ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2362/2009

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26 din 17 ianuarie 2006,

Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza prev. art. 174 - art. 175 lit.

c) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.P.C. la pedeapsa de 25 ani închisoare

cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. lit. a), b), d) e) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de

art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioada de 5 ani după executarea

pedepsei.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de

art. 67 C. pen.

În baza prev. art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la

inculpat a cuțitului corp delict.

S-a menținut starea de arest a inculpatului si

deduce prevenția de la 07 iunie 2005 la zi.

S-a luat act că nu există constituire de parte

civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 700 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că, în dimineața de 06 iunie 2005, inc. P.P.C. a plecat de la

domiciliul său, situat în București, către sediul Judecătoriei Sectorului 1

București, unde urma să se întâlnească cu soția sa, P.D., cu intenția de a o

determina să renunțe la acțiunea de divorț intentată. Întrucât soția sa nu s-a

prezentat la întâlnire, inculpatul a revenit la domiciliu, iar apoi, la orele

10,30, a plecat din nou către garajul firmei unde era angajat în calitate de

șofer de autocamion și după ce a predat mașina, inculpatul s-a deplasat cu un

taxi înapoi la domiciliu.

Ajungând acasă, acesta a constatat că nu poate

deschide ușa de la apartament, întrucât sistemul de închidere era blocat cu o

altă cheie dinspre interior. Dându-și seama că între timp în locuință venise

mama sa, P.E., inculpatul a bătut de mai multe ori în ușă, fără ca aceasta să-i

deschidă ușa. Din acest motiv, inculpatul a lovit cu picioarele în ușă,

producând deteriorarea sistemului de închidere și distrugerea parțială a ușii.

Pătrunzând în interiorul locuinței și-a lovit mama cu pumnii la nivelul feței,

determinând, căderea acesteia pe

mocheta din sufragerie. Apoi a încercat să-i provoace decesul prin

sufocare, acoperindu-i căile respiratorii cu mâinile, lovind-o totodată cu

capul de pardoseală până când victima a rămas în stare de inconștiență.

Inculpatul s-a

înarmat cu

un cuțit din bucătărie, cu lama de cca. 10-12 cm și mâner din plastic de culoare neagră și a aplicat victimei un număr de 3 lovituri de cuțit în

zona toracelui anterior. Apoi, acesta a încercat să întrețină relații sexuale

normale cu cadavrul victimei, însă actul sexual a eșuat. Ulterior, inculpatul a

introdus două inele cu mai multe chei fiecare în gura și respectiv în vaginul

victimei. După un timp a scos legătura de chei din vagin și a acoperit corpul

victimei cu două prosoape și o pernă. Totodată, inculpatul i-a produs plagă

înjunghiată in zona toracelui cu același cuțit folosit la înjunghierea

victimei.

În faza de urmărire penală, mai precis în prima

depoziție dată în fata

procurorului, inculpatul a recunoscut comiterea

faptei, precizând cu lux de amănunte

modalitatea de săvârșire a acesteia.

În fața instanței de judecată, inculpatul a

precizat în mod expres că nu dorește să declare nimic, nici în apărare dar nici

în inculparea sa, precizând inițial că își menține parțial declarațiile date în

fața procurorului pentru ca ulterior să revină și să arate că își menține

declarația dată în faza de urmărire penală.

La data de 23 ianuarie 2009, inculpatul a declarat că nu declară recurs

(filele 54,55).

Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul,

în data de 06 aprilie 2009 (fila 2 apel), solicitând repunerea în termenul de

apel, cu motivarea că s-a aflat „într-o stare psihică gravă”.

Apelul este tardiv, întrucât s-a depășit

termenul de 10 zile de la pronunțarea hotărârii primei instanțe, unde

inculpatul a fost prezent la judecată, în stare de arest (art. 363 C. proc.

pen. ).

În ceea ce privește repunerea în termenul de

apel, cererea este nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada unei cauze temeinice

de împiedicare, inculpatul neprezentând nici un act medical.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel

București, secția I penală, prin decizia penală nr. 96 din 21 aprilie 2009 a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul P.P.C. împotriva sentinței penale nr. 26/2006

a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Apelantul inculpat a fost obligat să

plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul P.P.C., solicitând casarea hotărârii în

sensul repunerii în termenul de apel, având în vedere că datorită stării

puternice psihice grave, care i-a fost indusă, nu a putut să declare apelul în

termen.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte

constată că recursul formulat nu este fondat, decizia instanței de apel fiind

legală și temeinică.

Potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul

de declarare a apelului este de 10 zile, termen care pentru inculpatul deținut,

cum era și cazul recurentului, curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Art. 364 C. proc. pen., prevede că apelul

declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind

făcut în termen, dacă se constată că întârzierea a fost determinată de o cauză

temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile

de la începerea executării pedepsei.

Repunerea în termenul de apel este dublu condiționată.

Prima condiție a repunerii în termen privește

existența unei cauze temeinice de împiedicare, care a intervenit înainte de

expirarea termenului de apel, având drept consecință întârzierea neimputabilă în

declararea apelului.

A doua condiție a repunerii în termen privește

introducerea cererii de apel în cel mult 10 zile de la începerea executării

pedepsei.

Revenind la cauză se constată că instanța

de apel corect a reținut că nu sunt întrunite cerințele repunerii în termen.

Astfel, pe de o parte inculpatul nu a făcut

dovada unei cauze temeinice de împiedicare care să atragă întârzierea neimputabilă

în declararea apelului, simpla afirmație a acestuia că nu a respectat termenul

prev. de art. 363 C. proc. pen., datorită „stării sale psihice grave” este nesusținută

de dovezi.

Nici cea de-a doua condiție pentru a

putea funcționa repunerea în termen nu este îndeplinită.

Astfel, fiind arestat la data pronunțării

sentinței de condamnare, inculpatului P.P.C. i-a fost comunicată o copie de pe dispozitivul

hotărârii la data de 23 ianuarie 2006, după cum rezultă de pe dovada de primire

a procesului verbal aflat la fila 54 dosar instanța de fond.

Inculpatul a declarat apel abia în 7

aprilie 2009, cu mult peste termenul prev. de art. 364 C. proc. pen.

Mai mult decât atât, chiar la data la

care i-a fost comunicată copie de pe dispozitivul sentinței, inculpatul a

declarat că înțelege să nu formuleze „recurs”, după cum rezultă din cererea

semnată de acesta ( fila 55 dosar instanță fond).

În consecință, având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.P.C. împotriva deciziei penale nr. 96 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 iunie 2005 la 23 iunie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23

iunie 2009.