ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureș sub nr. x/2016 A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 13/R/20.01.2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimații - pârâți - B. și C..

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susținut că, instanța de recurs a nesocotit faptul că deține el însuși titlul de proprietate nr. x/2004 asupra terenului din litigiu, titlu consfințit pe cale judiciară; în acest sens, revizuentul a învederat că, prin decizia civilă nr. 116/R/11.03.2015 a Tribunalului Maramureș, rămasă irevocabilă, s-a constatat că titlul de proprietate al revizuentului privind suprafața de teren de 671 mp este valabil.

Cu toate acestea, prin decizia civilă nr. 13/R/20.01.2016 a fost menținut Ordinul prefectului, ignorându-se puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 116/R/11.03.2015 a Tribunalului Maramureș. Ordinul emis de prefect în favoarea intimaților s-a dat cu încălcarea legii, deoarece la momentul punerii în posesie aceștia erau îndreptățiți la doar 200 mp teren, cât le fusese atribuit în folosință în anul 1974.

Chiar dacă părțile din cele două decizii în discuție nu au aceeași calitate, este totuși vorba despre aceleași păți.

În drept, revizuentul a invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 58/R/02.03.2016 Tribunalul Maramureș și-a declinat în favoarea Curții de Apel Cluj competența de soluționare a cererii de revizuire, în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 217/R din 27 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., Comisia Județeană Maramureș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Prefectura Județului Maramureș și Comisia Locală Vișeu de Sus și a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor de judecată către intimați în sumă de 1000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că, nu există identitate de obiecte între cele două cauze în legătură cu care prezenta cerere de revizuire a fost formulată, astfel că cererea de revizuire a fost respinsă.

Astfel, în procesul civil ce a format obiectul dosarului nr. x/2007 - în care a fost pronunțată de către Tribunalul Maramureș, ca instanță de recurs, decizia civilă nr. 13/R/20.01.2016 (a cărei revizuire s-a cerut) - obiectul cererii de chemare în judecată a constat în cererea reclamantului A. de constatare a nulității absolute parțiale a Ordinului nr. 2070/14.03.1994 al Prefectului județului Maramureș (privind suprafața de 671 mp teren înscrisă în CF nr. x Vișeu de Sus nr. top xa).

Prin cel de-al doilea proces ce a format obiectul dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Vișeu de Sus - în care a fost pronunțată în recurs decizia civilă nr. 116/R/11.03.2015 a Tribunalului Maramureș - a reprezentat acțiunea civilă formulată de reclamanții C. și B. prin care au solicitat constatarea nulității Titlului de proprietate nr. x din 16.03.2004 emis în favoarea reclamanților Vlașin de Comisia Județeană Maramureș de aplicare a Legii nr. 18/1991, rectificarea cărții funciare și înscrierea în cartea funciară a drepturilor dobândite de reclamanți în temeiul Ordinului nr. 2070/14.03.1994 emis de Prefectul județului Maramureș.

În consecință, Curtea a statuat că, deși în dispută se află aceeași suprafață de teren (671 mp), cererea de revizuire nu îngăduie o altă rezolvare, căci esențială, în sensul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu este identitatea bunului litigios în înțelesul material al acestuia, ci identitatea în plan juridic a pretenției deduse judecății.

Așa fiind, Curtea a respins cererea de revizuire, considerând că nu mai este util a cerceta dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac.

Împotriva deciziei civile nr. 217 R din 27 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă recurentul A. a declarat recurs.

În susținerea recursului, recurentul opinează că, există identitate de obiect chiar dacă cele două titluri poartă nume diferit: Ordinul Prefectului, respectiv titlul de proprietate, însă valabilitatea și modalitatea de dobândire este același. Faptul că nu poartă același nume, nu poate conduce la concluzia că nu este vorba de același obiect, adică terenul în suprafață de 671 mp, care este înscris în ambele titluri.

