ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5107/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5107/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1728 din 28
noiembrie 2008, în dosarul nr. 16028/3/2007, Tribunalul București, secția a III-a
civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 1/151 din 11 ianuarie
2007 emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA, obligând pârâta să emită decizie privind
propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea
reclamantei pentru imobilul teren în suprafață de 1365 mp cu nr. topo 2023 din
localitatea Rona de Sus, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 371, pârâta a
fost obligată prin hotărâre la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pronunțând această hotărâre,
instanța de fond a avut în vedere că prin Decizia nr. 1/151 din 11 ianuarie
2007 emisă de C.N. C.F. C.F.R. SA, a fost respinsă notificarea nr. 144/2001
formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către P.I. în legătură cu restituirea
terenului de 1365 mp situat în localitatea Valea Vișeului, județul Maramureș,
înscris în C.F. nr. 371 Sighetu Marmației cu nr. topo 2023 – stația C.F.R Valea
Vișeului.
Imobilul a fost preluat cu titlu de
către stat conform Decretului nr. 289 din 24 iulie 1953 emis de M.A.N. a R.S.R.
în sensul că Ministerul Căilor Ferate a preluat de la numitul L.V. suprafața de
1365 mp teren arabil și a predat acestuia în proprietate un teren echivalent ca
suprafață.
Anterior emiterii acestei decizii,
prin sentința civilă nr. 255 din 24 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. 341/2005, definitivă și irevocabilă, urmare admiterii
acțiunii reclamantei, împotriva aceleiași pârâte, a fost obligată C.N.C.F.
C.F.R. SA – Sucursala Regională C.F.R Cluj, să emită decizie motivată cu
privire la notificarea înregistrată sub nr. 144 din 29 octombrie 2001, la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. din Vișeul de Sus, pentru restituirea în natură sau în
echivalent a terenului de 1365 mp.
Având în vedere principiul
opozabilității, conform acestei hotărâri, imobilul în dispută a fost înscris în
C.F. 371 Rona de Sus nr. top. 2023, fără a fi menționată suprafața, având ca
proprietari tabulari pe S.G. și I.M., antecesorii reclamantei; în anul 1963
terenul a fost dezmembrat prin Încheierea nr. 144 din 18 august 1963 și înscris
în Cartea Funciară Centrală nr. 196 a liniei ferate Sighet – Trebușan.
În considerentele aceleiași hotărâri
s-a constatat că „reclamanta a dovedit că este persoană îndreptățită, fiind
moștenitoarea proprietarilor tabulari de la care a fost preluat fără titlu
imobilul”, iar aceste chestiuni nu mai pot fi examinate.
Prin raportul de expertiză efectuat
de expertul G.F., s-a stabilit că statul a preluat integral terenul din parcela
cu nr. top. 2023 iar în expertiza efectuată de către expertul M.I.M., s-a
statuat că întregul amplasament al imobilului de sub nr. top. 2023 al
localității Roua de Sus a fost preluat de stat, fiind în prezent administrat de
Regionala C.F.R Cluj.
Ca urmare, s-a reținut că terenul nu
poate fi restituit în natură, fiind amplasat în incinta Stației C.F.R Vișeu de
Sus, însă în condițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, admițând
parțial contestația și anulând decizia contestată, prima instanță a obligat
pârâta să emită decizie privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii
în echivalent și anume despăgubiri, ce urmează a fi stabilite conform
procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel pârâta C.N.C.F. SA București iar prin decizia civilă nr. 503 din
20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins
apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Apelanta pârâtă C.N.C.F. C.F.R SA
contestă calitatea de proprietari autorilor intimatei reclamante P.I. pe
considerentul că prin Decretul nr. 289 din 24 iulie 1953 emis de M.A.N. –
R.S.R. fostul minister al Căilor ferate a fost autorizat să primească în
proprietate terenuri situate în comuna Valea Vișeului, aparținând între alții
lui L.V. care a primit în schimb aceeași suprafață de teren, dar pe un alt
amplasament, respectiv Km 243 + 753 – 243 + 753,60.
