Decizia nr. 3830/2007 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 235/2006 a Tribunalului Vaslui

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 10 iunie 2004, reclamantul R.G.I. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Bârlad, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să soluționeze notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 235 din 14 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamant privind obligarea pârâtei să emită dispoziție de soluționare a notificării. S-a disjuns cererea având ca obiect revendicarea terenului și în baza art. 244 C. proc. civ. s-a suspendat judecarea cererii privind revendicarea suprafeței de l.000 mp.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut că pârâta a emis dispoziția nr. 1 din 6 ianuarie 2005 care i-a fost comunicată reclamantului. în aceste condiții, cererea reclamantului de a dispune obligarea pârâtei să emită dispoziție a rămas fără obiect. Cu privire la cererea completatoarea având ca obiect revendicarea, s-a reținut că pe rolul instanței de judecată se află o acțiune similară formulată de reclamant, aflată în faza de rejudecare a apelului.

Prin decizia civilă nr. 121 din 8 septembrie 2006 formulată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe pentru următoarele motive: În condițiile în care reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, iar pârâta a emis dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001, în mod corect prima instanță a respins cererea formulată în acest sens ca fiind rămasă fără obiect; pentru aceleași motive nu au fost primite criticile vizând greșita soluționare a notificării. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul-apelant, în motivarea căreia a arătat că instanța a reținut că cererea a rămas fără obiect în condițiile în care notificarea nu a fost corect soluționată, deși a arătat motivele care susțin cererea.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele care vor fi arătate în continuare: Pe parcursul soluționării cauzei pârâta intimată a emis dispoziția nr. 1 din 4 ianuarie 2005 prin care s-a respins notificarea, cu motivarea că notificarea formulată de către reclamantul-recurent nu a fost comunicată prin executor judecătoresc, iar imobilul nu se află în perimetrul proprietății pe care o deține societatea. În condițiile în care pârâta-intimată a precizat la termenul din 10 ianuarie 2006 (pentru care a și fost depusă dispoziția de soluționare a notificării) că nu s-a confirmat primirea acesteia de către reclamantul recurentul, și la solicitarea expresă a reprezentantului acesteia, instanța a dispus să i se comunice acestuia o copie de pe dispoziție.

Deși la termenul următor cauza a fost reținută în vederea soluționării, a fost repusă pe rol iar unul dintre motive a fost de a se solicita pârâtei să depună la dosar întreaga documentație, inclusiv notificarea care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 1 din 4ianuarie 2005 privindu-l pe reclamant, efectuându-se și adresă în acest sens. Această măsură procedurală luată de instanță confirmă cadrul procesual generat de întreaga poziție a reclamantului care a arătat că a depus notificarea cu respectarea dispozițiilor legale și a solicitat restituirea imobilului de la pârâtă; s-a acceptat poziția reclamantului care prin aceste apărări contestă dispoziția emisă.

Deși în acest context, instanța a apreciat că urmează să verifice legalitatea dispoziției, la următorul termen de judecata soluționează cauza, respingând cererea ca rămasă fără obiect cu motivarea că s-a emis dispoziție, omițând motivul repunerii cauzei pe rolul și fără să arate argumentat care este rațiunea pentru care s-a revenit asupra celor dispuse prin încheierea de repunere pe rol. În condițiile în care cadrul procesual fixat de reclamantul-recurent a fost recunoscut de instanță prin încheierea de repunere pe rol, iar ulterior nu s-a revenit motivat asupra acestuia, instanța era ținută de măsurile depuse prin încheiere, în condițiile art. 268 pct. 3 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența în cauză a art. 304 pct. C. proc.

civ. Prin urmare, cu aplicarea art. 312 alin. (5) și art. 297 alin. (l) C. proc. civ., (necercetându-se fondul cererii) se va admite recursul și se va casa decizia de apel; se va admite apelul formulat împotriva sentinței care va fi desființată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare la același tribunal care urmează a analiza temeinicia și legalitatea dispoziției emise de către pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul R.G.I. împotriva deciziei nr. 121 din 8 septembrie 2006 a Curții de Apel Iași. Casează decizia. Admite apelul declarat de același reclamant împotriva sentinței nr. 235 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2007.