ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6598/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la 6. septembrie 2005, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâtele D.I. și D.E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în București, str. Țepeș Vodă, sector 2. Prin sentința civilă nr. 8594 din 13 octombrie 2008, Judecătoria sector 2 București a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtelor, reținând că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 11 martie 2005, pârâta D.I. a vândut reclamantului imobilul în litigiu, compus din teren și construcții, părțile convenind ca transmiterea proprietății să opereze la data autentificării actului, iar eliberarea efectivă a imobilului să intervină la data de 31 august 2005, fără alte formalități.

S-a mai constatat că valabilitatea contractului menționat a fost confirmată pe cale judiciară, în contextul litigiului promovat de pârâtă, soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 15587 din 25 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 2. Împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâtele, motivând că, în mod greșit, prima instanță a admis evacuarea, deși contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 11 martie 2005 a avut la bază actul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat din 29 septembrie 2004, prin încălcarea dispozițiilor art. 43 și 45 din Legea nr. 36/1995. În faza apelului, la data de 23 ianuarie 2009, ca urmare a decesului apelantei D.E. a fost introdus în cauză moștenitorul acesteia, D.Ș.

Prin decizia civilă nr. 1066 din 12 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul pârâților D.I. și D.Ș., reținând că prima instanță nu a fost investită cu vreo cerere de constatare a nulității contractului de împrumut și, pe cale de consecință, a contractului de vânzare-cumpărare, astfel că nu se putea pronunța asupra unor astfel de solicitări. S-a mai constatat că, pârâții nu au formulat cerere reconvențională, deși au fost asistați de apărător ales, astfel că nu se poate susține că instanța nu și-ar fi manifestat rolul activ, consacrat de art.129 și urm. C. proc. civ., raportat la împrejurările concrete ale cauzei. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta D.I., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.6, 7 și 8 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs, pârâta a solicitat și suspendarea judecății căii de atac până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 3615/302/2009 al Judecătoriei sector 5 București, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 11 martie 2005 și a contractului de împrumut din 29 septembrie 2004, de a căror dezlegare depinde în tot dezlegarea prezentei pricini. În faza recursului, la 17 februarie 2010, a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în sprijinul pârâtei D.I., intimatul pârât D.Ș. Prin încheierea de la termenul din 22 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins în principiu cererea de intervenție voluntară accesorie, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 50 C. proc.

civ., întrucât D.Ș. a fost introdus în cauză în locul mamei sale, D.E., decedată pe parcursul procesului. La 12 aprilie 2010, recurenta D.I. și intimatul D.Ș. au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 481 C. civ., despre care au arătat că ar contraveni prevederilor art. 57 din C. proc. civ. conform precizării orale a recurentei. Prin încheierea de la 12 aprilie 2010, instanța de recurs, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate formulată de recurenta pârâtă, reținând că textul de lege invocat de aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei. Oral, recurenta a arătat că înțelege să declare recurs împotriva încheierii, depunând cerere în acest sens.

La același termen, Curtea de Apel București a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate. Recursul declarat la 12 aprilie 2010 de D.I. și D.Ș. nu a fost motivat în fapt și în drept. La prima zi de înfățișare, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art.306 alin. (1) C. proc. civ.. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va reține că, potrivit dispozițiilor 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol, respectiv a motivelor de ordine publică, ce pot fi invocate și din oficiu.

În speță, recurenții nu au motivat în fapt și în drept calea de atac declarată împotriva încheierii prin care li s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, nici prin declarația de recurs, cu arătarea motivelor de casare și nici prin memoriu separat. Ca atare, având în vedere că dispoziția imperativă a legi nu a fost îndeplinită, Curtea va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâții D.I.I. și D.I.Ș. împotriva încheierii din 12 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 decembrie 2010.