ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6785/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2008 pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, reclamantul C.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta E.V., rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare cu uzufruct viager și obligația de întreținere, autentificat sub nr. 240 din 08 februarie 2006 la Biroul Notarului Public Z.A.R. - cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a înstrăinat prin contractul sus-menționat imobilul situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață totală de 710 mp. și o construcție în suprafață de 80,78 mp.

formată din patru camere și dependințe, magazie, cu rezerva uzufructului viager și prestarea întreținerii de către pârâtă până la sfârșitul vieții reclamantului, reprezentând hrană, medicamente, haine, îngrijire medicală asigurarea menajului, etc. și suportarea cheltuielilor de înmormântare potrivit obiceiului locului și celor ulterioare unui astfel de eveniment. Deși pârâta și-a asumat obligația de întreținere prin contractul sus-menționat, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de întreținere, în locul acesteia, pârâta i-a trimis reclamantului, diferite sume de bani, pe care reclamantul le-a refuzat, întrucât reclamantul are nevoie de acordare îngrijire în natură, respectiv îngrijire medicală, prepararea hranei etc. acesta având o vârstă înaintată și o stare de sănătate precară.

Reclamantul a mai arătat că a mai formulat anterior o acțiune având ca obiect rezoluțiunea contractului, care însă a fost respinsă de instanță, iar pârâta a formulat o acțiune prin care a solicitat ca instanța să îl oblige să primească în schimbul întreținerii, o sumă de bani, dar o sumă de bani nu-1 poate ajuta să se îngrijească, reclamantul fiind imobilizat la pat, având nevoie de întreținere în natură, procurarea de medicamente, menaj, ridicare din pat, când vor veni ultimele sale clipe de viață. Prima acțiune în rezoluțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr. 19642 din 19 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 25802/299/2006, a rămas definitivă și irevocabilă, și de la acel moment - 01 februarie 2008, pârâta nu-și îndeplinește la timp și în mod corespunzător obligațiile asumate prin contract.

Prin sentința civilă nr. 13463 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 10243/299/2008, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., obiectul litigiului fiind în valoare de 925.000 lei, potrivit precizării valorii estimate a imobilului efectuată de reclamant prin avocat și potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. 32 din 09 iunie 2008 - tribunalul soluționând litigiile cu o valoare de peste 500.000 lei. Cauza a fost astfel înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 46418/3/2008.

Prin sentința civilă nr. 433 din 23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul sus-menționat, s-a respins cererea ca neîntemeiată, reținându-se, pe baza probelor administrate, că Între părțile contractului de întreținere, există o situație tensionată, generată de refuzul reclamantului de a mai primi întreținere de la pârâtă, aspect ce rezultă din chiar răspunsurile la interogatoriu, cât și din faptul că aceasta este a doua cerere de rezoluțiune pe care reclamantul o formulează, manifestându-și astfel voința de a pune capăt relațiilor contractuale dintre ei.

Tribunalul a constatat că pârâta a înțeles să își execute obligația asumată, încercând să acorde întreținere în modalitatea stabilită prin contractul încheiat, însă a fost în imposibilitatea de o aduce la îndeplinire din cauza atitudinii reclamantului, care nu mai vrea să mai primească întreținere de la pârâtă, motiv pentru care, în cursul anului 2008, a trimis reclamantului periodic suma de 1.000 de lei, chiar dacă sentința prin care s-a stabilit acest cuantum, nu avea caracter definitiv. In această privință tribunalul a reținut că expedierea sumelor de bani prin mandate poștale, nu poate fi apreciată ca plată a obligației de întreținere, atât timp cât nu a existat o învoială a părților privind obiectul obligației sau nu a intervenit o hotărâre judecătorească irevocabilă care să transforme obligația de a face, într-o obligație de a da o sumă de bani.

