ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 864/2010

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4299/108/2007

din 22 noiembrie 2007, reclamantul D.G. s-a adresat instanței, formulând cerere

de chemare în judecată împotriva pârâților Administrația Națională a

Penitenciarelor București și Penitenciarul Arad, solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000

lei cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 1.000.000 lei cu

titlu de daune materiale, conform dispozițiilor art. 998 – 999 C. civ.

În motivarea cererii s-a susținut că

pârâții l-au prejudiciat prin faptul că au refuzat și continuă să refuze să-i

pună la dispoziție un calculator performant, la care să continue și să

finalizeze proiectele de investiții ce le are în elaborare, cu toate că a fost

transferat la Penitenciarul Arad, în scopul respectiv.

Prin sentința civilă nr. 413 din 17

aprilie 2008, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea

civilă în pretenții formulată de reclamantul D.G.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile

delictuale, în sarcina pârâților, aceștia punându-i la dispoziție reclamantului

un spațiu de lucru, o mașină de scris și un calculator, nefiind posibilă

punerea la dispoziție a unui calculator performant.

Împotriva hotărârii respective, la

data de 6 octombrie 2008, a declarat apel reclamantul D.G. care a fost respins

de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 7/A din 19 ianuarie 2009.

Împotriva deciziei respective, la

data de 16 martie 2009, în termen legal, a declarat recurs reclamantul,

criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii

apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie schimbată în

tot, admițându-i-se acțiunea civilă în despăgubiri civile, așa cum a fost

formulată.

Prin motivele de recurs depuse odată

cu cererea, a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat adevărata

stare de fapt, reținând că a fost transferat la Penitenciarul Arad la solicitarea sa, transferul fiind realizat la cererea pârâtei

Administrația Națională a Penitenciarelor, iar pe de altă parte, pe

calculatorul care i s-a pus la dispoziție avea posibilitatea să urmărească un

program legislativ, nicidecum să lucreze pe el pentru a-și continua proiectele

de invenții, cu toate că aparatul era compatibil cu programul de proiectare

Auto Cod-2002.

S-a mai arătat că pârâții nu și-au

respectat îndatoririle de serviciu, în ceea ce privește scopul în sine al

detenției, respectiv asistarea persoanelor privative de libertate, în vederea reintegrării

lor sociale și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

La data de 4 ianuarie 2010, pârâta

Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.

Prin încheierea din 12 februarie

2010, s-a admis cererea formulată de recurent și s-a încuviințat acestuia

scutirea de plata taxei judiciare de timbru, avându-se în vedere faptul că este

deținut în cadrul Penitenciarului Arad și că nu realizează venituri.

Recursul declarat de reclamantul D.G.

este nul și se constată ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită

a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Rezultă că, prin interpretarea

per

a contrario

, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă

încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este aceea a

nulității recursului.

În cauză, recurentul D.G. nu s-a

conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., neindicând

motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., și nici

nu a formulat critici care să poată fi încadrate din oficiu într-unul din

motivele de casare sau modificare.

Astfel, în cuprinsul cererii de

recurs nu se regăsesc propriu-zis critici aduse deciziei pronunțate de instanța

de apel, prin indicarea precisă a unor motive de nelegalitate, raportate la

considerentele hotărârii recurate.

Practic, în conținutul cererii de

recurs, reclamantul nu face altceva decât să relateze istoricul cauzei, să pună

în evidență corespondența purtată cu pârâții și demersurile întreprinse de

acesta, rămase fără finalizare din partea intimaților, de a-i satisface cererea

având ca obiect punerea la dispoziție a unui calculator pentru a-și continua

programul de proiectare.

Toate aceste afirmații, susțineri și

argumente ale recurentului, constituie chestiuni de fapt și nu aspecte de

drept, reprezentând motive de temeinicie și nu de nelegalitate care nu mai pot

fi cenzurate de instanța de control judiciar.

Succesiunea de fapte și afirmații

din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic

în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică

susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul

judiciar.

Având în vedere că recursul nu poate

fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar

criticile formulate de reclamant nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta

Curte, va constata nulitatea recursului, conform dispozițiilor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei

nr. 7/A din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2010.