Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2010
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 180/2010

HOTĂRÂRE
21.01.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 180/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială, sub nr. 3232/62/2007, reclamanta I.M. GMBH a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța s-o oblige pe pârâtă la plata sumei de 154.339,7 euro din care 109.302 euro contravaloarea facturilor din 26 martie 2003 și din 4 septembrie 2003, neachitate de pârâtă; suma de 25.752,7 euro – penalități de întârziere calculate conform Condițiilor contractuale generale de vânzare a produselor; suma de 19.285 euro –dobândă legală calculată conform art. 4 din O.G. nr. 9/2000 republicată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că între cele două părți s-au derulat relații comerciale pe bază de comandă directă, acceptată de către reclamantă.

Pe baza acestor comenzi, prin acceptarea de către SC H. SA a condițiilor contractuale generale de vânzare, reclamanta a livrat pârâtei mai multe produse, printre care și cele pentru care a emis facturile arătate în acțiune, însă pârâta nu le-a achitat, motiv pentru care a și formulat acțiunea de față. Prin sentința nr. 1422/C din 1 iulie 2008 a Tribunalului Brașov, secția comercială, a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 23 mai 2005, societatea reclamantă a fuzionat cu societatea SC O.W.H. MBH, devenind sucursala acesteia, astfel că și-a pierdut personalitatea juridică și, implicit, capacitatea procesuală de folosință.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că prima instanță nu a ținut cont de faptul că a fost formulată o precizare a acțiunii prin care s-a arătat că titularul acțiunii este de fapt societatea mamă, care a împuternicit sucursala să realizeze toate acțiunile necesare în vederea recuperării datoriei de 109.302 euro de la pârâtă. Prin decizia nr. 152/Ap din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, a fost admis apelul reclamantei, a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a greșit, deoarece, deși a reținut în mod corect că reclamanta are calitatea de sucursală, fără personalitate juridică, a apreciat greșit declarația de la 24 iunie 2007 ca fiind o cerere de însușire a acțiunii de către societatea absorbantă, această declarație fiind de fapt un mandat dat de societatea mamă sucursalei pentru recuperarea datoriei de la societatea pârâtă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, aducându-i următoarele critici: Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul că acțiunea a fost exercitată în nume propriu de către reclamantă iar instanța de apel a considerat în mod eronat că declarația depusă la 24 iunie 2007 poate îndreptăți pe reclamantă să beneficieze de prevederile art. 132 alin. (2) C. proc.

civ. Analizând decizia recurată, prin raportare la critica formulată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele următoare. Instanța de apel a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, în sensul că a considerat că reclamanta a acționat în calitate de mandatar al societății mamă, când de fapt acțiunea a fost formulată în mod clar, în nume propriu, după ce aceasta fuzionase cu societatea mamă și își pierduse personalitatea juridică și implicit capacitatea de folosință, potrivit legii române. Societatea reclamantă nu a fost în situația de a-și întregi acțiunea, declarația depusă la dosar neputând fi considerată ca încadrându-se în prevederile art. 132 alin. (2) C. proc.

civ., și nici nu poate fi considerată ca un mandat acordat sucursalei în vederea recuperării datoriei de la societatea pârâtă. Având în vedere cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată, și va respinge apelul reclamantei, ca nefondat.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC H. SA Brașov împotriva deciziei nr. 152/Ap din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta I.M. GMBH, sucursala a SC O.W.H. MBH Germania împotriva sentinței nr. 1422/C din 1 iulie 2008 a Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2245/2009
Asupra perimării contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC F.T.F. SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,
ÎCCJ 2007-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1698/2008
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 21 iulie 2005 reclamanta SC D. SRL București a chemat în judecată pe pârâta D.S. Reșița pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat
ÎCCJ 2007-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2007
Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 112.544,81 RON din
ÎCCJ 2010-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2184/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București, la data de 20 ianuarie 2006, înregistrată sub nr. 3523/3/2006, reclamanta S.N.A.M. SA a solicitat, în contra
ÎCCJ 2008-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3760/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 528 din 1 februarie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de S.N
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă