ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8114/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 445 din 5 mai 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților B.J.E. și A. împotriva pârâtei SC A. SA București prin care s-a solicitat să se dispună restituirea în natură în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în București, sector 3, motivat de faptul că notificarea formulată de aceștia în baza Legii nr. 10/2001, nu fusese încă soluționată.

Prin decizia civilă nr. 2135 din 4 noiembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul reclamanților și a anulat sentința nr. 445/2004 cu reținerea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, pârâta era obligată să soluționeze notificarea reclamanților în termen de 60 de zile de la înregistrare și că prin cele două adrese emise de societatea comercială pârâtă, aceasta a soluționat notificarea prin respingere, unitatea motivându-și refuzul de restituire. Prin decizia civilă nr. 302 din 12 iulie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a pronunțat pe fond asupra acțiunii civile formulate de reclamanți pe care a admis-o și a dispus obligarea societății comerciale pârâte să emită o decizie de soluționare a notificării, calificând în acest sens acțiunea formulată de către reclamanți ca fiind, o obligație de a face.

Prin decizia civilă nr. 623 din 25 ianuarie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursurile declarate de pârâții Municipiul București prin primar general și SC A. SA București; a casat deciziile civile nr. 302/2006 și 2135/2004 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reținând că pricina dedusă judecății pune în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă acesteia, care, fie din neglijență, fie din rea-voință refuză să răspundă la notificarea făcută de persoanele îndreptățite iar o atare conduită culpabilă nu poate să afecteze în niciun caz interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească de posibilitatea de a-și apăra în justiție drepturile recunoscute de lege.

S-a constatat că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au cerut restituirea în natură a imobilului aflat în discuție în timp ce instanța de apel, fără a soluționa fondul litigiului, a dispus obligarea pârâtei SC A. SA București să emită o decizie cu referire la notificarea reclamanților, soluție dată cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., în condițiile în care în cadrul instanței de apel au fost schimbate obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, apreciind că deciziile date în aceeași cauză de către Curtea de Apel București sunt contradictorii, întrucât prin decizia nr. 2135 din 4 noiembrie 2004 s-a anulat sentința Tribunalului Municipiului București pentru a se evoca fondul , iar ulterior, prin decizia nr. 302/2006 a aceleași instanțe, a fost obligată societatea comercială pârâtă să emită o decizie, soluție care și cu încălcarea principiului disponibilității, în mod evident, nu evocă fondul dreptului litigios, raporturile dintre părți rămânând nesoluționate. În urma casării cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 3186/3/2007, iar prin încheierea din 14 ianuarie 2008 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamantă a SC R.O.N.

SRL în calitate de succesor în drepturi al reclamanților, conform contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2063 din 26 mai 2005 de BNP M.P. Prin sentința civilă nr. 795 din 18 aprilie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de Societatea comercială reclamantă „SC R.O.N. SRL în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primar general și SC A. SA București, dispunându-se obligarea acestei din urmă societăți comerciale să emită dispoziție sau decizie motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 în ceea ce privește spațiul comercial și terenul aferent situat în municipiul București, sector 3, deținut de aceasta, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a analizat acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată prin cererea precizatoare depusă la data de 9 ianuarie 2008, în raport de probele administrate în cauză și de considerentele deciziei de casare, constatând că, deși inițial reclamanții au investit instanța cu o cerere prin care au solicitat să le fie restituit în natură imobilul, considerând că în urma notificării adresate pârâta nu a emis niciun răspuns în condițiile Legii nr. 10/2001, la momentul rejudecării, în fond, a cererii acestora, reclamanții au solicitat obligarea societății comerciale pârâte de a emite acest răspuns prin pronunțarea unei decizii sau dispoziții motivate asupra solicitării lor, pârâta nefăcând opoziție asupra modificării obiectului cererii introductive.

În virtutea respectării principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, tribunalul a analizat cererea reclamanților din perspectiva obligației de „a face”, obligație impusă în sarcina pârâtei de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit dispozițiilor art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra solicitării de acordare a măsurilor reparatorii, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că pârâta nu s-a conformat acestor dispoziții. Împotriva hotărârii respective, la data de 9 iunie 2008 a declarat apel SC A. SA București, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin motivele de apel depuse pe data de 29 octombrie 2008, s-a susținut că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Municipiului București modificând în mod nelegal obiectul acțiunii deduse judecății, obiect ce fusese calificat prin decizia nr. 623/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, ca fiind o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu o obligație de „a face”, precum și faptul că instanța de fond nu a comunicat pârâtei notele precizatoare prin care reclamanta și-a modificat obiectul acțiunii și nici nu le-a pus în discuția părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității.

