

au solicitat restituirea în natură a imobilului, situat în București, str.

Baicului (fostă șoseaua Gării Obor), care

a aparținut autorului lor,

imobil

compus din teren și construcție, respectiv fosta Fabrică de carton asfaltat

I.I.V., care a fost naționalizată prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7,

poz. 56.

Prin sentința civilă nr. 21 din 9

ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a

IV-a

civilă, s-a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. l0/2001, SC R.O.

SA era o societate comercială privatizată integral, aspect

necontestat de către niciuna dintre părți și care

se încadra în dispozițiile art. 29 din

Legea

nr. l0/2001, situație în care soluționarea notificării revine A.

V.A.S.

Nu s-a putut reține apărarea pârâtei, în

sensul că nu ar avea această obligație,

întrucât nu i s-a adresat nicio notificare și nici acte doveditoare

privind calitatea

de

persoane îndreptățite pentru reclamanți în raport de cerințele exprese ale art.

22

alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestui text, notificarea face dovada deplină în fața oricăror

autorități, persoane fizice sau juridice, a

respectării termenului prevăzut la alin. (1)

ale aceluiași text, chiar

în situația în care a fost adresată altei unități decât cea care deține

imobilul.

În raport de aceste aspecte, instanța a

reținut că reclamanții au formulat și

înregistrat în

termen notificarea cu privire la imobilul situat în București, str. Baicului

(fostă șos. Gării Obor), ce a aparținut autorului lor,

imobil compus din teren și construcție, respectiv fosta Fabrică de

carton asfaltat

I.I.V., naționalizat

prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7, poz. 56 și potrivit

art. 29 din Legea nr. l0/2001, pârâta A.V.A.

S.

este obligată să răspundă la notificare.

Hotărârea instanței de

prin apelul

declarat de pârâta A.V.A.S.

S-a susținut în primul rând, că acțiunea trebuia respinsă ca

inadmisibilă,

întrucât normele Legii nr.

l0/2001 au caracter imperativ și nu dispozitiv.

A mai arătat apelanta că, mecanismul de punere în aplicare a Legii

nr. l0/2001 este alcătuit din două etape

succesive, una administrativă care este obligatorie și a doua, respectiv

procedura judiciară este facultativă și subsidiară, astfel că, pentru a apela

la cea de a doua procedură, reclamanții erau obligați să

parcurgă

procedura obligatorie.

A susținut apelanta că până în prezent nu

a înregistrat nicio notificare a

reclamanților, ceea ce

denotă că nu s-a parcurs procedura administrativă obligatorie.

În ceea ce privește fondul cauzei,

hotărârea apelată a fost criticată pentru nelegalitate, susținându-se că în mod

greșit apelanta a fost obligată să soluționeze

notificarea,

fără să fie investită legal cu soluționarea ei.

Pentru dobândirea calității de persoană îndreptățită în sensul legii și

aplicarea art. 29 a susținut apelanta că intimații erau obligați să respecte

dispozițiile art. 29 și art. 22 din Legea nr.

l0/2001, republicată.

Fată de aceste texte, s-a susținut că intimații erau obligați să

comunice

notificarea privind imobilul

revendicat, actele doveditoare pentru dovedirea susținerilor, pentru ca astfel

să se parcurgă faza administrativă prevăzută de lege

și să se finalizeze

prin emiterea unei decizii motivate.

În final, s-a arătat că instanța de fond, printr-o apreciere

superficială a

probelor și în condițiile în

care nu s-a dovedit comunicarea notificării a obligat-o

la emiterea unei

dispoziții în temeiul Legii nr. l0/2001.

Prin decizia civilă nr. l91/ A din 25 martie 2009, Curtea de Apel

București,

secția a IlI-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat,

apelul pârâtei

A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. l43 din 21 martie 2008 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți

V.L.I. și W.R.Șt., decedat.

S-a reținut, în esență că, Legea nr.

10/2001 stabilește din punct de vedere

procedural două etape succesive, una administrativă și una judiciară,

prima fiind

obligatorie.

În speță, așa cum a reținut în mod corect

instanța de fond, prima etapă a fost

respectată. Astfel, la 15 august 2001, reclamanții-intimați au depus

prin executorul judecătoresc o notificare adresată SC R.O. SA prin care au

solicitat

restituirea imobilului situat în București, str.

Baicului, care a

aparținut autorului lor și

care a fost naționalizat prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7,

poz.56.

