ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2971/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 265 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.G. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. proc. pen., instanța nu a aplicat inculpatului pedepse complementare. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive, de la 04 februarie 2010 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei M.A. la pedeapsa închisorii de 4 ani, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. proc. pen. instanța nu a aplicat inculpatei pedepse complementare, iar în baza art. 86 1 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, determinat potrivit art. 86 2 alin. (2)C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință și locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București informații care să permită controlarea mijloacelor sale de existență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, cu nr. 221 D/P/2009 din data de 24 februarie 2010, au fost trimiși în judecată inculpatul M.G., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și învinuitele M.A., cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și J.M., cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru învinuite, prin rechizitoriu, s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale. în fapt, s-a reținut că, la data de 01 iunie 2009, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. București - S.C.C.O. Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane („G.", „M.", „M.", „Ț.", „G.") vând heroină în zona Pieței G.C., respectiv pe străzile M.F., G.G. și G.C. În urma efectuării de verificări a fost identificat un consumator de droguri care se aprovizionează cu doze de heroină de la aceste persoane, fapt pentru care la data de 11 iunie 2009 au fost introduși în cauză un investigator sub acoperire, un colaborator și a fost autorizată procurarea de droguri de la persoanele suspecte.

Astfel, a fost probată activitatea infracțională a inculpatului M.G. (zis „G.") și a învinuitelor M.A. (zisă „M.") și J.M. (zisă „B."). În faza judecății nu s-a putut proceda la audierea inculpaților, aceștia prevalându-se de dreptul de a nu da declarație. Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză și dispozițiile legale incidente, Tribunalul a reținut, în fapt, următoarele: În data de 26 iunie 2009, inculpații M.G. și M.A. au vândut colaboratorului cu nume de cod "C.M.", două doze de heroină pentru care acesta din urmă a plătit suma de 100 RON. Ambii inculpați au fost implicați în operațiunea de vânzare a celor două doze, inculpatul M.G. fiind cel care a primit prețul, după care a cerut soției sale să înmâneze colaboratorului cantitatea de drog aferentă sumei primite, iar inculpata M.A.

a fost cea care a remis în mod nemijlocit colaboratorului dozele de drog pe care le avea deja asupra sa. Situația de fapt anterior redată a fost reținută pe baza declarației colaboratorului cu nume de cod "C.M.", redată de procuror în cuprinsul unui proces-verbal, care, potrivit art. 86 1 alin. (6) teza finală C. proc. pen., se coroborează cu înregistrarea audio video efectuate cu ocazia vânzării, în baza Autorizației nr. 696/A.1./2009 emisă de Tribunalul București, dar și a declarațiilor inculpaților care au recunoscut întru totul fapta prezentată mai sus. Natura substanței vândute și masa acesteia au rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 30 iunie 2009, potrivit cărora este vorba despre 0,21 grame de substanță care conține cofeină și heroină, substanță menționată în Anexa nr. I a Legii nr. 143/2000, aparținând, prin urmare, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, categoriei drogurilor de mare risc.

În data de 27 iunie 2009, inculpatele M.A. și J.M. au vândut colaboratorului cu nume de cod "C.M.", două doze de heroină pentru care acesta din urmă a plătit suma de 100 RON. Ambele inculpate au fost implicate în operațiunea de vânzare a celor două doze, inculpata M.A. fiind cea care a primit prețul, după care a cerut inculpatei J.M. să înmâneze colaboratorului cantitatea de drog aferentă sumei primate, iar inculpata J.M. a fost cea care a remis în mod nemijlocit colaboratorului dozele de drog pe care le avea deja asupra sa. Această situație de fapt a fost reținută pe baza declarației colaboratorului cu nume de cod "C.M.", redată de procuror în cuprinsul unui proces-verbal, care, potrivit art. 86 1 alin. (6) teza finală C. proc.

