ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3139/2012

HOTĂRÂRE
04.10.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3139/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 856/F din 01 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 60766/3/2011, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.G.D. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.G.D. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse aplicate, în final, inculpatul R.G.D. execută pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului R.G.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului R.G.D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.G.D.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului R.G.D. reținerea și arestarea preventivă din data de 20 iulie 2011 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a 50 comprimate metadonă, a cantității de 0,79 gr pulbere ce conține metadonă și a cantității de 0,11 gr pulbere ce conține heroină, rămase în urma analizelor de laborator și indisponibilizate la IGPR - DCJSEO conform dovezilor seria H nr. 0021454 din data de 08 august 2011 și seria H nr. 0021397 din data de 18 iulie 2011.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea unui mini cântar electronic de culoare argintie indisponibilizat la IGPR- DCJSEO conform dovezii seria H nr. 0062006 din data de 25 august 2011.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 RON obținută din vânzarea drogurilor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București nr. 810/D/P/2011 din data de 13 septembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.G.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la datele de 30 mai 2011 și 31 mai 2011, inculpatul a vândut colaboratorului cu nume de cod „N.M.", cantitatea totală de 0,36 gr heroină cu suma de 200 RON, iar la data de 20 iulie 2011 a fost surprins în timp ce deținea în vederea consumului propriu un număr de 60 comprimate metadonă, 0,11 gr rezină de canabis și cantitatea de 0,33 gr MDMA.

La termenul de judecată din data de 25 octombrie 2011, inculpatul a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că la data de 30 mai 2011, în jurul orelor 11:30, colaboratorul „N.M.", s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire cu nume de cod. B.L. în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de droguri de la inculpatul R.G.D.

În urma discuției telefonice avute cu inculpatul, aceștia s-au întâlnit în spatele unui bloc, unde a avut loc tranzacția cu droguri, respectiv colaboratorul i-a înmânat suma de 100 RON, iar acesta i-a înmânat 2 doze cu heroină și o doză ca și recompensă pentru că este un client fidel.

După efectuarea tranzacției, colaboratorul s-a deplasat la locul unde îl aștepta investigatorul sub acoperire, căruia i-a predat cele 3 punguțe cu heroină.

Din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 143125 din 31 mai 2011 a rezultat că proba cu masa totală de 0,20 gr conține heroină, probă consumată în procesul analizelor de laborator.

La data de 31 mai 2011, în jurul orelor 15:00, colaboratorul „N.M."', s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire cu nume de cod "B.L." în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de droguri de la inculpatul R.G.D.

În urma discuției telefonice avute cu inculpatul, colaboratorul s-a întâlnit cu acesta în spatele blocului în care locuiește inculpatul, unde a avut loc tranzacția cu droguri. Colaboratorul i-a înmânat inculpatului R.G.D. suma de 100 RON primind în schimb 2 doze cu heroină.

După efectuarea tranzacției, colaboratorul s-a deplasat la locul unde îl aștepta investigatorul sub acoperire, căruia i-a predat cele 2 punguțe cu heroină.

Din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 143175 din 03 iunie 2011 a rezultat că proba cu masa totală de 0,16 gr, conține heroină.

Cantitatea de 0,11 gr pulbere ce conține heroină, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la camera de corpuri delicte.

La data de 20 iulie 2011 s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului R.G.D., situată în B., ocazie cu care s-au ridicat 60 de comprimate de metadonă, un cântar electronic și trei doze care conțineau o substanță necunoscută.

Inculpatul a precizat că drogurile le deținea în vederea consumului propriu, aspect confirmat și de martorul asistent Ș.I.L.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 143671 din 22 iulie 2011 a concluzionat că proba nr. 1 este constituită din 60 de comprimate care conțin ca substanță activă clorhidrat de metadonă, proba nr. 2a conține 0,11 gr rezină de canabis - probă consumată în procesul analizelor de laborator, proba nr. 2b conține 0,14 gr MDMA - probă consumată în procesul analizelor de laborator, proba nr. 3 conține 0,12 gr MDMA - probă consumată în procesul analizelor de laborator și proba nr. 4 conține 0,07 gr MDMA - probă consumată în procesul analizelor de laborator.

