ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4616/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin notificarea din 14 februarie 2002, I.M. a solicitat Companiei Naționale de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, restituirea în natură a suprafeței de 1.200 m.p., teren, situată în localitatea T., județul Neamț. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 03 martie 2009, reclamanta a solicitat obligarea Companiei Națională de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, la soluționarea notificării. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că de la antecesorul său a fost expropriată o suprafață de 10.565 m.p. teren arabil și 300 m.p. teren loc de casă situat în localitatea T., județul Neamț.

Deși a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, pârâta nu i-a răspuns nici până la data formulării prezentei acțiuni. Prin sentința nr. 1171 din 17 iunie 2009, Tribunalul Iași, secția civilă, a admis, în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta să soluționeze notificarea reclamatei referitoare la terenul în suprafață de 1.200 m.p. situat în comuna T., județul Neamț, și a respins cererile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile și cheltuieli de judecată. Instanța a reținut incidența prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pârâta era obligată să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la primirea ei sau de la depunerea actelor doveditoare.

Față de cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de amenzi civile, Tribunalul a constatat că Legea nr. 10/2001 nu prevede o asemenea sancțiune, iar dispozițiile art. 580 C. proc. civ. nu sunt incidente. Prin decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția tardivității notificării invocată de apelantă și a respins apelul pârâtei. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că notificarea a fost formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 la art. 21, prelungit succesiv până la data de 14 februarie 2002, care este chiar data depunerii notificării prin executor judecătoresc. De asemenea, instanța a reținut incidența prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pârâta era obligată să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la primirea ei sau de la depunerea actelor doveditoare.

Pârâta nu s-a conformat acestei obligații, trimițând doar două adrese reclamantei pe durata a mai bine de opt ani. Împotriva acestei decizii pârâta Compania Națională de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, a declarat recurs, aducându-i critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susținut că au fost greșit aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001, referitoare la împrejurarea că pârâta și-a îndeplinit obligațiile decurgând din acest act normativ, câtă vreme i-a pus în vedere reclamantei să se prezinte la sediul său cu toate actele doveditoare ale dreptului său de proprietate. În realitate, reclamanta a fost cea care nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că nu a precizat în care din cazurile de preluare abuzivă se încadrează imobilul solicitat, aspect care nu a fost clarificat nici de instanțele de fond.

Mai arată pârâta și că terenul în cauză face obiectul unui act de vânzare-cumpărare, din care rezultă că autorul reclamantei a primit și o despăgubire, terenul fiind necesar extinderii porțiunii de cale ferată Piatra Neamț-Bicaz. Excepția tardivității notificării a fost greșit respinsă, pentru că termenul de depunere, prelungit succesiv, a expirat la data de 14 februarie 2002, iar reclamanta a depus notificarea chiar în această zi. În plus, executorul judecătoresc prin intermediul căruia a fost depusă notificarea a înaintat-o pârâtei la data de 22 octombrie 2007, încălcând prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 din același act normativ, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. În consecință, pârâta Compania Națională de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, avea obligația de a se pronunța motivat printr-o decizie asupra notificării, în sensul admiterii sau respingerii ei.

Această obligație nu a fost îndeplinită în cadrul termenului instituit de art. 23 din Legea nr. 10/2001, care este imperativ. Împrejurarea că pârâta i-a pus în vedere reclamantei să se prezinte la sediul său pentru a depune toate actele de care înțelege să se folosească, nu este de natură a înlătura această obligație, instituită de Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește excepția tardivității notificării reclamantei, se constată că susținerea pârâtei pe acest aspect este nefondată, deoarece notificarea a fost formulată în ultima zi a termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 la art. 21, adică la data de 14 februarie 2002. Împrejurarea că executorul judecătoresc ar fi trimis notificarea cu întârziere pârâtei nu este de natură să atragă sancționarea reclamantei, care și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Având în vedere soluția instanțelor de fond, în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii prin care să soluționeze notificarea reclamatei referitoare la terenul în suprafață de 1.200 m.p. situat în comuna T., județul Neamț, Înalta Curte va respinge criticile formulate prima dată în calea de atac a recursului privind efectele juridice ale actului de vânzare-cumpărare încheiat cu autorul reclamantei. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iași împotriva deciziei civile nr. 1 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.