ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3424/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 433 din 23

martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus respingerea acțiunii

formulate de reclamantul C.S., în contradictoriu cu pârâta E.V., ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele:

Între reclamantul C.S. și pârâta E.V.

s-a mai purtat un litigiu vizând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

a nudei proprietăți cu păstrarea dreptului uzufruct viager și clauză de

întreținere, cu prețul de 390.960 lei, încheiat între părți în anul 2006,

respins irevocabil prin decizia civilă nr. 147/2008 a Curții de Apel București.

Acțiunea prezentă vizează aceleași

motive de rezoluțiune ulterioare acestei date, instanța reținând că reclamantul

a refuzat primirea întreținerii situație în care pârâta a remis reclamantului diverse

sume de bani, fără a putea schimba natura obligației asumate.

În consecință, reclamantul nu poate

reclama neexecutarea unei obligații pe care a împiedicat-o în realizarea ei,

situație care constituie o cauză exoneratoare de răspundere pentru pârât.

Prin decizia civilă nr. 681 din 14

decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus admiterea

excepției necompetenței materiale a soluționării cauzei în primă instanță de

către Tribunalul București.

S-a dispus admitere apelului

formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 433 din 23 martie 2009

pronunțată de Tribunalul București, anularea sentinței și trimiterea cauzei

spre rejudecare în primă instanță către Judecătoria Sectorului 1 București.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele:

Conform art. 1 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ. coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., cererile

în materie civilă al căror obiect are o valoare sub 500.000 lei Ron, sunt de

competența judecătoriei.

Potrivit art. 112 alin. (1) pct. 3 C.

proc. civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și

valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu

putință.

În cauză, reclamantul a estimat

valoarea la 309.960 lei, valoare care reprezintă și prețul contractului a cărui

rezoluțiune s-a solicitat în justiție.

Ori a se invoca dincolo de voința

părților o altă valoare a contractului nu poate fi primit, fiind fără relevanță

împrejurarea că sentința de declinare a cauzei către Tribunalul București este

irevocabilă prin nerecurare, nu absolvă instanța la care s-a declinat cauza

să-și verifice propria competență materială, din oficiu.

Tribunalul București trebuia pe cale

de consecință să constate ivit conflictul de competență și să sesizeze instanța

superioară, Curtea de Apel București pentru a pronunța un regulator de

competență.

Curtea însă a primit ea însăși

excepția de ordine publică vizând nulitatea hotărârii, cu referire la

dispozițiile art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs intimata, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Hotărârea instanței de apel încalcă

art. 294, art. 287 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 C. proc. civ.

Astfel, acțiunea a fost promovată la Judecătoria sectorului 1, fără a preciza valoarea obiectului cererii.

Prin încheierea de ședință din data

de 26 septembrie 2008 instanța i-a pus în vedere reclamantului să-și precizeze

valoarea obiectului cererii, acesta arătând la termenul din 24 octombrie 2008

că valoarea este de 250.000 Euro, respectiv 925.000 lei.

Consecință a acestui fapt, pârâta a

invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei, excepție la care și

reclamantul a achiesat.

Judecătoria Sec torului 1, prin

sentința civilă nr. 13463/2009 și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului București, dezinvestirea sa fiind irevocabilă în absența

exercitării căii de recurs împotriva ei.

Prin urmare greșit Curtea de Apel a

reținut că Tribunalul București nu și-a verificat competența din oficiu,

ajungând prin declinarea propriei competențe la pronunțarea unui declinator de

competență.

Faptul că tribunalul nu a pășit la

judecarea cauzei, nu înseamnă că nu și-a verificat competența ci că s-a

considerat competent, mai ales că nimeni nu a invocat excepția de necompetență.

În consecință, excepția de

necompetență deși de ordine publică, nu putea fi invocată de apelant, decât

prin cererea de apel sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare, conform art.

294 raportat la art. 287 alin. (1) pct. 3 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nelegală încălcând art. 112 C. proc. civ. și decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 32/2008.