S-a invocat și faptul că instanța de fond nu a analizat și celelalte susțineri din cadrul recursului inițial, inclusiv problema legată de tardivitatea formulării notificării nr. 671 din 16 iulie 2003. Prin decizia civilă nr. 885/A din 10 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 31860/3/2007 (2198/2008) Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SA București, reținându-se în esență că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., aplicând principiul disponibilității ce a fost invocat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele deciziei civile nr. 623/2007.

Astfel, instanța supremă a arătat prin decizia de casare că prima instanță de apel nu a aplicat principiul disponibilității care guvernează procesul civil și nu a respectat voința reclamanților care au învestit instanța cu o acțiune în care se solicita obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului dedus judecății astfel încât raporturile dintre părți au rămas nesoluționate, însă ulterior, reclamanții au înțeles să-și modifice acțiunea introductivă de instanță și să schimbe obiectul dedus judecății prin obligarea pârâtei de a emite dispoziție motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 în ceea ce privește imobilul în litigiu. Modificarea obiectului dedus judecății a avut loc pe data de 9 ianuarie 2008 prin cererea depusă odată cu intervenția în cauză a SC R.O.N.

SRL, cereri ce au existat în dosarul cauzei la termenul din data de 11 ianuarie 2008, termen la care pârâta SC A. București a fost prezentă și a luat cunoștință de existența acestora și, nefăcând opoziție, achiesând la modificarea acțiunii de către foștii reclamanți. S-a reținut sub acest aspect că pe data de 11 aprilie 2008, când s-a dat cuvântul părților, pârâta SC A. SA a lipsit, însă prin notele scrise aceasta a făcut referire la obiectul cauzei așa cum a dorit ea să le rețină și așa cum rezultă din punctul ei de vedere atât din acțiune cât și din precizarea ulterioară, neputându-se susține că această societate comercială nu a avut cunoștință de conținutul cererii de modificare a acțiunii în data de 8 ianuarie 2008 și că nu a avut timp să-și pregătească apărarea în raport de aceasta.

În privința celorlalte chestiuni de drept care au fost invocate în primul ciclu procesual, prin motivele de recurs, instanța a reținut că vor fi avute în vedere, trebuind să fie analizate de către unitatea deținătoare în momentul emiterii dispoziției/deciziei de soluționare a notificării. Împotriva deciziei respective, la data de 1 aprilie 2009, a declarat recurs pârâta SC A. SA București, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 795 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, s-a susținut că instanța de apel în mod greșit a considerat că Tribunalul Municipiului București a respectat îndrumările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție care a pronunțat anterior în cauză decizia de casare nr. 623 din 25 ianuarie 2007, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

S-a invocat sub acest aspect faptul că, prin decizia de casare, instanța supremă a statuat în mod obligatoriu asupra cererii introductive de instanță, precizând faptul că este vorba de o contestație împotriva răspunsului dat notificării adresate în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu de o acțiune având ca obiect „obligație de a face”, astfel încât instanța de apel a considerat în mod eronat că Tribunalul Municipiului București a procedat corect atunci când a analizat cererea reclamanților așa cum a fost precizată prin cererea precizatoare depusă pe data de 9 ianuarie 2008. S-a mai susținut faptul că notele precizatoare prin care reclamanta și-a modificat obiectul acțiunii nu au fost comunicate și nu au fost puse în discuția părților; că cererea de modificare a obiectului acțiunii este tardivă și fiind formulată în rejudecare, în urma casării cu trimitere, unde judecata se desfășoară în limite precis determinate, nu mai putea fi primită.

La data de 2 octombrie 2009, intimata reclamantă SC R.O.N. SRL București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul declarat de pârâta SC A. SA București este nefondat și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente: În primul rând este nefondat motivul de recurs formulat de pârâtă referitor la faptul că notele precizatoare prin care reclamanta și-a modificat obiectul acțiunii nu i-au fost comunicate și nici nu au fost puse în discuția părților. Astfel, reclamanții și-au schimbat obiectul acțiunii prin cererea depusă și înregistrată pe data de 9 ianuarie 2008, cerere depusă odată cu intervenția în cauză a SC R.O.N.

SRL, cereri care au existat la dosarul cauzei la termenul din 11 ianuarie 2008, termen la care pârâta SC A. SA a fost prezentă prin reprezentanții legali care au luat act atât de cererea precizatoare depusă de reclamanți cât și de cererea de intervenție depusă de succesorul în drepturi al acestora, ca urmare a încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 2063 din 26 mai 2005 și nefăcând obiecțiuni asupra acestora sub niciun aspect.

