ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2271/2010

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 25 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în Dosarul nr. 10089/3/2010 s-a

dispus, printre altele, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.G.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că, verificând legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constatat

că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale,

impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest.

Împotriva încheierii din 25 mai 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, a declarat recurs inculpatul M.G. solicitând casarea acesteia

și, în cadrul rejudecării, revocarea măsurii arestării

preventive și continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de

libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată

că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 265/2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, s-a dispus condamnarea inculpatului M.G. (fiul lui G. și M.)

la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000.

În fapt, s-a reținut că, la data de 26 iunie

2009, inculpații M.G. și M.A. au vândut colaboratorului sub acoperire

două doze de heroină în schimbul sumei de 100 lei.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de fond a declarat apel inculpatul M.G., iar la termenul din 25

mai 2010, instanța de control judiciar verificând legalitatea și

temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a

inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta

cauză.

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive”.

În cauza de față, instanța de apel a

procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual

penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art.

148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea

de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete

de comitere a faptei, corelate cu natura relațiilor sociale lezate,

apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă,

în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

În cadrul analizei pericolului pentru ordinea

publică nu se poate face abstracție de gravitatea faptei

săvârșite, după cum nu se poate ignora nici faptul că, în

cazul unor infracțiuni grave - cum este și cea reținută în

sarcina inculpatului recurent - pericolul concret pentru ordinea publică

subzistă chiar dacă detenția provizorie se prelungește în

timp.

Pe de altă parte, se constată că în

cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare -

chiar nedefinitivă - constituind un temei suficient de puternic pentru a

se constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă

cât și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că

hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a

fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia

încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste aspecte, justifică dispoziția

instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive,

astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.G.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.G. împotriva încheierii de ședință din data de 25

mai 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 10089/3/2010 (1065/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 09 iunie 2010.