ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2358/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, secția civilă, la 2 iulie 2007, reclamanții J.V.M., J.J., J.I.I. și D.S. în calitate de moștenitori legali ai defunctului J.V., decedat la 6 iulie 1972 au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin comuna Beltiug, jud. Satu-Mare și Primarul comunei Beltiug, solicitând anularea dispoziției nr. 313 din 11 iunie 207, emisă de cel de-al doilea pârât în soluționarea notificării lor având ca obiect imobilele înscrise în C.F. 504 Ghirișa. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în mod eronat, emitentul dispoziției a considerat că notificarea este justificată doar pentru construcțiile demolate, pentru care s-a stabilit dreptul acestora la măsuri reparatorii în echivalent și a respins cererea în privința terenurilor, întrucât, în baza Legii Fondului Funciar, nu s-au primit și terenurile pe care este amplasată Ferma Ghirișa.

S-a susținut că terenul în litigiu este aferent fostei Ferme Zootehnice, iar în prezent este abandonat, nefiind inclus în patrimoniul societăților constituite după lichidarea SC A.A. SA. Prin sentința civilă nr. 63/D din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis contestația formulată de reclamanți și a anulat în parte dispoziția nr. 313 din 11 iunie 2007 emisă de Primarul comunei Beltiug, constatând că imobilele înscrise în C.F. 504 Ghirișa sub nr. top 1813, 1814 și 1815, teren intravilan în suprafață de 4657 mp, cu construcții ulterior demolate parțial, au fost trecute în proprietatea statului fără titlu. S-a constatat că reclamanții, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar tabular J.V., sunt îndreptățiți la restituirea în natură, în cotă de ¼ fiecare, a terenului intravilan înscris în C.F.

504 Ghirișa sub nr. top 1813, în suprafață de 1014 mp, nr. top 1814, în suprafață de 2111 mp, nr. top 1815, în suprafață de 1532 mp, suprafață identificată prin expertiza întocmită de ing. topograf S.A. pe planul de amplasament, marcată cu culoarea albastră, precum și a unei magazii de cereale, rămasă nedemolată, în valoare de 3884,5 lei conform expertizei întocmite de expert A.G. S-a constatat că valoarea construcțiilor demolate, fostă proprietate a antecesorului reclamanților, este de 53270,80 lei (RON), iar valoarea construcțiilor noi, ridicate după preluare, este de 139.207 lei, din care pentru compensare s-a luat în calcul suma de 119.009 lei. Au fost obligați pârâții comuna Beltiug și Primarul acestei unități administrativ teritoriale să ofere în compensare reclamanților construcțiile noi existente pe terenul acestora, identificate prin expertiza în construcții până la limita valorică a construcțiilor demolate.

Au fost obligați reclamanții la plata către Primăria comunei Beltiug a sumei de 65.739 lei, reprezentând diferența față de valoarea construcțiilor demolate. S-a dispus ca, după întocmirea documentației tehnice, să se intabuleze dreptul de proprietate în C.F. 504 Ghirișa, potrivit drepturilor tabulare ale reclamanților pentru teren și construcții. S-a respins excepția invocată de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Satu-Mare, privind lipsa calității de reprezentant a acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Statul nu poate justifica, în lipsa actelor de preluare, neevidențiate în C.F. 504 Ghirișa, titlul în baza căruia s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor ce au aparținut fostului proprietar tabular, autorul reclamanților, motiv pentru care s-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Reținând că terenul în litigiu este un teren intravilan, instanța de fond a apreciat că, în condițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, apare ca fiind legală solicitarea reclamanților de restituire în natură a suprafeței de 465,7 mp, împreună cu construcțiile existente, pe acest teren, pentru care tribunalul a constatat că poate opera compensarea ca măsură alternativă pentru imposibilitatea restituirii în natură, ținând seama că vechile construcții au fost demolate. De asemenea, prima instanță a reținut că, în aplicarea legilor de reparație, Statul are obligația să asigure persoanelor îndreptățite, cărora li s-a recunoscut această calitate, o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, într-un termen rezonabil, pentru că, în caz contrar, accesul la legislația măsurilor reparatorii este iluzoriu și lipsit de eficiență, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența C.E.D.O.

– Cauza Faimblat împotriva României din 13 ianuarie 2009. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Satu-Mare, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Prin motivele de apel, s-au invocat dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, susținându-se că restituirea în natură se face de unitatea deținătoare a imobilului, în speță unitatea administrativ teritorială, Primăria comunei Beltiug reprezentată de primar. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 132 pronunțată la 8 octombrie 2009, a respins apelul pârâtului ca lipsit de interes și l-a obligat pe acesta la 500 RON cheltuieli de judecată către intimații J.V.M., J.J., J.I.I.

