ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2838/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2838/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale de față:

Prin

sentința penală

nr. 24/F

din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au

dispus următoarele:

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C.

pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.F. la

pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă

accesorie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, potrivit

art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 29

septembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest a inculpatului.

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a)-art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată

inculpata T.G. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă

accesorie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat

inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53

pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 29

septembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatei.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea a 0,21 grame heroină și 0,30 grame heroină,

cantități depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. cu dovezile din 1 septembrie

2011, cu obligația de a păstra contraprobe, conform art. 18 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 400 RON (obținută de inculpați în urma

vânzării de droguri de mare risc), ridicată de la inculpați și consemnată la Bnaca

C. cu recipisa de consemnare din 7 octombrie 2011.

În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus

restituirea către inculpați a unui telefon mobil marca S1, a unui telefon mobil

marca S2 și a unui telefon marca N.

În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus

restituirea către inculpați a sumelor de 755 RON (din suma de 1.155 RON depusă la

Banca C. cu recipisa de consemnare nr. X1 din 7 octombrie 2011), respectiv 850 euro,

depusă la Banca C. cu recipisa de consemnare nr. X2 din 7 octombrie 2011.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr.

76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați în vederea introducerii

profilurilor genetice ale acestora în S.N.D.G.J.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 29 aprilie 2011, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

București a fost sesizat cu privire la faptul că existau indicii referitoare la

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc de către un grup organizat

de numitul C.S. De asemenea, sesizarea a privit și faptul că inculpații T.G. și

T.F. ar face parte din acest grup, ocupându-se cu distribuirea de heroină.

În aceste condiții, s-a procedat la introducerea

în cauză a investigatorului sub acoperire „D.V.” (nume de cod) și a colaboratorului

acestuia „D.F.” (nume de cod).

De asemenea, Tribunalul București a autorizat

înregistrarea audio-video în mediu ambiental a convorbirilor purtate de numiții

C.S., T.G.A. și T.F. cu colaboratorul „D.F.” în perioada 10 mai 2011-8 iunie 2011

(autorizație prelungită ulterior până la 7 iulie 2011).

În cadrul cercetărilor desfășurate, la

datele de 16 mai 2011, 24 mai 2011, 17 iunie 2011 și 21 iunie 2011, colaboratorul

„D.F.” s-a deplasat la imobilul din str. D., sector 2, unde locuiesc inculpații

T.G. și T.F., achiziționând de fiecare dată câte o doză de heroină (0,48 gr. la

16 mai 2011, 0,27 gr. la 24 mai 2011, 0,31 gr. la 17 iunie 2011, respectiv 0,30

gr. la 21 iunie 2011), în schimbul sumei de 100 RON. Dozele de heroină au fost vândute

de T.G., la tranzacțiile din 17 iunie 2011 și 21 iunie 2011 participând, în calitate

de vânzător, și inculpatul T.F.

Înaintea fiecărei întâlniri, colaboratorul

a fost percheziționat pentru a se stabili dacă avaea asupra sa substanțe interzise,

iar sumele de bani destinate achiziționării de droguri au fost puse la dispoziția

colaboratorului de către organele de cercetare penală. De asemenea, s-a procedat

la înregistrarea audio-video a acestor întâlniri, iar investigatorul „D.V.” a supravegheat

de fiecare dată desfășurarea acestora.

Natura substanței cumpărate de colaborator

de la inculpați a fost stabilită, în toate cazurile, prin constatări tehnico-științifice.

Probele administrate în cauză nu au stabilit

apartenența celor doi inculpați la vreo grupare infracțională condusă de numitul

C.S.

În faza cercetării judecătorești, inculpații

au recunoscut integral acuzațiile aduse și au arătat că sunt de acord ca judecarea

cauzei să se facă în baza probei administrate în faza de urmărire penală, potrivit

prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.

În consecință, constatând incidența

art. 320

1

C. proc. pen., în urma evaluării materialului probator administrat

în cauză, prima instanța a apreciat că, în drept, fapta inculpatului T.F. care,

la datele de 17 iunie 2011 și 21 iunie 2011, a vândut împreună cu inculpata T.G.

câte o doză de heroină colaboratorului „D.F.” (0,31 gr. la 17 iunie 2011 și 0,30

gr. la 21 iunie 2011), în schimbul sumei de 100 RON/doză, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată,

prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a reținut că inculpatul a săvârșit

fapta în stare de recidivă postexecutorie, conform art. 37 lit. b) C. pen., primul

termen al recidivei fiind reprezentat de pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 347 din 7 aprilie 2003 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5931 din 16

decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul

fiind arestat la 21 octombrie 2002 și eliberat la 18 februarie 2005, cu un rest

de 422 zile închisoare.