Cele 50 de comprimate de metadonă și cantitatea de 0,79 gr pulbere din aceeași substanță, rămase în urma analizelor de laborator, au fost predate la camera de corpuri delicte.

Situația de fapt mai sus expusă a fost reținută de instanță prin coroborarea procesului verbal de redare a declarației colaboratorului cu nume de cod „N.M." cu ocazia cumpărării autorizate de droguri de mare risc din data de 30 mai 2011, procesului verbal de redare a raportului întocmit de către investigatorul sub acoperire „B.L." - nume de cod, procesului verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul cu nume de cod „N.M." cu inculpatul R.G.D., raportului de constatare tehnico-științifică nr. 143125 din data de 31 mai 201, procesului verbal de redare a declarației colaboratorului cu nume de cod „N.M." cu ocazia cumpărării autorizate de droguri de mare risc din data de 31 mai 2011, procesului verbal de redare a raportului întocmit de către investigatorul sub acoperire „B.L." -nume de cod, procesului verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul cu nume de cod „N.M." cu inculpatul R.G.D., raportului de constatare tehnico-științifică nr. 143175 din data de 03 iunie 2011, procesului verbal de percheziție domiciliară, declarațiilor inculpatului R.G.D. și declarației martorului asistent Ș.I.L.

În drept, faptele inculpatului R.G.D. constând în aceea că, la datele de 30 mai 2011 și 31 mai 2011, a vândut colaboratorului cu nume de cod „N.M.", cantitatea totală de 0,36 gr heroină cu suma de 200 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele aceluiași inculpat care la data de 20 iulie 2011 a fost surprins în timp ce deținea în vederea consumului propriu 60 comprimate metadonă, 0,11 gr rezină de canabis și 0,33 gr MDMA întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Instanța a condamnat pe inculpatul R.G.D. la pedeapsa închisorii pentru fiecare infracțiune săvârșită, la individualizarea pedepselor ținând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea de săvârșire, cantitatea mică de droguri traficată și deținută, precum și persoana inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, reținând circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv, situația sa familială și făcând aplicarea art. 76 C. pen.

În consecință, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.G.D. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.G.D. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse aplicate, în final, inculpatul R.G.D. executând pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului R.G.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului R.G.D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.G.D. având în vedere că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol pentru ordinea publică raportat la împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor, precum și persoana inculpatului, care a dat dovadă de perseverență infracțională.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului R.G.D. reținerea și arestarea preventivă din data de 20 iulie 2011 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a 50 comprimate metadonă, a cantității de 0,79 gr pulbere ce conține metadonă și a cantității de 0,11 gr pulbere ce conține heroină, rămase în urma analizelor de laborator și indisponibilizate la IGPR- DCJSEO conform dovezilor seria H nr. 0021454 din data de 08 august 2011 și seria H nr. 0021397 din data de 18 iulie 2011.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea unui mini cântar electronic de culoare argintie indisponibilizat la IGPR - DCJSEO conform dovezii seria H nr. 0062006 din data de 25 august 2011.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 RON obținută din vânzarea drogurilor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul R.G.D..

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a invocat, atât greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. și a dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cât și oportunitatea luării, față de acesta, a măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen.

Astfel, raportat la gradul de pericol social concret al faptei, la bunurile specifice săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa, găsite la domiciliul, cu ocazia efectuării percheziției, dar și la împrejurarea că a dat dovadă de perseverență infracțională, anterior, fiind condamnat pentru fapte similare, s-a apreciat că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată, sens în care se impune înlăturarea circumstanței atenuante.

De asemenea, având în vedere că inculpatul este consumator de droguri de aproximativ 8 ani, prezentând dependență de natură cronică, deși a fost ținut sub observație, s-a apreciat că este oportun a se dispune luarea, față de acesta, a măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 alin. (1) și 3 C. pen., de la momentul începerii executării pedepsei, în vederea înlăturării stării de pericol și pentru a preîntâmpina săvârșirea altor infracțiuni.

