ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

plângerilor de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin plângerea adresată

inițial Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 19 iulie 2008,

persoana vătămată N.Ș.I. a solicitat efectuarea de cercetări și antrenarea

răspunderii penale mai multor persoane, care își desfășurau activitatea ca

procurori și lucrători de poliție la unitățile de pe raza Curții de Apel

Craiova, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și

art. 291 C. pen. Lucrarea a fost înregistrată sub numărul 1569A/111/1/2008, iar

după audierea de către procuror, petiționarul N.Ș.I. a dat lămuriri

suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că două dintre aceste persoane (M.V.

și V.A.) își desfășoară în prezent activitatea ca procurori în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru acest motiv,

prin adresa nr. 1569/VI11/1/2008 din data de 22 august 2008 plângerea a fost

trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea

efectuării de cercetări; iar pentru cercetarea celorlalte aspecte sesizate, la

nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a constituit dosarul

nr. 723/P/2008, care nu a fost încă soluționat.

Cauza privind pe

intimații M.V. și V.A. a fost înregistrată la Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, inițial, sub numărul 8917/5389/VI11/1/2008 și ulterior, sub

numărul 1216/P/2008, în evidența dosarelor penale.

Persoana vătămată N.Ș.I.

a solicitat efectuarea de cercetări împotriva acestor magistrați procurori

pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen.,

pretins a fi fost comise cu ocazia soluționării dosarului nr. 117/P/2007 și a

lucrării nr. 293/VI11/1/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

Urmare actelor

premergătoare efectuate, prin rezoluția nr. 1216/P/2008 din 7 octombrie 2008,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații

procurori M.V. și V.A., reținându-se, în esență, că nu au rezultat indicii cu

privire la săvârșirea vreunei fapte penale de către intimați, iar faptele

presupus a fi comise de aceștia nu există.

Prin rezoluția nr.

10457/6025/11/2/2008 din 3 noiembrie 2008, Procurorul Șef Secție al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului,

confirmând rezoluția din 7 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1216/P/2008 și

reținând, în esență, că magistrații reclamați au procedat corect atunci când,

urmare examinării memoriului depus de petiționar, au propus constituirea unui

dosar penal sub nr. 117/P/2007 în vederea cercetării aspectelor sesizate, iar

faptele presupus a fi săvârșite de aceștia nu există în realitatea obiectivă.

Împotriva acestei din

urmă rezoluții, în baza art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul a

formulat plângere, înregistrând-o pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți la 3

noiembrie 2009, deci cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Prin urmare Înalta Curte

constată că este tardiv introdusă plângerea formulată de petiționarul N.S.I.

împotriva rezoluției nr. 1216/P/2008 din 7 octombrie 2008 dată de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică și, în baza art. 278

1

alin. lit. a) teza

I

C.

proc. pen., urmează a fi respinsă ca atare, menținându-se, totodată, ca fiind

legală și temeinică rezoluția atacată.

Referitor la cea de-a

doua plângere formulată de același petiționar împotriva rezoluției nr. 1399/P/2008

din 9 aprilie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, Înalta Curte constată

următoarele:

La data de 14 iulie 2008

s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

plângerea aceluiași petiționar N.S.I. formulată împotriva mai multor magistrați

(procurori și judecători) și ofițeri de poliție din jud. Dolj „în legătură cu

activitatea și conduita necorespunzătoare, încălcarea obligațiilor profesionale

în raporturile cu justițiabilii", ocazie cu care a susținut că i s-a

cauzat o vătămare a intereselor sale legitime, estimând valoarea prejudiciului

la aproximativ 200.000 Euro.

La data de 21 august

2008 petiționarul a precizat într-o declarație dată la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova (lucrarea nr. 1569/VI11/1/2008) că își menține plângerea

formulată împotriva mai multor procurori, menționându-l și pe magistratul M.D.,

procuror în cadrul aceleiași unități de parchet.

Din actele dosarului

a rezultat că prin rezoluția nr. 117/P/2007 procurorul M.D. a dispus

neînceperea urmăririi penale față de mai mulți lucrători de poliție, într-o

cauză în care petiționarul N.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de

aceștia, iar plângerea petiționarului împotriva acestei soluții a fost respinsă

ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, conform disp. art. 278 C. proc. pen.

Petiționarul N.Ș.I. a

formulat plângere împotriva rezoluției Procurorului General al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar Curtea de Apel Craiova prin sentința

penală nr. 114 din 13 septembrie 2007 a dispus respingerea plângerii

petentului, ca nefondată.

