ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului M.G., apreciindu-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Inculpatul M.G.

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În fapt, s-a reținut că la data de 30 octombrie 2008 inculpatul M.G. a vândut martorului V.A.R. 4 doze de heroină (0,36 grame) în schimbul sumei de 200 lei. Prin sentința penală nr. 1088/ F din 3 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul M.G. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., iar în baza art. 350 C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. Conform art. 300 2 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Dispozițiile art. 160 b alin. (3) prevăd că dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În speță, temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptei comise, pericolul ca astfel de fapte să se repete după punerea în libertate a inculpatului. De asemenea, în cauză a fost deja pronunțată o hotărâre de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul fiind legal deținut în baza acesteia, chiar dacă împotriva hotărârii a fost exercitată calea de atac. În cauză nu se poate reține că au fost depășite limitele rezonabile ale unei detenții preventive, aceste limite apreciindu-se în funcție de complexitatea fiecărui caz, de particularitățile acesteia, necesitatea administrării de probe, rapiditatea comunicării dosarului între instanțele competente.

Față de cele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 44756/3/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2010.