și D.S. Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că pârâtul apelant nu a fost obligat prin dispozitivul sentinței atacate, astfel că nu justifică interesul procesual în declararea căii de atac și nu se impune analiza excepției de către prima instanță. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Satu-Mare, criticând-o ca nelegală pentru greșita apreciere ca fiind lipsit de interes a apelului său, în condițiile în care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la dispozițiile art. 4, art. 21 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată. S-a susținut că Primăria comunei Beltiug este singura în măsură să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilului în litigiu.

Recurentul a învederat că folosul practic urmărit prin declararea apelului îl constituie exonerarea sa de la atribuirea calității de pârât în procesele având ca obiect Legea nr. 10/2001. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a vizat greșita obligare a acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată, în opinia sa acestea urmând să fie suportate de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea în justiție. Examinând criticile formulate de pârât prin motivele invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în calitate de pârât, urmare a precizării acțiunii în sensul lărgirii cadrului procesual, de către reclamanți, formulată prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare la 8 octombrie 2007 (fila 33 dosar fond).

Tribunalul Satu-Mare s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât prin întâmpinare, în sensul respingerii acesteia, reținând că statul are calitate procesuală pasivă, având în vedere că, așa cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, acesta are obligația de a asigura persoanelor îndreptățite o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit prin preluarea abuzivă și fără titlu a imobilelor într-un termen rezonabil. Curtea va reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă, așa cum rezultă din considerentele sentinței primei instanțe, raportat la capătul de cerere prin care s-a solicitat verificarea titlului statului, conform precizării reclamanților de la termenul din 5 octombrie 2007 (așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată – fila 34 dosar fond).

Într-adevăr, împrejurarea că prima instanță a fost investită a se pronunța, printre altele, asupra nevalabilității titlului statului nu justifică participarea în proces a Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului. Problema preluării abuzive a imobilului cu sau fără titlu valabil, după distincțiile cu care operează art. 2 din Legea nr. 10/2001, se dezbate, conform art. 21, art. 22 și art. 25 din lege, în contradictoriu cu unitatea deținătoare. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4), în cazul în care imobilul este deținut de o unitate administrativ-teritorială, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția motivată a primarilor sau președinților consiliilor județene, după caz.

În speță, imobilul în litigiu a fost evidențiat în patrimoniul comunei Beltiug, care, de altfel, a fost chemat în judecată prin reprezentantul său, primarul. Nici în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la anularea dispoziției și stabilirea calității de persoane îndreptățite a reclamanților, precum și a modalității de acordare a măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv restituire în natură a terenului și compensare cu acordarea construcțiilor noi, până la limita valorică a construcțiilor demolate, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte în raportul juridic dedus judecății.

Curtea va reține, însă că având în vedere soluția pronunțată de prima instanță, în sensul că numai în sarcina pârâților comuna Beltiug și primarul acesteia s-au stabilit obligații prin dispozitivul sentinței și nu și în sarcina pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a considerat corect de către instanța de apel că nu s-a justificat interesul procesual în declararea căii de atac. Folosul practic urmărit de acest pârât prin declararea căii de atac a apelului îl reprezintă, în opinia sa (a recurentului) doar, exonerarea acestei instituții de la atribuirea calității de pârât în procesele având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Acesta nu este suficient pentru a justifica interesul în promovarea apelului, în condițiile în care recurentul nu a fost obligat la acordarea vreunei măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, folosul practic urmărit, astfel cum a fost precizat prin motivele de recurs fiind unul de ordin general, valabil în toate procesele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Curtea va constata că o soluție contrară, în sensul reținerii interesului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în declararea căii de atac a apelului, ar atrage, potrivit dispozițiilor art. 304 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei recurate, prin care s-a soluționat apelul pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, cu trimitere spre rejudecare aceleiași curți de apel.

O astfel de soluție ar fi formală și ar determina tergiversarea nejustificată a soluționării irevocabile a cauzei. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs este nefondată. Pârâtul recurent a căzut în pretenții în sensul dispozițiilor art. 274 pct. 1 C. proc. civ., astfel că, în mod legal, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimații reclamanți în faza procesuală a apelului. Cheltuielile de judecată se suportă de partea care a căzut în pretenții și nu de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea în justiție, cum inexact susține recurentul. Dispozițiile art. 274 C. proc. civ. nu disting, după cum cauza a fost soluționată pe fond sau pe excepție, astfel că textul legal menționat a fost corect aplicat de instanța de apel, în condițiile în care s-a reținut culpa procesuală a pârâtului apelant, iar intimații au formulat cerere de acordare, a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat în apel.

Pentru toarte aceste considerente, se va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 132/R din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.