ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2071/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 21 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului București sub nr.

40916/3/2007, reclamantul V.P. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională

de căi Ferate C.F.R. SA, formulând contestație împotriva deciziei nr. 1/7076

din 19 octombrie 2007 emise de intimată și prin care s-a respins notificarea nr.

434/2001 formulată de petent privind terenul expropriat în suprafață de 680 mp

situat în Comuna Topleț, județul Caraș - Severin.

Decizia nr. 454/A din

12 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, în soluționarea apelului declarat de

pârâtă a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6323 din 4 iunie 2009, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că hotărârea

este nemotivată.

În rejudecare,

Curtea, prin decizia nr. 231/A din 29 martie 2010 a admis apelul Companiei

Naționale de Căi Ferate C.F.R. SA și a schimbat în parte sentința în sensul că

a respins contestația, menținând dispoziția primei instanțe referitoare la

soluționarea excepției necompetenței teritoriale, pentru motivele ce urmează.

Prin sentința civilă nr.

222 din 4 februarie 2008 a fost admisă contestația precizată și a anulat în

parte dispoziția nr. 1/7076 din 19 octombrie 2007 emisă de intimata Compania Națională

de căi Ferate; a fost obligată pârâta să soluționeze notificarea prin emiterea

ofertei de despăgubiri referitor la terenul expropriat ce constituie obiect al

notificării și a respins excepția necompetenței teritoriale invocate de

reclamant, ca neîntemeiată.

Prin notificarea

adresată Regionalei S.N.C.F.R. Timișoara, comunicată prin intermediul

executorului judecătoresc T.V., reclamantul, în calitate de moștenitor al

defuncților V.P. și V.A.A., conform certificatului de moștenitor din 07 august 2002

eliberat de notar public P.S., a solicitat, în temeiul art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri bănești a

terenului în suprafață de 3.666 m.p., înscris în cartea funciară nr. 1403, nr. topografic

177, preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 981/1962.

În realitate, în

cartea funciară nr. 1403 a localității T. au fost înscrise imobilele cu nr. cadastrale

177/1, în suprafață de 1.302 m.p. și 177/3, în suprafață de 861 m.p., la rubrica „descrierea imobilului” apărând mențiunea „lunca lui T.”, iar în cartea funciară

nr. 2134 a fost înscris imobilul cu nr. cadastral 177/2, în suprafață de 1.470 m.p., la rubrica „descrierea imobilului” apărând tot mențiunea „lunca lui T.”.

Imobilul în suprafață

de 1470 m.p., înscris în cartea funciară nr. 2134 a fost expropriat de la

autorul său, V.P., și trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 981/1962.

Ulterior, o suprafață de 680 m.p., ce nu putea face parte decât din imobilele

înscrise în cartea funciară nr. 1403 (177/1 și 177/3) a fost expropriată prin art.

6 din Decretul Consiliului de Stat nr. 18/1970. Totodată, prin art. 6 alin. (2)

s-a aprobat scoaterea din producția agricolă a terenurilor situate în comuna

Topleț, județul Caraș-Severin.

Printr-o precizare

înregistrată la data de 14 martie 2003 la Regionala S.N.C.F.R. Timișoara, reclamantul a arătat că, din suprafața totală de 3.633 m.p., Regionala de Electricitate Banat – Timișoara deține în mod abuziv în folosință suprafața

de 1.944 mp., restrângându-și în aceste condiții pretențiile față de apelanta

din prezenta cauză la un teren în suprafață de 820 m.p. Pentru suprafața de teren de 1.470 m.p., deținută de SC Filiala de Distribuție și Furnizare

a Energiei Electrice „Electrica Banat” SA Timișoara, prin decizia civilă nr. 27

din 12 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția civilă în

dosarul nr. 8733/C/2004, s-a dispus în contradictoriu cu societatea respectivă

continuarea procedurii de soluționare a notificării prin emiterea ofertei de

despăgubire.

