Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
29 mai 2003

Decizia nr. 2574/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 925/2002 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 925 din 3 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpatul O.E. din art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.E.

la 6 ani închisoare. În baza art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare. În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.E. la 6 ani și 10 luni închisoare. În baza art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 ani și 10 luni închisoare. În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 6 ani și 10 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A dedus prevențiile pentru inculpați de la 13 februarie 2002, la zi și a menținut starea de arest. A obligat în solidar pe inculpați la 897.113.764 lei despăgubiri, plus dobânda legală aferentă, către partea civilă Regionala C.F.R. București. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul O.E. o cheie fixă și o cheie franceză. A obligat pe inculpați la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.E. împotriva deciziei penale nr. 764 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 martie 2002, la 29 mai 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.