ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5107/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1728 din 28

noiembrie 2008, în dosarul nr. 16028/3/2007, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 1/151 din 11 ianuarie

2007 emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA, obligând pârâta să emită decizie privind

propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea

reclamantei pentru imobilul teren în suprafață de 1365 mp cu nr. topo 2023 din

localitatea Rona de Sus, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 371, pârâta a

fost obligată prin hotărâre la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pronunțând această hotărâre,

instanța de fond a avut în vedere că prin Decizia nr. 1/151 din 11 ianuarie

2007 emisă de C.N. C.F. C.F.R. SA, a fost respinsă notificarea nr. 144/2001

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către P.I. în legătură cu restituirea

terenului de 1365 mp situat în localitatea Valea Vișeului, județul Maramureș,

înscris în C.F. nr. 371 Sighetu Marmației cu nr. topo 2023 – stația C.F.R Valea

Vișeului.

Imobilul a fost preluat cu titlu de

către stat conform Decretului nr. 289 din 24 iulie 1953 emis de M.A.N. a R.S.R.

în sensul că Ministerul Căilor Ferate a preluat de la numitul L.V. suprafața de

1365 mp teren arabil și a predat acestuia în proprietate un teren echivalent ca

suprafață.

Anterior emiterii acestei decizii,

prin sentința civilă nr. 255 din 24 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul

Cluj în dosarul nr. 341/2005, definitivă și irevocabilă, urmare admiterii

acțiunii reclamantei, împotriva aceleiași pârâte, a fost obligată C.N.C.F.

C.F.R. SA – Sucursala Regională C.F.R Cluj, să emită decizie motivată cu

privire la notificarea înregistrată sub nr. 144 din 29 octombrie 2001, la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. din Vișeul de Sus, pentru restituirea în natură sau în

echivalent a terenului de 1365 mp.

Având în vedere principiul

opozabilității, conform acestei hotărâri, imobilul în dispută a fost înscris în

C.F. 371 Rona de Sus nr. top. 2023, fără a fi menționată suprafața, având ca

proprietari tabulari pe S.G. și I.M., antecesorii reclamantei; în anul 1963

terenul a fost dezmembrat prin Încheierea nr. 144 din 18 august 1963 și înscris

în Cartea Funciară Centrală nr. 196 a liniei ferate Sighet – Trebușan.

În considerentele aceleiași hotărâri

s-a constatat că „reclamanta a dovedit că este persoană îndreptățită, fiind

moștenitoarea proprietarilor tabulari de la care a fost preluat fără titlu

imobilul”, iar aceste chestiuni nu mai pot fi examinate.

Prin raportul de expertiză efectuat

de expertul G.F., s-a stabilit că statul a preluat integral terenul din parcela

cu nr. top. 2023 iar în expertiza efectuată de către expertul M.I.M., s-a

statuat că întregul amplasament al imobilului de sub nr. top. 2023 al

localității Roua de Sus a fost preluat de stat, fiind în prezent administrat de

Regionala C.F.R Cluj.

Ca urmare, s-a reținut că terenul nu

poate fi restituit în natură, fiind amplasat în incinta Stației C.F.R Vișeu de

Sus, însă în condițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, admițând

parțial contestația și anulând decizia contestată, prima instanță a obligat

pârâta să emită decizie privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii

în echivalent și anume despăgubiri, ce urmează a fi stabilite conform

procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta C.N.C.F. SA București iar prin decizia civilă nr. 503 din

20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins

apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta pârâtă C.N.C.F. C.F.R SA

contestă calitatea de proprietari autorilor intimatei reclamante P.I. pe

considerentul că prin Decretul nr. 289 din 24 iulie 1953 emis de M.A.N. –

R.S.R. fostul minister al Căilor ferate a fost autorizat să primească în

proprietate terenuri situate în comuna Valea Vișeului, aparținând între alții

lui L.V. care a primit în schimb aceeași suprafață de teren, dar pe un alt

amplasament, respectiv Km 243 + 753 – 243 + 753,60.

