ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3424/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 433 din 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamantul C.S., în contradictoriu cu pârâta E.V., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Între reclamantul C.S. și pârâta E.V. s-a mai purtat un litigiu vizând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a nudei proprietăți cu păstrarea dreptului uzufruct viager și clauză de întreținere, cu prețul de 390.960 lei, încheiat între părți în anul 2006, respins irevocabil prin decizia civilă nr. 147/2008 a Curții de Apel București. Acțiunea prezentă vizează aceleași motive de rezoluțiune ulterioare acestei date, instanța reținând că reclamantul a refuzat primirea întreținerii situație în care pârâta a remis reclamantului diverse sume de bani, fără a putea schimba natura obligației asumate.

În consecință, reclamantul nu poate reclama neexecutarea unei obligații pe care a împiedicat-o în realizarea ei, situație care constituie o cauză exoneratoare de răspundere pentru pârât. Prin decizia civilă nr. 681 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus admiterea excepției necompetenței materiale a soluționării cauzei în primă instanță de către Tribunalul București. S-a dispus admitere apelului formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 433 din 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță către Judecătoria Sectorului 1 București. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Conform art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare sub 500.000 lei Ron, sunt de competența judecătoriei. Potrivit art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. În cauză, reclamantul a estimat valoarea la 309.960 lei, valoare care reprezintă și prețul contractului a cărui rezoluțiune s-a solicitat în justiție. Ori a se invoca dincolo de voința părților o altă valoare a contractului nu poate fi primit, fiind fără relevanță împrejurarea că sentința de declinare a cauzei către Tribunalul București este irevocabilă prin nerecurare, nu absolvă instanța la care s-a declinat cauza să-și verifice propria competență materială, din oficiu.

Tribunalul București trebuia pe cale de consecință să constate ivit conflictul de competență și să sesizeze instanța superioară, Curtea de Apel București pentru a pronunța un regulator de competență. Curtea însă a primit ea însăși excepția de ordine publică vizând nulitatea hotărârii, cu referire la dispozițiile art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Hotărârea instanței de apel încalcă art. 294, art. 287 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 C. proc. civ. Astfel, acțiunea a fost promovată la Judecătoria sectorului 1, fără a preciza valoarea obiectului cererii. Prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2008 instanța i-a pus în vedere reclamantului să-și precizeze valoarea obiectului cererii, acesta arătând la termenul din 24 octombrie 2008 că valoarea este de 250.000 Euro, respectiv 925.000 lei.

Consecință a acestui fapt, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei, excepție la care și reclamantul a achiesat. Judecătoria Sec torului 1, prin sentința civilă nr. 13463/2009 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, dezinvestirea sa fiind irevocabilă în absența exercitării căii de recurs împotriva ei. Prin urmare greșit Curtea de Apel a reținut că Tribunalul București nu și-a verificat competența din oficiu, ajungând prin declinarea propriei competențe la pronunțarea unui declinator de competență. Faptul că tribunalul nu a pășit la judecarea cauzei, nu înseamnă că nu și-a verificat competența ci că s-a considerat competent, mai ales că nimeni nu a invocat excepția de necompetență.

În consecință, excepția de necompetență deși de ordine publică, nu putea fi invocată de apelant, decât prin cererea de apel sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare, conform art. 294 raportat la art. 287 alin. (1) pct. 3 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală încălcând art. 112 C. proc. civ. și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008. Prin decizia recurată Curtea de Apel și-a motivat cererea pe faptul că reclamantul a estimat valoarea obiectului cererii la suma de 309.960 lei, depunând cererea la Judecătoria Sectorului 1 București, încălcând astfel dispozițiile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. care precizează necesitatea ca reclamantul să-și precizeze expres în scris valoarea obiectului fără a se putea deduce valoarea lui din faptul sesizării unei anumite instanțe.

Greșit reține instanța că o singură parte din contract, respectiv intimata a invocat o altă valoare, din moment ce reclamantul îndeplinind obligația stabilită de instanță a indicat valoarea obiectului cererii la 925.000 lei. Argumentarea Curții de Apel referitoare la invocarea dincolo de contract de către o singură parte a unei alte valori a contractului, nu are nici o legătură cu prezenta cauză deoarece valoarea obiectului litigiului nu se identifică cu prețul vânzării. În caz contrar dispozițiile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. nu și-ar mai găsi nici o aplicare. De altfel, reclamantul în apel nu a invocat o altă valoare. În aceste condiții, invocarea de către apelant a excepției de necompetență în condițiile în care el însuși a precizat o valoare de 500.000 lei, nu reprezintă altceva decât o expresie a exercitării abuzive a unui drept procesual, contrar art. 723 C. proc.

civ. Motivează în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., art. 313 C. proc. civ. Reclamantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Instanța nu a apreciat corect cadrul procesual în sensul că se află în fața cererii de rezoluțiune a unui contract nenumit și în consecință greșit i-a pus în vedere să-și evalueze imobilul pentru a-și verifica competența. Art. 112 C. proc. civ. nu se aplică în cauză deoarece obiectul cererii îl reprezintă un contract de întreținere care nu a fost evaluată și nici prestată, cu consecința stabilirii competenței în favoarea Judecătoriei Sector 1. Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele: În mod greșit instanța de apel a procedat la anularea sentinței pronunțate de tribunal în primă instanță și a trimis cauza spre rejudecare judecătoriei prin aprecierea identității valorii obiectului pricinii cu prețul vânzării din contract în sumă de 309.960 lei.

În realitate, deși contractul încheiat de părți s-a intitulat contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager și obligație de întreținere, prețul vânzării a fost stipulat în întreținere și prin urmare, contractul încheiat a fost de întreținere în schimbul căruia s-a înstrăinat doar nuda proprietate, reclamantul păstrându-și uzufructul viager. Această delimitare a naturii juridice a contractului de întreținere obliga reclamantul la determinarea valorii obiectului pricinii, în condițiile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. care se referă la obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.

Or, în condițiile în care reclamantul a precizat obiectul cererii (f. 41 dosar 10243/2007) la suma de 925.000 lei, aceasta era valoarea obiectului pricinii care astfel estimată obligă instanța la a fixa cadrul procesual în aceste limite, fără a-l putea transforma decât în cazul în care ar fi dispus efectuarea unei expertize în cazul contestării ei de către cealaltă parte ori de instanță. Cum în cauză valoarea determinată de reclamant nu a fost contestată, instanța de apel nu putea trece peste estimarea reclamantului și să stabilească o altă valoare pe motiv că prețul vânzării ar fi fost altul, în condițiile în care instanța nu a contestat valoarea precizată de reclamant prin efectuarea unei expertize, care ar fi avut de obiect nu valoarea imobilului ci a întreținerii stipulate în schimbul bunului transmis cu acest titlu.

În aceste condiții, în mod corect judecătoria s-a desesizat cu respectarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în favoarea tribunalului, și tot astfel, tribunalul s-a pronunțat în primă instanță, ca instanță de fond. Față de cele reținute, instanța reține că instanța de apel și-a verificat competența materială în afara cadrului legal, trebuind a soluționa în fond calea de atac cu care a fost sesizată, situație în care reținând că recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. este întemeiat, urmează a-l admite, a casa decizia recurată și a trimite cauza curții de apel pentru judecata apelului în conformitate cu dispozițiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta E.V. împotriva deciziei nr. 681/A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.