La data de 10

decembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia

penală nr. 5937, pronunțată în dosarul nr. 1401/54/2007, a dispus, respingerea

ca nefondat a recursului declarat de petiționarul N.Ș.I. împotriva sentinței

penale nr. 114/2007 a Curții de Apel Craiova.

S-a mai relevat că la

data de 27 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus

prin ordonanța nr. 723/P/2008 disjungerea cauzei și declinarea competenței în

favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție față de

procurorul M.D., întrucât acesta își desfășura activitatea ca procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

S-a constatat, din

actele dosarului, că soluția dispusă de procurorul M.D. în dosarul nr.

117/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost legală și

temeinică, aspect care a rezultat atât din rezoluția procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât și din hotărârile

pronunțate de Curtea de Apel Craiova și de Înalta Curte de Casație și Justiție,

hotărâri prin care s-au cenzurat și analizat criticile formulate de petiționar,

iar ulterior s-a dispus respingerea atât a plângerii petiționarului cât și a

recursului declarat de acesta.

S-a constatat că nu

poate fi angajată răspunderea penală a magistratului procuror pentru soluția

dispusă în cauză, fundamentată pe materialul probator administrat, întrucât

petiționarul avea la îndemână calea plângerii împotriva soluției magistratului

și, mai mult decât atât, acesta avea posibilitatea să formuleze plângere

împotriva actelor magistratului atât la procurorul ierarhic superior cât și la

instanță.

Totodată, s-a mai

apreciat că este de neacceptat ca nemulțumirea unei părți cu privire la

soluțiile procurorului sau ale instanței de judecată să se răsfrângă asupra

magistratului, în sensul angajării răspunderii penale a acestuia.

S-a conchis că nu

poate fi reținută lezarea intereselor legitime ale petiționarului N.Ș.I. prin

nici o modalitate, întrucât s-a constatat inexistența elementului material al

infracțiunii de fals intelectual și uz de fals, același raționament

menținându-se și în cadrul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, considerându-se că lipsa vătămării intereselor legale ale

petiționarului conduce la concluzia absenței infracțiunii cauzatoare, stabilindu-se,

pe cale de consecință, că nu există infracțiunile prev. de art. 246, art. 289

și art. 291 C. pen., sesizate de petiționarul N.Ș.I. și pretinse a fi săvârșite

de intimatul procuror M.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, dispunându-se neînceperea urmăririi penale împotriva acestui intimat,

în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin rezoluția

nr.10077/5065A/l 11/1/2009 din 20 octombrie 2009, procurorul Șef Secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, în baza art. 275-278 C. proc. pen. a respins ca

tardivă plângerea formulată de petiționarul N.Ș.I. împotriva soluției dispusă

în dosarul nr. 1399/P/2008, constatându-se, din actele dosarului, că soluția a

fost comunicată petiționarului la 21 aprilie 2009, iar plângerea a fost

formulată la data de 15 octombrie 2009.

Împotriva rezoluției

mai sus - menționate petiționarul a formulat, în baza art. 278

1

C.

proc. pen., în termen legal, plângere criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate pentru motivele detaliate în memoriile depuse la dosar filele

1-3,8, 11,24,32 dosar fond, solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost

formulată.

Plângerea a fost

înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub

nr. 8601/1/2009.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția nr. 1399/P/2008 din 9

aprilie 2009, dată la de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care s-a dispus, în

baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de magistratul procuror M.D. din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Craiova , cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., este legală și temeinică, urmând

a fi menținută, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos

relevate.

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive de condamnare.

Accesul liber la

justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de

procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de

altfel, a procedat și petiționarul N.Ș.I. prin plângerea ce face obiectul

verificării în cauza de față.

Se constată, în urma

actelor premergătoare efectuate în cauză, că procurorul a reținut corect

situația de fapt potrivit căreia petiționarul a mai înregistrat anterior pe

rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova o plângere împotriva mai

multor persoane, ce a făcut obiectul dosarului nr. 117/P/2007 al aceleiași

unități de parchet, cauză repartizată spre soluționare intimatului procuror D.M.,

dosarul penal fiind ulterior soluționat prin respingerea plângerii ca

nefondată, cauza fiind deci supusă și căilor ordinare de atac, iar soluția

dispusă a fost confirmată, nefiind modificată în nici un fel.

Întrucât hotărârea

pronunțată nu i-a fost favorabilă, petiționarul a formulat plângere penală

împotriva magistratului procuror care a avut spre instrumentare respectiva

cauză, susținând că magistratul procuror nu a avut în vedere înscrisurile

prezentate la dosar de petiționar drept memorii, iar cauza nu a fost lămurită

sub toate aspectele, în baza probelor existente.

