ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5683/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5683/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 358 din 24

mai 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334

C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de

inculpatul T.M. din art. 208 alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a),

e), g) și i) și alin. (3) C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 208

alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) și alin. (3) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 75 lit. b) C. pen., în art. 208

alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și art. 26

C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a),

e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.,

pentru ambele.

În baza art. 208 alin. (1) și (4) și

art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și art. 13 C. pen., a fost

condamnat inculpatul T.M. la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen., raportat la

art. 208 alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen.

și art. 13 C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și

6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

În baza art. 85 C. pen., s-a anulat

suspendarea condiționată a executării pedepselor, aplicate prin sentința penală

nr. 360 din 18 februarie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă

prin nerecurare, pentru inculpatul T.M., la data de 26 septembrie 2000,

respectiv a pedepselor de un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen., un an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 75

lit. a) C. pen.; un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 293 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C.

pen. și un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.

S-a constatat că infracțiunile

pentru care a fost condamnat inculpatul, prin prezenta sentință sunt concurente

cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală

nr. 360/2000, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.

În baza art. 1 din Legea nr.

137/1997 s-au constatat grațiate integral și condiționat pedepsele de un an

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 75

lit. a) C. pen.; un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 293 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C.

pen. și un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.

Au fost puse în vedere inculpatului

T.M. dispozițiile art. 10 din Legea nr. 137/1997.

În baza art. 33 lit. a) C. pen.,

art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., raportat la art. 85 alin.

ultim C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta sentință

de câte 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu pedeapsa de un an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215

alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C.

pen., dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și

6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.; s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția inculpatului de la data de 1 februarie 1995, până la data de 15

aprilie 1995 și de la data de 22 aprilie 1998, până la data de 18 iunie 1998.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul P.V. din 2

infracțiunile prevăzute de art. 208 alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit.

a), e), g) și i) C. pen. și alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. și art. 75 lit. b) C. pen., în 2 infracțiuni prevăzute de art. 208

alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.

În baza art. 208 alin. (1) și (4) și

art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și art. 13 C. pen. (2 fapte) a

fost condamnat inculpatul P.V. la 2 pedepse de câte 6 ani și 6 luni închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate,

acesta având de executat pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., s-a

făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția inculpatului de la data de 25 aprilie 1998, până la data de 15 iulie

1998.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul Ș.T.I., din art.

208 alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și

alin. (3) C. pen., în art. 208 alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a), e),

g) și i) C. pen. și art. 13 C. pen.

În baza art. 208 alin. (1) și (4) și

art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și art. 13 C. pen., a fost condamnat

inculpatul Ș.T.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., s-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a

dedus prevenția inculpatului de la data de 25 aprilie 1998, până la data de 4

august 1998.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul M.C. din art. 208

alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) și alin. (3) C.

pen., în art. 208 alin. (1) și (4) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i)

C. pen. și art. 13 C. pen.

În baza art. 208 alin. (1) și (4) și

art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și art. 13 C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., s-a făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția inculpatului de la data de 6 mai 1998, până la data de 9 septembrie

1998.

În baza art. 116 C. pen., s-a

interzis accesul inculpaților P.V., Ș.T.I. și M.C. în București, pe o perioadă

de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

S-a constatat acoperit integral,

prejudiciul, prin restituirea autocamionului către partea vătămată SC O.S.C.

SRL luându-se act că aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., raportat la art. 998 C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații

T.M. și P.V. la plata sumei de 31.557.696 lei, cu titlu de despăgubiri civile

către partea civilă SC T.G.T. SRL București.

S-a dispus virarea sumei de

24.552.000 lei din contul C.E.C. al Tribunalului București în contul părții

civile SC T.G.T. SRL București, sumă consemnată la C.E.C., filiala sectorului 4

din 19 februarie 1999, reprezentând contravaloarea detergentului valorificat de

către SC P. SA.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., raportat la art. 998 C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații

T.M., P.V., Ș.T.I. și M.C. la plata sumei de 80.000.000 lei, cu titlu de

despăgubiri civile către SC A.T.C. SRL.

S-a menținut măsura sechestrului

asigurator dispusă prin ordonanța din 22 mai 1998 asupra autocamionului

frigorific, an fabricație 1987, culoare neagră, înmatriculat la data de 22

ianuarie 1998, aparținând inculpatului T.M.

Fiecare inculpat a fost obligat la

câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului

din oficiu pentru inculpatul Ș.T.I. în cuantum de 250.000 lei s-a avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut în fapt pe baza probelor administrate, că la data de

19 august 1997, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpații T.M. și P.V. au

sustras autospeciala, parcată pe strada Prelungirea Ghencea, în care se aflau 5

tobe de detergent, aparținând SC T.G.T. SRL București, prejudiciul fiind

estimat la aproximativ 300.000.000 lei.