- SC R.O. SA la data intrării în vigoare

a Legii nr. l0/2001 era o

societate

comercială privatizată ce se încadra în dispozițiile art. 29 din Legea nr.

l0/2001

și era obligată să

înainteze notificarea spre soluționare apelantei-pârâte.

Prin urmare, intimații și-au îndeplinit

obligația prevăzută de lege, respectiv

cea de a parcurge faza administrativă, numai societatea comercială

privatizată nu

și-a îndeplinit obligația de a înainta

notificarea apelantei-pârâte, situație în care

nu pot fi sancționați intimații-reclamanți pentru o culpă ce nu le

aparține.

În aceste condiții, A.V.A.S. care pretinde

că nu a primit notificarea ce se află în dosarul de fond, nu este

îndreptățită la refuzul de a răspunde la ea, în condițiile în care SC R.O.

SA este o societate comercială privatizată,

având obligația să dea eficiență

dispozițiilor art. 29 din Legea nr.

l0/2001, potrivit cărora, pentru imobilele

evidențiate

în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele

prevăzute

la art. 21 alin. (l) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

corespunzătoare valorii de piață a

imobilelor solicitate.

Instanța de apel a menționat în mod expres

că prima instanță nu a reținut

calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. l0/2001, ci doar a obligat

pârâta să răspundă la notificare.

Împotriva deciziei nr. 191/ A din 25

martie 2009 a Curții de Apel București, în

termen legal a declarat recurs pârâta A.V.A.S.,

care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru

nelegalitate sub următoarele aspecte:

S-a susținut că, în mod nelegal instanța de apel a obligat pârâta să

soluționeze notificarea reclamanților, fără ca

aceasta din urmă să o investească

legal cu o notificare.

Enunțând dispozițiile art. 29 și următoarele din Legea nr. 10/2001,

republicată, recurenta susține că intimații erau

obligați să respecte prevederile

acestui text, cât și ale art. 22 din aceeași

lege.

Recurenta precizează că intimații erau obligați să comunice notificarea

privind imobilul revendicat și actele

doveditoare conform prevederilor art. 22 din

aceeași lege, pentru a se

putea parcurge procedura administrativă și să fie finalizată prin emiterea unei

decizii motivate.

Examinând recursul prin prisma criticii

formulate, ce poate fi încadrată în

motivul de recurs prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

îl reține, ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

Intimații-reclamanți, la data de 15

august 2001, au notificat prin executorul

judecătoresc SC R.O.

SA Obor și au solicitat

restituirea

imobilului situat în București.

Acest imobil a aparținut autorului lor, V.I.I.

și a fost naționalizat prin

Legea nr. 119/1948.

SC R.O. SA a fost o societate comercială

privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situație în care

era obligată să înainteze

notificarea

pentru a fi soluționată conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Textul enunțat, în alin. (l) prevede că pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, altele decât cele prevăzute la

art. 21 alin. (l) și (2),

persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de

piață a

imobilelor solicitate.

Este de necontestat că, prin Legea nr.

10/2001 s-au prevăzut două etape

succesive pe care persoana îndreptățită trebuie să le urmeze pentru

redobândirea

bunurilor preluate abuziv, o etapă

administrativă și una judiciară, dintre care prima este obligatorie.

Intimații-reclamanți din cauză au urmat

faza administrativă, în sensul că au

formulat notificare

prin care s-a solicitat restituirea imobilului ce a aparținut autorului lor, la

care nu au primit niciun răspuns.

În condițiile speței, societatea

privatizată avea obligația să trimită notificarea

autorității

implicate în privatizare, respectiv recurentei.

Este la fel de adevărat că SC R.O. SA nu și-a îndeplinit

obligația prevăzută de lege, dar în același timp

nu pot fi sancționați intimații-

reclamanți pentru culpa care nu le

aparține.

Având în vedere că reclamanții nu au primit răspuns la notificare și

s-au adresat, nu o poate

îndreptăți pe

recurentă să refuze un răspuns, ținând cont de faptul că societatea

notificată

este privatizată integral la data apariției legii.

Corect s-a reținut în cauză că instanța

nu a stabilit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii conform Legii nr. 10/2001, acest aspect

urmând să fie analizat cu ocazia aprecierii

notificării; ea s-a pronunțat numai cu

privire la obligația recurentei de a răspunde la notificare conform

dispozițiile  art. 29 din

Legea

nr. 10/2001, căruia i s-a dat interpretarea corespunzătoare.

Față de considerentele expuse, hotărârea instanței de apel este legală

și urmează ca recursul pârâtei să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.

A.S. împotriva deciziei nr. 191/ A din 25 martie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16

noiembrie 2009.