ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1713/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 368

din 3 decembrie 2003, Tribunalul Suceava a dispus condamnarea inculpatului C.C.C.

la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea

art. 74 – art. 76 C. pen.

Totodată, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., instanța a încetat procesul penal

prin împăcarea părților potrivit art. 10 alin. (1) lit. h) și art. 11 pct. 2

lit. b) C. proc. pen.

S-a reținut că, în noaptea

de 31 decembrie 2001, în urma unor discuții contradictorii cu fratele său,

inculpatul s-a hotărât să plece la un prieten luând cu el un cuțit de vânătoare

(în ideea susținută de inculpat de a se apăra de atacurile unor mascați).

Așteptând o mașină de

ocazie, dintr-un restaurant au ieșit părțile vătămate. N.I. s-a oprit lângă

inculpat, iar cealaltă parte vătămată și-a continuat drumul. Cum atât

inculpatul cât și partea vătămată N.I. erau sub influența băuturilor alcoolice,

s-au luat la ceartă, condiție în care inculpatul a lovit mai întâi în zona

feței părții vătămate, apoi în picior, căzând amândoi.

Partea vătămată B.D. a

intervenit pentru a-i despărți, inculpatul lovindu-l și pe acesta cu cuțitul în

zona abdominală cauzându-i grave leziuni ce i-au pus viața în primejdie.

Impotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru greșita încadrare juridică a

faptei, aceasta constituind în opinia sa, infracțiunea de vătămare corporală,

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 297

din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului.

S-a motivat de instanța de

control judiciar că infracțiunea de vătămare corporală gravă se săvârșește, sub

aspect subiectiv cu praeterintenție, ceea ce înseamnă că rezultatul mai grav se

produce din culpă (deși inculpatul prevede rezultatul faptei, nu-l acceptă,

socotind că nu se va produce, fie că nu prevede rezultatul faptei, deși putea

să-l prevadă). În speță inculpatul a lovit victima cu un cuțit într-o zonă

vitală, prevăzând și acceptând posibilitatea producerii morții chiar dacă nu a

dorit rezultatul.

Și împotriva acestei decizii

inculpatul a declarat recurs, susținând că se impune casarea hotărârilor,

întrucât instanțele nu au soluționat latura civilă, dându-i-se posibilitatea

inculpatului să-și formuleze apărările atât pe latura civilă cât și penală.

Totodată, s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.,

având în vedere că părțile s-au împăcat, apreciindu-se lipsa intenției în

săvârșirea infracțiunii de omor, lovitura fiind aplicată într-un moment de

furie și spaimă.

Recursul este nefondat.

Din ansamblul probator

administrat se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt, dând

încadrarea juridică legală faptelor și făcând o corectă individualizare a

pedepsei.

Apărarea inculpatului, în

sensul că tentativa ca formă a infracțiunii nu poate să fie săvârșită cu

intenție indirectă, deoarece atunci când legiuitorul a definit tentativa ca

fiind punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea a avut în

vedere un proces psihic de luare a unei rezoluții delictuoase care apoi este

exteriorizată în acte de executare proprii elementului material al infracțiunii

ce se dorește a fi săvârșită este, neîntemeiată.

Din expunerea situației de

fapt rezultă că, inculpatul, în agresiunea sa a folosit un cuțit, corp ascuțit,

unealtă periculoasă cu care a aplicat o lovitură în regiunea abdominală,

cauzându-i leziuni grave ce i-au pus viața în primejdie, ceea ce demonstrează

că acesta chiar dacă nu a dorit a acceptat moartea părții vătămate ca rezultat

posibil, astfel că încadrarea juridică dată faptei este cea legală.

Cât privește celălalt motiv,

soluționarea laturii civile de către instanța inferioară și acesta este

nemotivat și va fi respins ca atare.

Această critică putea fi

invocată de partea civilă și nu de inculpat, al cărui demers nu este legitim

strict pe această susținere, deoarece s-ar ajunge la situația paradoxală, ca

admițând recursul inculpatului, acesta să fie obligat și la plata cheltuielilor

de spitalizare.

Totodată latura civilă poate

fi soluționată și în cadrul unei acțiuni distincte formulate de partea

interesată.

Pentru aceste considerente,

Curtea în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.C.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 18

octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 martie 2005.