ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4409/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1209 din 4

octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată

de SC C.H.H. SRL București, în contradictoriu cu Guvernul României și Consiliul

General al Municipiului București (C.G.M.B.) și având ca obiect: 1) anularea

parțială a anexei la H.G. nr. 1051/2005, poziția referitoare la transmiterea

dreptului de administrare a etajului VI din imobilul situat în București; 2)

obligarea C.G.M.B. să includă același spațiu imobil în lista spațiilor

comerciale care se vând în baza Legii nr. 550/2002.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că prin H.G. nr. 2137/2004 a fost stabilit regimul juridic

de bun proprietate publică a statului pentru întregul imobil, inclusiv etajul

VI, iar reclamanta nu a contestat acea hotărâre, ci numai pe cea ulterioară,

nr. 1051/2005.

A mai reținut instanța că situația de

fapt a existentei unui contract de închiriere al reclamantei pentru etajul VI

nu are relevanță juridică asupra operațiunii de transmitere a dreptului de

administrare a acelui imobil de la Autoritatea Națională pentru Tineret la Ministerul Educației și Cercetării, această operațiune privind competențele Guvernului în

raport cu autoritățile publice centrale aflate în subordinea sa.

A constatat instanța că imobilul în

litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 550/2002 – invocată de reclamantă întrucât

el nu este proprietate privată a statului și nici în administrarea consiliului

local, pentru a atrage vocația reclamantei de a cumpăra imobilul.

În fine, a considerat instanța că

investițiile reclamate de petentă pentru imobilul în discuție vizează raportul

său de locațiune și de aceea ele nu pot fi opuse Guvernului ca argument

impediment la schimbarea titularului dreptului de administrare.

Aceleași argumente au fost reținute de

instanță și pentru a respinge al doilea capăt de cerere, aflat în strânsă

legătură cu soluția la primul.

Împotriva acestei sentințe a declarat în

termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, recurenta susține:

- că instanța a calificat greșit spațiul

în discuție, ca aparținând domeniului public al statului, întrucât această

calificare contravine dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 213/1998 care definesc

sfera patrimoniului public. Consideră recurenta că situarea spațiului în

incinta clădirii Liceului Economic Viilor nu reprezintă o dovadă absolută că

etajul VI ar aparține domeniului public și că pârâtele trebuiau să dovedească

această apartenență pentru spațiul în care reclamanta desfășoară activitate

hotelieră.

- că atât H.G. nr. 86/1999 cât și H.G. nr.

2137/2004 – care a abrogat-o pe prima – prevăd, prin conținutul lor, că

spațiile ce urmau a se transmite trebuiau să facă obiectul unor protocoale de

predare-primire, iar faptul că etajul VI al imobilului în discuție nu a fost

predat prin protocol dovedește că el nu intră sub incidența H.G. nr. 2137/2004.

Ca urmare, consideră recurenta că nu avea interes să o conteste, așa cum a

reținut instanța, cu atât mai mult cu cât actul normativ respectiv nu i-a fost

comunicat și a fost apoi anulat după 5 luni, prin H.G. nr. 384/2005.

- că toate actele administrative emise de

executiv pentru spațiul comercial de la etajul VI sunt nule de drept, câtă

vreme trecerea lui din proprietatea privată în cea publică a statului nu s-a

realizat niciodată, pentru că nu există un proces verbal de predare-primire;

- că H.G. nr. 1051/2005 conține o

inadvertență, prevăzând preluarea a 1487 mp pentru etajul VI, deși acesta are

doar 1.107,21 mp conform unei expertize tehnice judiciare efectuate într-o altă

cauză;

- că efectele H.G. nr. 1051/2005 asupra

patrimoniului reclamantei sunt cele ale unei exproprieri fără titlu legal, întrucât

actul dă posibilitatea unei instituții de stat să-i confiște mijloacele fixe (aflate

în spațiul etajului VI care constituie dotările necesare funcționării celor 37

de camere ale hotelului.

Recursul nu se fondează.

prin acțiune să fie considerată nelegală cu privire la regimul juridic al

imobilului ar trebui ca, din conținutul ei, coroborat cu actele normative

anterioare, să se constate că ea ar fi operat o trecere din domeniul privat al

statului în cel public, fără o fundamentare legală.

În speță, însă, acel imobil nu a figurat

în domeniul privat al statului și nici în domeniul privat al unei autorități

locale, niciodată.

H.G. nr. 2137/2004 și H.G. nr. 384/2005

cu modificările ei ulterioare, nu au prevăzut că acel imobil ar face parte din

domeniul privat al statului.

Pe de altă parte, hotărârea de Guvern

atacată ar putea fi considerată nelegală dacă, dispunând schimbarea autorității

care administrează imobilul, ar impune expres impedimente legale noi pentru

vânzarea imobilului, altele decât cele reglementate de Legea nr. 550/2002, întrucât

o astfel de restricție ar afecta vocația reclamantei de a cumpăra etajul VI.

În fapt, însă, nu există în actul atacat

asemenea restricții.

În fine, pentru ca instanța să constate

că imobilul în discuție nu aparține domeniului public al statului, în sensul

art. 6 din Legea nr. 213/1998, invocat de reclamantă, ar trebui ca exercițiul

controlului de legalitate să cuprindă toate actele normative anterioare care au

conturat regimul juridic al întregului imobil, căci în speță este vorba de

clădirea unui liceu, a unei instituții școlare aparținând sistemului de

învățământ public.

Or, instanța nu a fost învestită cu o

asemenea cerere, iar reclamanta însăși recunoaște calitatea sa de chiriaș în

imobil, ca parte a unui contract de locațiune.

vătămat care să justifice plasarea cererii sub incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004,

Curtea de față constată că reclamanta nu are vocația de a cumpăra spațiul în

discuție, întrucât art. 1 din Legea nr. 550/2002 prevede expres regimul juridic

al imobilelor supuse vânzării, iar spațiul în discuție a fost și este în

domeniul public al statului, în administrarea unei autorități centrale și, în

mod cert, prin natura și destinația clădirii în care este încorporat, nu este

un spațiu comercial.

Guvern atacate nu produce efecte juridice asupra raportului juridic de

locațiune invocat de recurentă, căci, în măsura în care legalitatea și

validitatea contractului respectiv sunt dovedite, nu e relevantă schimbarea

autorității care administrează imobilul.

Pe de altă parte, situațiile conflictuale

pe care recurenta le reclamă ca afectând integritatea bunurilor sale din

spațiul în discuție nu pot face obiectul unei cereri în contenciosul

administrativ.

În fine, nu există în redactarea

hotărârii de Guvern atacate elemente care să permită constatarea unei

exproprieri a recurentei fără just titlu, de vreme ce actul se referă la

administrarea unei clădiri din domeniul public al statului și nu dispune expres

măsuri de deposedare a societății recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.H.H. SRL

București împotriva sentinței civile nr. 2109 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20

octombrie 2009.