ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1754/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC A.Y. SRL Brașov, a

chemat în judecată pe pârâta S.C. A.M.S.I. SRL Brașov, solicitând obligarea

pârâtei să înscrie dreptul de proprietate al reclamantei în cartea funciară,

obligarea la plata daunelor cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere și

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cerere reconvențională, pârâta

a solicitat instanței obligarea reclamantei să încheie actul adițional la

contractul de antrepriză nr. 80 Tronson A, iar în caz de refuz, sentința să

țină loc de contract.

Tribunalul Brașov, prin sentința

civilă 160/C din 13 februarie 2001, a admis acțiunea precizată, a obligat pe

pârâtă să înscrie dreptul de proprietate al reclamantei și la plata daunelor

cominatorii, iar cererea reconvențională a respins-o.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că, prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obliga să predea

beneficiarului și actul intabulării în registrul de C.F. al dreptului de

proprietate asupra spațiului comercial executat, obligație neîndeplinită din

culpa exclusivă a sa.

Curtea de Apel Brașov, sesizată cu

apelul declarat de pârâtă, prin decizia nr. 417/Ap din 28 iunie 2001, a admis

cererea, a schimbat în parte sentința tribunalului, respingând acțiunea și

menținând celelalte dispoziții ale instanței.

Curtea de apel a considerat că

realizarea obligației contractuale a fost împiedicată de un criteriu obiectiv,

neexistând concordanță între situația de carte funciară și actele de

transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului. Instanța de apel a

apreciat că întârzierea executării obligației contractuale provine dintr-o

cauză străină, ce nu-i poate fi imputată pârâtei.

Împotriva deciziei astfel

pronunțată, reclamanta a declarat recurs, la data de 21 august 2001, fără a

încadra motivele într-unul din dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Recurenta susține însă, că apărările

formulate în apel au fost ignorate, instanța reținând greșit existența cazului

fortuit, înlăturând reaua-credință a pârâtei. Aceasta era obligată să

întocmească documentația pentru înregistrarea în cartea funciară, ținând cont

de concesiunea ce i-a fost acordată și de interdicțiile pe care Legea nr. 219/1998

le-a impus, în legătură cu sub concesionarea.

Prin întâmpinarea depusă, intimata

susține că recursul nu este fondat, realizarea obligației de înscriere a

dreptului de proprietate în cartea funciară fiind împiedicată dintr-o cauză

străină, iar reaua credință invocată de recurentă nu a fost dovedită.

Recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce se vor expune.

Prin contractul de antrepriză

încheiat între părți, antreprenorul se obliga să execute lucrarea comandată

(magazin în suprafață de 16 mp cu căi de acces de 8 mp) și să predea

beneficiarului actul juridic din care să rezulte intabularea în cartea funciară

a dreptului de proprietate.

Demersurile pârâtei, pentru

îndeplinirea obligației de intabulare a dreptului de proprietate, au fost

stopate de nerealizarea unui proiect de dezmembrare a suprafeței concesionate

și la care starea de pasivitate a reclamantei a fost esențială. Prin art. 20 lit.

h) din contractul de antrepriză, pârâta și-a asumat obligația de predare a

actului juridic din care să rezulte intabularea în Cartea funciară a dreptului.

Pentru aceasta însă, judecătorul de Carte funciară a constatat necesitatea unor

înscrisuri suplimentare, care trebuiau să reprezinte actul de voință al

reclamantei. Prestația posibilă, susceptibilă a fi adusă la îndeplinire, este

una dintre condițiile de valabilitate ale obligației, după cum vinovăția – în

diversele ei forme – joacă rolul esențial pentru atragerea răspunderii civile.

Indiferent de natura obligației – de

diligență sau de rezultat – cât timp partea care reclamă neîndeplinirea

prestației refuză săvârșirea unor acte indispensabile executării acelei

prestații, nu i se poate imputa debitorului reaua-credință.

Neputând fi invocată propria culpă

ca temei al răspunderii celeilalte părți, chestiunea relei credințe sau culpei

debitorului se circumscrie într-un domeniu care exclude cazul fortuit sau forța

majoră – ca stări de exonerare de răspundere.

În raportul juridic obligațional,

colaborarea între creditor și debitor este de esența dreptului, excluzând

abuzul creditorului în evocarea forței obligatorii a contractului.

Interpretând judicios situația de

fapt creată, instanța de apel a considerat temeinic imposibilitatea executării

de către pârât a obligației, cu atât mai mult, cu cât procedura intabulării

dreptului în Cartea funciară era în desfășurare.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva

deciziei nr. 417/Ap din 28 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

În privința cheltuielilor de

judecată solicitate în recurs de către intimată, acestea vor fi respinse.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Pentru a fi acordate, partea care le

cere trebuie să aducă dovezi privind suportarea acestor cheltuieli, principiul

stabilit de art. 1169 C. civ. –

omis probandi incumbit actori

– fiind

deplin aplicabil.

Nefăcând dovada avansării unor

cheltuieli pentru proces, cererea intimatei va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC A.Y. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 417 din 28

iunie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge cererea intimatei pentru

acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 21 martie 2003.