ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul T.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu o plângere penală împotriva notarilor publici C.C.L. și S.C.D., a executorului judecătoresc S.D., a expertului tehnic E.M.R. precum și a numiților M.P. și insp. pr. N.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289, art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 291 C. pen. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că petentul a împrumutat sumele de 5600 DOLARI SUA și 2500 DOLARI SUA de la insp. pr. N.V. și suma de 5000 DOLARI SUA de la numitul M.P. Întrucât debitorul nu a restituit integral sumele împrumutate până la termenele scadente, a fost demarată procedura de executare silită prin reunirea cererilor celor doi creditori.

Prin procesul verbal de licitație imobiliară încheiat la 24 iunie 2004 de Biroul executorului judecătoresc S.D. s-a consemnat câștigarea licitației de către P.C., pentru suma de 690.000.000 lei, achitată integral. În scopul evitării deposedării de imobil, T.C. a formulat contestație la executare (ce a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 5230 din 17 iulie 2004, soluție rămasă definitivă), precum și prezenta plângere. Prin ordonanța nr. 71/P/2004, Parchetul Național Anticorupție, ca urmare a declinării cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C.L., S.C.D., S.D. și E.M.R., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 256 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/20000 și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. La data de 07 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin ordonanța nr. 3337/P/2004 a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici C.C.L. și S.C.D., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246, art. 289 și 26/215 alin. (1) și (3) C. pen. și disjungerea cauzei față de E.M.R., S.D., M.P. și N.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 194, art. 215 alin. (1) și (3), art. 246 și 291 C. pen. și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, unitate la care dosarul se află în lucru, fiind înregistrat la nr. 122/P/2005.

Deși avea cunoștință că, la data de 24 iunie 2004, imobilul său a fost adjudecat prin licitație publică, iar în actul de adjudecare, întocmit la 06 iulie 2004 de executorul judecătoresc S.D., titlul de proprietate a fost transferat cumpărătorului adjudecător P.C., sus-numitul nu a părăsit imobilul, impunându-se procedura executării silite în prezența lucrătorilor de poliție solicitați conform cererii din 04 februarie 2005 depuse de Biroul executorului judecătoresc S.D. Întrucât insp. pr. N.V. avea calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, în cauză au fost efectuate acte premergătoare, ocazie cu care s-a stabilit că acesta a urmat procedurile legale în scopul recuperării creanței sale, iar intervenția agenților de poliție din cadrul Biroul de Ordine Publică (nu sunt organe de cercetare ale poliției judiciare) s-a făcut conform dispozițiilor legale, la solicitarea executorului judecătoresc, și nu ca urmare a solicitării insp.

pr. N.V. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția din 29 august 2005 dată în Dosarul nr. 1731/P/2005, a dispus neînceperea urmăririi penale față de insp. pr. N.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 194, art. 215 alin. (1) și (3), art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul T.C. a formulat plângere în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen., iar prin rezoluția din 9 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 431/II/2/2009, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea ca neîntemeiată. Nemulțumit fiind de cele două rezoluții, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. petiționarul a formulat plângere la instanță solicitând desființarea acestora și trimiterea cauzei la Parchet pentru continuarea cercetărilor penale.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 303 din 4 noiembrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul T.C., menținând rezoluția din 29 august 2005 dată în Dosarul nr. 1731/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Totodată a obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: Din actele premergătoare rezultă că numitul T.C. a încheiat două acte de împrumut autentificate la notar pentru sumele de 5600 DOLARI SUA și 2500 DOLARI SUA cu numitul N.V. și pentru suma de 5000 DOLARI SUA cu numitul M.P. Debitorul T.C.

nu a restituit la scadență, integral sumele împrumutate, așa încât a fost declanșată procedura de executare silită, individual, de către fiecare din cei doi creditori, iar ulterior cauzele au fost renumite și prin procesul-verbal de licitație imobiliară încheiat de executorul judecătoresc S.D. în data de 24 iunie 2004, s-a constatat câștigarea licitației de către numitul P.C. pentru suma de 690.000 lei ce a fost achitată integral. Ulterior, a fost întocmit actul de adjudecare din 6 iulie 2004, ce atestă că titlul de proprietate asupra imobilului a fost transferat către cumpărătorul adjudecător P.C. Debitorul T.C. a formulat două contestații la executare ce au fost respinse prin sentințe civile rămase definitive.

De asemenea, deși avea cunoștință de existența actului de adjudecare și de faptul că nu mai este proprietarul imobilului, numitul T.C. nu a înțeles să-l părăsească de bună-voie, așa încât adjudecătorul a declanșat procedura executării silite și datorită atitudinii debitorului care la termenele fixate nu s-a prezentat în vederea întocmirii procesului-verbal de intrare în posesie a noului proprietar, executorul judecătoresc S.D. a solicitat prezența lucrătorilor de poliție printr-o cerere scrisă din 4 februarie 2005, iar prin procesul-verbal din 9 februarie 2005, executorul judecătoresc a constatat punerea în posesie a numitului P.C. cu privire la imobilul situat în București, , sector 1, procesul-verbal fiind întocmit în prezența organelor de poliție.

Față de cele reținute, Curte a constatat, în esență, că nu există indicii cu privire la săvârșirea de către numitul N.V. a unei fapte prevăzute de legea penală, rezoluțiile atacate fiind legale și temeinice. Împotriva sentinței mai sus menționată a declarat recurs petiționarul pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii. Recursul declarat de petiționar este nefondat pentru următoarele considerente: Actele premergătoare efectuate au stabilit că după ce a împrumutat diferite sume de bani prin contracte de împrumut autentificate la notar, de la diferite persoane printre care și N.V., neputând să le restituie, împotriva debitorului T.C. s-a declanșat procedura executării silite asupra imobilului său situat în București, sector 1. Contestația la executare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 5230 din 17 iulie 2004 a Judecătoriei Sector 1 București, rămasă definitivă.

Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că în mod corect procurorul de caz a stabilit prin rezoluția pronunțată că intimatul, insp.pr. N.V. a urmat procedurile legale în scopul recuperării creanței sale, iar intervenția agenților de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică s-a făcut de asemenea conform dispozițiilor legale la solicitarea executorului judecătoresc S.D., urmare a imposibilității punerii în posesie a adjudecătorului, ca urmare a reprezentării debitorului T.C., așa încât punerea în posesie a numitului P.C. prin schimbarea încuietorilor a avut loc în prezența lucrătorilor de poliție.

Totodată se mai constată că petiționarul a recunoscut că a semnat cele două contracte de împrumut precizând că ceea ce contestă este conținutul acestora, împrejurare în care nu se mai impune efectuarea unei expertize grafoscopice întrucât petentul nu contestă semnătura sa pe ambele acte autentice și nu se mai impune nici efectuarea unei expertize medico-legale care să ateste existența discernământul petentului la momentul întocmirii actelor autentice. Față de rezultatele cercetărilor în mod corect s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale constatându-se că faptelor le lipsesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, soluție menținută de prima instanță. În consecință, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.C. împotriva sentinței penale nr. 303 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.