ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2358/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Satu Mare, secția civilă, la 2 iulie 2007, reclamanții J.V.M., J.J., J.I.I. și D.S.

în calitate de moștenitori legali ai defunctului J.V., decedat la 6 iulie 1972

au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin comuna Beltiug, jud. Satu-Mare

și Primarul comunei Beltiug, solicitând anularea dispoziției nr. 313 din 11

iunie 207, emisă de cel de-al doilea pârât în soluționarea notificării lor

având ca obiect imobilele înscrise în C.F. 504 Ghirișa.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că, în mod eronat, emitentul dispoziției a considerat că notificarea

este justificată doar pentru construcțiile demolate, pentru care s-a stabilit

dreptul acestora la măsuri reparatorii în echivalent și a respins cererea în

privința terenurilor, întrucât, în baza Legii Fondului Funciar, nu s-au primit

și terenurile pe care este amplasată Ferma Ghirișa.

S-a susținut că terenul în litigiu

este aferent fostei Ferme Zootehnice, iar în prezent este abandonat, nefiind

inclus în patrimoniul societăților constituite după lichidarea SC A.A. SA.

Prin sentința civilă nr. 63/D din 23

ianuarie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis contestația formulată de reclamanți

și a anulat în parte dispoziția nr. 313 din 11 iunie 2007 emisă de Primarul

comunei Beltiug, constatând că imobilele înscrise în C.F. 504 Ghirișa sub nr.

top 1813, 1814 și 1815, teren intravilan în suprafață de 4657 mp, cu

construcții ulterior demolate parțial, au fost trecute în proprietatea statului

fără titlu.

S-a constatat că reclamanții, în

calitate de moștenitori ai fostului proprietar tabular J.V., sunt îndreptățiți

la restituirea în natură, în cotă de ¼ fiecare, a terenului intravilan

înscris în C.F. 504 Ghirișa sub nr. top 1813, în suprafață de 1014 mp, nr. top

1814, în suprafață de 2111 mp, nr. top 1815, în suprafață de 1532 mp, suprafață

identificată prin expertiza întocmită de ing. topograf S.A. pe planul de

amplasament, marcată cu culoarea albastră, precum și a unei magazii de cereale,

rămasă nedemolată, în valoare de 3884,5 lei conform expertizei întocmite de

expert A.G.

S-a constatat că valoarea

construcțiilor demolate, fostă proprietate a antecesorului reclamanților, este

de 53270,80 lei (RON), iar valoarea construcțiilor noi, ridicate după preluare,

este de 139.207 lei, din care pentru compensare s-a luat în calcul suma de

119.009 lei.

Au fost obligați pârâții comuna

Beltiug și Primarul acestei unități administrativ teritoriale să ofere în

compensare reclamanților construcțiile noi existente pe terenul acestora,

identificate prin expertiza în construcții până la limita valorică a

construcțiilor demolate.

Au fost obligați reclamanții la

plata către Primăria comunei Beltiug a sumei de 65.739 lei, reprezentând

diferența față de valoarea construcțiilor demolate.

S-a dispus ca, după întocmirea

documentației tehnice, să se intabuleze dreptul de proprietate în C.F. 504

Ghirișa, potrivit drepturilor tabulare ale reclamanților pentru teren și

construcții.

S-a respins excepția invocată de

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Satu-Mare,

privind lipsa calității de reprezentant a acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că Statul nu poate justifica, în lipsa actelor de

preluare, neevidențiate în C.F. 504 Ghirișa, titlul în baza căruia s-a realizat

transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor ce au

aparținut fostului proprietar tabular, autorul reclamanților, motiv pentru care

s-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr.

10/2001.

Reținând că terenul în litigiu este

un teren intravilan, instanța de fond a apreciat că, în condițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, apare ca fiind legală solicitarea reclamanților de

restituire în natură a suprafeței de 465,7 mp, împreună cu construcțiile

existente, pe acest teren, pentru care tribunalul a constatat că poate opera compensarea

ca măsură alternativă pentru imposibilitatea restituirii în natură, ținând

seama că vechile construcții au fost demolate.

De asemenea, prima instanță a

reținut că, în aplicarea legilor de reparație, Statul are obligația să asigure

persoanelor îndreptățite, cărora li s-a recunoscut această calitate, o

despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, într-un termen

rezonabil, pentru că, în caz contrar, accesul la legislația măsurilor

reparatorii este iluzoriu și lipsit de eficiență, astfel cum s-a stabilit în

jurisprudența C.E.D.O. – Cauza Faimblat împotriva României din 13 ianuarie 2009.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Satu-Mare, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepției lipsei

calității sale procesuale pasive.

Prin motivele de apel, s-au invocat

dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, susținându-se că restituirea

în natură se face de unitatea deținătoare a imobilului, în speță unitatea

administrativ teritorială, Primăria comunei Beltiug reprezentată de primar.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, prin decizia civilă nr. 132 pronunțată la 8 octombrie 2009, a respins

apelul pârâtului ca lipsit de interes și l-a obligat pe acesta la 500 RON

cheltuieli de judecată către intimații J.V.M., J.J., J.I.I. și D.S.