De asemenea, la termenul următor din 8 februarie 2008, societatea comercială apelantă a fost prezentă și a luat act de faptul că intervenientul a achiesat la modificarea acțiunii de către foștii reclamanți iar cu ocazia soluționării pe fond a cauzei reclamanta a pus concluzii pe obiectul modificat al acțiunii solicitând obligarea pârâților la emiterea unei decizii/dispoziții asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001, iar prin notele scrise societatea comercială pârâtă a făcut referire la obiectul acțiunii, atât în forma inițială cât și cu precizarea ulterioară.

Se concluzionează sub acest aspect că nu este fondată susținerea recurentei că nu a avut cunoștință de cererea precizatoare depusă de reclamantă pe data de 9 ianuarie 2008. În al doilea rând trebuie clarificat faptul dacă cererea de precizare de acțiune introdusă de către reclamantă în cadrul rejudecării, ca urmare a casării cu trimitere, mai poate fi primită în acest stadiu procesual, avându-se în vedere faptul că judecata se desfășoară în limite precis determinate, în sensul dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., limite ce nu pot fi depășite ori ignorate prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii care nu exista la data soluționării primului recurs. În acest sens, dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., stipulează faptul că, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și de a propune noi dovezi. Această dispoziție legală a fost interpretată de literatura juridică cât și de practica judiciară, în sensul că modificarea acțiunii poate avea loc și la instanța care rejudecă fondul după casarea cu trimitere, soluția justificându-se pe considerentul că pârâtul nu este prejudiciat, deoarece fiind vorba de o casare cu trimitere în primă instanță, nu i-a fost răpit un grad de jurisdicție, această dispoziție legală neavând un caracter imperativ, pârâtul putând accepta expres sau tacit o modificare sau o precizare a cererii, iar pârâtul nu poate ridica obiecții în cadrul instanței de recurs în acest sens, dacă înaintea instanței de fond nu a făcut nicio rezervă.

Raportat la datele speței, se constată că societatea comercială pârâtă a luat act de cererea precizatoare depusă de către reclamantă pe data de 9 ianuarie 2008 și nu a făcut niciun fel de obiecțiuni la aceasta, astfel încât se poate considera că a acceptat-o în mod tacit. Pentru aceleași considerente, se va respinge și motivul de recurs invocat de societatea comercială pârâtă în sensul că cererea de modificare a obiectului acțiunii a fost tardiv formulată. Este nefondat și motivul de recurs referitor la faptul că instanța de apel a considerat în mod corect că Tribunalul Municipiului București a respectat îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare pronunțată anterior în cauză cu nr. 302 din 12 iulie 2006, fiind încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Astfel, nu se poate susține că instanțele au încălcat această dispoziție legală invocată potrivit căreia – „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Nu se poate vorbi de încălcarea considerentelor deciziei de casare, întrucât anterior instanța supremă a statuat doar asupra faptului că, prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul București, sector 3, în timp ce instanța de apel a obligat pe pârâta SC A. SA București, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ., să emită o decizie sau dispoziție cu referire la notificarea reclamanților, fiind schimbate în apel obiectul și cauza cererilor de chemare în judecată, precum și faptul că s-au emis în cauză de către Curtea de Apel București două hotărâri contradictorii cu nr.3 02/2006 și, respectiv, 2135/2004. În urma rejudecării după casare, prin cererea precizatoare depusă pe data de 9 ianuarie 2008, reclamanta și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, nemainsistând în cererea de restituire în natură a imobilului aflat în litigiu, în condițiile în care nu există emisă de către unitatea deținătoare o dispoziție/decizie, ca răspuns la notificarea ce i-a fost adresată, precizând în mod expres că solicită obligarea pârâtei SC A. SA București să emită o decizie sau dispoziție motivată conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Această precizare de acțiune nu a fost contestată de către societatea comercială pârâtă, astfel încât instanța a luat act de aceasta și în baza principiului disponibilității a soluționat cererea conform voinței reclamantei. În urma rejudecării după casare, instanțele nu puteau nesocoti voința reclamantei precum și poziția pârâtei care a achiesat tacit la cererea precizatoare de acțiune chiar dacă prin decizia nr. 20 din 20 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, au statuat că instanțele de judecată au competența de a soluționa pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

În acest sens, hotărârile pronunțate de instanțele anterioare sunt favorabile întrucâtva societății comerciale pârâte care nu a fost obligată să restituie către reclamantă imobilul ce a constituit obiectul notificării, ci numai să emită o dispoziție/decizie motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 ce i-a fost adresată și având ca obiect spațiul comercial și trenul situat în municipiul București, sector 3. Față de considerentele arătate, se constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de către societatea comercială recurentă, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC A. SA București, se privește ca nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva deciziei civile nr. 885/A din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 31860/3/2007 (dos. nr. 2198/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC R.O.N. SRL și intimatul-pârât Municipiul București prin primar general. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2009.