Este adevărat că probele administrate în această cauză, mai ales înscrisurile, sunt preconstituite în vedere procesului de față, dar aceasta nu înseamnă că ele nu pot fi analizate de tribunal. Situația din cauza de față are un anumit specific, reprezentat de împrejurarea că analiza prezentei cereri de rezoluțiune are loc, după ce anterior s-a mai soluționat cu caracter irevocabil o cerere de rezoluțiune formulată tot de reclamant, o cerere care a avut ca obiect schimbarea obligației de întreținere, în obligația de plată periodică a unei sume de bani, între părți existând, inclusiv procese penale. În aceste condiții, pare fiesc ca partea căreia i se impută neexecutarea și care în eventualitatea unui proces, are sarcina probei executării obligației, să încerce să-și preconstituie probe; această situație nu are caracter ilicit, atât timp cât probele sunt obținute prin mijloace legale, situație care de altfel s-a verificat în cauză.

Contractul de întreținere, ca de altfel orice alt contract, reprezintă potrivit art. 969 C. civ., legea părților, având caracter obligatoriu pentru acestea. Caracterul obligatoriu al contractului presupune înainte de toate, ca fiecare parte să își execute obligația asumată, iar cealaltă parte să primească executarea obligației, fiind de neconceput ca beneficiarul, creditorul obligației să împiedice executarea obligației de către debitor și apoi tot el, să solicite rezoluțiunea contractului pentru o pretinsă neexecutare a obligației de către debitor. De altfel, în alte contracte, în care debitorul se obligă la „a da" și nu la „a face", creditorul nici nu poate temporiza sau împiedica executarea obligației, cum este cazul în speța de față, debitorul având la îndemână în astfel de situații, oferta de plată urmată de consemnațiune, tocmai pentru a evita un eventual abuz din partea creditorului obligației.

Așa fiind, tribunalul a constatat că pârâta a dovedit că este împiedicată să-și execute obligația de întreținere, de o cauză mai presus de voința sa, ce reprezintă pentru aceasta, o cauză exoneratoare de răspundere și care este reprezentată tocmai de refuzul reclamantului de a primi întreținerea. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul C.Ș., arătând că în mod greșit prima instanță nu a suspendat judecarea cauzei, până la soluționarea Dosarului nr. 2822/299/2008, având ca obiect schimbarea obligației de întreținere din contract, spre a pronunța hotărâri identice, nelegale și netemeinice. Prin soluția de respingere a acțiunii sale de către prima instanță, s-a menținut, împotriva voinței reclamantului, un contract vădit nelegal, inechitabil și imoral prin finalitatea sa, lăsând o persoană de aproape 90 de ani, fără proprietăți, fără îngrijire și fără demnitate.

Se constată astfel, că prin contract s-a apreciat valoarea la acel moment a imobilului la 108.000 euro, echivalând 390.960 lei/ron, fără ca pârâta să fie obligată la plata a nici unei sume, primind în schimb o proprietate care valorează aproximativ 24 miliare lei, în mod gratuit. Obligațiile asumate de pârâtă prin contract constând în asigurarea hranei, nevoilor de spitalizare, menaj, medicamente etc, reclamantului, nu au fost cuantificate într-o dezdăunare, în situația desființării contractului care s-a încheiat în considerarea calităților personale ale pârâtei, cu aparență morală, de bună credință și în deplinătatea puterilor sale fizice. Potrivit art. 970 C. civ.

„Convențiile trebuie executate cu bună credință", or contractul este vădit neechitabil, păstrând proporția aritmetică, doar între valoarea de aproximativ 24 miliarde lei și zero prestații din partea pârâtei, faptul că aceasta a achitat taxele și impozitele asupra imobilului fiind unul abuziv, întrucât plata acestora prin contract, cădeau în sarcina reclamantului.

