ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3830/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Vaslui la data de 10 iunie 2004, reclamantul R.G.I. a chemat în judecată pe

pârâta SC A. SA Bârlad, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie

obligată pârâta să soluționeze notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 235 din 14 martie 2006

pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea

formulată de reclamant privind obligarea pârâtei să emită dispoziție de

soluționare a notificării. S-a disjuns cererea având ca obiect revendicarea

terenului și în baza art. 244 C. proc. civ. s-a suspendat judecarea cererii

privind revendicarea suprafeței de l.000 mp.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut că

pârâta a emis dispoziția nr. 1 din 6 ianuarie 2005 care i-a fost comunicată

reclamantului. în aceste condiții, cererea reclamantului de a dispune obligarea

pârâtei să emită dispoziție a rămas fără obiect.

Cu privire la cererea completatoarea având ca obiect

revendicarea, s-a reținut că pe rolul instanței de judecată se află o acțiune

similară formulată de reclamant, aflată în faza de rejudecare a apelului.

Prin decizia civilă

nr. 121 din 8 septembrie 2006 formulată de Curtea de Apel Iași, secția civilă,

s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei

instanțe pentru următoarele motive:

În condițiile în care

reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, iar pârâta a emis

dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001, în mod corect prima instanță a respins

cererea formulată în acest sens ca fiind rămasă fără obiect; pentru aceleași

motive nu au fost primite criticile vizând greșita soluționare a notificării.

Împotriva deciziei de

apel a formulat cerere de recurs reclamantul-apelant, în motivarea căreia a

arătat că instanța a reținut că cererea a rămas fără obiect în condițiile în

care notificarea nu a fost corect soluționată, deși a arătat motivele care

susțin cererea.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

Pe parcursul

soluționării cauzei pârâta intimată a emis dispoziția nr. 1 din 4 ianuarie 2005

prin care s-a respins notificarea, cu motivarea că notificarea formulată de

către reclamantul-recurent nu a fost comunicată prin executor judecătoresc, iar

imobilul nu se află în perimetrul proprietății pe care o deține societatea.

În condițiile în care

pârâta-intimată a precizat la termenul din 10 ianuarie 2006 (pentru care a și

fost depusă dispoziția de soluționare a notificării) că nu s-a confirmat

primirea acesteia de către reclamantul recurentul, și la solicitarea expresă a

reprezentantului acesteia, instanța a dispus să i se comunice acestuia o copie

de pe dispoziție.

Deși la termenul

următor cauza a fost reținută în vederea soluționării, a fost repusă pe rol iar

unul dintre motive a fost de a se solicita pârâtei să depună la dosar întreaga

documentație, inclusiv notificarea care a stat la baza emiterii dispoziției nr.

1 din 4ianuarie 2005 privindu-l pe reclamant, efectuându-se și adresă în acest

sens.

Această măsură

procedurală luată de instanță confirmă cadrul procesual generat de întreaga

poziție a reclamantului care a arătat că a depus notificarea cu respectarea

dispozițiilor legale și a solicitat restituirea imobilului de la pârâtă; s-a

acceptat poziția reclamantului care prin aceste apărări contestă dispoziția

emisă.

Deși în acest

context, instanța a apreciat că urmează să verifice legalitatea dispoziției, la

următorul termen de judecata soluționează cauza, respingând cererea ca rămasă

fără obiect cu motivarea că s-a emis dispoziție, omițând motivul repunerii

cauzei pe rolul și fără să arate argumentat care este rațiunea pentru care s-a

revenit asupra celor dispuse prin încheierea de repunere pe rol.

În condițiile în care

cadrul procesual fixat de reclamantul-recurent a fost recunoscut de instanță

prin încheierea de repunere pe rol, iar ulterior nu s-a revenit motivat asupra

acestuia, instanța era ținută de măsurile depuse prin încheiere, în condițiile

art. 268 pct. 3 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența în cauză a art. 304

pct. C. proc. civ.

Prin urmare, cu

aplicarea art. 312 alin. (5) și art. 297 alin. (l) C. proc. civ.,

(necercetându-se fondul cererii) se va admite recursul și se va casa decizia de

apel; se va admite apelul formulat împotriva sentinței care va fi desființată,

urmând a se trimite cauza spre rejudecare la același tribunal care urmează a

analiza temeinicia și legalitatea dispoziției emise de către pârâtă în temeiul

Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamantul R.G.I. împotriva deciziei nr. 121 din 8 septembrie 2006

a Curții de Apel Iași.

Casează decizia.

Admite apelul

declarat de același reclamant împotriva sentinței nr. 235 din 14 martie 2006 a

Tribunalului Vaslui.

Desființează

sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2007.