ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1061/2012

Asupra conflictului negativ de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, reclamanta-creditoare SC W.M. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta-debitoare SC P.V. SRL, emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 26.170,11 lei, cu titlu de restanțe la plata unor facturi fiscale, emise în temeiul contractului nr. 143 din 12 februarie 2010, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, între părțile prezentului litigiu, s-a perfectat contractul de închiriere nr. 143 din 12 februarie 2010, în baza căruia debitoarea s-a obligat să plătească chirie și utilități. Debitoarea nu a achitat o serie de facturi restante, în sumă totală de 26.170,11 lei, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor rezultate din contractele comerciale. Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 6386 din 16 august 2011 a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, instanța apreciind că în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 C. proc. civ. Astfel învestită, la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2011, Judecătoria Piatra Neamț a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a sa cu privire la prezenta acțiune iar prin sentința nr. 5941 din 17 noiembrie 2011, a admis-o și a declinat competența în favoarea judecătoriei Sector 5 București, iar în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.

civ. a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. În fundamentarea acestei hotărâri instanța a făcut aplicarea art. 10.1 din contractul de închiriere nr. 143 din 12 februarie 2010 și a art. 12 C. proc. civ. În pronunțarea regulatorului de competență Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte. Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contractele comerciale care în art. 5 alin. (4) prevede că judecătorul verifică din oficiu competența instanței procedând conform legii. Întrucât obiectul cauzei deduse judecății situează litigiul în sfera competenței teritoriale alternative, determinarea instanței competente se realizează în raport de art. 12 C. proc.

civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Cum în speță alegerea a fost deja făcută, reclamantul introducând acțiunea pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, această instanță urmează să judece cauza fiind legal învestită inițial din punct de vedere al competenței teritoriale. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în pronunțarea regulatorului de competență conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.