ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2271/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 10089/3/2010 s-a dispus, printre altele, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.G. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest. Împotriva încheierii din 25 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul M.G.

solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 265/2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului M.G. (fiul lui G. și M.) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În fapt, s-a reținut că, la data de 26 iunie 2009, inculpații M.G.

și M.A. au vândut colaboratorului sub acoperire două doze de heroină în schimbul sumei de 100 lei. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpatul M.G., iar la termenul din 25 mai 2010, instanța de control judiciar verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive”.

În cauza de față, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, corelate cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică. În cadrul analizei pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de gravitatea faptei săvârșite, după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul unor infracțiuni grave - cum este și cea reținută în sarcina inculpatului recurent - pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenția provizorie se prelungește în timp.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă - constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în limitele legii. Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva încheierii de ședință din data de 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 10089/3/2010 (1065/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 09 iunie 2010.