ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 35308 din 27 octombrie 2009 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8423/1/2009 la 28 octombrie 2009, petiționarul M.C.V. a contestat în temeiul legal rezoluția din 13 octombrie 2009 dată de procuror în dosarul nr. 1356/P/2009, împotriva judecătorilor C.C.I., C.I. de la Curtea de Apel București și judecătorului M.G.D. și procurorului N.A. de la Tribunalul București și respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul București în dosarul nr. 6939/4/2007, decizia nr. 213 R din 19 februarie 2008.

Înalta Curte prin adresele aflate la filele 3 și 5 dosarul Înaltei Curți, a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică trimiterea dosarului nr. 1356/P/2009, și respectiv și a rezoluției procurorului șef secție, ambele fiind necesare pentru soluționarea plângerii formulată de petiționar.

La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5806 de la 26 noiembrie 2009 și aflată la fila 6 dosarul Înaltei Curți, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică în care se menționează trimiterea dosarului solicitat.

De asemenea a fost depusă la dosar adresa aceluiași parchet trimisă prin fax și aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curți prin care se face cunoscut că petentul M.C.V. nu a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 1356/P/2009 din 13 octombrie 2009.

La termenul de astăzi, la apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit petiționarul M.C.V.

S-a referit că petiționarul a depus în cursul ședinței de judecată o cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, asistența juridică nefiind obligatorie în cauză.

Înalta Curte, deliberând a respins cererea, ca nefondată, în raport cu obiectul cauzei și a apreciat cauza în stare de judecată, acordând părților cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 278

1

alin. (6) C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă a plângerii, întrucât nu îndeplinește condiția de procedibilitate prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând plângerea formulată de petiționarul M.C.V., în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției din 13 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 1356/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, Înalta Curte constată că aceasta a fost greșit îndreptată direct instanței de judecată pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că prin rezoluția din 13 octombrie 2009 dată de procuror în dosarul nr. 1356/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători C.C. și C.I. de la Curtea de Apel București, magistratul judecător M.D.G., de la Tribunalul București, magistratul procuror N.A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen., câte un exemplar al prezentei rezoluții se comunică persoanei vătămate M.C.V., precum și magistraților judecători și procurori suscitați.

Prezenta rezoluție poate fi atacată în termen de 20 de zile de la data comunicării, conform art. 278

1

C. proc. pen.

În considerentele rezoluției, procurorul a constatat că prin plângerea penală formulată la data de 27 februarie 2008, în condițiile art. 222 C. proc. pen., persoana vătămată M.C.V. a solicitat să se efectueze cercetări penale față de magistrații C.C., C.I. și M.D.G., judecători la Tribunalul București, secția I-a penală, precum și față de procurorul N.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen., pretins a fi fost comise cu ocazia instrumentării dosarului nr. 6939/4/2007 al Tribunalului București, secția I-a penală, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 213/R din 19 februarie 2008.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere că numiții C.C. și C.I. au promovat în funcțiile de judecători la Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. f), art. 33 lit. a), art. 35 alin. (1) teza II C. pen., raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, cauza fiind înregistrată sub numărul de mai sus.

Actele premergătoare efectuate în cauză au reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 2 din 07 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul penal nr. 6939/4/2007 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul M.C.V., în contradictoriu cu intimații T.L.N., T.F. și T.N., ca inadmisibilă.

Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 7057/3/2007, petentul M.C.V. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 506 din 23 februarie 2006 a Tribunalului București.

În motivarea cererii de revizuire, susnumitul petent a arătat că solicită revizuirea deciziei, întrucât judecătoarea L. care a făcut parte din completul de judecată era incompatibilă și nici nu a acordat cuvântul pe fond procurorului de ședință.

Tribunalul București, secția a II-a penală, având în vedere precizarea petentului că înțelege să solicite revizuirea sentinței pronunțate la prima instanță a cauzei, respectiv nr. 2450/2006 a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin încheierea din 11 mai 2007, a scos cauza de pe rol, aceasta fiind ulterior înregistrată sub nr. 6939/4/2007 pe rolul Tribunalului București, secția I-a penală.

Ulterior, prin decizia penală nr. 213 R din 19 februarie 2008, pronunțată de magistrații judecători C.I., C.C. și M.D.G., ținând seama și de concluziile procurorului de ședință N.A., în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au respins, ca nefondat, recursul formulat de revizuientul M.C.V., împotriva sentinței penale nr. 2 din 07 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. 6939/4/2007.

Pentru a adopta această soluție, instanța de control judiciar a reținut că, prin sentința penală nr. 2450 din 04 septembrie 2006, Judecătoria sectorului 4 București a achitat pe inculpații T.L.N., T.N. și T.F. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere la plângerea revizuientului M.C.V.

