ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8114/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8114/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând

asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 445 din 5

mai 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamanților B.J.E. și A. împotriva pârâtei SC A. SA

București prin care s-a solicitat să se dispună restituirea în natură în baza

Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în București, sector 3, motivat de faptul

că notificarea formulată de aceștia în baza Legii nr. 10/2001, nu fusese încă

soluționată.

Prin decizia civilă nr. 2135 din 4

noiembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

reclamanților și a anulat sentința nr. 445/2004 cu reținerea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, reținând că potrivit dispozițiilor art. 23 din

Legea nr. 10/2001, pârâta era obligată să soluționeze notificarea reclamanților

în termen de 60 de zile de la înregistrare și că prin cele două adrese emise de

societatea comercială pârâtă, aceasta a soluționat notificarea prin respingere,

unitatea motivându-și refuzul de restituire.

Prin decizia civilă nr. 302 din 12

iulie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a pronunțat pe

fond asupra acțiunii civile formulate de reclamanți pe care a admis-o și a

dispus obligarea societății comerciale pârâte să emită o decizie de soluționare

a notificării, calificând în acest sens acțiunea formulată de către reclamanți

ca fiind, o obligație de a face.

Prin decizia civilă nr. 623 din 25

ianuarie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis

recursurile declarate de pârâții Municipiul București prin primar general și SC

A. SA București; a casat deciziile civile nr. 302/2006 și 2135/2004 pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București, secția a V-a

civilă, reținând că pricina dedusă judecății pune în discuție situația în care

lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită

imputabilă acesteia, care, fie din neglijență, fie din rea-voință refuză să

răspundă la notificarea făcută de persoanele îndreptățite iar o atare conduită

culpabilă nu poate să afecteze în niciun caz interesele persoanelor îndreptățite

și nici să le lipsească de posibilitatea de a-și apăra în justiție drepturile

recunoscute de lege.

S-a constatat că prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamanții au cerut restituirea în natură a

imobilului aflat în discuție în timp ce instanța de apel, fără a soluționa

fondul litigiului, a dispus obligarea pârâtei SC A. SA București să emită o

decizie cu referire la notificarea reclamanților, soluție dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care în cadrul

instanței de apel au fost schimbate obiectul și cauza cererii de chemare în

judecată, apreciind că deciziile date în aceeași cauză de către Curtea de Apel

București sunt contradictorii, întrucât prin decizia nr. 2135 din 4 noiembrie 2004

s-a anulat sentința Tribunalului Municipiului București pentru a se evoca

fondul , iar ulterior, prin decizia nr. 302/2006 a aceleași instanțe, a fost

obligată societatea comercială pârâtă să emită o decizie, soluție care și cu

încălcarea principiului disponibilității, în mod evident, nu evocă fondul

dreptului litigios, raporturile dintre părți rămânând nesoluționate.

În urma casării cu trimitere, cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr.

3186/3/2007, iar prin încheierea din 14 ianuarie 2008 s-a dispus introducerea

în cauză în calitate de reclamantă a SC R.O.N. SRL în calitate de succesor în

drepturi al reclamanților, conform contractului de cesiune de drepturi

litigioase autentificat sub nr. 2063 din 26 mai 2005 de BNP M.P.

Prin sentința civilă nr. 795 din 18

aprilie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată

de Societatea comercială reclamantă „SC R.O.N. SRL în contradictoriu cu pârâții

Municipiul București prin primar general și SC A. SA București, dispunându-se

obligarea acestei din urmă societăți comerciale să emită dispoziție sau decizie

motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 în ceea ce privește spațiul

comercial și terenul aferent situat în municipiul București, sector 3, deținut

de aceasta, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a analizat acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată prin cererea

precizatoare depusă la data de 9 ianuarie 2008, în raport de probele

administrate în cauză și de considerentele deciziei de casare, constatând că,

deși inițial reclamanții au investit instanța cu o cerere prin care au

solicitat să le fie restituit în natură imobilul, considerând că în urma

notificării adresate pârâta nu a emis niciun răspuns în condițiile Legii nr. 10/2001,

la momentul rejudecării, în fond, a cererii acestora, reclamanții au solicitat

obligarea societății comerciale pârâte de a emite acest răspuns prin

pronunțarea unei decizii sau dispoziții motivate asupra solicitării lor, pârâta

nefăcând opoziție asupra modificării obiectului cererii introductive.

