ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2071/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului București sub nr. 40916/3/2007, reclamantul V.P. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de căi Ferate C.F.R. SA, formulând contestație împotriva deciziei nr. 1/7076 din 19 octombrie 2007 emise de intimată și prin care s-a respins notificarea nr. 434/2001 formulată de petent privind terenul expropriat în suprafață de 680 mp situat în Comuna Topleț, județul Caraș - Severin. Decizia nr. 454/A din 12 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în soluționarea apelului declarat de pârâtă a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6323 din 4 iunie 2009, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că hotărârea este nemotivată.

În rejudecare, Curtea, prin decizia nr. 231/A din 29 martie 2010 a admis apelul Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. SA și a schimbat în parte sentința în sensul că a respins contestația, menținând dispoziția primei instanțe referitoare la soluționarea excepției necompetenței teritoriale, pentru motivele ce urmează. Prin sentința civilă nr. 222 din 4 februarie 2008 a fost admisă contestația precizată și a anulat în parte dispoziția nr. 1/7076 din 19 octombrie 2007 emisă de intimata Compania Națională de căi Ferate; a fost obligată pârâta să soluționeze notificarea prin emiterea ofertei de despăgubiri referitor la terenul expropriat ce constituie obiect al notificării și a respins excepția necompetenței teritoriale invocate de reclamant, ca neîntemeiată.

Prin notificarea adresată Regionalei S.N.C.F.R. Timișoara, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc T.V., reclamantul, în calitate de moștenitor al defuncților V.P. și V.A.A., conform certificatului de moștenitor din 07 august 2002 eliberat de notar public P.S., a solicitat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri bănești a terenului în suprafață de 3.666 m.p., înscris în cartea funciară nr. 1403, nr. topografic 177, preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 981/1962. În realitate, în cartea funciară nr. 1403 a localității T. au fost înscrise imobilele cu nr. cadastrale 177/1, în suprafață de 1.302 m.p. și 177/3, în suprafață de 861 m.p., la rubrica „descrierea imobilului” apărând mențiunea „lunca lui T.”, iar în cartea funciară nr. 2134 a fost înscris imobilul cu nr. cadastral 177/2, în suprafață de 1.470 m.p., la rubrica „descrierea imobilului” apărând tot mențiunea „lunca lui T.”.

Imobilul în suprafață de 1470 m.p., înscris în cartea funciară nr. 2134 a fost expropriat de la autorul său, V.P., și trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 981/1962. Ulterior, o suprafață de 680 m.p., ce nu putea face parte decât din imobilele înscrise în cartea funciară nr. 1403 (177/1 și 177/3) a fost expropriată prin art. 6 din Decretul Consiliului de Stat nr. 18/1970. Totodată, prin art. 6 alin. (2) s-a aprobat scoaterea din producția agricolă a terenurilor situate în comuna Topleț, județul Caraș-Severin. Printr-o precizare înregistrată la data de 14 martie 2003 la Regionala S.N.C.F.R. Timișoara, reclamantul a arătat că, din suprafața totală de 3.633 m.p., Regionala de Electricitate Banat – Timișoara deține în mod abuziv în folosință suprafața de 1.944 mp., restrângându-și în aceste condiții pretențiile față de apelanta din prezenta cauză la un teren în suprafață de 820 m.p.

Pentru suprafața de teren de 1.470 m.p., deținută de SC Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice „Electrica Banat” SA Timișoara, prin decizia civilă nr. 27 din 12 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția civilă în dosarul nr. 8733/C/2004, s-a dispus în contradictoriu cu societatea respectivă continuarea procedurii de soluționare a notificării prin emiterea ofertei de despăgubire. Prin Decizia de respingere a notificării nr. 1/7076 din 19 octombrie 2007 emisă de Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. a fost respinsă notificarea nr. 434/2001 formulată de către reclamant, reținându-se că terenul expropriat în suprafață de 680 m.p. nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Totodată, s-a dispus ca dosarul aferent notificării să fie înaintat, în vederea soluționării, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, comisiei competente constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 1/200, cu modificările și completările ulterioare. Chestiunea litigioasă o constituie în cauză, conform celor ce preced, împrejurarea dacă regimul juridic al imobilului care formează obiectul notificării este reglementat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau de cele ale Legii nr. 18/1991. Întrucât în speță terenul este nu numai evidențiat în patrimoniul unor companii naționale la care statul este acționar majoritar, ci și situat în extravilanul localității, se pune problema identificării textului de lege care trebuie aplicat cu prioritate.

Or, prin folosirea interpretării sistematice și raționale, se ajunge la concluzia că acesta este art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care, fiind așezat în capitolul I – „Dispoziții generale” conține una dintre normele juridice de delimitare a sferei de aplicare a actului normativ în discuție. Art. 21 este în schimb situat în capitolul III – „Proceduri de restituire” și, ca atare, procedura pe care o reglementează și care constituie unica sa menire trebuie să privească un imobil a cărui restituire poate fi dispusă în baza Legii nr. 10/2001. Prin încheierea de ședință de la 8 iunie 2010, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de recomunicare a deciziei nr. 231/A din 29 martie 2010 ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii se arată că de la momentul introducerii acțiunii și până la data de 12 mai 2010 când reclamantul a adus la cunoștință prin scrisoare recomandată, schimbarea domiciliului său, toate actele de procedură s-au îndeplinit în mod corect la singura adresă indicată de acesta: Timișoara. Împotriva deciziei și a încheierii a declarat recurs reclamantul. Recursul declarat împotriva deciziei, în temeiul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. nu este motivat. Prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință de la 8 iunie 2010 se arată că până în aprilie 2020 a avut domiciliul în str. Treboniu Laurian, dar a fost evacuat. Decizia nu a fost redactată în termenul de 30 de zile, așa încât a formulat cererea de comunicare a deciziei la 12 mai 2010 la domiciliul legal, având dreptul de a i se comunica hotărârea la noul domiciliu.

Înalta Curte, analizând recursurile formulate, reține cele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii. Recurentului i-a fost comunicată decizia la 10 mai 2010, conform actului de procedură aflat la fila 62 în dosarul de apel. Recursul formulat la 14 mai 2010 este declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fără însă a fi fost motivat. Cum recurentul nu a expus criticile de nelegalitate a deciziei pronunțate în apel în termen de 15 zile de la comunicare, Înalta Curte va constata nulitatea căii extraordinare de atac declarate.

Înalta Curte va constata caracterul nefondat al recursului declarat împotriva încheierii de ședință de la 8 iunie 2010 pentru argumentele ce urmează. Conform art. 98 C. proc. civ. partea ce și-a schimbat domiciliul în cursul judecății are obligația de a înștiința instanța prin petiție la dosar, iar partea potrivnică prin scrisoare recomandată despre schimbarea intervenită, sub sancțiunea neluării în seamă. Din verificarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă că recurentul a încunoștințat instanța despre modificarea adresei de domiciliu la 31 mai 2010 (conform datei poștei) după ce decizia instanței de apel fusese comunicată, cu respectarea dispozițiilor art. 90 alin. (1) C. proc. civ., la 10 mai 2010. Așadar, față de împrejurarea că dispozițiile de procedură referitoare la comunicarea actelor de procedură au fost corect aplicate, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 266 alin. (3) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.P. împotriva încheierii din 8 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 1613/2/2010. Constată nul recursul declarat de același reclamant împotriva deciziei civile nr. 231/A din 29 martie 2010 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și împotriva Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.