Prin decizia recurată Curtea de Apel

și-a motivat cererea pe faptul că reclamantul a estimat valoarea obiectului

cererii la suma de 309.960 lei, depunând cererea la Judecătoria Sectorului 1 București, încălcând astfel dispozițiile art. 112 alin. (3) C. proc.

civ. care precizează necesitatea ca reclamantul să-și precizeze expres în scris

valoarea obiectului fără a se putea deduce valoarea lui din faptul sesizării

unei anumite instanțe.

Greșit reține instanța că o singură

parte din contract, respectiv intimata a invocat o altă valoare, din moment ce

reclamantul îndeplinind obligația stabilită de instanță a indicat valoarea

obiectului cererii la 925.000 lei.

Argumentarea Curții de Apel

referitoare la invocarea dincolo de contract de către o singură parte a unei

alte valori a contractului, nu are nici o legătură cu prezenta cauză deoarece

valoarea obiectului litigiului nu se identifică cu prețul vânzării. În caz

contrar dispozițiile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. nu și-ar mai găsi nici o

aplicare.

De altfel, reclamantul în apel nu a

invocat o altă valoare.

În aceste condiții, invocarea de

către apelant a excepției de necompetență în condițiile în care el însuși a

precizat o valoare de 500.000 lei, nu reprezintă altceva decât o expresie a

exercitării abuzive a unui drept procesual, contrar art. 723 C. proc. civ.

Motivează în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., art. 313 C.

proc. civ.

Reclamantul a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului.

Instanța nu a apreciat corect cadrul

procesual în sensul că se află în fața cererii de rezoluțiune a unui contract

nenumit și în consecință greșit i-a pus în vedere să-și evalueze imobilul

pentru a-și verifica competența.

Art. 112 C. proc. civ. nu se aplică

în cauză deoarece obiectul cererii îl reprezintă un contract de întreținere

care nu a fost evaluată și nici prestată, cu consecința stabilirii competenței

în favoarea Judecătoriei Sector 1.

Examinând cererea de recurs instanța

reține următoarele:

În mod greșit instanța de apel a

procedat la anularea sentinței pronunțate de tribunal în primă instanță și a

trimis cauza spre rejudecare judecătoriei prin aprecierea identității valorii

obiectului pricinii cu prețul vânzării din contract în sumă de 309.960 lei.

În realitate, deși contractul

încheiat de părți s-a intitulat contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct

viager și obligație de întreținere, prețul vânzării a fost stipulat în

întreținere și prin urmare, contractul încheiat a fost de întreținere în

schimbul căruia s-a înstrăinat doar nuda proprietate, reclamantul păstrându-și

uzufructul viager.

Această delimitare a naturii

juridice a contractului de întreținere obliga reclamantul la determinarea

valorii obiectului pricinii, în condițiile art. 112 alin. (3) C. proc. civ.

care se referă la obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea

reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.

Or, în condițiile în care

reclamantul a precizat obiectul cererii (f. 41 dosar 10243/2007) la suma de

925.000 lei, aceasta era valoarea obiectului pricinii care astfel estimată

obligă instanța la a fixa cadrul procesual în aceste limite, fără a-l putea

transforma decât în cazul în care ar fi dispus efectuarea unei expertize în

cazul contestării ei de către cealaltă parte ori de instanță.

Cum în cauză valoarea determinată de

reclamant nu a fost contestată, instanța de apel nu putea trece peste estimarea

reclamantului și să stabilească o altă valoare pe motiv că prețul vânzării ar

fi fost altul, în condițiile în care instanța nu a contestat valoarea precizată

de reclamant prin efectuarea unei expertize, care ar fi avut de obiect nu

valoarea imobilului ci a întreținerii stipulate în schimbul bunului transmis cu

acest titlu.

În aceste condiții, în mod corect

judecătoria s-a desesizat cu respectarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C.

proc. civ. în favoarea tribunalului, și tot astfel, tribunalul s-a pronunțat în

primă instanță, ca instanță de fond.

Față de cele reținute, instanța

reține că instanța de apel și-a verificat competența materială în afara cadrului

legal, trebuind a soluționa în fond calea de atac cu care a fost sesizată,

situație în care reținând că recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. este întemeiat, urmează a-l admite, a casa decizia recurată

și a trimite cauza curții de apel pentru judecata apelului în conformitate cu

dispozițiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta E.V.

împotriva deciziei nr. 681/A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare instanței de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie

2010.