Conform celor anterior stabilite,

inculpații s-au întâlnit în comuna Măgurele, în aceeași seară, au descărcat

detergentul sustras la locuința numitului B.I., apoi au abandonat autocamionul

pe strada Toboșari, sectorul 5 București, de unde a fost ridicat de organele de

poliție și restituit părții vătămate.

O parte din marfă a fost

valorificată de inculpatul T.M., prin intermediul numitei M.E.G., gestionară la

depozitele SC F.C., restul cantității reprezentând 4.556 cutii detergent fiind

confiscate de organele de poliție cu ocazia verificărilor efectuate la data de

15 septembrie 1997, astfel că SC T.G.T. SRL, s-a constituit parte civilă, în

faza de urmărire penală cu suma de 70.000.000 lei, reprezentând contravaloarea

detergentului sustras.

S-a mai reținut că în noaptea de 15

aprilie 1998, conform unei înțelegeri prealabile, cei patru inculpați au

sustras autocamionul cu remorcă, aparținând SC O.S.C. SRL, care se afla parcat

pe strada Brașov și în care se aflau 20 tone de zahăr care aparținea SC A.C.T.

SRL, prejudiciul fiind estimat la suma de 105.000.000 lei.

Autocamionul a fost abandonat de

inculpați în comuna Potlogi, județul Dâmbovița, unde a fost descoperit de

organele de poliție la data de 23 aprilie 1998 și restituit părții vătămate SC

O.S.C. SRL, care nu s-a mai constituit parte civilă în proces.

Din marfa sustrasă, inculpații T.M.

și P.V. au preluat 12 tone zahăr (220 saci), pe care i-au vândut prin

intermediul numitului V.I., în Ploiești, lui V.V.

Restul de 8.400 kg. (180 saci) au

fost preluate de inculpații Ș.T.I. și M.C. și vândute lui T.I.

Prejudiciul cauzat SC A.C.T. SRL

este în sumă de 80.000.000 lei, reprezentând contravaloarea zahărului sustras,

cu care s-a constituit parte civilă.

Tribunalul a dispus efectuarea unei

expertize contabile, având drept obiectiv stabilirea pe bază de verificări în

scriptele contabile ale firmelor, a prejudiciului real suferit de acestea.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații T.M., M.C., P.V. și Ș.T.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul T.M. a solicitat

schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținută în sarcina sa, în

infracțiunea de favorizare a infractorului, motivând că nu a cunoscut și nici

nu a avut vreo înțelegere anterioară cu ceilalți inculpați, iar în subsidiar, a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Inculpatul M.C. a solicitat

reducerea cuantumului pedepsei aplicate, invocând circumstanțele sale

personale, precum și înlăturarea măsurii interzicerii de a se afla în

municipiul București, motivând că a dobândit prin act autentic un imobil în

această localitate.

Inculpații P.V. și Ș.T.I. au

solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate, susținând că este prea

mare, în raport de circumstanțele lor personale.

Curtea de Apel București a respins

ca nefondat apelurile inculpaților apreciind că instanța de fond a stabilit

corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise

de inculpați reținând judicios vinovăția acestora.

Referitor la inculpatul T.M. s-a

constatat că vinovăția acestuia a fost dovedită pe deplin prin întreg

materialul probator administrat, astfel că au fost înlăturate ca subiective,

susținerile acestuia în sensul că nu a avut vreo înțelegere cu ceilalți

inculpați pe care doar i-a ajutat la rugămintea lor, să valorifice produsele

sustrase.

În ce privesc pedepsele aplicate

inculpaților s-a reținut că prima instanță a avut în vedere la stabilirea

acestora, toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C.

pen., astfel că nu s-a justificat reducerea cuantumului acestora.

Cu privire la latura civilă a

procesului penal, s-a constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție

corectă în raport de actele contabile ale societăților prejudiciate și în baza

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și necontestat de

inculpați.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpați, care fiecare a reiterat în principal criticile

din apel.

Inculpatul T.M. a susținut prin

apărătorul său ales că încadrarea juridică dată faptelor sale, este greșită, că

în nici un caz nu poate fi vorba de complicitate la săvârșirea infracțiunii de

furt calificat, ci cel mult de favorizarea infractorului, sens în care solicită

admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și schimbarea încadrării

juridice.

În subsidiar, recurentul solicită

redozarea pedepsei aplicate reținându-se în favoarea sa circumstanțe atenuante.

Același recurent, critică hotărârea

pronunțată și pentru greșita soluționare a laturii civile susținând pe de o

parte că s-a judecat cauza cu lipsa de procedură cu partea civilă SC A.C.T. SRL

în condițiile în care motivele de apel vizau și latura civilă, iar pe de altă

parte că prejudiciul nu a fost stabilit cu certitudine.

Aceeași critică o invocă și

recurenții inculpați M.C. și Ș.T.I., considerând că se impune casarea cu

trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, solicită de asemenea

reindividualizarea pedepselor aplicate și reținerea circumstanțelor atenuante

în raport de persoana lor.