Revizuentul precizează că, prin decizia civilă nr. 13/R/20.01.2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă în dosarul nr. x/2007, s-a admis recursul declarat de B. și C. - intimații din prezenta cauză - împotriva sentinței civile nr. 1390 din 30.09.2015 a Judecătoriei Vișeu de Sus, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea sa, având ca obiect anularea Ordinului Prefectului nr. 2070/14.03.1994.

În opinia revizuentului, în mod corect prima instanță, prin sentința civilă nr. 1390 din 30.09.2015 a Judecătoriei Vișeu de Sus, a admis acțiunea sa și în consecință a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului Prefectului vizând suprafața de teren de 671 mp - înscris în CF x Vișeu de Sus sub nr. top xa.

Potrivit acestei sentințe, prima instanță a reținut că, în mod greșit suprafața de 671 mp a fost inclusă în Ordinul Prefectului emis pe seama revizuentului și raportându-se la faptul că pentru această suprafață de teren, revizuentul deține titlul de proprietate nr. x/1 din 2003, titlu obținut în baza unei hotărâri judecătorești, cenzurat în două cicluri procesuale.

Revizuentul arată că, potrivit deciziei civile nr. 116/R din 11.03.2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2007, opozabilă intimaților din prezenta cauză și intrată în puterea lucrului judecat, s-a stabilit definitiv și irevocabil că titlu de proprietate evocat este valabil pentru suprafața de teren cu datele de identificare menționate anterior.

Cu toate acestea, instanța de recurs din dosarul nr. x/2007 admite recursul și modifică sentința atacată în sensul menținerii ordinului prefectului, deși o parte din terenul înscris în acest ordin este proprietatea sa, aspect stabilit cu putere de lucru judecat. Cele două terenuri, respectiv cel din titlu și cel din ordinul prefectului se suprapun. În opinia sa, instanța de recurs prin admiterea recursului a ignorat decizia nr. 116/R/2015 a Tribunalului Maramureș, deși potrivit legilor de fond funciar - Legea nr. 1/2000 - dreptul de proprietate asupra amplasamentului de către antecesorul revizuentului a fost cenzurat de o instanță de judecată prin sentința civilă nr. 3254 din 08.12.2003 a Judecătoriei Vișeu de Sus în dosarul nr. x/2003, care a dispus obligarea comisiilor să emită titlul de proprietate pe seama sa.

Ordinul prefectului emis în numele intimaților s-a făcut cu încălcarea legii, întrucât la momentul punerii în posesie, intimații erau îndreptățiți doar la o suprafață de 200 mp, ce reprezintă curți - construcții, atribuit în anul 1974, când aceștia au cumpărat casa și suprafața de 2000 mp le-a fost atribuită în folosință, conform art. 23 din Legea nr. 18/1991, motiv pentru care revizuentul apreciază că se impune admiterea recursului astfel cum a fost motivat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prealabil analizării recursului, Înalta Curte constată că, recurentul prin recursul declarat reproșează instanței de revizuire modul în care a fost soluționată cererea de revizuire, în sensul că în cauză, în mod greșit, s-a statuat că cele două procese au obiecte distincte, motiv pentru care decizia atacată va fi examinată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de instanțe deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Pentru a ne afla în cazul de revizuire pretins este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.

Înalta Curte constată că pricinile în care s-au pronunțat cele două hotărâri nu sunt identice nefiind întrunită cumulativ tripla identitate cerută de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În mod corect instanța anterioară a examinat pricina în spiritul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. având în vedere că revizuentul a solicitat revizuirea deciziei nr. 13/R din 20.01.2016 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă în dosarul nr. x/2007 raportată la decizia civilă nr. 116/R din 11.03.2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă în dosarul nr. x/2007.

De adăugat că, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză, hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar) ci în procese (dosare) diferite, în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat și să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

În temeiul legii prin "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere autorității de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.