Apelantul-inculpat R.G.D. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, sub aspectul modalității de executare.

Astfel, în susținerea apărării, invocând circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv, atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, acesta colaborând cu organele de cercetare penală, inclusiv prin formularea a două denunțuri, dar și referatul de evaluare psihosocială depus la dosar, din care rezultă că este căsătorit, că are un copil minor, că este întreținător al familiei, având loc de muncă și că, într-adevăr, anterior a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru consum de droguri, însă pentru care a intervenit reabilitarea de drept, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 86

1

Referitor la acest din urmă aspect, s-a arătat că inculpatul nu este vânzător, ci doar consumator de droguri, de aproximativ 7-8 ani, însă doar ocazional, astfel că, pentru a-și asigura veniturile necesare procurării unei alte doze, i-a vândut unui prieten al de-al său.

Prin Decizia penală nr. 28/A din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a admis apelul declarat de inculpatul R.G.D. împotriva Sentinței penale nr. 856/F din data de 01 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția I-a Penală.

S-a desființat în parte, Sentința penală atacată și rejudecând în fond:

În baza art. 86

1

2

Conform art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a). să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 86

3

alin. (3) lit. f) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus condamnatului respectarea obligației de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

S-a redus cuantumul pedepsei complementare aplicate, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, de la 3 ani la un an, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de un an, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

S-a dedus prevenția inculpatului de la 20 iulie 2011 la data punerii efective în libertate.

S-au menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale apelate și dispozițiile încheierii din 15 noiembrie 2011.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Examinând legalitatea și temeinicia Sentinței penale atacate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

În mod corect, instanța de fond a reținut situația de fapt constând în aceea că, apelantul-inculpat R.G.D., la datele de 30 mai 2011 și 31 mai 2011, a vândut colaboratorului cu nume de cod „N.M.", cantitatea totală de 0,36 gr heroină, contra sumei de 200 RON, iar la data de 20 iulie 2011 a fost surprins în timp ce deținea, în vederea consumului propriu, 60 comprimate metadonă, 0,11 gr rezină de cannabis și 0,33 gr MDMA.

Situația de fapt a fost stabilită de instanța de fond în urma coroborării următoarelor mijloace de probă, administrate în faza de urmărire penală: procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului cu nume de cod „N.M." cu ocazia cumpărării autorizate de droguri de mare risc din data de 30 mai 2011, procesul-verbal de redare a raportului întocmit de către investigatorul sub acoperire „B.L." - nume de cod, procesul-verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul cu nume de cod „N.M." cu inculpatul R.G.D., raportul de constatare tehnico-științifică nr. 143125 întocmit la data de 31 mai 201, procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului cu nume de cod „N.M." cu ocazia cumpărării autorizate de droguri de mare risc din data de 31 mai 2011, procesul-verbal de redare a raportului întocmit de către investigatorul sub acoperire „B.L." - nume de cod, procesul-verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul cu nume de cod „N.M." cu inculpatul R.G.D., raportul de constatare tehnico-științifică nr. 143175 din data de 03 iunie 2011, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, declarațiile inculpatului R.G.D. și depoziția martorului asistent Ș.I.L.

În mod temeinic, instanța de fond a încadrat juridic faptele săvârșite de inculpatul R.G.D. în dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni.

De asemenea, Curtea a constatat că, în mod temeinic, instanța de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reținând, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. și dând efect acestei circumstanțe prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., dat fiind efectul cauzei de atenuare a răspunderii penale prevăzută de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. - de reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime -, raportându-se, în mod corect și la prevederile art. 80 C. pen., față de concursul între circumstanța atenuantă judiciară și starea de agravare a răspunderii penale constând în forma continuată a infracțiunii, în ceea ce privește fapta de trafic de droguri de mare risc.

Curtea a apreciat că, în cauză, nu se poate reține incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzută de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel cum a solicitat apelantul inculpat, nefiind întrunite cerințele legale, în condițiile în care prezentarea inculpatului în fața autorității a fost determinată, în principal, de starea sa de arest preventiv; comportarea sinceră a fost valorificată prin aplicarea cauzei legale de atenuare a răspunderii penale prevăzută de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., iar denunțurile formulate în cauză nu s-au materializat.

