ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin plângerea adresată inițial Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 19 iulie 2008, persoana vătămată N.Ș.I. a solicitat efectuarea de cercetări și antrenarea răspunderii penale mai multor persoane, care își desfășurau activitatea ca procurori și lucrători de poliție la unitățile de pe raza Curții de Apel Craiova, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen. Lucrarea a fost înregistrată sub numărul 1569A/111/1/2008, iar după audierea de către procuror, petiționarul N.Ș.I. a dat lămuriri suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că două dintre aceste persoane (M.V.

și V.A.) își desfășoară în prezent activitatea ca procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Pentru acest motiv, prin adresa nr. 1569/VI11/1/2008 din data de 22 august 2008 plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării de cercetări; iar pentru cercetarea celorlalte aspecte sesizate, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a constituit dosarul nr. 723/P/2008, care nu a fost încă soluționat. Cauza privind pe intimații M.V. și V.A. a fost înregistrată la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, inițial, sub numărul 8917/5389/VI11/1/2008 și ulterior, sub numărul 1216/P/2008, în evidența dosarelor penale.

Persoana vătămată N.Ș.I. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva acestor magistrați procurori pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., pretins a fi fost comise cu ocazia soluționării dosarului nr. 117/P/2007 și a lucrării nr. 293/VI11/1/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Urmare actelor premergătoare efectuate, prin rezoluția nr. 1216/P/2008 din 7 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori M.V. și V.A., reținându-se, în esență, că nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale de către intimați, iar faptele presupus a fi comise de aceștia nu există.

Prin rezoluția nr. 10457/6025/11/2/2008 din 3 noiembrie 2008, Procurorul Șef Secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului, confirmând rezoluția din 7 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1216/P/2008 și reținând, în esență, că magistrații reclamați au procedat corect atunci când, urmare examinării memoriului depus de petiționar, au propus constituirea unui dosar penal sub nr. 117/P/2007 în vederea cercetării aspectelor sesizate, iar faptele presupus a fi săvârșite de aceștia nu există în realitatea obiectivă. Împotriva acestei din urmă rezoluții, în baza art. 278 1 C. proc.

pen., petiționarul a formulat plângere, înregistrând-o pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți la 3 noiembrie 2009, deci cu mult peste termenul prevăzut de lege. Prin urmare Înalta Curte constată că este tardiv introdusă plângerea formulată de petiționarul N.S.I. împotriva rezoluției nr. 1216/P/2008 din 7 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și, în baza art. 278 1 alin. lit. a) teza I C. proc. pen., urmează a fi respinsă ca atare, menținându-se, totodată, ca fiind legală și temeinică rezoluția atacată.

Referitor la cea de-a doua plângere formulată de același petiționar împotriva rezoluției nr. 1399/P/2008 din 9 aprilie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, Înalta Curte constată următoarele: La data de 14 iulie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție plângerea aceluiași petiționar N.S.I. formulată împotriva mai multor magistrați (procurori și judecători) și ofițeri de poliție din jud. Dolj „în legătură cu activitatea și conduita necorespunzătoare, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii", ocazie cu care a susținut că i s-a cauzat o vătămare a intereselor sale legitime, estimând valoarea prejudiciului la aproximativ 200.000 Euro.

La data de 21 august 2008 petiționarul a precizat într-o declarație dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova (lucrarea nr. 1569/VI11/1/2008) că își menține plângerea formulată împotriva mai multor procurori, menționându-l și pe magistratul M.D., procuror în cadrul aceleiași unități de parchet. Din actele dosarului a rezultat că prin rezoluția nr. 117/P/2007 procurorul M.D. a dispus neînceperea urmăririi penale față de mai mulți lucrători de poliție, într-o cauză în care petiționarul N.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de aceștia, iar plângerea petiționarului împotriva acestei soluții a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, conform disp.