Or, din analiza celor două procese rezultă fără dubiu că obiectul celor două procese sunt diferite, distincte.

Astfel, în primul proces, ce formează dosarul x/2007 al Judecătoriei Vișeu de Sus, acțiunea a fost formulată de reclamanții B. și C. în contradictoriu cu pârâții A., Comisia Județeană Maramureș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Prefectura Județului Maramureș și Comisia Locală Vișeu de Sus și are ca obiect anularea titlului de proprietate nr. x din 16.03.2004 eliberat de Comisia Județeană Maramureș de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor (Ordinul Prefectului nr. 2070/14.03.1994 are înscris terenul cu parcela topo xa în suprafață de 671 mp înscris în C.F. nr. x și parcela topo xb în suprafața de 487 mp înscris în C.F. nr. x Vișeu de Sus), anularea încheierii de întabulare nr. 1556/2004 cu restabilirea situației de carte funciară.

În cel de-al doilea proces ce formează obiectul dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Vișeu de Sus privește acțiunea formulată de reclamantul A. prin mandatar D. - astfel cum a fost precizată ulterior - în contradictoriu cu pârâții B. și C., Prefectura Județului Maramureș și Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Vișeu de Sus are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Ordinului Prefectului nr. 2070/14.03.1994 cu privire la parcela în suprafață de 671 mp, înscrisă în C.F. nr. x Vișeu de Sus, nr. top xa emis pe numele pârâților B. și C..

Prin urmare, instanța de revizuire a aplicat corect dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul constatării că obiectul celor două procese nu este același, într-unul solicitându-se anularea Ordinului nr. 2070/14.03.1994 al Prefectului județului Maramureș, iar în cel de-al doilea pretenția principală era reprezentată de constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr. x/16.03.2004 emis de Comisia județeană Maramureș de aplicare a Legii nr. 18/1991, situație în raport în mod judicios a apreciat că nu mai este util a cerceta/analiza celelalte condiții cerute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire formulată în prezenta cauză.

În ce privește alegațiile recurentului cu privire la faptul că cele două titluri care poartă denumiri diferite, ordinul prefectului/titlul de proprietate, însă valabilitatea și modalitatea de dobândire sunt aceleași nu pot fi reținute atâta timp cât cele două procese au obiecte distincte. Recurentul este în confuzie, deoarece încearcă să acrediteze ideea că dacă terenul în suprafață de 671 mp este menționat în cele două titluri, înseamnă că cele două procese au același obiect.

Or, așa cum a constatat și instanța anterioară, faptul că în dispută se află aceeași suprafață de teren (671 mp) nu îngăduie o altă rezolvare, căci esențială, în sensul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu este identitatea bunului litigios în înțelesul material al acestuia, ci identitatea în plan juridic a pretenției deduse judecății.

Pe de altă parte, după cum se poate observa, recursul declarat de recurent nu aduce critici de nelegalitate din perspectiva pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ., în sensul a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei a cărei recurare o cere. Mai mult decât atât, este de observat că, recurentul învederează numai împrejurarea că cele două procese au același obiect, fără să dezvolte critici în rigorile legii impuse de calea de atac exercitată.

În consecință, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 217 R din 27 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Față de soluția dispusă în cauză, potrivit art. 274 C. proc. civ., revizuentul a căzut în pretenții și, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

În acest context, Înalta Curte constată că suma cheltuielilor de judecată efectuate în recurs este doar de 1.500 RON (chitanțele aflate la dosar recurs). Diferența de 1.200 RON (chitanțele de la dosar recurs) nu poate fi acordată în condițiile în care cele două chitanțe sunt anterioare datei de 27.06.2016 (data promovării recursului), aceste costuri nefiind prilejuite de declararea și judecarea recursului de față și putând fi solicitate doar în stadiul procesual corespunzător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 217 R din 27 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligată recurentul să plătească intimatului B. cheltuieli de judecată în sumă de 1500 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2017.