ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2362/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 26 din 17 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza prev. art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.P.C. la pedeapsa de 25 ani închisoare cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. lit. a), b), d) e) C. pen. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 67 C. pen. În baza prev. art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului corp delict. S-a menținut starea de arest a inculpatului si deduce prevenția de la 07 iunie 2005 la zi.

S-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în dimineața de 06 iunie 2005, inc. P.P.C. a plecat de la domiciliul său, situat în București, către sediul Judecătoriei Sectorului 1 București, unde urma să se întâlnească cu soția sa, P.D., cu intenția de a o determina să renunțe la acțiunea de divorț intentată. Întrucât soția sa nu s-a prezentat la întâlnire, inculpatul a revenit la domiciliu, iar apoi, la orele 10,30, a plecat din nou către garajul firmei unde era angajat în calitate de șofer de autocamion și după ce a predat mașina, inculpatul s-a deplasat cu un taxi înapoi la domiciliu.

Ajungând acasă, acesta a constatat că nu poate deschide ușa de la apartament, întrucât sistemul de închidere era blocat cu o altă cheie dinspre interior. Dându-și seama că între timp în locuință venise mama sa, P.E., inculpatul a bătut de mai multe ori în ușă, fără ca aceasta să-i deschidă ușa. Din acest motiv, inculpatul a lovit cu picioarele în ușă, producând deteriorarea sistemului de închidere și distrugerea parțială a ușii. Pătrunzând în interiorul locuinței și-a lovit mama cu pumnii la nivelul feței, determinând, căderea acesteia pe mocheta din sufragerie. Apoi a încercat să-i provoace decesul prin sufocare, acoperindu-i căile respiratorii cu mâinile, lovind-o totodată cu capul de pardoseală până când victima a rămas în stare de inconștiență.

Inculpatul s-a înarmat cu un cuțit din bucătărie, cu lama de cca. 10-12 cm și mâner din plastic de culoare neagră și a aplicat victimei un număr de 3 lovituri de cuțit în zona toracelui anterior. Apoi, acesta a încercat să întrețină relații sexuale normale cu cadavrul victimei, însă actul sexual a eșuat. Ulterior, inculpatul a introdus două inele cu mai multe chei fiecare în gura și respectiv în vaginul victimei. După un timp a scos legătura de chei din vagin și a acoperit corpul victimei cu două prosoape și o pernă. Totodată, inculpatul i-a produs plagă înjunghiată in zona toracelui cu același cuțit folosit la înjunghierea victimei. În faza de urmărire penală, mai precis în prima depoziție dată în fata procurorului, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, precizând cu lux de amănunte modalitatea de săvârșire a acesteia.

În fața instanței de judecată, inculpatul a precizat în mod expres că nu dorește să declare nimic, nici în apărare dar nici în inculparea sa, precizând inițial că își menține parțial declarațiile date în fața procurorului pentru ca ulterior să revină și să arate că își menține declarația dată în faza de urmărire penală. La data de 23 ianuarie 2009, inculpatul a declarat că nu declară recurs (filele 54,55). Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul, în data de 06 aprilie 2009 (fila 2 apel), solicitând repunerea în termenul de apel, cu motivarea că s-a aflat „într-o stare psihică gravă”. Apelul este tardiv, întrucât s-a depășit termenul de 10 zile de la pronunțarea hotărârii primei instanțe, unde inculpatul a fost prezent la judecată, în stare de arest (art. 363 C. proc.

pen. ). În ceea ce privește repunerea în termenul de apel, cererea este nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada unei cauze temeinice de împiedicare, inculpatul neprezentând nici un act medical. Pentru motivele expuse, Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 96 din 21 aprilie 2009 a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul P.P.C. împotriva sentinței penale nr. 26/2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.P.C., solicitând casarea hotărârii în sensul repunerii în termenul de apel, având în vedere că datorită stării puternice psihice grave, care i-a fost indusă, nu a putut să declare apelul în termen.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică. Potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul de declarare a apelului este de 10 zile, termen care pentru inculpatul deținut, cum era și cazul recurentului, curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Art. 364 C. proc. pen., prevede că apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă se constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei. Repunerea în termenul de apel este dublu condiționată.

Prima condiție a repunerii în termen privește existența unei cauze temeinice de împiedicare, care a intervenit înainte de expirarea termenului de apel, având drept consecință întârzierea neimputabilă în declararea apelului. A doua condiție a repunerii în termen privește introducerea cererii de apel în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei. Revenind la cauză se constată că instanța de apel corect a reținut că nu sunt întrunite cerințele repunerii în termen. Astfel, pe de o parte inculpatul nu a făcut dovada unei cauze temeinice de împiedicare care să atragă întârzierea neimputabilă în declararea apelului, simpla afirmație a acestuia că nu a respectat termenul prev. de art. 363 C. proc.

pen., datorită „stării sale psihice grave” este nesusținută de dovezi. Nici cea de-a doua condiție pentru a putea funcționa repunerea în termen nu este îndeplinită. Astfel, fiind arestat la data pronunțării sentinței de condamnare, inculpatului P.P.C. i-a fost comunicată o copie de pe dispozitivul hotărârii la data de 23 ianuarie 2006, după cum rezultă de pe dovada de primire a procesului verbal aflat la fila 54 dosar instanța de fond. Inculpatul a declarat apel abia în 7 aprilie 2009, cu mult peste termenul prev. de art. 364 C. proc. pen. Mai mult decât atât, chiar la data la care i-a fost comunicată copie de pe dispozitivul sentinței, inculpatul a declarat că înțelege să nu formuleze „recurs”, după cum rezultă din cererea semnată de acesta ( fila 55 dosar instanță fond).

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P.C. împotriva deciziei penale nr. 96 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 iunie 2005 la 23 iunie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.