Conform notificării nr. 144/2001
înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. din localitatea Valea
Vișeului, petenta P.I. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru
terenul în suprafață de 1365 mp (379 mp) situat în satul Valea Vișeului,
județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 379 Sighetu Marmației cu nr. topo 2023 –
stația C.F.R Valea Vișeului.
Asupra acestei notificări s-a emis
decizia de respingere nr. 1/151 din 11 ianuarie 2007, de către C.N.C.F. C.F.R.
SA.
Prin sentința civilă nr. 255 din 24
februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 341/2005, s-a
statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta este persoană îndreptățită la
despăgubiri, fiind n sensul Legii nr. 10/2001, art. 1 și urm., art. 21 și art. 25,
moștenitoarea proprietarilor tabulari de la care a fost preluat fără titlu
terenul în suprafață de 1365 mp.
Reclamanta este conform actelor
depuse la dosar succesoarea proprietarilor tabulari ai terenului S.G. și I.M.,
de la care a fost preluat terenul, obiect al notificării, fără titlu.
Prin aceeași hotărâre s-a statuat că
intabularea dreptului de proprietate al statului s-a făcut fără titlu prin
preluarea imobilului de la L.V., iar nu de la proprietarii tabulari, autorii
reclamantei.
S-a respins și critica apelantei
pârâte vizând neidentificarea terenului prin raportul de expertiză efectuat de
către expert M.I.M., privind nedelimitarea exactă a terenului ce face obiectul
cauzei, având în vedere că din coroborarea concluziilor celor două expertize
tehnice topografice, întocmite pe parcursul soluționării cauzei, în diverse
faze procesuale, s-a statuat că terenul înscris în C.F. nr. 371 – Rona de Jos,
nr. topo 2023 a fost preluat de către stat, iar intabularea dreptului de
proprietate al statului s-a făcut prin preluarea imobilului de la L.V. și nu de
la proprietarii tabulari.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA solicitând modificarea ei în sensul
admiterii apelului, astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanței
de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenta susține că instanța de
apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii.
Se susține că nu era importantă
dovedirea dreptului de proprietate al lui L.V. din moment ce nu acesta era
persoana care a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recurentul mai susține că hotărârea
este lipsită și de temei legal, iar expertiza este incompletă, terenul din
litigiu reprezentând faptic infrastructură feroviară publică a statului dată în
concesiune C.N.C.F. potrivit O.U.G. nr. 12/1998 și H.G. nr. 581/1998.
Examinând hotărârea atacată prin
prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat.
Instanța de apel a examinat cauza
prin prisma principiului
tantum devolutum quantum apellatum
și a dispozițiilor
sentinței civile nr. 255 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj dosarul nr. 341/2005 prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat
calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,
despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de
1365 mp.
Astfel, prin sentința civilă nr. 255
din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj s-a mai statuat că intabularea
dreptului de proprietate al statului s-a realizat fără titlu prin preluarea
imobilului de la L.V. și nu de la proprietarii tabulari, autorii reclamantei.
Cum aspectele legate de situația
juridică a imobilului și de calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la
măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, au intrat în puterea
lucrului judecat ca efect al dispozițiilor sentinței civile nr. 255 din 24
februarie 2006 a Tribunalului Cluj, criticile recurentei sunt astfel nefondate.
Nefondate sunt de altfel și
criticile legate de expertiza efectuată în cauză, în condițiile în care în apel
nu s-a solicitat o completare sau o refacere a expertizei, și în condițiile în
care chiar recurenta învederează că amplasamentul este în incinta stației C.F.R,
fapt constatat și prin expertiza efectuată în cauză de expertul F.G., teren ce
nu poate face astfel obiectul restituirii în natură.
Cum față de cele expuse, criticile
recurentei sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R SA împotriva deciziei nr. 503 din 20
octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11
octombrie 2010.