ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5107/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1728 din 28 noiembrie 2008, în dosarul nr. 16028/3/2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 1/151 din 11 ianuarie 2007 emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA, obligând pârâta să emită decizie privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea reclamantei pentru imobilul teren în suprafață de 1365 mp cu nr. topo 2023 din localitatea Rona de Sus, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 371, pârâta a fost obligată prin hotărâre la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere că prin Decizia nr. 1/151 din 11 ianuarie 2007 emisă de C.N.

C.F. C.F.R. SA, a fost respinsă notificarea nr. 144/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către P.I. în legătură cu restituirea terenului de 1365 mp situat în localitatea Valea Vișeului, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 371 Sighetu Marmației cu nr. topo 2023 – stația C.F.R Valea Vișeului. Imobilul a fost preluat cu titlu de către stat conform Decretului nr. 289 din 24 iulie 1953 emis de M.A.N. a R.S.R. în sensul că Ministerul Căilor Ferate a preluat de la numitul L.V. suprafața de 1365 mp teren arabil și a predat acestuia în proprietate un teren echivalent ca suprafață. Anterior emiterii acestei decizii, prin sentința civilă nr. 255 din 24 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 341/2005, definitivă și irevocabilă, urmare admiterii acțiunii reclamantei, împotriva aceleiași pârâte, a fost obligată C.N.C.F.

C.F.R. SA – Sucursala Regională C.F.R Cluj, să emită decizie motivată cu privire la notificarea înregistrată sub nr. 144 din 29 octombrie 2001, la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. din Vișeul de Sus, pentru restituirea în natură sau în echivalent a terenului de 1365 mp. Având în vedere principiul opozabilității, conform acestei hotărâri, imobilul în dispută a fost înscris în C.F. 371 Rona de Sus nr. top. 2023, fără a fi menționată suprafața, având ca proprietari tabulari pe S.G. și I.M., antecesorii reclamantei; în anul 1963 terenul a fost dezmembrat prin Încheierea nr. 144 din 18 august 1963 și înscris în Cartea Funciară Centrală nr. 196 a liniei ferate Sighet – Trebușan. În considerentele aceleiași hotărâri s-a constatat că „reclamanta a dovedit că este persoană îndreptățită, fiind moștenitoarea proprietarilor tabulari de la care a fost preluat fără titlu imobilul”, iar aceste chestiuni nu mai pot fi examinate.

Prin raportul de expertiză efectuat de expertul G.F., s-a stabilit că statul a preluat integral terenul din parcela cu nr. top. 2023 iar în expertiza efectuată de către expertul M.I.M., s-a statuat că întregul amplasament al imobilului de sub nr. top. 2023 al localității Roua de Sus a fost preluat de stat, fiind în prezent administrat de Regionala C.F.R Cluj. Ca urmare, s-a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind amplasat în incinta Stației C.F.R Vișeu de Sus, însă în condițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, admițând parțial contestația și anulând decizia contestată, prima instanță a obligat pârâta să emită decizie privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent și anume despăgubiri, ce urmează a fi stabilite conform procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C.N.C.F. SA București iar prin decizia civilă nr. 503 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente: Apelanta pârâtă C.N.C.F. C.F.R SA contestă calitatea de proprietari autorilor intimatei reclamante P.I. pe considerentul că prin Decretul nr. 289 din 24 iulie 1953 emis de M.A.N. – R.S.R. fostul minister al Căilor ferate a fost autorizat să primească în proprietate terenuri situate în comuna Valea Vișeului, aparținând între alții lui L.V. care a primit în schimb aceeași suprafață de teren, dar pe un alt amplasament, respectiv Km 243 + 753 – 243 + 753,60. Conform notificării nr. 144/2001 înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc B.I.

din localitatea Valea Vișeului, petenta P.I. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1365 mp (379 mp) situat în satul Valea Vișeului, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 379 Sighetu Marmației cu nr. topo 2023 – stația C.F.R Valea Vișeului. Asupra acestei notificări s-a emis decizia de respingere nr. 1/151 din 11 ianuarie 2007, de către C.N.C.F. C.F.R. SA. Prin sentința civilă nr. 255 din 24 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 341/2005, s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri, fiind n sensul Legii nr. 10/2001, art. 1 și urm., art. 21 și art. 25, moștenitoarea proprietarilor tabulari de la care a fost preluat fără titlu terenul în suprafață de 1365 mp.

Reclamanta este conform actelor depuse la dosar succesoarea proprietarilor tabulari ai terenului S.G. și I.M., de la care a fost preluat terenul, obiect al notificării, fără titlu. Prin aceeași hotărâre s-a statuat că intabularea dreptului de proprietate al statului s-a făcut fără titlu prin preluarea imobilului de la L.V., iar nu de la proprietarii tabulari, autorii reclamantei. S-a respins și critica apelantei pârâte vizând neidentificarea terenului prin raportul de expertiză efectuat de către expert M.I.M., privind nedelimitarea exactă a terenului ce face obiectul cauzei, având în vedere că din coroborarea concluziilor celor două expertize tehnice topografice, întocmite pe parcursul soluționării cauzei, în diverse faze procesuale, s-a statuat că terenul înscris în C.F.

nr. 371 – Rona de Jos, nr. topo 2023 a fost preluat de către stat, iar intabularea dreptului de proprietate al statului s-a făcut prin preluarea imobilului de la L.V. și nu de la proprietarii tabulari. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Recurenta susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii. Se susține că nu era importantă dovedirea dreptului de proprietate al lui L.V. din moment ce nu acesta era persoana care a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.

Recurentul mai susține că hotărârea este lipsită și de temei legal, iar expertiza este incompletă, terenul din litigiu reprezentând faptic infrastructură feroviară publică a statului dată în concesiune C.N.C.F. potrivit O.U.G. nr. 12/1998 și H.G. nr. 581/1998. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Instanța de apel a examinat cauza prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum și a dispozițiilor sentinței civile nr. 255 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj dosarul nr. 341/2005 prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 1365 mp.

Astfel, prin sentința civilă nr. 255 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj s-a mai statuat că intabularea dreptului de proprietate al statului s-a realizat fără titlu prin preluarea imobilului de la L.V. și nu de la proprietarii tabulari, autorii reclamantei. Cum aspectele legate de situația juridică a imobilului și de calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, au intrat în puterea lucrului judecat ca efect al dispozițiilor sentinței civile nr. 255 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj, criticile recurentei sunt astfel nefondate.

Nefondate sunt de altfel și criticile legate de expertiza efectuată în cauză, în condițiile în care în apel nu s-a solicitat o completare sau o refacere a expertizei, și în condițiile în care chiar recurenta învederează că amplasamentul este în incinta stației C.F.R, fapt constatat și prin expertiza efectuată în cauză de expertul F.G., teren ce nu poate face astfel obiectul restituirii în natură. Cum față de cele expuse, criticile recurentei sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R SA împotriva deciziei nr. 503 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2010.