pen., se coroborează cu înregistrarea audio video efectuate cu ocazia vânzării, în baza Autorizației nr. 696/A.I./2009 emisă de Tribunalul București, dar și a declarațiilor inculpatelor care au recunoscut întru totul fapta prezentată mai sus. Natura substanței vândute și masa acesteia au rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 30 iunie 2009, potrivit cărora este vorba despre 0,19 grame de substanță care conține cofeină și heroină, substanță menționată în Anexa nr. I a Legii nr. 143/2000, aparținând, prin urmare, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, categoriei drogurilor de mare risc. Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului M.G. de a fi vândut, în data de 26 iunie 2009, colaboratorului cu nume de cod "C.M.", două doze de heroină pentru suma de 100 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, apreciind că aceasta justifică reținerea în beneficiul său a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., în cauză nefiind întrunite condițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece, cu puțin timp înainte de săvârșirea infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze, inculpatului i s-a aplicat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., prin ordonanța dată în Dosarul nr. 388/D/P/2009 din 21 mai 2009, o amendă administrativă în cuantum de 200 RON, ca urmare a săvârșirii unei fapte care, deși îndeplinește condițiile, sub aspectul laturii obiective și subiective, ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, s-a apreciat de către procuror că nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni.

A fost avută în vedere și împrejurarea că inculpatul a menționat că este consumator de droguri 10 ani, faptul că acesta consumă droguri fiind confirmat și de către coinculpate. Astfel fiind, Tribunalul a aplicat o pedeapsă sub minimul special de 10 ani, cu respectarea plafonului minim prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la individualizarea pedepsei avându-se în vedere și cantitatea mică de drog ce a făcut obiectul vânzării pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului. Având în vedere că în beneficiul inculpatului a fost reținută circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c), dar și faptul că inculpatul este condamnat pentru o singură acțiune de vânzare a unei cantități mici de drog și că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului, Tribunalul, în baza art. 76 alin. (3) C. proc.

pen., nu i-a aplicat inculpatului pedepse complementare, apreciind că aplicarea unei pedepse complementare ar fi disproporționată. Sub aspectul modalității de executarea a pedepsei, Tribunalul a apreciat că nu este întrunită condiția prev. de art. 86 1 alin. (1) lit. c) C. pen., față de persoana condamnatului, o pedeapsă a cărei executare să fi fost suspendată, chiar și sub supraveghere, nefiind aptă să își îndeplinească funcția de prevenție specială. În acest sens, Tribunalul a avut în vedere sancționarea anterioară cu amendă administrativă a inculpatului pentru o faptă prevăzută de Legea nr. 143/2000, care nu a fost suficientă pentru ca, percepută ca ultim avertisment, să determine o modificare radicală a modului de raportare a inculpatului la normele de conviețuire socială.

S-a reținut că strânsa legătură dintre consumul de droguri și activitățile de trafic de droguri, recunoscută de însuși inculpatul, care a menționat că vinde droguri pentru a face rost de banii necesari procurării de doze pentru consum, la care se adaugă dependența de droguri a inculpatului, care consumă droguri de foarte mult timp, justifică temerea că, lăsat în libertate de îndată, acesta nu se va putea abține de la activități de acest gen, veniturile licite fiind insuficiente pentru procurarea drogurilor. Pe de altă parte, s-a reținut că faptele inculpatei M.A. de a fi vândut heroină colaboratorului cu nume de cod "C.M.", atât în data de 26 iunie 2010, împreună cu inculpatul M.G., cât și în data de 27 iunie 2009, împreună cu inculpata J.M., prezintă fiecare în parte elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere, însă, intervalul scurt de timp în care au fost săvârșite aceste fapte (în zile consecutive), similitudinea împrejurărilor comiterii faptelor (la domiciliul său, aceleiași persoane, în prezența unuia dintre apropiații săi), dar și absența vreunui incident care să se fi intercalat între cele două fapte, și care să fi determinat o reanalizare a avantajelor și dezavantajelor comiterii unor astfel de fapte, Tribunalul a concluzionat că sunt întrunite condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., aceste două acte materiale intrând în conținutul unei infracțiuni unice, în formă continuată, de trafic de droguri de mare risc. Tribunalul a apreciat că fapta inculpatei J.M. de a fi vândut, în data de 27 iunie 2010, colaboratorului cu nume de cod "C.M.", două doze de heroină pentru suma de 100 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Instanța a reținut, în beneficiul ambelor inculpate, circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., având în vedere buna conduită a acestora anterior săvârșirii infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze, atestată de lipsa antecedentelor penale, dar și atitudinea lor procesuală sinceră. Prin urmare, acestora le-a fost aplicată o pedeapsă sub minimul special, orientată spre plafonul minim prev. de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., iar în baza art. 76 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul nu a aplicat inculpatelor pedepse complementare.