În virtutea respectării principiului

disponibilității ce guvernează procesul civil, tribunalul a analizat cererea

reclamanților din perspectiva obligației de „a face”, obligație impusă în

sarcina pârâtei de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cu care în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau,

după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit dispozițiilor art. 23,

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie, sau după caz,

prin dispoziție motivată, asupra solicitării de acordare a măsurilor

reparatorii, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că pârâta nu s-a

conformat acestor dispoziții.

Împotriva hotărârii respective, la

data de 9 iunie 2008 a declarat apel SC A. SA București, criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică.

Prin motivele de apel depuse pe data

de 29 octombrie 2008, s-a susținut că hotărârea primei instanțe este dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul

Municipiului București modificând în mod nelegal obiectul acțiunii deduse

judecății, obiect ce fusese calificat prin decizia nr. 623/2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă, ca fiind o contestație în temeiul Legii

nr. 10/2001 și nu o obligație de „a face”, precum și faptul că instanța de fond

nu a comunicat pârâtei notele precizatoare prin care reclamanta și-a modificat

obiectul acțiunii și nici nu le-a pus în discuția părților, încălcându-se

astfel principiul contradictorialității.

S-a invocat și faptul că instanța de

fond nu a analizat și celelalte susțineri din cadrul recursului inițial,

inclusiv problema legată de tardivitatea formulării notificării nr. 671 din 16

iulie 2003.

Prin decizia civilă nr. 885/A din 10

decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 31860/3/2007 (2198/2008) Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SA București,

reținându-se în esență că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 315 C.

proc. civ., aplicând principiul disponibilității ce a fost invocat de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în considerentele deciziei civile nr. 623/2007.

Astfel, instanța supremă a arătat

prin decizia de casare că prima instanță de apel nu a aplicat principiul

disponibilității care guvernează procesul civil și nu a respectat voința

reclamanților care au învestit instanța cu o acțiune în care se solicita

obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului dedus judecății astfel

încât raporturile dintre părți au rămas nesoluționate, însă ulterior,

reclamanții au înțeles să-și modifice acțiunea introductivă de instanță și să

schimbe obiectul dedus judecății prin obligarea pârâtei de a emite dispoziție

motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 în ceea ce privește imobilul

în litigiu.

Modificarea obiectului dedus

judecății a avut loc pe data de 9 ianuarie 2008 prin cererea depusă odată cu

intervenția în cauză a SC R.O.N. SRL, cereri ce au existat în dosarul cauzei la

termenul din data de 11 ianuarie 2008, termen la care pârâta SC A. București a

fost prezentă și a luat cunoștință de existența acestora și, nefăcând opoziție,

achiesând la modificarea acțiunii de către foștii reclamanți.

S-a reținut sub acest aspect că pe

data de 11 aprilie 2008, când s-a dat cuvântul părților, pârâta SC A. SA a

lipsit, însă prin notele scrise aceasta a făcut referire la obiectul cauzei așa

cum a dorit ea să le rețină și așa cum rezultă din punctul ei de vedere atât

din acțiune cât și din precizarea ulterioară, neputându-se susține că această

societate comercială nu a avut cunoștință de conținutul cererii de modificare a

acțiunii în data de 8 ianuarie 2008 și că nu a avut timp să-și pregătească

apărarea în raport de aceasta.

În privința celorlalte chestiuni de

drept care au fost invocate în primul ciclu procesual, prin motivele de recurs,

instanța a reținut că vor fi avute în vedere, trebuind să fie analizate de

către unitatea deținătoare în momentul emiterii dispoziției/deciziei de

soluționare a notificării.