Fapta inculpatei T.G. care, la datele de

16 mai 2011, 24 mai 2011, 17 iunie 2011 și 21 iunie 2011, a vândut câte o doză de

heroină colaboratorului „D.F.”, în schimbul sumei de 100 RON/doză, a fost apreciată,

deopotrivă, ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., dar și dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel inculpații T.F. și T.G. care au solicitat reindividualizarea pedepselor, inculpatul

T.F. arătând că beneficiază de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 deoarece

a făcut un denunț ce s-a materializat în formarea unui dosar privind mai multe persoane

ce se ocupau cu traficul de droguri, iar inculpata T.G. menționând că sunt îndeplinite

condițiile suspendarea executării pedepsei, în raport de circumstanțele personale

favorabile și de necesitatea de a se ocupa de îngrijirea copiilor săi.

Prin decizia penală

nr. 122/A din 26 aprilie 2012 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de inculpații

T.F. și T.G. împotriva sentinței penale nr. 24/F din 13 ianuarie 2012 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, care a fost desființată în parte, iar

în rejudecare:

S-a făcut aplicarea art. 19 din Legea

nr. 682/2002 cu privire la inculpatul T.F., reducându-se pedeapsa aplicată acestuia

la 5 ani închisoare.

S-a menținut starea de arest a inculpatului

și s-a dedus prevenția de la 29 septembrie 2011 la zi.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a

dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicată inculpatei

T.G. pe durata unui termen de încercare de 7 ani.

S-a mai dispus ca pe durata termenului

de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte trimestrial la judecătorul

desemnat cu executarea de la Tribunalul București;

- să anunțe în prealabil orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

- să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

Totodată, s-a dispus punerea, de îndată,

în libertate a inculpatei T.G., în ipoteza în care aceasta nu era arestată în altă

cauză, constatându-se că a fost arestată de la 29 septembrie 2011 până la data punerii

în libertate.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a constatat că situația

de fapt a fost corect reținută în primă instanță, în urma unei juste evaluări a

probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, judecata desfășurându-se în

procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. urmare manifestării

de voință a celor doi inculpați în acest sens.

Cu toate acestea, în raport de relațiile

depuse la dosarul cauzei de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

prin care s-au comunicat faptul că inculpatul T.F. a formulat un denunț în baza

art. 19 din Legea nr. 682/2002 în urma căruia s-a format un dosar penal în care

sunt cercetate mai multe persoane pentru trafic de droguri, instanța de apel a apreciat

că în favoarea inculpatului trebuie reținut beneficiul dispozițiilor art. 19 din

Legea nr. 682/2002, dispunând reducerea pedepsei aplicate acestuia de la 6 ani și

8 luni închisoare la 5 ani închisoare.

Solicitarea inculpatului de reținere în

favoarea sa de circumstanțe atenuante a fost însă respinsă, ca neîntemeiată, având

în vedere starea de recidivă în care s-a aflta la momentul săvârșirii infracțiunii

deduse judecății.

În privința inculpatei T.G. instanța de

apel a apreciat că, date fiind circumstanțele personale favorabile, atitudine sinceră

și cooperantă și lipsa antecedentelor penale, pedeapsa aplicată acesteia a fost

just individualizată sub aspectul cuantumului, în ceea ce privește modalitatea de

executare opinându-se în sensul că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea

sub supraveghere, în condițiile art. 86

1

C. pen., pe durata unui termen

de încercare de 7 ani.

În procesul de individualizare judiciară

a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatei s-au avut în vedere, pe

de o parte, faptul că obligațiile stabilite în sarcina acesteia pe durata termenului

de încercare sunt de natură să garanteze realizarea scopului pedepsei, iar pe de

altă parte, faptul că inculpata s-a aflat în regim de detenție începând cu 29

septembrie 2011 la zi, astfel încât a avut posibilitatea să cunoască rigorile regimului

de detenție și să înțeleagă că dacă nu va respecta obligațiile impuse de către instanță

sau va comite alte fapte penale, se va dispune ca executarea pedepsei să fie realizată

în regim penitenciar.

În consecință, pentru argumentele prezentate,

instanța de prim control judiciar a admis apelurile declarate de inculpați în limitele

anterior menționate.

Și împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs inculpații

T.F. și T.G.

Recurenții inculpați nu și-au motivat în

scris recursurile, însă la termenul de dezbateri, prin apărătorul desemnat din oficiu,

recurentul inculpat T.F. a solicitat ca, în raport de circumstanțele reale ale cauzei

și datele ce caracterizează persoana sa, atitudine procesuală sinceră și cooperantă,

formulând două denunțuri prin care sesiza săvârșirea de infracțiuni similare de

către diverse persoane, apreciate ca îmbrăcând în conținut circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., să se dispună reducerea pedepselor într-un

cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege.

Aceleași concluzii au fost formulate de

apărătorul desemnat din oficiu și pentru recurenta inculpată T.G. care, după ce

în debutul dezbaterilor a precizat că își menține recursul, în ultimul cuvânt a

revenit asupra poziției inițiale, precizând în mod expres că dorește să retragă

recursul declarat în cauză.

Ca urmare, având în vedere manifestarea

de voință exprimată nemijlocit în fața instanței de recurenta inculpată T.G., manifestare

care îmbrăcă forma juridică, impusă de lege, respectiv dispozițiile art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua

act de aceasta și va dispune în consecință.