art. 278 C. proc. pen. Petiționarul N.Ș.I. a formulat plângere împotriva rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar Curtea de Apel Craiova prin sentința penală nr. 114 din 13 septembrie 2007 a dispus respingerea plângerii petentului, ca nefondată. La data de 10 decembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 5937, pronunțată în dosarul nr. 1401/54/2007, a dispus, respingerea ca nefondat a recursului declarat de petiționarul N.Ș.I. împotriva sentinței penale nr. 114/2007 a Curții de Apel Craiova. S-a mai relevat că la data de 27 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus prin ordonanța nr. 723/P/2008 disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție față de procurorul M.D., întrucât acesta își desfășura activitatea ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

S-a constatat, din actele dosarului, că soluția dispusă de procurorul M.D. în dosarul nr. 117/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost legală și temeinică, aspect care a rezultat atât din rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât și din hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Craiova și de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărâri prin care s-au cenzurat și analizat criticile formulate de petiționar, iar ulterior s-a dispus respingerea atât a plângerii petiționarului cât și a recursului declarat de acesta.

S-a constatat că nu poate fi angajată răspunderea penală a magistratului procuror pentru soluția dispusă în cauză, fundamentată pe materialul probator administrat, întrucât petiționarul avea la îndemână calea plângerii împotriva soluției magistratului și, mai mult decât atât, acesta avea posibilitatea să formuleze plângere împotriva actelor magistratului atât la procurorul ierarhic superior cât și la instanță. Totodată, s-a mai apreciat că este de neacceptat ca nemulțumirea unei părți cu privire la soluțiile procurorului sau ale instanței de judecată să se răsfrângă asupra magistratului, în sensul angajării răspunderii penale a acestuia. S-a conchis că nu poate fi reținută lezarea intereselor legitime ale petiționarului N.Ș.I.

prin nici o modalitate, întrucât s-a constatat inexistența elementului material al infracțiunii de fals intelectual și uz de fals, același raționament menținându-se și în cadrul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, considerându-se că lipsa vătămării intereselor legale ale petiționarului conduce la concluzia absenței infracțiunii cauzatoare, stabilindu-se, pe cale de consecință, că nu există infracțiunile prev. de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., sesizate de petiționarul N.Ș.I. și pretinse a fi săvârșite de intimatul procuror M.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dispunându-se neînceperea urmăririi penale împotriva acestui intimat, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin rezoluția nr.10077/5065A/l 11/1/2009 din 20 octombrie 2009, procurorul Șef Secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în baza art. 275-278 C. proc. pen. a respins ca tardivă plângerea formulată de petiționarul N.Ș.I. împotriva soluției dispusă în dosarul nr. 1399/P/2008, constatându-se, din actele dosarului, că soluția a fost comunicată petiționarului la 21 aprilie 2009, iar plângerea a fost formulată la data de 15 octombrie 2009. Împotriva rezoluției mai sus - menționate petiționarul a formulat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., în termen legal, plângere criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în memoriile depuse la dosar filele 1-3,8, 11,24,32 dosar fond, solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8601/1/2009. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția nr. 1399/P/2008 din 9 aprilie 2009, dată la de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror M.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova , cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., este legală și temeinică, urmând a fi menținută, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul N.Ș.I.

prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Se constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia petiționarul a mai înregistrat anterior pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova o plângere împotriva mai multor persoane, ce a făcut obiectul dosarului nr. 117/P/2007 al aceleiași unități de parchet, cauză repartizată spre soluționare intimatului procuror D.M., dosarul penal fiind ulterior soluționat prin respingerea plângerii ca nefondată, cauza fiind deci supusă și căilor ordinare de atac, iar soluția dispusă a fost confirmată, nefiind modificată în nici un fel.

Întrucât hotărârea pronunțată nu i-a fost favorabilă, petiționarul a formulat plângere penală împotriva magistratului procuror care a avut spre instrumentare respectiva cauză, susținând că magistratul procuror nu a avut în vedere înscrisurile prezentate la dosar de petiționar drept memorii, iar cauza nu a fost lămurită sub toate aspectele, în baza probelor existente. Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva procurorului D.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., fapte presupuse a fi săvârșite de intimatul făptuitor, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă faptul că pe parcursul desfășurării procesului penal, ce a fost supus căilor ordinare de atac, cu ocazia efectuării actelor de cercetare specifice activității de cercetare prealabilă, intimatul, ce a dispus rezoluția în dosarul penal nr. 117/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu și-ar fi îndeplinit sau și-ar fi îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu ori ar fi efectuat acte materiale, care să aibă valențele unei alte fapte de natură penală.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor specifice de cercetare penală intimatul D.M.

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu ocazia soluționării plângerii formulată de același petiționar împotriva altor persoane, atunci când a dispus rezoluția de neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 117/P/2007 ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea sa penală și, cu atât mai puțin a unor fapte de abuz în serviciu, fals intelectual uz de fals, în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, că susținerile petiționarului nu au nici un suport probator, întrucât acesta nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații, lipsite de orice fundament real și, prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatului, astfel cum a solicitat petiționarul prin memoriile depuse la dosar.

De altfel, persoanele care îndeplinesc o activitate judiciară în cadrul instanțelor naționale, mai precis în cadrul parchetelor naționale, așa cum este cazul intimatului magistrat procuror D.M. în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale, ce le revin pentru rezolvarea cauzelor repartizate spre instrumentare și cercetare prealabilă, prin pronunțarea unor soluții pe care le consideră legale și temeinice, în raport de probele administrate, iar aceste soluții, pot fi ulterior verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Or, în speță, nu a fost făcut dovada că intimatul, pronunțând soluția în cauza mai sus-menționată, ar fi săvârșit vreo faptă de natură a atrage răspunderea sa penală, petiționarul fiind nemulțumit de faptul că magistratul procuror a respins ca nefondată, plângerea anterior formulată de acesta și îndreptată împotriva altor intimați făptuitori. De altfel, Înalta Curte apreciază că materializarea opiniei procurorului formată în urma examinării actelor dosarului și motivarea soluției, nu implică o încălcare a atribuțiilor sale de serviciu, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii în mod defectuos ori falsificării soluției, ci este rezultatul aplicării normelor legale în raport de situația de fapt reținută și de probele/actele premergătoare efectuate în dosarul cauzei.

Prin urmare, în condițiile în care nu se evidențiază săvârșirea unei fapte penale, modalitatea de soluționare a cauzelor penale sau de altă natură de către magistrați (procurori sau judecători) nu poate face obiectul urmăririi penale, iar simpla împrejurare că soluția dispusă este nefavorabilă uneia din părțile implicate în cauză, nu poate constitui un temei suficient, solid și serios pentru a putea declanșa cercetarea penală a magistratului procuror reclamat, iar faptele presupuse a fi săvârșite de intimat nu există. În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că nu există indicii în sensul comiterii vreunei fapte penale de către persoana reclamată, iar rezoluția dispusă în cauză a fost motivată în fapt și în drept, fiind rezultatul convingerii magistratului procuror, bazată pe probele administrate și pe interpretarea dispozițiilor legale în vigoare.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.S.I. împotriva rezoluției nr. 1399/P/2008 din 9 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, menținând rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică. De asemenea, față de cele anterior menționate, Înalta Curte, constatând că petiționarul a formulat plângere, în baza art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 1216/P/2008 din 7 octombrie 2008, înregistrând-o la 3 noiembrie 2009 pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți, deci cu mult peste termenul prevăzut de lege, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. va respinge, ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petiționarul N.S.I. împotriva rezoluției nr. 1216/P/2008 din 7 octombrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, menținând, totodată, ca fiind legală și temeinică, rezoluția atacată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petiționarul N.S.I. împotriva rezoluției nr.1216/P/2008 din 7 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției nr. 1399/P/2008 din 9 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.