Împotriva deciziei respective, la data

de 1 aprilie 2009, a declarat recurs pârâta SC A. SA București, criticând-o ca

fiind nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate

în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 795 din 18

aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs depuse pe

aceeași dată, s-a susținut că instanța de apel în mod greșit a considerat că

Tribunalul Municipiului București a respectat îndrumările date de către Înalta

Curte de Casație și Justiție care a pronunțat anterior în cauză decizia de

casare nr. 623 din 25 ianuarie 2007, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului”.

S-a invocat sub acest aspect faptul

că, prin decizia de casare, instanța supremă a statuat în mod obligatoriu

asupra cererii introductive de instanță, precizând faptul că este vorba de o

contestație împotriva răspunsului dat notificării adresate în temeiul Legii nr.

10/2001 și nu de o acțiune având ca obiect „obligație de a face”, astfel încât

instanța de apel a considerat în mod eronat că Tribunalul Municipiului

București a procedat corect atunci când a analizat cererea reclamanților așa

cum a fost precizată prin cererea precizatoare depusă pe data de 9 ianuarie 2008.

S-a mai susținut faptul că notele

precizatoare prin care reclamanta și-a modificat obiectul acțiunii nu au fost

comunicate și nu au fost puse în discuția părților; că cererea de modificare a

obiectului acțiunii este tardivă și fiind formulată în rejudecare, în urma

casării cu trimitere, unde judecata se desfășoară în limite precis determinate,

nu mai putea fi primită.

La data de 2 octombrie 2009,

intimata reclamantă SC R.O.N. SRL București a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Recursul declarat de pârâta SC A. SA

București este nefondat și se va respinge avându-se în vedere următoarele

considerente:

În primul rând este nefondat motivul

de recurs formulat de pârâtă referitor la faptul că notele precizatoare prin

care reclamanta și-a modificat obiectul acțiunii nu i-au fost comunicate și

nici nu au fost puse în discuția părților.

Astfel, reclamanții și-au schimbat

obiectul acțiunii prin cererea depusă și înregistrată pe data de 9 ianuarie 2008,

cerere depusă odată cu intervenția în cauză a SC R.O.N. SRL, cereri care au

existat la dosarul cauzei la termenul din 11 ianuarie 2008, termen la care

pârâta SC A. SA a fost prezentă prin reprezentanții legali care au luat act

atât de cererea precizatoare depusă de reclamanți cât și de cererea de

intervenție depusă de succesorul în drepturi al acestora, ca urmare a

încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 2063 din 26 mai 2005

și nefăcând obiecțiuni asupra acestora sub niciun aspect.

De asemenea, la termenul următor din

8 februarie 2008, societatea comercială apelantă a fost prezentă și a luat act

de faptul că intervenientul a achiesat la modificarea acțiunii de către foștii

reclamanți iar cu ocazia soluționării pe fond a cauzei reclamanta a pus

concluzii pe obiectul modificat al acțiunii solicitând obligarea pârâților la

emiterea unei decizii/dispoziții asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001, iar

prin notele scrise societatea comercială pârâtă a făcut referire la obiectul

acțiunii, atât în forma inițială cât și cu precizarea ulterioară.

Se concluzionează sub acest aspect

că nu este fondată susținerea recurentei că nu a avut cunoștință de cererea

precizatoare depusă de reclamantă pe data de 9 ianuarie 2008.

În al doilea rând trebuie clarificat

faptul dacă cererea de precizare de acțiune introdusă de către reclamantă în

cadrul rejudecării, ca urmare a casării cu trimitere, mai poate fi primită în

acest stadiu procesual, avându-se în vedere faptul că judecata se desfășoară în

limite precis determinate, în sensul dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., limite ce nu pot fi depășite ori ignorate prin soluționarea unui alt

obiect al acțiunii care nu exista la data soluționării primului recurs.

În acest sens, dispozițiile art. 132

alin. (1) C. proc. civ., stipulează faptul că, la prima zi de înfățișare

instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea

cererii, precum și de a propune noi dovezi.

