ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5674/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 285/CC din 03 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâta J.D.C. și a încuviințat recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii pronunțate în dosarul nr. CV DR 05-00690 de către Tribunalul Districtual al Districtului Judiciar 4 al Statului IDAHO, Regiunea ADA, la data de 22 august 2008, cu privire la acordarea de cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 12/R din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței susmenționate.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citată pentru termenul la care a avut loc judecata. Investită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 10 iulie 2009, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate. Cauza a stat în nelucrare până la 12 iulie 2010, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 29 octombrie 2010. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 10 iulie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 10 iulie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. , văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta J.D.C. împotriva deciziei civile nr. 12/R din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2010.