Prin Decizia de

respingere a notificării nr. 1/7076 din 19 octombrie 2007 emisă de Compania

Națională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. a fost respinsă notificarea nr. 434/2001

formulată de către reclamant, reținându-se că terenul expropriat în suprafață

de 680 m.p. nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Totodată, s-a dispus ca dosarul

aferent notificării să fie înaintat, în vederea soluționării, în temeiul art. V

alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, comisiei competente constituite potrivit Legii fondului funciar nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 1/200,

cu modificările și completările ulterioare.

Chestiunea litigioasă

o constituie în cauză, conform celor ce preced, împrejurarea dacă regimul

juridic al imobilului care formează obiectul notificării este reglementat de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau de cele ale Legii nr. 18/1991.

Întrucât în speță

terenul este nu numai evidențiat în patrimoniul unor companii naționale la care

statul este acționar majoritar, ci și situat în extravilanul localității, se

pune problema identificării textului de lege care trebuie aplicat cu

prioritate.

Or, prin folosirea

interpretării sistematice și raționale, se ajunge la concluzia că acesta este art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care, fiind așezat în capitolul I –

„Dispoziții generale” conține una dintre normele juridice de delimitare a

sferei de aplicare a actului normativ în discuție. Art. 21 este în schimb

situat în capitolul III – „Proceduri de restituire” și, ca atare, procedura pe

care o reglementează și care constituie unica sa menire trebuie să privească un

imobil a cărui restituire poate fi dispusă în baza Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea de

ședință de la 8 iunie 2010, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de recomunicare a

deciziei nr. 231/A din 29 martie 2010 ca neîntemeiată.

În motivarea

hotărârii se arată că de la momentul introducerii acțiunii și până la data de

12 mai 2010 când reclamantul a adus la cunoștință prin scrisoare recomandată,

schimbarea domiciliului său, toate actele de procedură s-au îndeplinit în mod

corect la singura adresă indicată de acesta: Timișoara.

Împotriva deciziei și

a încheierii a declarat recurs reclamantul.

Recursul declarat

împotriva deciziei, în temeiul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. nu este

motivat.

Prin recursul

declarat împotriva încheierii de ședință de la 8 iunie 2010 se arată că până în

aprilie 2020 a avut domiciliul în str. Treboniu Laurian, dar a fost evacuat.

Decizia nu a fost

redactată în termenul de 30 de zile, așa încât a formulat cererea de comunicare

a deciziei la 12 mai 2010 la domiciliul legal, având dreptul de a i se comunica

hotărârea la noul domiciliu.

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate, reține cele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., respectiv 15 zile de la

comunicarea hotărârii.

Recurentului i-a fost

comunicată decizia la 10 mai 2010, conform actului de procedură aflat la fila

62 în dosarul de apel.

Recursul formulat la

14 mai 2010 este declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fără

însă a fi fost motivat.

Cum recurentul nu a

expus criticile de nelegalitate a deciziei pronunțate în apel în termen de 15

zile de la comunicare, Înalta Curte va constata nulitatea căii extraordinare de

atac declarate.

Înalta Curte va

constata caracterul nefondat al recursului declarat împotriva încheierii de

ședință de la 8 iunie 2010 pentru argumentele ce urmează.

Conform art. 98 C.

proc. civ. partea ce și-a schimbat domiciliul în cursul judecății are obligația

de a înștiința instanța prin petiție la dosar, iar partea potrivnică prin

scrisoare recomandată despre schimbarea intervenită, sub sancțiunea neluării în

seamă.

Din verificarea

actelor și lucrărilor cauzei rezultă că recurentul a încunoștințat instanța

despre modificarea adresei de domiciliu la 31 mai 2010 (conform datei poștei)

după ce decizia instanței de apel fusese comunicată, cu respectarea

dispozițiilor art. 90 alin. (1) C. proc. civ., la 10 mai 2010.

Așadar, față de

împrejurarea că dispozițiile de procedură referitoare la comunicarea actelor de

procedură au fost corect aplicate, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art.

266 alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul V.P. împotriva încheierii din 8 iunie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie în dosarul nr. 1613/2/2010.

Constată nul recursul

declarat de același reclamant împotriva deciziei civile nr. 231/A din 29 martie

2010 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie și împotriva

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2011.