Această dispoziție legală a fost

interpretată de literatura juridică cât și de practica judiciară, în sensul că

modificarea acțiunii poate avea loc și la instanța care rejudecă fondul după

casarea cu trimitere, soluția justificându-se pe considerentul că pârâtul nu

este prejudiciat, deoarece fiind vorba de o casare cu trimitere în primă

instanță, nu i-a fost răpit un grad de jurisdicție, această dispoziție legală

neavând un caracter imperativ, pârâtul putând accepta expres sau tacit o

modificare sau o precizare a cererii, iar pârâtul nu poate ridica obiecții în

cadrul instanței de recurs în acest sens, dacă înaintea instanței de fond nu a

făcut nicio rezervă.

Raportat la datele speței, se

constată că societatea comercială pârâtă a luat act de cererea precizatoare

depusă de către reclamantă pe data de 9 ianuarie 2008 și nu a făcut niciun fel

de obiecțiuni la aceasta, astfel încât se poate considera că a acceptat-o în

mod tacit.

Pentru aceleași considerente, se va

respinge și motivul de recurs invocat de societatea comercială pârâtă în sensul

că cererea de modificare a obiectului acțiunii a fost tardiv formulată.

Este nefondat și motivul de recurs

referitor la faptul că instanța de apel a considerat în mod corect că

Tribunalul Municipiului București a respectat îndrumările date de Înalta Curte

de Casație și Justiție prin decizia de casare pronunțată anterior în cauză cu

nr. 302 din 12 iulie 2006, fiind încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ.

Astfel, nu se poate susține că

instanțele au încălcat această dispoziție legală invocată potrivit căreia – „în

caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Nu se poate vorbi de încălcarea

considerentelor deciziei de casare, întrucât anterior instanța supremă a

statuat doar asupra faptului că, prin acțiunea introductivă de instanță

reclamanții au cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul

București, sector 3, în timp ce instanța de apel a obligat pe pârâta SC A. SA

București, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., să emită o

decizie sau dispoziție cu referire la notificarea reclamanților, fiind

schimbate în apel obiectul și cauza cererilor de chemare în judecată, precum și

faptul că s-au emis în cauză de către Curtea de Apel București două hotărâri

contradictorii cu nr.3 02/2006 și, respectiv, 2135/2004.

În urma rejudecării după casare,

prin cererea precizatoare depusă pe data de 9 ianuarie 2008, reclamanta și-a

modificat obiectul cererii de chemare în judecată, nemainsistând în cererea de

restituire în natură a imobilului aflat în litigiu, în condițiile în care nu

există emisă de către unitatea deținătoare o dispoziție/decizie, ca răspuns la

notificarea ce i-a fost adresată, precizând în mod expres că solicită obligarea

pârâtei SC A. SA București să emită o decizie sau dispoziție motivată conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Această precizare de acțiune nu a

fost contestată de către societatea comercială pârâtă, astfel încât instanța a

luat act de aceasta și în baza principiului disponibilității a soluționat

cererea conform voinței reclamantei.

În urma rejudecării după casare,

instanțele nu puteau nesocoti voința reclamantei precum și poziția pârâtei care

a achiesat tacit la cererea precizatoare de acțiune chiar dacă prin decizia nr.

20 din 20 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, au

statuat că instanțele de judecată au competența de a soluționa pe fond acțiunea

persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare

de a răspunde la notificarea părții interesate.

În acest sens, hotărârile pronunțate

de instanțele anterioare sunt favorabile întrucâtva societății comerciale

pârâte care nu a fost obligată să restituie către reclamantă imobilul ce a

constituit obiectul notificării, ci numai să emită o dispoziție/decizie

motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 ce i-a fost adresată și

având ca obiect spațiul comercial și trenul situat în municipiul București,

sector 3.

Față de considerentele arătate, se

constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocate de către societatea comercială recurentă, astfel încât în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC A. SA București, se

privește ca nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC A. SA București împotriva deciziei civile nr. 885/A din 10 decembrie

2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 31860/3/2007 (dos. nr. 2198/2008),

în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC R.O.N. SRL și intimatul-pârât

Municipiul București prin primar general.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 octombrie 2009.