Or, pârâta a fost de totală rea credință și pentru următoarele aspecte: - înainte de încheierea contractului, aceasta s-a asigurat că vânzătorul este în deplinătatea facultăților mintale la vârsta de 86 de ani, chiar dacă are afecțiuni cardiace, locomotorii, obligându-l să obțină certificatul medico-legal din 08 noiembrie 2005, anterior semnăturii contractului, dar fără a face și dovada capacităților sale fizice și a solventei sale, pentru a-și îndeplini obligațiile din contract; - s-a asigurat că bunul are o valoare consistentă, efectuând o expertiză extrajudiciară în 2008 de către expertul T.Z., care a stabilit valoarea imobilului la 2.388.000 lei/ron; - după încheierea contractului, la numai două zile, pârâta i-a comunicat reclamantului că ea este bolnavă și are o pensie de handicap 2 de 200 lei, semnând trei angajamente succesive către reclamant, în sensul exprimării voinței de a schimba contractul; - pârâta este de rea credință în executarea obligațiilor asumate, aceasta lăsându-i ochiurile de la aragaz deschise, punându-i viața în pericol.

În consecință, consimțământul reclamantului a fost viciat, atât la încheierea contractului, cât și pentru derularea acestuia, prin manoperele dolosive ale pârâtei, care dorește a-și însuși un bun de miliarde lei și a-l îndepărta pe reclamant, brutal, din casa lui. Din probele administrate - s-a mai arătat, rezultă că în realitate, contractul încheiat este mai mult un contract de donație, prin vânzarea nudei proprietăți a imobilului, fără nici o prestație a pârâtei, un contract simulat, vădit disproporționat, inechitabil și imoral. Notificarea pârâtei din 15 februarie 2008, în sensul ca reclamantul să-i predea cheile locuinței, este una abuzivă, câtă vreme uzufructul aparține reclamantului, ca și fotografiile și înregistrările nepermise de lege care denotă o permanentă hărțuire a reclamantului și o imixtiune în viața privată a acestuia, pârâta venind însoțită de persoane dubioase la locuința sa, invocând frica de reclamant.

Or, neglijența pârâtei, teama acesteia față de reclamant și ingratitudinea permanentă a pârâtei care l-a supus oprobriului public pe reclamant, formulând și plângere penală împotriva acestuia, de altfel respinsă - denotă că se impune rezoluția contractului în cauză, datorită componentei psihice în derularea lui, în sensul manifestării reciproce a fricii și neîncrederii, raportat la obligativitatea relațiilor fizice, directe care nu mai pot astfel continua. Dintr-o altă perspectivă, apelantul - reclamant a precizat că de aproximativ doi ani, este îngrijit în permanență de nepoata sa, S.V., care locuiește permanent cu el și are mutația pe cartea de identitate, fără a primi nimic în schimb.

Prin Decizia civilă nr. 681/ A din 14 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă si pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 46418/3/2008 (în format vechi 1951/2009), s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, în primă instanță de către Tribunalul București, s-a admis apelul, s-a anulat sentința, cu trimiterea cauzei spre soluționarea în primă instanță, Judecătoriei Sectorului 1 București. S-a apreciat că, la rândul său, Tribunalul București trebuia să-și verifice din oficiu competența, în raport de valoarea obiectului litigiului, de la momentul sesizării instanței, de sub 500.000 lei, astfel cum rezultă din valoarea contractului, iar nu din valorile ulterioare invocate de părți, constatând că prima instanță sesizată este competentă să soluționeze.

Curtea a soluționat ea însăși conflictul între cele două competențe și a făcut aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 3424 din 2 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în Dosarul nr. 46418/3/2008 s-a admis recursul declarat împotriva acestei decizii de către pârâta E.V., s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, reținându-se ca fiind incidente prevederile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. care se referă al obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, or reclamantul și-a precizat obiectul cererii (fila 41 din Dosarul nr. 10243/2007) la suma de 925.000 lei, iar această valoare nu a fost contestată, cadrul procesual fiind fixat astfel, între aceste limite.

