ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3314/2010

Asupra recursurilor

de față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosar nr. 49914.01/3/2009 (1914/2010), învestită cu

soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.C.O.T. și, printre alții, de inculpații C.T. și

T.A.D. împotriva Sentinței penale nr. 411 din 19 mai 2010 a Tribunalului

București, secția I penală, a dispus, în baza art. 300

2

raportat la

art. 160

b

C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a

ambilor inculpați.

S-a reținut, în esență, că temeiurile care au

determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și impun

în continuare privarea de libertate a inculpaților, întrucât sunt întrunite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora fiind

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a reținut că pericolul

pentru ordinea publică este dat de modalitatea și împrejurările de săvârșire a

faptelor presupus comise, de natura și gradul ridicat de pericol social concret

al acestora, forma continuată a infracțiunii de trafic de droguri, precum și

circumstanțele personale ale inculpaților. Un argument în plus pentru

menținerea arestării preventive a inculpaților s-a reținut că este condamnarea

lor de către prima instanță la pedepse nedefinitive privative de libertate.

Împotriva încheierii

sus-menționate, au declarat recurs inculpații C.T. și T.A.D., pentru motivele

expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursurile nu sunt

fondate.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod

corect instanța de apel.

Potrivit Codului

nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată

că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent,

fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege:

inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de

droguri, pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima instanță la

pedepse de câte 1 an închisoare, lăsarea inculpaților în libertate ar putea

crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte.

Faptele inculpaților

se încadrează în categoria infracțiunilor cu un grad ridicat de pericol social,

iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul de

insecuritate și de necesitate a combaterii unui fenomen ce tinde să ia

amploare.

Așa fiind, temeiurile

care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură

prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii

cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare

privarea de libertate.

Pe de altă parte, în

raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura

infracțiunilor de o gravitate sporită, precum și de numărul mare al

inculpaților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de

natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în

accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se

apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata

procedurilor în fața instanței.

Așa fiind, menținerea

măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea

inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații C.T. și T.A.D.

împotriva Încheierii din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr.

49914.01/3/2009 (1914/2010), să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.T. și T.A.D.

împotriva Încheierii din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr.

49914.01/3/2009 (1914/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2010.