Conform notificării nr. 144/2001

înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. din localitatea Valea

Vișeului, petenta P.I. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru

terenul în suprafață de 1365 mp (379 mp) situat în satul Valea Vișeului,

județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 379 Sighetu Marmației cu nr. topo 2023 –

stația C.F.R Valea Vișeului.

Asupra acestei notificări s-a emis

decizia de respingere nr. 1/151 din 11 ianuarie 2007, de către C.N.C.F. C.F.R.

SA.

Prin sentința civilă nr. 255 din 24

februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 341/2005, s-a

statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta este persoană îndreptățită la

despăgubiri, fiind n sensul Legii nr. 10/2001, art. 1 și urm., art. 21 și art. 25,

moștenitoarea proprietarilor tabulari de la care a fost preluat fără titlu

terenul în suprafață de 1365 mp.

Reclamanta este conform actelor

depuse la dosar succesoarea proprietarilor tabulari ai terenului S.G. și I.M.,

de la care a fost preluat terenul, obiect al notificării, fără titlu.

Prin aceeași hotărâre s-a statuat că

intabularea dreptului de proprietate al statului s-a făcut fără titlu prin

preluarea imobilului de la L.V., iar nu de la proprietarii tabulari, autorii

reclamantei.

S-a respins și critica apelantei

pârâte vizând neidentificarea terenului prin raportul de expertiză efectuat de

către expert M.I.M., privind nedelimitarea exactă a terenului ce face obiectul

cauzei, având în vedere că din coroborarea concluziilor celor două expertize

tehnice topografice, întocmite pe parcursul soluționării cauzei, în diverse

faze procesuale, s-a statuat că terenul înscris în C.F. nr. 371 – Rona de Jos,

nr. topo 2023 a fost preluat de către stat, iar intabularea dreptului de

proprietate al statului s-a făcut prin preluarea imobilului de la L.V. și nu de

la proprietarii tabulari.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA solicitând modificarea ei în sensul

admiterii apelului, astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Recurenta susține că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii.

Se susține că nu era importantă

dovedirea dreptului de proprietate al lui L.V. din moment ce nu acesta era

persoana care a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.

Recurentul mai susține că hotărârea

este lipsită și de temei legal, iar expertiza este incompletă, terenul din

litigiu reprezentând faptic infrastructură feroviară publică a statului dată în

concesiune C.N.C.F. potrivit O.U.G. nr. 12/1998 și H.G. nr. 581/1998.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Instanța de apel a examinat cauza

prin prisma principiului

tantum devolutum quantum apellatum

și a dispozițiilor

sentinței civile nr. 255 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj dosarul nr. 341/2005 prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,

despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de

1365 mp.

Astfel, prin sentința civilă nr. 255

din 24 februarie 2006 a Tribunalului Cluj s-a mai statuat că intabularea

dreptului de proprietate al statului s-a realizat fără titlu prin preluarea

imobilului de la L.V. și nu de la proprietarii tabulari, autorii reclamantei.

Cum aspectele legate de situația

juridică a imobilului și de calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, au intrat în puterea

lucrului judecat ca efect al dispozițiilor sentinței civile nr. 255 din 24

februarie 2006 a Tribunalului Cluj, criticile recurentei sunt astfel nefondate.

Nefondate sunt de altfel și

criticile legate de expertiza efectuată în cauză, în condițiile în care în apel

nu s-a solicitat o completare sau o refacere a expertizei, și în condițiile în

care chiar recurenta învederează că amplasamentul este în incinta stației C.F.R,

fapt constatat și prin expertiza efectuată în cauză de expertul F.G., teren ce

nu poate face astfel obiectul restituirii în natură.

Cum față de cele expuse, criticile

recurentei sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R SA împotriva deciziei nr. 503 din 20

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

octombrie 2010.