ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1754/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.Y. SRL Brașov, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.M.S.I. SRL Brașov, solicitând obligarea pârâtei să înscrie dreptul de proprietate al reclamantei în cartea funciară, obligarea la plata daunelor cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată. Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat instanței obligarea reclamantei să încheie actul adițional la contractul de antrepriză nr. 80 Tronson A, iar în caz de refuz, sentința să țină loc de contract. Tribunalul Brașov, prin sentința civilă 160/C din 13 februarie 2001, a admis acțiunea precizată, a obligat pe pârâtă să înscrie dreptul de proprietate al reclamantei și la plata daunelor cominatorii, iar cererea reconvențională a respins-o.

Instanța de fond a reținut, în esență, că, prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obliga să predea beneficiarului și actul intabulării în registrul de C.F. al dreptului de proprietate asupra spațiului comercial executat, obligație neîndeplinită din culpa exclusivă a sa. Curtea de Apel Brașov, sesizată cu apelul declarat de pârâtă, prin decizia nr. 417/Ap din 28 iunie 2001, a admis cererea, a schimbat în parte sentința tribunalului, respingând acțiunea și menținând celelalte dispoziții ale instanței. Curtea de apel a considerat că realizarea obligației contractuale a fost împiedicată de un criteriu obiectiv, neexistând concordanță între situația de carte funciară și actele de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului.

Instanța de apel a apreciat că întârzierea executării obligației contractuale provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată pârâtei. Împotriva deciziei astfel pronunțată, reclamanta a declarat recurs, la data de 21 august 2001, fără a încadra motivele într-unul din dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Recurenta susține însă, că apărările formulate în apel au fost ignorate, instanța reținând greșit existența cazului fortuit, înlăturând reaua-credință a pârâtei. Aceasta era obligată să întocmească documentația pentru înregistrarea în cartea funciară, ținând cont de concesiunea ce i-a fost acordată și de interdicțiile pe care Legea nr. 219/1998 le-a impus, în legătură cu sub concesionarea.

Prin întâmpinarea depusă, intimata susține că recursul nu este fondat, realizarea obligației de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară fiind împiedicată dintr-o cauză străină, iar reaua credință invocată de recurentă nu a fost dovedită. Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune. Prin contractul de antrepriză încheiat între părți, antreprenorul se obliga să execute lucrarea comandată (magazin în suprafață de 16 mp cu căi de acces de 8 mp) și să predea beneficiarului actul juridic din care să rezulte intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate. Demersurile pârâtei, pentru îndeplinirea obligației de intabulare a dreptului de proprietate, au fost stopate de nerealizarea unui proiect de dezmembrare a suprafeței concesionate și la care starea de pasivitate a reclamantei a fost esențială.

Prin art. 20 lit. h) din contractul de antrepriză, pârâta și-a asumat obligația de predare a actului juridic din care să rezulte intabularea în Cartea funciară a dreptului. Pentru aceasta însă, judecătorul de Carte funciară a constatat necesitatea unor înscrisuri suplimentare, care trebuiau să reprezinte actul de voință al reclamantei. Prestația posibilă, susceptibilă a fi adusă la îndeplinire, este una dintre condițiile de valabilitate ale obligației, după cum vinovăția – în diversele ei forme – joacă rolul esențial pentru atragerea răspunderii civile. Indiferent de natura obligației – de diligență sau de rezultat – cât timp partea care reclamă neîndeplinirea prestației refuză săvârșirea unor acte indispensabile executării acelei prestații, nu i se poate imputa debitorului reaua-credință.

Neputând fi invocată propria culpă ca temei al răspunderii celeilalte părți, chestiunea relei credințe sau culpei debitorului se circumscrie într-un domeniu care exclude cazul fortuit sau forța majoră – ca stări de exonerare de răspundere. În raportul juridic obligațional, colaborarea între creditor și debitor este de esența dreptului, excluzând abuzul creditorului în evocarea forței obligatorii a contractului. Interpretând judicios situația de fapt creată, instanța de apel a considerat temeinic imposibilitatea executării de către pârât a obligației, cu atât mai mult, cu cât procedura intabulării dreptului în Cartea funciară era în desfășurare. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 417/Ap din 28 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Brașov. În privința cheltuielilor de judecată solicitate în recurs de către intimată, acestea vor fi respinse. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Pentru a fi acordate, partea care le cere trebuie să aducă dovezi privind suportarea acestor cheltuieli, principiul stabilit de art. 1169 C. civ. – omis probandi incumbit actori – fiind deplin aplicabil. Nefăcând dovada avansării unor cheltuieli pentru proces, cererea intimatei va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.Y. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 417 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge cererea intimatei pentru acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 martie 2003.