ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe data de 7 octombrie 2009, petiționarul A.I. a adresat, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o plângere prin care solicită să-i fie asigurat dreptul constituțional garantat de art. 52 din Constituția României.

În susținerea demersului său, petiționarul a învederat faptul că plângerea penală formulată împotriva procurorului Varga Romulus Dan de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289 și art. 271 C. pen. – nu a fost soluționată și nu i-a fost comunicată rezoluția adoptată.

Examinând plângerea, conform dispozițiilor cuprinse în art. 278

1

C. proc. pen., dar și în raport de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

În speța de față se constată că petiționarul A.I. a formulat și înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere ce nu cuprinde toate elementele expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, nemenționând, în concret, în ce constau faptele de natură penală, pretins a fi fost săvârșite de intimatul magistrat procuror și nefăcând nici măcar succinte precizări relativ la aspecte din descrierea cărora să se poată desprinde concluzia existenței vreunui indiciu cu privire la vreo faptă cu iz penal, de natură a antrena răspunderea penală a intimatului reclamat în plângere.

Așa fiind, în cauză nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen.

În plus, potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, partea vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit dispozițiilor art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența de a judeca cauza în primă instanță.

Or, în speță, petiționarul a formulat plângere direct la instanță, fără însă a respecta prevederile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., așa cum s-a arătat mai sus.

Recunoașterea unei căi de atac, în situații neprevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul A.I.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.