ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 62/2010

Deliberând asupra conflictului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 iulie 2009 creditoarea SC W.M. SA București a solicitat obligarea debitoarei SC C.F. SRL Vaslui la plata sumei de 2.320,50 euro (echivalentul în lei curs B.N.R. la data plății). Judecătoria sector 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 5946 din 28 iulie 2009 a admis excepția necompetenței teritoriale, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui cu motivarea că în contractul încheiat între părți nu s-a menționat locul unde trebuie efectuată plata chiriei, așa încât sunt aplicabile dispozițiile art. 7 și art. 10 pct. 4 C. proc.

civ., conform cărora locul plății este sediul debitoarei, respectiv Municipiul Vaslui. Primind cauza spre soluționare, Judecătoria Vaslui prin sentința civilă nr. 3110 din 23 octombrie 2009 a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanței a declinat în favoarea Judecătoriei sector 5 București competența de soluționare a cererii și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență. S-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 19.1 din contractul părților conform cărora în caz de diferend între părți competența aparține instanței de la sediul locatorului respectiv creditoarea SC W.M. SA București cu sediul în București, sector 5. Convenția părților nu este contrară dispozițiilor art. 19 C. proc.

civ. și în aceste condiții creditoarea în raport și de dispozițiile art. 12 C. proc. civ. în mod legal a sesizat Judecătoria sectorului 5 București. Competența de soluționare a litigiului de față revine Judecătoriei sectorului 5 București pentru următoarele considerente. Creditoarea SC W.M. SA București a solicitat prin acțiune obligarea debitoarei SC C.F. SRL Vaslui la plata sumei de 2.320,50 euro (echivalentul în lei curs B.N.R. la data plății) invocând nerespectarea clauzelor din contractul de închiriere încheiat între părți la data de 8 martie 2007. La art. 19 din contract părțile au inserat clauza conform căreia în caz de diferend între părți, partea interesată va putea sesiza numai instanța de judecată competentă după sediul locatorului.

În raport de conținutul acestei prevederi contractuale, alegerea instanței a fost făcută în interesul ambelor părți și nu poate fi vorba de o competență teritorială alternativă, reclamantul fiind ținut să sesizeze instanța aleasă prin convenție de la sediul locatorului (creditoarea SC W.M. SA). În speță, prin alegerea instanței de către părți prin convenția încheiată, nu au fost încălcate dispozițiile art. 19 C. proc. civ. care prevăd o competență teritorială exclusivă, întrucât nu ne aflăm în cazurile prevăzute de art. 13 – art. 16 C. proc. civ. Deși clauza stipulată în contract este o clauză atributivă de competență care are drept consecință prorogarea voluntară de competență, permisă de dispozițiile art. 19 C. proc.

civ. Așa fiind, instanța competentă urmează să soluționeze litigiul dedus judecății este cea stabilită de părți prin convenția lor și în fața căreia creditoarea a depus cererea, respectiv Judecătoria sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 13 ianuarie 2010.