Prin considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut că pârâtul apelant nu a fost obligat prin

dispozitivul sentinței atacate, astfel că nu justifică interesul procesual în

declararea căii de atac și nu se impune analiza excepției de către prima

instanță.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Satu-Mare, criticând-o ca nelegală

pentru greșita apreciere ca fiind lipsit de interes a apelului său, în

condițiile în care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la

dispozițiile art. 4, art. 21 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 republicată.

S-a susținut că Primăria comunei

Beltiug este singura în măsură să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilului în litigiu.

Recurentul a învederat că folosul

practic urmărit prin declararea apelului îl constituie exonerarea sa de la

atribuirea calității de pârât în procesele având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Critica formulată prin ultimul motiv

de recurs a vizat greșita obligare a acestui pârât la plata cheltuielilor de

judecată, în opinia sa acestea urmând să fie suportate de partea din vina

căreia s-a promovat acțiunea în justiție.

Examinând criticile formulate de

pârât prin motivele invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea va constata că recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în calitate de pârât,

urmare a precizării acțiunii în sensul lărgirii cadrului procesual, de către

reclamanți, formulată prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare la 8

octombrie 2007 (fila 33 dosar fond).

Tribunalul Satu-Mare s-a pronunțat

asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât prin

întâmpinare, în sensul respingerii acesteia, reținând că statul are calitate

procesuală pasivă, având în vedere că, așa cum s-a statuat în jurisprudența

CEDO, acesta are obligația de a asigura persoanelor îndreptățite o despăgubire

rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit prin preluarea abuzivă și fără

titlu a imobilelor într-un termen rezonabil.

Curtea va reține că excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor a fost respinsă, așa cum rezultă din considerentele sentinței

primei instanțe, raportat la capătul de cerere prin care s-a solicitat

verificarea titlului statului, conform precizării reclamanților de la termenul

din 5 octombrie 2007 (așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată

– fila 34 dosar fond).

Într-adevăr, împrejurarea că prima

instanță a fost investită a se pronunța, printre altele, asupra nevalabilității

titlului statului nu justifică participarea în proces a Ministerul Finanțelor

Publice, în calitate de reprezentant al statului.

Problema preluării abuzive a imobilului

cu sau fără titlu valabil, după distincțiile cu care operează art. 2 din Legea

nr. 10/2001, se dezbate, conform art. 21, art. 22 și art. 25 din lege, în

contradictoriu cu unitatea deținătoare.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.

(4), în cazul în care imobilul este deținut de o unitate

administrativ-teritorială, restituirea în natură sau prin echivalent se face

prin dispoziția motivată a primarilor sau președinților consiliilor județene,

după caz.

În speță, imobilul în litigiu a fost

evidențiat în patrimoniul comunei Beltiug, care, de altfel, a fost chemat în

judecată prin reprezentantul său, primarul.

Nici în ceea ce privește capetele de

cerere referitoare la anularea dispoziției și stabilirea calității de persoane

îndreptățite a reclamanților, precum și a modalității de acordare a măsurilor

reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv restituire în natură a

terenului și compensare cu acordarea construcțiilor noi, până la limita

valorică a construcțiilor demolate, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte în raportul juridic

dedus judecății.

Curtea va reține, însă că având în

vedere soluția pronunțată de prima instanță, în sensul că numai în sarcina

pârâților comuna Beltiug și primarul acesteia s-au stabilit obligații prin

dispozitivul sentinței și nu și în sarcina pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, s-a considerat corect de către instanța de apel

că nu s-a justificat interesul procesual în declararea căii de atac.

Folosul practic urmărit de acest

pârât prin declararea căii de atac a apelului îl reprezintă, în opinia sa (a

recurentului) doar, exonerarea acestei instituții de la atribuirea calității de

pârât în procesele având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Acesta nu este suficient pentru a

justifica interesul în promovarea apelului, în condițiile în care recurentul nu

a fost obligat la acordarea vreunei măsuri reparatorii în favoarea

reclamanților, folosul practic urmărit, astfel cum a fost precizat prin

motivele de recurs fiind unul de ordin general, valabil în toate procesele

întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Curtea va constata că o soluție

contrară, în sensul reținerii interesului pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice în declararea căii de atac a apelului, ar atrage,

potrivit dispozițiilor art. 304 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei

recurate, prin care s-a soluționat apelul pe excepție, fără a se intra în

cercetarea fondului, cu trimitere spre rejudecare aceleiași curți de apel.

O astfel de soluție ar fi formală și

ar determina tergiversarea nejustificată a soluționării irevocabile a cauzei.

Critica formulată prin ultimul motiv

de recurs este nefondată.

Pârâtul recurent a căzut în

pretenții în sensul dispozițiilor art. 274 pct. 1 C. proc. civ., astfel că, în

mod legal, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de

intimații reclamanți în faza procesuală a apelului.

Cheltuielile de judecată se suportă

de partea care a căzut în pretenții și nu de partea din vina căreia s-a

promovat acțiunea în justiție, cum inexact susține recurentul.

Dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

nu disting, după cum cauza a fost soluționată pe fond sau pe excepție, astfel

că textul legal menționat a fost corect aplicat de instanța de apel, în condițiile

în care s-a reținut culpa procesuală a pârâtului apelant, iar intimații au

formulat cerere de acordare, a cheltuielilor de judecată, reprezentând

onorariul de avocat achitat în apel.

Pentru toarte aceste considerente,

se va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 132/R

din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

aprilie 2010.