Totodată, s-a dispus suspendarea executării pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatelor, apreciindu-se că ansamblul consecințelor pe care implicarea în prezentul proces penal le-a produs în viața fiecăreia dintre inculpate, precum și riscul la care s-ar expune acestea în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni, constituie argumente suficiente pentru a concluziona că inculpatele, aflate la primul contact cu legea penală, se vor abține pe viitor de la săvârșirea de noi infracțiuni, chiar și fără executarea efectivă a pedepsei. Tribunalul a apreciat că, față de gravitatea, în sine, a infracțiunii de trafic de droguri, o suspendare condiționată a executării pedepsei ar reprezenta o reacție prea blândă, incapabilă să îndeplinească funcțiile pedepsei.

Împotriva sentinței penale anterior menționate a formulat apel inculpatul M.G., solicitând reindividualizarea pedepsei, deoarece instanța de fond nu a ținut seama de atitudinea sa sinceră și nu a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și are în întreținere cinci copii - dintre care patru sunt minori, a avut o atitudine sinceră atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței și nu prezintă pericol public pentru societate. Totodată, s-a solicitat aplicarea unei pedepse îndreptată spre minimul special și a dispozițiilor art. 86 1 alin. (1) lit. c) C. pen. Prin Decizia penală nr. 136 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M.G. împotriva Sentinței penale nr. 265 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul penal nr. 10089/3/2010. În temeiul art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2010 la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 RON urmând să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

Curtea de Apel a constatat, în pofida celor susținute de inculpat, că prima instanță a apreciat în mod corect că pot fi reținute dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen., în condițiile în care inculpatul a recunoscut comiterea faptei pe tot parcursul procesului penal, nu este cunoscut cu antecedente penale și a fost trimis în judecată pentru comiterea unei singure fapte, de vânzare a două doze de heroină în cantitate de 0,21 grame heroină. Astfel s-a reținut că solicitarea inculpatului de a se reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. nu este întemeiată, deoarece prima instanță a apreciat deja incidente dispozițiile acestui text de lege și a coborât pedeapsa la un cuantum foarte apropiat de minimul prevăzut de lege în aceste condiții, 3 ani și 6 luni închisoare, așa încât o reducere a pedepsei sub acest minim nu este justificată și nici posibilă, 3 ani fiind limita minimă a pedepsei ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei, instanța de prim control judiciar a constatat că nu este justificată, întrucât inculpatul a acționat într-un mod care duce la concluzia că pedeapsa nu și-ar putea atinge scopul preventiv și educativ decât prin executare în regim de detenție, reținându-se, totodată, că atitudinea sinceră a inculpatului a fost avută în vedere de prima instanță la stabilirea cuantumului pedepsei închisorii, dispunând în mod corect coborârea acestuia până aproape de limita minimă prevăzută de lege, dar că nu se justifică suspendarea executării pedepsei, în raport de circumstanțele comiterii faptei. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G., reiterând criticile formulate în apel, în sensul reindividualizării pedepsei.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că la data de 26 iunie 2009, în jurul orelor 14:00, inculpatul M.G., împreună cu inculpata M.A.

a vândut colaboratorului „C.M." două doze de heroină în schimbul sumei de 100 RON. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că, în speță, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.

Prin urmare, în mod corect în cauză s-a reținut doar circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei la un cuantum foarte apropiat de minimul prevăzut de lege, respectiv 3 ani și 6 luni închisoare, așa încât o reducere a pedepsei sub acest minim nu este justificată și nici posibilă, 3 ani fiind limita minimă a pedepsei ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen., astfel cum în mod temeinic și legal a reținut și instanța de apel. Înalta Curte reține că, la stabilirea cuantumului și a modalității de executare a pedepsei, se impune a fi avute în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, persoana inculpatului, dispozițiile părții generale a C. pen.

incidente în speță, dar și limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracțiunea comisă. În speță, însă, trebuie să se țină seama și de împrejurarea că inculpatul desfășura activitatea infracțională în prezența copiilor săi minori, fără să se preocupe de efectul pe care vizualizarea unor astfel de activități l-ar putea avea asupra evoluției psihice a acestora, acesta fiind și argumentul pentru care instanța a menținut, în baza art. 350 C. proc. pen., măsura arestării preventive luate față de inculpat. Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al acesteia, consfințit prin disp.art.

52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2010 la 1 septembrie 2010. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2010 la 1 septembrie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 septembrie 2010.