Examinând în continuare cauza în raport

de criticile formulate de recurentul inculpat T.F.,

dar și din oficiu, conform prevederilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

declarat de inculpat este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

La stabilirea situației de fapt, instanțele

de judecată au analizat în mod pertinent probele administrate în cursul urmăririi

penale, constatând justificat vinovăția inculpatului T.F. în săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc.

pen.

Trecând la analiza criticilor formulate

în recurs de inculpatul T.F., care se circumscriu cazului de casare prev. de

art. 385 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate

în limitele care se vor prezenta, modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei

aplicate inculpatului, stabilită de instanța de fond și ajustată de instanța de

apel, necorespunzând unei juste aplicări a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Sub acest aspect se reține că individualizarea

pedepselor presupune deopotrivă stabilirea și aplicarea lor, dar și adaptarea acestora

în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana

făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere,

îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului,

fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu

se poate însă restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate,

ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune,

motiv pentru care în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere

toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale

ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului

și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Individualizarea pedepselor trebuie să

respecte și principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol

social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale

sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.

Aplicând principiile anterior menționate

la datele concrete ale speței se constată că, deși fapta inculpatului T.F. prezintă

un grad de pericol social ridicat, periculozitatea acestuia fiind circumstanțiată

și prin starea de recidivă postexecutorie pentru fapte de același gen în care se

afla la momentul săvârșirii faptei și forma continuată a infracțiunii, în raport

de atitudinea procesuală deosebită a acestuia, constând în recunoașterea faptelor

încă de la începutul cercetărilor penale și demersurile repetate făcute, conform

art. 19 din Legea nr. 682/2002, în vederea tragerii la răspundere penală și a altor

persoane care se ocupă de traficul de droguri, de datele care țin de situația personală

a inculpatului, tată a doi copii, stare de sănătate precară, dar și de contribuția

redusă a inculpatului la activitatea infracțională dedusă judecății (în sarcina

sa s-au reținut două acte materiale de trafic de heroină, în timp ce în sarcina

coinculpatei T.G. s-au patru acte materiale), stabilirea unei pedepse egale cu media

limitelor speciale reduse ca urmare a reținerii art. 19 din Legea nr. 682/2002 și

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., respectiv de 5 ani închisoare cu executare

în regim penitenciar nu răspunde în mod adecvat exigențelor principiului proporționalității

pedepsei cu natura, gradul de pericol social al faptei săvârșite și persoana inculpatului.

Ca urmare, apreciind că aplicarea unei

pedepse egale cu limita minimă specială redusă ca urmare a reținerii art. 19 din

Legea nr. 682/2002 și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., respectiv o pedeapsă de 3 ani

și 4 luni închisoare este aptă să asigure o justă proporționalitate între fapta

săvârșită, gradul de pericol social al acesteia și funcția educativă a pedepsei,

Înalta Curte va admite recursul inculpatului T.F. în aceste limite, dispunând reducerea

în recurs a pedepsei aplicate în limitele anterior menționate.

În

cadrul aceleiași evaluări, analizând solicitarea inculpatului

de reducere a pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de lege ca urmare a

reținerii circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., în raport

de atitudinea postdelictuală sinceră și cooperantă, constând în recunoașterea faptei

și formularea a două denunțuri în vederea tragerii la răspundere penală a altor

persoane care se ocupă cu traficul de droguri, Înalta Curte constată că este neîntemeiată

și urmează să o respingă.

Se constată în acest sens că atitudinea

inculpatului de recunoaștere a faptei este deja valorificată prin reținerea beneficiului

art. 320

1

C. proc. pen., în timp ce comportamentul cooperant manifestat

de acesta prin depunerea de denunțuri conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, a

fost deopotrivă valorificat prin reținerea în beneficiului dispozițiilor legale

precitate, inculpatul nefăcând dovada altor elemente circumstanțiale care să îmbrace

în conținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) teza I C. proc.

pen.

În

consecință, în raport de argumentele prezentate, Înalta Curte

va admite recursul declarat de inculpatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 122/A

din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, va casa, în

parte, decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 24/F din 13 ianuarie 2012

a Tribunalului București, secția I penală, iar în rejudecare va reduce pedeapsa

aplicată inculpatului T.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen. și art. 19 din

Legea nr. 682/2002 la 3 ani și 4 luni închisoare, menținând celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Totodată, luând act de manifestarea de

voință exprimată nemijlocit în fața instanței de recurenta inculpată T.G., de retragere

a recursului,

Având în vedere și dispozițiile art. 192

alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

T.F. împotriva deciziei penale nr. 122/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Casează, în parte, decizia atacată și,

în parte, sentința penală nr. 24/F din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului București,

secția I penală și, în rejudecare:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului T.F.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.,

art. 320

1

C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 la 3 ani și

4 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate.

Ia act de retragerea recursului formulat

de T.G. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

T.F., timpul reținerii și arestării preventive de la 29 septembrie 2011 la 18 septembrie

2012.

Suma de 200 RON, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat T.F. se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurenta inculpată T.G. la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care surna de

200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18

septembrie 2012.