Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
13 octombrie 2009

Decizia nr. 2391/2009 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, SC R. SRL TIMIȘOARA a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1531/2002 a Curții de apel Timișoara și a deciziei nr. 1226 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că, deși revizuienta a fost legal citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru de 10 lei, aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței. Se constată, astfel, că obligația ce îi revenea, sub aspectul timbrajului, nu este satisfăcută, revizuienta depunând numai timbrul judiciar. Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997:” (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.” Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va anula, ca insuficient timbrată, cererea de revizuire formulată de SC R. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 1531/2002 a Curții de apel Timișoara și a deciziei nr. 1226 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

MOTIVE

DECIDE Anulează, ca insuficient timbrată, cererea de revizuire formulată de SC R. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 1531/2002 a Curții de Apel Timișoara și a deciziei nr. 1226 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 octombrie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.