ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1987/2010

Asupra recursurilor de față

;

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 mai 2010, pronunțată în Dosarul

nr. 14347.01/3/2009 (722/2010), Curtea de Apel București, secția I penală a

dispus, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin.

(1) și alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a

apelanților inculpați K.L.C. (fiul lui G. și al I.) și S.P.C. (fiul lui E. și

al I.O.).

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată, în stare

de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 270/D/P/2008 din 6 aprilie 2009 al Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., pentru

săvârșirea infracțiunilor de trafic ilegal de droguri de risc și mare risc

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Prin sentința penală nr. 111/F

din 12 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

inculpatul S.P.C. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, iar

inculpatul K.L.C., la 8 ani închisoare, menținându-se starea de arest preventiv

a acestora.

Curtea de Apel București a

apreciat că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii de arest

preventiv continuă să existe, astfel că, chiar dacă pronunțarea unei hotărâri

de condamnare în primă instanță nu înfrânge prezumția de nevinovăție de care

beneficiază apelanții intimați inculpați, a considerat că este îndeplinită

cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există

probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că apelanții inculpați au

săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor.

De asemenea, Curtea a

apreciat că sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de

omor reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar

lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică. În aprecierea acestei din urmă cerințe, Curtea a avut în vedere natura

și gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații, fapte prin care se aduce

atingere sănătății sociale, ocrotită de normele juridice precum și amploarea pe

care a căpătat-o acest fenomen infracțional.

În consecință, Curtea a

apreciat că pentru considerentele arătate și în vederea asigurării desfășurării

procesului penal în bune condiții, se impune privarea, în continuare, de

libertate a apelanților inculpați, așa încât, în temeiul art. 300

2

C.

proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc.

pen., a menținut starea de arest preventiv a acestora.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, au declarat recurs inculpații K.L.C. și S.P.C., criticând

măsura dispusă de menținere a stării de arest preventiv.

Recurenții inculpați au

solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și judecarea lor

în stare de libertate, apreciind că nu se mai impun temeiurile care au stat la

luarea măsurii arestării preventive, iar inculpații nu pot influența

desfășurarea judecății.

Verificând hotărârea atacată

prin prisma dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Inculpații K.L.C. și S.P.C. au

fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic ilegal de droguri de risc și de mare risc, existând

indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea vinovăției lor, fiind astfel

îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen.

Pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare

de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Infracțiunea pentru care

sunt trimiși în judecată inculpații este o infracțiune de pericol asupra stării

de sănătate a populației, iar conduita lor anterioară demonstrează că sunt

predispuși la repetarea actelor infracționale.

Astfel, inculpatul K.L.C. este

recidivist, fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 86

1

C. pen. pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni prin sentința penală nr.

650 din 30 mai 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Inculpatul S.P.C. a

intermediat, în mod repetat, vânzarea de cannabis, amfetamină, comprimate MDMA

mai multor persoane, iar prin sentința penală nr. 500 din 5 decembrie 2008 a

Tribunalului Constanța a mai fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare

pentru același gen de infracțiuni.

Înalta Curte constată că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpaților nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate a

acestora, în condițiile respectării depline a principiului prezumției de

nevinovăție.

Pentru aceste motive,

constatând că în cauză nu există temeiuri de casare a hotărârii atacate, Înalta

Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați, potrivit

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2)

și art. 189 C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, onorariile apărătorului din oficiu fiind avansate din

fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații K.L.C. și S.P.C. împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 14347.01/3/2009

(722/2010).

Obligă recurenții inculpați

la câte 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 mai 2010.