În plus inculpatul M.C. critică

hotărârile și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 116 C. pen.

În recursul său inculpatul recurent P.V.

își întemeiază motivele pe cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., stabilind redozarea pedepsei, iar privitor la latura

civilă invocă aceleași susțineri ca ale celorlalți recurenți.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Cât privește critica comună

formulată de toți recurenții referitoare la greșita soluționare a laturii

civile și judiciare a recursului în apel cu lipsă de procedură cu o parte

civilă, este de arătat că această susținere nu este reală.

Verificând încheierile de ședință

aflate la dosarul Curții de Apel București nr. 157/2001 și în special

încheierea de amânare a pronunțării din 7 februarie 2002, partea integrantă a

hotărârii, se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate

părțile, iar la dosar se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu

partea civilă prin afișare la adresa indicată pe tot parcursul procesului penal

și la care de altfel, partea civilă a fost citată și cu ocazia judecării

recursului, când citația a fost primită de o persoană ce avea calitate în acest

sens și care s-a legitimat cu act de identitate.

Este evident așadar că nu se

justifică cererea de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru lipsa

de procedură, iar în ce privește soluționarea laturii civile este de observat

că instanțele s-au pronunțat pe baza actelor existente la dosar, afirmațiile

recurenților legate de predarea unor cantități de zahăr organelor de poliție,

nefiind susținute de dovezi.

Ca urmare, critica recurenților

referitoare la stabilirea prejudiciului cauzat și respectiv acoperit prin restituirea

în natură, nu pot fi primite, ca de altfel nici cele care vizează greșita

individualizare a pedepselor.

Se constată că instanțele au avut în

vedere la aplicarea pedepselor toate criteriile de individualizare, prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor

comise, împrejurările în care s-au consumat infracțiunile, cuantumul relativ

ridicat al prejudiciilor, dar și persoana inculpaților, orientându-se spre

pedepse în măsură să satisfacă scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.

Față de această situație, Înalta

Curte, apreciază că o reindividualizare a pedepselor nu se impune, nici în ceea

ce privește cuantumul acestora și nici ca modalități de executare.

Referitor la motivul de casare

formulat de recurentul T.M., întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., respectiv greșita încadrare juridică a faptelor comise,

Înalta Curte, verificând probele administrate în cauză, hotărârile pronunțate,

constată că instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor în

infracțiunea de furt calificat și respectiv complicitate la această

infracțiune.

Declarațiile martorilor M.D., B.I.,

V.V., V.I. și M.E.G., audiați în cauză, care au relatat împrejurările și

condițiile în care au negociat direct cu inculpatul T.M. vânzarea mărfii,

precizând că acesta prezenta marfa ca aparținându-i, se coroborează cu

declarațiile celorlalți coinculpați și cu procesele verbale de confruntare

dintre inculpați, dovedindu-se astfel că inculpatul T.M. a participat în calitate

de autor și respectiv complice la comiterea infracțiunilor de furt.

Probele administrate au demonstrat

că inculpatul T.M. a participat efectiv la sustragerea din 19 august 1997 a

autospecialei încărcată cu detergenți și ulterior a valorificat personal marfa,

iar pentru fapta din 15 aprilie 1998 a fost un adevărat organizator, stabilind

la domiciliul său, împreună cu ceilalți inculpați planul de acțiune, iar

ulterior valorificând partea sa din marfa ce-i revenea.

Rezultă așadar, că încadrarea

juridică dată faptelor de către instanțe este cea legală, cererea de schimbare

a acesteia fiind nefondată.

În fine, o ultimă critică formulată

de recurentul M.C. se referă la greșita aplicare a dispozițiilor art. 116 C.

pen., privind interdicția de a se afla în anumite localități, în condițiile în

care recurentul deține o proprietate în municipiul București, unde locuiește.

Nici această critică nu s-a dovedit

a fi întemeiată.

Actele aflate la dosar demonstrează

faptul că la data pronunțării hotărârii, inculpatul nu avea domiciliul și nici

nu deținea în proprietate vreun imobil în București, dobândind un atare bun

ulterior, după mai mult timp de la data pronunțării sentinței, deși cunoștea

interdicția impusă de instanță, tocmai pentru eludarea acesteia.

Ca urmare, Înalta Curte, apreciază

că instanța de apel a procedat corect, respingând critica invocată și cu ocazia

judecării apelului, așa încât recursul declarat și sub acest aspect este

nefondat.

Pentru textul considerentelor

arătate recursurilor declarate, vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații P.V., T.M., M.C. și Ș.T.I., împotriva deciziei penale nr. 75/ A din

14 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca

nefondate.

Constată că inculpații P.V. și T.M.

sunt arestați în altă cauză.

Obligă pe recurenții inculpați la

plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi 4

decembrie 2003.