ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1551/2011

Asupra recursului de față:

Din actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

creditoarea SC I.N.G.R.E.P.H. SRL București, în contradictoriu cu debitoarea SC

D.C. SRL București a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 102.504,32

RON reprezentând 62.902,66 RON chirie și alte costuri de utilizare a spațiului comercial;

1942,59 RON penalități de întârziere conform art. 10.2.1 din contractul de închiriere,

24.448,48 RON penalități pentru întârzierea prezentării Scrisorii de Garanție Bancară

calculate conform art. 10.2.3 lit. c) din contractul de închiriere, 13.210,59 RON

penalități pentru închiderea spațiului, calculate conform art. 10.2.3 lit. a) din

contractul de închiriere.

Prin sentința comerciala nr. 7851 din 12

iulie 2010, pronunțată de Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, s-a

admis excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată și a fost respinsă

cererea, creditoarea fiind obligată să plătească debitoarei 2975 RON cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

creditoarea SC I.N.G.R.E.P.H. SRL București, criticând soluția pentru greșita soluționare

a excepției necompetenței materiale a instanțelor judecătorești, iar la termenul

din 3 noiembrie 2010, Curtea a calificat calea de atac ca fiind apel și nu recurs,

potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. civ., în speță nefiind vorba de o declinare

a competenței conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ..

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia comercială nr. 520 din 3 noiembrie 2010 a admis apelul

creditoarei SC I.N.G.R.E.P.H. SRL București, a desființat hotărârea atacată și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că excepția de necompetență

generală a instanțelor de judecată a fost greșit soluționată de către instanța de

fond.

Împotriva acestei decizii, debitoarea SC

D.C. SRL București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii apelului creditoarei ca fiind inadmisibil.

Critica adusă deciziei atacate se referă

în esență la faptul că în mod greșit a calificat instanța de apel cererea formulată

de către creditoarea SC I.N.G.R.E.P.H. SRL București ca fiind apel și nu recurs,

hotărârea instanței de fond fiind irevocabilă, față de prevederile art. 13

alin. (5) O.U.G. nr. 119/2007, iar în ceea ce privește excepția de necompetență

generală a instanțelor de judecată apreciază că aceasta a fost corect soluționată

de instanța de fond, în raport de dispozițiile art. 343 alin. (1) C. proc. civ..

Intimata-creditoare SC I.N.G.R.E.P.H. SRL

București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și

că dispozițiile art. 13 alin. (5) O.U.G. nr. 119/2007, invocate de recurentă nu

sunt incidente cauzei de față.

Analizând critica adusă deciziei atacate,

Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul să fie admis pentru

următoarele considerente:

Modificarea sau casarea unei hotărâri potrivit

art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. se poate cere numai pentru motive de nelegalitate,

când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată încălcarea

sau aplicarea greșită a legii. Dintre criticile formulate de recurentă, Înalta

Curte va lua în examinare aplicarea dispozițiilor art. 343 alin. (1) C. proc.

civ. și O.U.G. nr. 119/2007 din perspectiva avută în vedere de instanța de apel

care a apreciat, potrivit art. 137 C. proc. civ., că excepția necompetenței generale

a instanțelor de judecată este neîntemeiată.

Din examinarea actelor dosarului în raport

cu această critică ce vizează nelegalitatea, se constată că interpretarea instanței

de apel, potrivit căreia, clauza compromisorie prevăzută în art. 19 din contractul

de închiriere încheiat la data de 12 aprilie 2007 nu este aplicabilă în speță, deoarece

procedura ordonanței de plată este reglementată prin lege specială, este lipsită

de temei legal, întrucât, față de prevederile art. 19.2 din contract, părțile au

convenit ca orice litigiu născut din sau în legătură cu acest contract să fie soluționat

prin arbitraj.

Astfel, efectul principal al clauzei compromisorii

este excluderea competenței instanțelor judecătorești de a soluționa litigiul, conform

art. 343 alin. (1) C. proc. civ., pentru orice fel de litigiu, fără a face distincția

între procedura de drept comun și proceduri speciale.

În acest context, se reține că sunt incidente

dispozițiile art. 343 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „încheierea convenției

arbitrale exclude, pentru litigiul ce face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești"

și cum creanța pretinsă de către creditoarea SC I.N.G.R.E.P.H. SRL București își

are temeiul în contractul de închiriere încheiat la data de 12 aprilie 2007, astfel

încât, conform prevederilor mai sus evocate, dacă litigiul nu este soluționat pe

cale amiabilă, este obligatorie sesizarea instanței arbitrale.

În ceea ce privește critica adusă deciziei

atacate, referitoare la greșita calificare a cererii de recurs, ca fiind de fapt

cale de atac a apelului, se constată că aceasta este întemeiată, în raport de dispozițiile

art. 9 alin. (1) O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora, debitorul poate contesta

creanța prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii, iar conform alin. (3) al aceluiași

articol „în cazul în care contestația este întemeiată, instanța va respinge cererea

creditorului printr-o încheiere irevocabilă", astfel cum în mod corect a apreciat

instanța de fond, prin hotărârea dată în mod irevocabil, motivat de împrejurarea

că dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 nu fac distincție între căile de atac.

În acest sens, se constată că, din eroare,

recurenta a invocat în motivele scrise ale recursului, dispozițiile art. 13

alin. (5) din O.U.G. nr. 119/2007, în realitate acestea vizau dispozițiile art.

9 alin. (1) O.U.G. nr. 119/2007, astfel că, sub acest aspect apărările intimatei-creditoare

din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei nu sunt întemeiate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat

de debitoarea SC D.C. SRL București și va modifica decizia atacată în sensul că

va respinge apelul declarat de creditoarea SC I.N.G.R.E.P.H. SRL București împotriva

sentinței comerciale nr. 7851 din 12 iulie 2010 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de debitoarea

SC D.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 520 din 3 noiembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică

în sensul că respinge apelul declarat de creditoarea SC I.N.G.R.E.P.H. SRL București

împotriva sentinței comerciale nr.

7851

din 12 iulie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.