ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 123/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul L.P., a chemat în judecată pe pârâta SC E.O.M.

SA solicitând obligarea acesteia să ridice pe propria cheltuială rețeaua

electrică de medie tensiune situată pe terenul său, susținând că datorită

acestei situații nu-și poate exercita dreptul de proprietate asupra imobilului.

Judecătoria Fălticeni, prin

sentința civilă nr. 750 din 19 martie 2008, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Tribunalul astfel sesizat,

prin sentința nr. 64 din 20 ianuarie 2009, a respins ca nefondată acțiunea,

considerând că prevederile Legii nr. 13/2007 acordă un drept de uz și servitute

gratuite asupra terenurilor afectate de capacități energetice, pe toată durata

acestora, iar cheltuielile de modificare a distribuției electrice, inclusiv

eliberarea unor amplasamente sunt suportate de cel care a generat modificarea.

Curtea de Apel Suceava, prin

decizia nr. 100 din 10 iulie 2009 a respins ca nefondat apelul.

Instanța de apel a reținut

în esență că, reclamantul - apelant a dobândit terenul grevat de existența

rețelei electrice, iar potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007

terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție sunt și rămân

în proprietatea publică a Statului. Mai reține instanța de apel că prevederile art.

16 alin. (2) lit. c) din aceeași lege instituie un drept de servitute de

trecere pentru rețelele electrice și echipamentele aferente capacităților

energetice.

Împotriva deciziei astfel

pronunțată, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Recurentul susține că

instanțele în mod greșit au respins proba cu cercetarea locală prin care se

dovedea că servitutea impusă este împovărătoare.

Recurentul mai susține că nu

au fost aplicate prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția României care

acordă prioritate reglementărilor internaționale privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, ignorându-se dreptul de proprietate apărat de art. 1

din Protocolul adițional la C.E.D.O. În mod greșit instanța de apel a reținut

ca o culpă a reclamantului faptul că a achiziționat terenul supus unei

servituți legale și pe de altă parte nu a analizat că traseul liniei electrice

putea să urmeze o cale publică mai scurtă, proiectarea și construirea acesteia

fiind dovada relei credințe a fostei Î.R.E.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

În anul 1992, reclamantul - recurent

a dobândit dreptul de proprietate a unei suprafețe de teren grevată de

existența unei rețele electrice de medie tensiune, dată în exploatare din anul

1964.

Prevederile Legii nr. 13/2007

– în art. 16 – stabilesc existența dreptului de servitute și uz asupra

proprietăților afectate de capacitățile energetice, pe toată durata existenței

acestora, cu titlu gratuit.

Drepturile reale rezultate

din separarea atributelor dreptului de proprietate se numesc dezmembrăminte ale

acestui drept și au ca efect limitarea atributelor proprietății nu desființarea

lui servitutea.

Servitutea – jus in re

aliena – este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, accesoriu fondului

aservit, perpetuu și indivizibil, stabilit în cazul capacităților energetice,

prin lege.

Art. 44 din Constituția

României ocrotește dreptul de proprietate privată și garantează exercitarea

atributelor sale, cu condiția prevăzută de alin. (7) ca proprietarii să

respecte sarcinile care potrivit legii revin acestora.

Același text constituțional

oferă proprietarilor compensații în cazul în care unul dintre atributele

dreptului de proprietate este limitat.

În acest sens evocarea

prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție și a art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O.

nu sunt pertinente, dezmembrarea atributelor proprietății pentru lucrări de

interes general, fiind uniform reglementată în legislația europeană, cu

obligațiile ce revin autorităților publice.

Înlăturarea servituții legale

astfel cerută de reclamantul - recurent nu este posibilă în cadrul legislativ

existent, ea însă naște constituțional alte drepturi compensatorii.

Așa fiind în temeiul art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat

recursul declarat împotriva deciziei nr. 100 din 10 iulie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul L.P. împotriva deciziei nr. 100 din 10 iulie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 ianuarie 2010.