Cauza în apel a fost înregistrată, în rejudecare, cu numărul de Dosar nr. 8677/2/2010. Prin Decizia civilă nr. 636/ A din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti, secția a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând că contractul de vânzare - cumpărare cu uzufruct viager și obligație de întreținere încheiat între părți este un contract încheiat în mod liber, consimțământul părților fiind unul neviciat, astfel cum rezultă din probele administrate - înscrisuri, martori, interogatorii - în sensul art. 969 C. civ.

Contractul nu poate fi considerat o liberalitate, o donație, astfel cum sugerează criticile reclamantului, ci este un contract cu titlu oneros, deși are un caracter aleatoriu vizând momentul la care va înceta executarea obligației de întreținere asumată de pârâtă, în schimbul imobilului - înstrăinat de vânzătorul - creditor al obligației de întreținere, fiind indiferentă valoarea prestațiilor uneia dintre părți în timp - în speță, a prestării întreținerii de către pârâtă, determinată de durata vieții vânzătorului bunului.

Susținerea că nu s-a plătit de către pârâtă nici o sumă de bani pentru imobilul înstrăinat care are o valoare, potrivit reclamantului, foarte mare, în comparație cu valoarea întreținerii pe care acesta ar urma să o primească, vizează un aspect ce ține de contestarea a însuși contractului încheiat, respectiv a condițiilor în care s-a perfectat, sugerând că s-ar impune desființarea lui, prin faptul că există o disproporție valorică exagerată între cele două prestații contractuale, cu intenția pârâtei de a obține un imobil valoros, fără a oferi nimic în schimb - aspecte care țin de nulitatea contractului încheiat, iar nu de rezoluțiunea lui pentru neexecutarea obligației de întreținere asumată.

Reclamantul face vorbire astfel, de un contract vădit nelegal „inechitabil" și „imoral" prin finalitatea sa, în sensul că pârâta lasă o persoană aflată la o vârstă de aproape 90 de ani, fără proprietăți, fără îngrijire și fără demnitate și tot astfel, este vizată nulitatea pentru cauză imorală și ilicită prin susținerea de către apelant a faptului că pârâta a profitat la încheierea contractului, de „aparența sa" morală, de bună credință și deplinătate a puterilor sale fizice, pentru ca apoi, aceasta să-i înfățișeze o altă situație, anume că pârâta stă departe, este bolnavă, nu are suficiente resurse materiale spre a-și îndeplini întocmai, obligația de întreținere asumată față de apelantul - reclamant.

În speță, acțiunea s-a formulat pentru rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligației de întreținere, potrivit art. 1020 - 1021 C. civ. Invocarea vicierii consimțământului reclamantului la încheierea contractului, a manoperelor dolosive ale pârâtei de a dobândi gratis, un imobil etc, exced petitului acțiunii, obiectului litigiului dedus judecății, conturat de însuși reclamantul prin cererea de chemare în judecată, or, instanța este chemată a se pronunța strict cu privire la obiectul cauzei potrivit art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel fiind respectat principiul disponibilității și limitele de sesizare ale instanței, altfel hotărârea este sancționată cu nulitatea pentru extra petita, dând dreptul la o revizuire pentru acest motiv.

Instanța de apel a reținut că aspectele sus-menționate au fost evocate de către reclamant direct în apel, or, în apel se analizează motivele de nelegalitate și de netemeinicie ale sentinței pronunțate, respectând cadrul procesual de la fond, - aceleași părți, același obiect și aceeași cauză - potrivit art. 294 C. proc. civ. Pentru aceleași considerente, nu se poate analiza critica din apel, în sensul că ar fi vorba în cauză, de un contract simulat - acțiunea în simulație vizând o instituție de drept distinctă de rezoluțiunea contractului și care nu a format obiectul acțiunii pendinte. Instanța de apel a mai constatat că nici criticile de nelegalitate și de netemeinicie ale sentinței pronunțate cu privire la rezoluțiunea contractului în cauză, formulate de apelant, nu sunt fondate.

