ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3314/2010

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 49914.01/3/2009 (1914/2010), învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.C.O.T. și, printre alții, de inculpații C.T. și T.A.D. împotriva Sentinței penale nr. 411 din 19 mai 2010 a Tribunalului București, secția I penală, a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a ambilor inculpați. S-a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, întrucât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora fiind închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a reținut că pericolul pentru ordinea publică este dat de modalitatea și împrejurările de săvârșire a faptelor presupus comise, de natura și gradul ridicat de pericol social concret al acestora, forma continuată a infracțiunii de trafic de droguri, precum și circumstanțele personale ale inculpaților. Un argument în plus pentru menținerea arestării preventive a inculpaților s-a reținut că este condamnarea lor de către prima instanță la pedepse nedefinitive privative de libertate.

Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații C.T. și T.A.D., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel. Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri, pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima instanță la pedepse de câte 1 an închisoare, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte.

Faptele inculpaților se încadrează în categoria infracțiunilor cu un grad ridicat de pericol social, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul de insecuritate și de necesitate a combaterii unui fenomen ce tinde să ia amploare. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, precum și de numărul mare al inculpaților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații C.T.

și T.A.D. împotriva Încheierii din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 49914.01/3/2009 (1914/2010), să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.T. și T.A.D. împotriva Încheierii din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 49914.01/3/2009 (1914/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.