S-a arătat că toate aceste aspecte vor fi avute în vedere cu ocazia individualizării modalității de executare a pedepsei rezultante.

Totodată, Curtea a constatat că, în mod temeinic, instanța de fond a reținut limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea de săvârșire, cantitatea mică de droguri traficată și deținută, precum și persoana inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală și situația sa familială.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că reindividualizarea pedepselor principale aplicate inculpatului R.G.D., în sensul majorării cuantumului acestora, nu se impune, având în vedere atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, acesta colaborând cu organele de cercetare penală, inclusiv prin formularea a două denunțuri, nematerializate, însă, concluziile referatului de evaluare depus la dosar, din care rezultă că este căsătorit, are un copil minor, este întreținător al familiei, având un loc de muncă, dar și conținutul caracterizărilor ce se află depuse la dosarul de fond și la dosarul instanței de apel.

Este adevărat că, anterior, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului, conform Sentinței penale nr. 397 din 08 octombrie 2007 a Tribunalului Constanța, însă, pentru această pedeapsă a intervenit reabilitarea de drept, la data de 21 ianuarie 2010, în condițiile art. 86 C. pen.

În consecință, Curtea a constată că pedepsele aplicate inculpatului, reduse sub minimul special prevăzut de lege, au fost corect individualizate de către instanța de fond, fiind apte să asigure realizarea scopului acestora prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., așa încât, primul motiv de apel invocat de parchet apare ca nefondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat de parchet, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) C. pen., dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta, în mod regulat, la tratament medical până la însănătoșire.

Așadar, această măsură de siguranță este prevăzută de lege, în mod facultativ, instanța nefiind obligată să o ia, în orice condiții.

S-a arătat că, pe de altă parte, din interpretarea prevederilor art. 429 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical presupune, în mod necesar, existența unui raport medico-legal care să constate, la data judecării cauzei, că inculpatul, din cauza intoxicării cronice prin stupefiante, prezintă pericol pentru societate.

Or, în condițiile în care, la dosar, nu sunt depuse înscrisuri medicale care să ateste cerințele sus menționate, Curtea a apreciat că nu poate dispune luarea acestei măsuri de siguranță, așa încât și al doilea motiv de apel invocat de parchet este nefondat.

Curtea a constatat că apelul declarat de inculpatul R.G.D. este fondat în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate.

Astfel, Curtea a apreciat, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Pe lângă considerentele expuse mai sus, Curtea a avut în vedere cantitatea relativ modică de droguri traficată (0,36 gr), dar și perspectivele reale de reintegrare în societate ale inculpatului. Astfel, din înscrisul depus la fila nr. 6 din dosarul instanței de fond a rezultat că, în urma interviului susținut la data de 15 iulie 2011, cu cinci zile înainte de reținerea sa, Societatea de Pază „N.S." SRL a fost de acord cu angajarea inculpatului, în funcția de șofer.

S-a arătat că din concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București a reieșit că atitudinea și comportamentul persoanei supravegheate a înregistrat o evoluție, în sensul că inculpatul și-a întemeiat o familie, asumându-și responsabilitatea în ceea ce privește creșterea și educarea fetiței sale; din punct de vedere financiar, a desfășurat diverse activități lucrative - șofer, comerț cu mașini "second-hand" -, reușind să asigure familiei sale satisfacerea nevoilor de ordin financiar și, prin acest nou stil de viață, inculpatul s-a desprins de vechiul grup de prieteni, alături de care obișnuia să își petreacă timpul liber și să consume heroină.

Nu în ultimul rând. Curtea a mai reținut, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, că inculpatul provine dintr-o familie organizată, este disciplinat, serios, muncitor, având un comportament bun în familie, în societate și la fostul loc de muncă.

