ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1061/2012

Asupra conflictului

negativ de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sector 5 București, reclamanta-creditoare SC W.M. SA a

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta-debitoare SC P.V. SRL, emiterea

unei ordonanțe de plată pentru suma de 26.170,11 lei, cu titlu de restanțe la

plata unor facturi fiscale, emise în temeiul contractului nr. 143 din 12

februarie 2010, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

creditoarea a arătat că, între părțile prezentului litigiu, s-a perfectat

contractul de închiriere nr. 143 din 12 februarie 2010, în baza căruia

debitoarea s-a obligat să plătească chirie și utilități. Debitoarea nu a

achitat o serie de facturi restante, în sumă totală de 26.170,11 lei, creanța fiind

certă, lichidă și exigibilă.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru

combaterea întârzierii executării obligațiilor rezultate din contractele

comerciale.

Judecătoria

Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 6386 din 16 august 2011 a admis

excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, instanța

apreciind că în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 C. proc. civ.

Astfel învestită, la termenul de

judecată din data de 17 noiembrie 2011, Judecătoria Piatra Neamț a invocat din

oficiu excepția necompetenței teritoriale a sa cu privire la prezenta acțiune

iar prin sentința nr. 5941 din 17 noiembrie 2011, a admis-o și a declinat competența în favoarea judecătoriei Sector 5 București, iar în temeiul

art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În fundamentarea acestei hotărâri

instanța a făcut aplicarea art. 10.1 din contractul de închiriere nr. 143 din

12 februarie 2010 și a art. 12 C. proc. civ.

În pronunțarea regulatorului de

competență Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte.

Acțiunea este întemeiată pe

dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii

executării obligațiilor de plată rezultate din contractele comerciale care în

art. 5 alin. (4) prevede că judecătorul verifică din oficiu competența

instanței procedând conform legii.

Întrucât obiectul cauzei deduse

judecății situează litigiul în sfera competenței teritoriale alternative,

determinarea instanței competente se realizează în raport de art. 12 C. proc.

civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe

deopotrivă competente.

Cum în speță alegerea a fost deja

făcută, reclamantul introducând acțiunea pe rolul Judecătoriei Sector 5

București, această instanță urmează să judece cauza fiind legal învestită inițial

din punct de vedere al competenței teritoriale.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte în pronunțarea regulatorului de competență conform art. 22 alin. (3)

C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sector 5 București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește competența în favoarea

Judecătoriei Sectorului 5 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.