ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5674/2010

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 285/CC din 03 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a

admis cererea formulată de reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâta J.D.C. și

a încuviințat recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii pronunțate în

dosarul nr. CV DR 05-00690 de către Tribunalul Districtual al Districtului

Judiciar 4 al Statului IDAHO, Regiunea ADA, la data de 22 august 2008, cu

privire la acordarea de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 12/R din 16 ianuarie 2009,

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței susmenționate.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs

de către pârâtă, care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., susținând că nu a fost legal citată pentru termenul la care a avut loc

judecata.

Investită cu judecarea recursului, Înalta Curte a

dispus, prin încheierea din 10 iulie 2009, suspendarea judecății în baza art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal

citate.

Cauza a stat în nelucrare până la 12 iulie 2010,

când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării

perimării, fixând în acest scop termen la data de 29 octombrie 2010.

La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în

pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice

cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă

cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în

materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în

materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie

să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în

nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca

timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea

judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă a părții, care nu a

acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță unde, după

suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

măsură dispusă la termenul din 10 iulie 2009, părțile au lăsat să treacă un

interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură

în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese

că până la data de 10 iulie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare,

calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat

cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a

condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. , văzând,

totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că

potrivit art. 252 alin. (1) teza

I

C. proc. civ. ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimat recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Constată

perimat recursul declarat de pârâta J.D.C. împotriva deciziei civile nr. 12/R

din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

octombrie 2010.