Față de considerentele expuse anterior. Curtea a apreciat că, în cauză, se poate face aplicarea dispozițiilor art. 86

1

3

alin. (3) lit. f) C. pen., respectiv, va fi obligat să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special, în scopul dezintoxicării, având în vedere înscrisurile de la dosar, cu precădere, conținutul referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

De asemenea, Curtea a apreciat că apelul declarat de inculpatul R.G.D. este fondat și în ceea ce privește cuantumul pedepsei complimentare, mult prea mare raportat la cuantumul pedepsei principale aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, urmând să o reducă spre minimul general prevăzut de lege.

În acest sens, Curtea a reținut că, deși pedepsele complimentare trebuie să oglindească, de asemenea, pericolul social al faptei și periculozitatea inculpatului, totuși, aceste pedepse nu realizează, în principal și în mod independent, scopurile represiunii, ci, pentru a-și atinge menirea, sunt atașate unei pedepse principale, pe care o completează. Pedeapsa principală trebuie să asigure, în mod precumpănitor, reeducarea inculpatului, și nu pedeapsa complimentară. De aceea, stările de agravare a răspunderii penale nu se aplică, în mod direct și pedepselor complimentare, ci le afectează numai indirect, în sensul că, o dată pedeapsa principală stabilită, în raport cu toate agravările legale și judiciare, acesteia i se atașează, spre a o complini în realizarea sarcinilor, o pedeapsă complimentară.

De altfel, potrivit art. 76 alin. (3) C. pen., când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complimentară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată. Așadar, legea acordă instanței această facultate, de a aprecia asupra necesității aplicării pedepsei complimentare.

Curtea a constatat că această pedeapsă este necesară, având în vedere natura infracțiunii, împrejurările cauzei, dar și gradul de pericol social al faptei de trafic de droguri de mare risc, dar va ține seama de circumstanța atenuantă constatată la stabilirea duratei interdicției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, solicitând casarea acesteia și menținerea Sentinței instanței de fond.

Recursul declarat de parchet nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatului R.G.D., a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, la datele de 30 mai 2011 și 31 mai 2011 a vândut colaboratorului cu nume de cod „N.M.", cantitatea totală de 0,36 gr heroină cu suma de 200 RON, iar la data de 20 iulie 2011 a fost surprins în timp ce deținea în vederea consumului propriu un număr de 60 comprimate metadonă, 0,11 gr rezină de canabis și cantitatea de 0,33 gr MDMA.

Inculpatul a recunoscut faptele astfel cum au fost reținute și a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

Potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., la aplicarea pedepselor se ține seama de limitele de pedeapsă fixate pentru infracțiunea dedusă judecății, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauza de față, instanța de apel a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, referitoare la relațiile sociale afectate și urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o conduită procesuală corectă, făcând dovada că s-a încadrat în muncă și și-a întemeiat o familie, având în întreținere un copil minor, circumstanțe suficiente pentru a convinge că poate beneficia de prevederile art. 86

1

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere și de instanța de fond la cuantificarea pedepselor aplicate inculpatului, pedeapsa de 2 ani închisoare, răspunzând cerințelor legale, fiind o replică socială adecvată pericolului social concret al faptelor și făptuitorului, și în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și preventiv ale acesteia în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni.

Prin urmare, pedeapsa aplicată de instanța de apel inculpatului R.G.D., respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. iar în raport de dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că scopul acesteia poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, perioadă în care inculpatul va urma și un tratament de specialitate, conform art. 86

3

alin. (3) lit. f) C. pen., respectiv, va fi obligat să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de parchet este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apei București împotriva Deciziei penale nr. 28/A din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul R.G.D.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 4 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-13
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3045/2011
Asupra recursului de față, În baza actelor din dosar.constată următoarele : Prin sentința penală nr. 104 din 27 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 16
ÎCCJ 2012-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 999/2012
infracțiuni similare și a fost nesincer pe parcursul urmăririi penale și al judecării cauzei, deși și-a exprimat regretul de a fi ajuns într-o astfel de situație, fără însă a-și asuma în mod real, responsabilitatea pentru faptele sale. Avân
ÎCCJ 2012-08-13
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2537/2012
: art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; V.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc în formă continuată, prev. de: art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3034/2011
aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., ace
ÎCCJ 2012-04-02
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1247/2012
lit. b) pct. 11 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/20
Sursă