Susținerea astfel, că pârâta nu și-a executat obligațiile asumate privind întreținerea sa, prin contract, întrucât a lăsat deschise robinetele de la aragaz, pentru a-l intoxica cu gaze, punându-i viața în pericol apelantului, nu poate fi primită, în condițiile în care, din probele administrate nu a reieșit o astfel de situație, ca și faptul că pârâta a acționat spre a-l îndepărta pe reclamant, din locuința sa.

Dimpotrivă, declarațiile ample ale martorilor luate la fond, analizate în mod temeinic de către prima instanță, au dovedit, coroborat cu celelalte probatorii - înscrisuri, interogatorii reciproce -că reclamantul s-a opus permanent, primirii întreținerii acordate de către pârâtă, împiedicând-o pe aceasta să-și îndeplinească obligația asumată prin contractul încheiat, prin faptul că nu i s-a mai permis accesul în locuința reclamantului de către acesta, care s-a manifestat agresiv, respectiv de către nepoata reclamantului, care locuiește de circa doi ani în locuința în cauză. În aceste împrejurări, pârâta a încercat să-și îndeplinească obligațiile sale, încercând să vină însoțită uneori de alte persoane, raportat la manifestările reclamantului, de respingere a intimatei - pârâte odată cu venirea nepoatei sale în locuință, pe care o și afirmă reclamantul în apelul declarat, în sensul că dorește ca nepoata S.V.

să-l îngrijească și nu pârâta. Or, este de esența rezoluțiunii, că la baza desființării contractului pe acest temei, nu trebuie să stea însăși culpa creditorului, în împiedicarea debitorului obligației de întreținere, în executarea acestei obligații. Instanța de apel a concluzionat că nu poate fi primită nici susținerea că nu poate subzista contractul în litigiu, câtă vreme pârâta manifestă teamă față de reclamant, spre a se obține rezoluțiunea contractului, câtă vreme teama este determinată de comportamentul neadecvat, culpabil, al reclamantului - creditor al obligației de Întreținere.

Instanța de apel a constatat că dimpotrivă, pârâta a încercat, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză - inclusiv cu înscrisuri în apel - în condițiile de opunere a reclamantului - să-și îndeplinească obligațiile în alte forme - să-i trimită sume de bani în contul întreținerii, să-i prezinte un medic la domiciliu pentru a-i verifica sănătatea etc. Imixtiunea invocată în viața privată a reclamantului, exercitată de către intimata - pârâtă, nu poate fi primită, în condițiile în care, obligația de întreținere prezintă un caracter în principal alimentar și personal, concret, în natură, care impune prezența pârâtei în locuința 11 reclamantului și contactul acesteia cu reclamantul, spre a-i asigura îngrijire, hrană, un medic, asistent sanitar etc. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., reclamantul C.Ș., formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanțele au calificat contractul în discuție ca fiind un contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager și obligație de întreținere, acesta fiind în realitate un contract de întreținere ce are ca obiect obligația de a face și a cărui valoare ca și prestație nu a fost stabilită. În acest sens, reclamantul arată că actul juridic arătat sus-menționat nu reprezintă un contract de vânzare-cumpărare, nu s-a predat de către intimata-pârâtă prețul corespunzător valorii imobilului și nu s-a stabilit nici o clauză de penalizare sau de plată a unor daune. Natura contractului este dată de obligația principală, cauza și scopul încheierii acestuia, elementul principal fiind întreținerea de care să beneficieze reclamantul-creditor al obligației de a face.

Pârâta nu a achitat nici o sumă care să reprezinte „prețul vânzării", nu poate face dovada niciunei cheltuieli în realizarea prestației de întreținere în contrapartida primirii unui imobil, nu există nici o obligație reciprocă între părți și nu a dovedit că ar fi dispărut impedimentele sale personale, ce o fac improprie prestării unei obligații de întreținere. Instanțele au interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 948 și 966 C. civ., în sensul că din probele administrate și din susținerile părților rezultă că acest contract nu are la bază un consimțământ valabil exprimat și are o cauză falsă.

