ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2642/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 29 octombrie 2009, SC H. SA București a

formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 7944 din 11 decembrie

2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Invocând la modul general dispozițiile

art. 317 - 321 C. proc. civ.

, societatea

contestatoare a arătat că,

prin

decizia atacată, s-a reținut în mod greșit că „reclamanții au

notificat

pârâta și au depus odată cu notificarea înscrisurile în conformitate cu

dispozițiile art. 22, art. 23 din Legea nr. 10/2001".

La fila indicată de instanța supremă nu

se află dovada comunicării notificării și a actelor doveditoare, ci o adresă

intitulată notificare, ce a fost transmisă prin executor judecătoresc, prin

care li s-a pus în vedere să nu înstrăineze terenul.

Prin respingerea ca nefondat a

recursului declarat de societatea contestatoare, s-a omis să se cerceteze

motivul de recurs ce viza aprecierea eronată a probelor administrate la dosar.

Ulterior, la data de 8 martie 2010,

prin cerere depusă la dosar, contestatoarea a arătat că cererea sa se

întemeiază pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.,

deoarece, așa cum s-a arătat în motivele scrise,

dezlegarea dată

cauzei de o instanță de recurs este rezultatul unei

erori materiale.

Cererea este inadmisibilă, pentru cele

ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze

vreunul din motivele de

modificare sau de casare.

Contestatoarea a invocat prima ipoteză

avută în vedere de textul citat, și anume greșeala materială.

Greșeală

materială în sensul art. 318 alin. (1) teza

I

din cod

constă în neobservarea unui act de procedură, motiv pentru care acesta

a scăpat analizei instanței.

Nu există, însă, greșeală materială

atunci când instanța a cunoscut existența actului, l-a analizat și a făcut o

evaluare a acestuia. Eventuala evaluare greșită nu intră în conținutul noțiunii

de greșeală materială ci a noțiunii de greșeală de judecată.

Contestatoarea a susținut că instanța

de recurs a comis o

greșeală materială,

deoarece adresa la care a făcut referire nu a

dovedit faptul comunicării

notificării către unitatea deținătoare.

Or, din moment ce instanța de recurs a

cunoscut existența la dosar a înscrisului în discuție, l-a analizat și a

pronunțat soluția și în funcție de evaluarea juridică a acestui

act, pretinsa greșeală comisă nu este o greșeală

materială, care

să poată fi

înlăturată de aceeași instanță pe calea retractării.

Față de considerentele expuse,

contestația se va privi ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC H. SA. București, prin sucursala „O.S."

împotriva deciziei nr. 7944 din 11 decembrie 2008 a Înaltei Curți de casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie

2010.