Analizând actele si

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi

penale împotriva procurorului D.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de

art. 291 C. pen., fapte presupuse a fi săvârșite de intimatul făptuitor,

dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică, întrucât din

actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă faptul că pe parcursul

desfășurării procesului penal, ce a fost supus căilor ordinare de atac, cu

ocazia efectuării actelor de cercetare specifice activității de cercetare

prealabilă, intimatul, ce a dispus rezoluția în dosarul penal nr. 117/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu și-ar fi îndeplinit sau

și-ar fi îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu ori ar fi efectuat acte

materiale, care să aibă valențele unei alte fapte de natură penală.

Întrucât, în speță,

nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul

efectuării actelor specifice de cercetare penală intimatul D.M. procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu ocazia soluționării

plângerii formulată de același petiționar împotriva altor persoane, atunci când

a dispus rezoluția de neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 117/P/2007 ar

fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea sa penală și, cu atât

mai puțin a unor fapte de abuz în serviciu, fals intelectual uz de fals, în mod

justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, că susținerile

petiționarului nu au nici un suport probator, întrucât acesta nu a produs

dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce

țin de elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații,

lipsite de orice fundament real și, prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei

la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatului, astfel cum a

solicitat petiționarul prin memoriile depuse la dosar.

De altfel, persoanele

care îndeplinesc o activitate judiciară în cadrul instanțelor naționale, mai

precis în cadrul parchetelor naționale, așa cum este cazul intimatului

magistrat procuror D.M. în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale, ce le revin pentru

rezolvarea cauzelor repartizate spre instrumentare și cercetare prealabilă, prin

pronunțarea unor soluții pe care le consideră legale și temeinice, în raport de

probele administrate, iar aceste soluții, pot fi ulterior verificate și,

eventual, desființate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Or, în speță, nu a

fost făcut dovada că intimatul, pronunțând soluția în cauza mai sus-menționată,

ar fi săvârșit vreo faptă de natură a atrage răspunderea sa penală,

petiționarul fiind nemulțumit de faptul că magistratul procuror a respins ca

nefondată, plângerea anterior formulată de acesta și îndreptată împotriva altor

intimați făptuitori.

De altfel, Înalta

Curte apreciază că materializarea opiniei procurorului formată în urma

examinării actelor dosarului și motivarea soluției, nu implică o încălcare a

atribuțiilor sale de serviciu, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau

îndeplinirii în mod defectuos ori falsificării soluției, ci este rezultatul

aplicării normelor legale în raport de situația de fapt reținută și de probele/actele

premergătoare efectuate în dosarul cauzei.

Prin urmare, în

condițiile în care nu se evidențiază săvârșirea unei fapte penale, modalitatea

de soluționare a cauzelor penale sau de altă natură de către magistrați (procurori

sau judecători) nu poate face obiectul urmăririi penale, iar simpla împrejurare

că soluția dispusă este nefavorabilă uneia din părțile implicate în cauză, nu

poate constitui un temei suficient, solid și serios pentru a putea declanșa

cercetarea penală a magistratului procuror reclamat, iar faptele presupuse a fi

săvârșite de intimat nu există.

În urma verificărilor

efectuate în cauză, s-a constatat că nu există indicii în sensul comiterii

vreunei fapte penale de către persoana reclamată, iar rezoluția dispusă în

cauză a fost motivată în fapt și în drept, fiind rezultatul convingerii

magistratului procuror, bazată pe probele administrate și pe interpretarea

dispozițiilor legale în vigoare.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.S.I.

împotriva rezoluției nr. 1399/P/2008 din 9 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, menținând rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică.

De asemenea, față de

cele anterior menționate, Înalta Curte, constatând că petiționarul a formulat

plângere, în baza art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției nr.

1216/P/2008 din 7 octombrie 2008, înregistrând-o la 3 noiembrie 2009 pe rolul

Secției Penale a Înaltei Curți, deci cu mult peste termenul prevăzut de lege, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca

tardiv introdusă, plângerea formulată de petiționarul N.S.I. împotriva

rezoluției nr. 1216/P/2008 din 7 octombrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică,

menținând, totodată, ca fiind legală și temeinică, rezoluția atacată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi obligat

petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca tardiv

introdusă, plângerea formulată de petiționarul N.S.I. împotriva rezoluției

nr.1216/P/2008 din 7 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției nr. 1399/P/2008

din 9 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.