Instanța, analizând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., a constatat că motivul de revizuire invocat de revizuient și anume pedeapsa aplicată de instanță este prea mare în raport de fapta concretă săvârșită, nu se încadrează în niciunul dintre acestea și, în consecință, a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de M.C.V., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs revizuientul, motivând că, instanța care a soluționat fondul cauzei nu s-a pronunțat asupra laturii civile a cauzei.

Instanța de control judiciar, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că recursul este nefondat, reținând în esență că motivul de revizuire invocat de petent, nu se încadrează în niciunul din cele 5 cazuri de revizuire reglementate de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., și pe cale de consecință, magistrații judecători ținând seama și de concluziile procurorului de ședință suscitat, au respins recursul ca nefondat.

În raport cu cele arătate mai sus, procurorul a apreciat că acuzațiile formulate nu pot fi reținute, întrucât nu poate să constituie faptă penală și implicit angajată răspunderea penală a unui magistrat judecător sau procuror, activitatea desfășurată cu prilejul îndeplinirii unor acte sau măsuri, efectuate în exercitarea întocmai a funcției sau a pronunțării unei hotărâri.

În speță, acuzele privesc modul de soluționare de către magistrații judecători și procurori reclamați a recursului formulat împotriva sentinței penale nr. 2/07 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr. 6939/4/2007, ceea ce a constituit obiectul dosarului penal nr. 6939/4/2007 al Tribunalului București, secția I-a penală, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 213 R din 19 februarie 2008, precum și concluziile orale ale magistratului procuror implicat.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali. Eventuala nelegalitate a unei hotărâri judecătorești nu atrage răspunderea penală a judecătorului care a pronunțat-o, hotărârile judecătorești fiind supuse căilor legale de atac.”

În ceea ce privește acuzele aduse magistratului procuror N.A., care a participat la ședința de judecată din data de 19 februarie 2008, acestea nu au suport probator, concluziile puse de sus-numitul magistrat procuror, în cadrul ședinței de judecată, neconstituind o faptă care să poată angaja răspunderea penală.

Este de precizat că, un act îndeplinit de un magistrat judecător sau procuror cu ocazia exercitării competențelor sale specifice, nu poate constituie temei al răspunderii penale.

Față de cele expuse, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen., de sus-numiții magistrați judecători și procuror, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De precizat că în speță subzistă situația de conexitate prevăzută de art. 34 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere, pe care a adresat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce face obiectul prezentei cauze.

În actuala reglementare a prevederilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., așa cum au fost modificate, prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a statuat că după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așadar, introducerea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanței sau a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale sau a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori, după caz, la procurorul ierarhic superior constituie o condiție prealabilă prevăzută de lege și, totodată, o etapă obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate în art. 278

1

C. proc. pen.

Anterior modificărilor dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. prin decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M.Of., Partea I nr. 119 din 8 februarie 2006 se stabilea că plângerea adresată direct instanței de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror, fără ca acestea să fie atacate, în prealabil, conform art. 278 C. proc. pen. la procurorul ierarhic superior, respectiv, cu încălcarea dispozițiilor relative la sesizarea instanței sub sancțiunea nulității absolute, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., era inadmisibilă.

Prin prevederile Legii nr. 356/2006 în conținutul art. 278

1

C. proc. pen. a fost introdus un nou alineat, respectiv alin. (13), care prevede că plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent.

Astfel, în cazul în care persoana vătămată nu parcurge etapa obligatorie menționată și se adresează cu plângere direct instanței, în scopul evitării încălcării accesului la justiție, plângerea greșit îndreptată la instanță se va trimite organului judiciar competent.

Or, în contextul cauzei, petiționarul M.C.V. a sesizat direct instanța de judecată, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva ordonanței din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dată în dosarul nr. 1356/P/2009, fără a parcurge etapa, prealabilă și obligatorie prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen., așa cum rezultă și din adresa parchetului, aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curți, așa încât plângerea sa a fost greșit îndreptată, impunându-se a fi trimisă organului judiciar competent, respectiv procurorului șef al Secției Urmărire Penală și Criminalistică, spre competentă soluționare.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate reține concluziile reprezentantului Ministerului Public referitoare la inadmisibilitatea plângerii formulată de petiționarul M.C.V., având, pe de-o parte, în vedere modificarea dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., prin introducerea alin. (13), care reprezintă o garanție a respectării accesului la justiție, iar, pe de altă parte, manifestarea de voință a petiționarului de a se adresa direct instanței de judecată, nu poate opera, în condițiile existenței unei condiții obligatorii prevăzute de lege, în sensul parcurgerii procedurii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., va trimite plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva ordonanței din 13 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 1356/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., trimite plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva ordonanței din 13 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 1356/P/2009 al Parchetului de pe Curtea de Apel Ploiești, la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 decembrie 2009.