ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 573

din 25 iulie 2000, a admis acțiunea introdusă de reclamanta SC I.T.F. SRL

Negrești Oaș împotriva pârâtei R.A. A.N., sucursala R.P. Drobeta Turnu Severin,

pe care a obligat-o la plata sumei de 864.091.000 lei, reprezentând preț neachitat

și penalități de întârziere.

S-a reținut că, prin contractele nr. 751 și 7931 din

25 noiembrie 1998, reclamanta a predat pârâtei, spre valorificare, ordinele de

compensare în valoare de 400.000.000 lei și, respectiv, 275.000.000 lei,

potrivit cărora pârâta trebuia să plătească un comision de 1% din valoarea

ordinelor până la 31 decembrie 1998, în caz contrar, aplicându-se penalități de

întârziere.

Din contravaloarea ordinelor pârâta a făcut numai o

plată parțială, rămânând diferența de preț pretinsă și pe care, în opinia

instanței, pârâta o datorează pentru că nu și-a respectat clauzele

contractuale.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de

Apel Craiova care, prin decizia nr. 706 din 2 iulie 2001, a schimbat sentința

în sensul că a fost respinsă acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, s-au avut în vedere

dispozițiile art. 1091 C. civ. ale cărui cerințe sunt îndeplinite în cauză,

pentru că ordinele de compensare au fost emise de R.E.N.E.L. pentru decontare

prin compensare a datoriilor înregistrate de aceasta, regimul lor juridic fiind

expres reglementat de H.G. nr. 135 din 18 martie 1998 privind aprobarea

regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadență agenților

economici din industrie, pârâta achitând deja suma de 675.000.000 lei pretinsă

de reclamantă.

În legătură cu penalitățile de întârziere s-a arătat

că, avându-se în vedere scopul emiterii ordinelor de compensare, care nu pot

face obiectul unei tranzacții oneroase, nu se datorează nici penalitățile

prevăzute de părți în contract.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta SC I.T.F. Negrești Oaș care, invocând motivele de casare prevăzute

de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a susținut că, la data încheierii celor

două contracte, între părți, actul normativ în vigoare era H.G. nr. 135/1998,

care nu scotea din circuitul civil ordinele de compensare, și nu Legea nr.

77/1999, cum greșit s-a reținut de instanța de apel.

De asemenea, se mai susține că instanța nu a motivat

în ce constă nulitatea convenției încheiate de părți, respectiv, dacă este

absolută sau relativă, pentru ca recurenta să-și poată face apărarea

corespunzător, avându-se în vedere că pârâta a plătit parțial, achitându-și în

timp contravaloarea ordinelor de compensare primite.

Cu referite la motivul prevăzut de art. 304 pct. 10

C. proc. civ., se arată că instanța nu a analizat actul aflat la dosarul de

fond și din care rezultă că ordinele de compensare primite au fost folosite

pentru achiziționarea unor materiale, ceea ce ar fi dus la concluzia că acestea

sunt instrumente de plată cu care se pot achiziționa materiale, ele fiind

titluri care circulau în comerț fără a fi îngrădite, se solicită admiterea

recursului și menținerea sentinței.

Recursul este fondat.

Pentru înțelegerea litigiului este necesar a se arăta

că reclamanta, prin două contracte încheiate la aceeași dată, 25 noiembrie

1998, a convenit cu pârâta să predea, iar secunda să preia ordine de compensare

în valoare de 400.000.000 lei și, respectiv, 275.000.000 lei a căror

contravaloare va fi restituită reclamantei, până la 31 decembrie 1998, pentru

serviciul prestat, aceasta urmând să plătească pârâtei un comision de 1% din

valoare, iar în caz de neplată a sumelor la termen, să se perceapă penalități

de 0,25% pe zi.

De asemenea, se impune precizarea că, la data

convențiilor încheiate, regimul juridic al ordinelor de compensare era

reglementat de H.G. nr. 135/1998.

Potrivit art. 2 pct. 9 din Legea nr. 135/1998,

ordinul de compensare constituie instrument de plată, deci fac parte din

categoria titlurilor de credit și au o circulație nestingherită.

De aceea, convențiile încheiate de părți, cu privire

la ordinele de compensare, au puterea conferită de dispozițiile art. 969 C.

civ., aceea de lege între părți, instanța de apel nemotivând de ce fel de nulitate

sunt lovite, mai ales că Legea nr. 135/1998 nu prevede o asemenea sancțiune,

numai anexa 5 din regulament are o notă în care se arată ce trebuie să cuprindă

un formular de ordine de compensare, în care se specifică că nu pot fi

schimbate contra numerar, fără însă să se menționeze și sancțiunea în cazul

nerespectării acesteia.

Eventuala sancțiune era cu atât mai necesar să fie

arătată pentru că, așa cum rezultă din actul provenind chiar de la pârâtă,

ordinele de compensare au fost folosite de aceasta în vederea aprovizionării

unității cu materii prime și materiale necesare procesului tehnologic, situație

în care nulitatea relativă s-ar fi acoperit.

Instanța de apel nu se referă însă la acest act,

motivându-și soluția pentru scopul emiterii ordinelor de compensare, care nu

pot face obiectul unei tranzacții oneroase, dar omițând că asemenea tranzacții

a făcut pârâta, cât și faptul că fiind titluri de credit, potrivit art. 3 pct.

2 C. com., pot face obiectul faptelor de comerț.

Față de cele arătate, în cauză, sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., motiv pentru care urmează să

se admită recursul și să se modifice decizia în sensul respingerii apelului

declarat de pârâta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC I.T.F. SRL,

Negrești Oaș, împotriva deciziei nr. 706 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială, pe care o modifică în sensul că respinge, ca

nefondat, apelul declarat de pârâta R.A. A.N., sucursala R.P. Drobeta Turnu

Severin, împotriva sentinței nr. 573 din 25 iulie 2000 a Tribunalului

Mehedinți.

Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 13.513.410

lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.