Reclamantul mai arată că relațiile tensionate dintre părți fac imposibilă derularea acestui contract și că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 17/2000 privind protecția vârstnicilor, conform cărora la încheierea unor acte de dispoziție, persoana vârstnică trebuie să fie asistată de un reprezentant al Autorității Tutelare a sectorului în care domiciliază respectiv persoană, obligație ce nu a fost respectată la încheierea contractului. Recursul este nul, în considerarea argumentelor ce succed: Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, fiind astfel o cale de atac de reformare, nesuspensivă de executare și, în principiu,nedevolutivă.

Aceste atribute ale recursului determină ca motivele pentru care poate fi exercitat să fie expres și limitativ prevăzute de lege, cele nouă motive prevăzute de art. 304 C. proc. civ. fiind singurele ce pot fi valorificate prin intermediul acestei căi de atac. Motivarea recursului se realizează prin indicarea punctuală a cazului de casare incident și precizarea greșelii de judecată subsumată acestuia, care va fi dezvoltată în cadrul criticilor formulate. Nemotivarea ori motivarea evazivă, echivocă, imprecisă, cu caracter general, care face imposibilă încadrarea într-unui din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. este sancționată cu nulitatea, în afara cazului dacă din cererea de recurs nu rezultă existența unor motive de ordine publică, împrejurare față de care, în virtutea rolului activ și a prerogativelor recunoscute de lege, instanța va proceda, din oficiu, la o atare încadrare.

În speță, chiar dacă reclamantul a încadrat, formal, recursul în motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu niciunuia din cazurile de casare reglementate de textul legal arătat, neavând legătură cu considerentele deciziei recurate. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager și obligație de întreținere autentificat sub nr. 240 din 08 februarie 2006 la B.N.P. Z.A.R., prin care reclamantul, arată că „.am transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 1, rezervându-mi dreptul de abitație asupra imobilului", cu obligația, pentru pârâta din prezenta cauză, de a acorda întreținere pe toată durata vieții acestuia.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că solicită rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea, de către pârâtă a obligației de întreținere, indicând ca temei juridic dispozițiile art. 1020 și 1021 C. civ. și dezvoltând, pe larg, în cuprinsul cererii, argumentele aduse în sprijinul acestor afirmații. Acțiunea în rezoluțiune reprezintă mijlocul procedural prin care partea contractantă care și-a executat prestația asumată se adresează justiției pentru a solicita desființarea contractului atunci când cealaltă parte contractantă nu și-a executat, în mod culpabil, propria sa prestație.

Asupra acțiunii în rezoluțiune s-a pronunțat atât instanța de fond, cât și instanța de apel, prin respingerea apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanță, reținându-se că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a dovedit culpa intimatei-pârâte în derularea contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager și obligație de întreținere intervenit între părți, iar reclamantul nu poate solicita desființarea contractului invocând propria turpitudine.

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul a criticat însă decizia instanței de apel din perspectiva unor motive de nulitate, respectiv, a invocat vicierea consimțământului la încheierea contractului, manoperele dolosive ale intimatei-pârâte de a dobândi, gratis, un imobil în proprietate, lipsa prețului, cauza falsă, nerespectarea dispozițiilor legale din materia contractelor, etc. care însă nu se circumscriu obiectului acțiunii și nu se raportează la considerentele hotărârii date în apel, care a analizat strict cererea cu care a fost investită, și anume acțiunea în rezoluțiunea contractului și nicidecum acțiunea în nulitate. În atare situație, cum criticile formulate sunt străine de considerentele deciziei recurate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va constata că recursul este lovit de nulitate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul C.Ș. împotriva Deciziei nr. 636/ A din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.