ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 875/2017

Decizia nr. 875/2017 Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 iunie 2016 sub nr. x/44/2016 pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, petentul A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 323/A din 20 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/92/2007 de către această instanță, cu consecința schimbării în parte, în sensul restituirii în natură a suprafeței de 1.036 mp teren situată in intravilanul com. Năruja, parcela 307, conform raportului de expertiză efectuat în cauză. În motivare, revizuentul a arătat ca prin acțiunea ce a format obiectual Dosarului nr. x/91/2007 al Tribunalului Vrancea a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1.400 mp teren situat în intravilanul com.

Năruja, cu vecinii B. și drumul comunal, teren care face parte din suprafața totală de 3.222 mp moștenită de la tatăl său, C. Întrucât la data de 01 octombrie 2007 a primit dispoziția nr. 605/2007 emisă de primarul com. Năruja, prin care se propunea acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 3.222 mp teren, a completat acțiunea introductivă cu un capăt nou de cerere, prin care a solicitat anularea în parte a acestei dispoziții și atribuirea în natură a suprafeței de 1.400 mp, dispoziția de acordare a despăgubirilor urmând a rămâne valabilă doar pentru diferența de până la 3.222 mp.

Prin sentința nr. 468 din 26 iunie 2008 Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a dispoziției nr. 605/2007, în sensul obligării Primăriei Năruja Ia restituirea în natură a suprafeței de 879 mp, Revizuentul a arătat că, la instanța de fond, a solicitat în mod expres și restituirea în natură a suprafeței de 1.036 mp, identificată „parcuri și scări de acces" în parcela 307, cerere ce a fost respinsă prin aceeași hotărâre, cu motivarea că, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 modificată, terenurile cu această destinație nu pot fi dezafectate din domeniul public administrativ decât în cazuri de excepție, pentru lucrări de interes național, Revizuentul a mai arătat că, în jurul datei de 05 iunie 2016, a intrat în posesia unui înscris nou, respectiv Hotărârea nr. 16 din 28 iunie 2007 care atestă inventarierea terenului în litigiu în domeniul privat al comunei și nu în cel public așa cum s-a susținut cu rea credință tot timpul judecății, act care în mod intenționat nu a fost depus la dosarul instanței de fond pentru că, dacă ar fi fost depus, ar fi avut drept consecință admiterea cererii sale de restituire în natură a suprafeței de 1.036 mp teren.

Fiind în domeniul privat, terenul poate fi restituit în natură mai ales și pentru faptul că acesta nu are destinația susținută de Primăria Năruja ci este un teren liber. Față de existența actului mai sus precizat și de împrejurarea că acesta a fost reținut de partea potrivnică, revizuentul a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, pe cale de consecință, admiterea cererii de revizuire și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul restituirii în natură a suprafeței de 1.036 mp teren intravilan. Prin Decizia nr. 33/A din 13 februarie 2017 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins, ea nefondată, cererea de revizuire. Pentru a se pronunța astfel, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut că înscrisul invocat de către petent nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că, pe de o parte, nu este un înscris care să fi fost reținut de partea potrivnică, iar, pe de altă parte, nu este determinant, existența acestuia nefiind de natură a conduce la pronunțarea unei alte soluții nici la acest moment și nici dacă ar ii fost cunoscut de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Hotărârea nr. 16 din 28 iunie 2007 a Consiliului local al com. Năruja, care atestă inventarierea în domeniul privat al com. Năruja a terenului în suprafață de 1036 mp, solicitat de revizuent a-i fi restituit în natură, deși este un înscris doveditor nou, care nu a fost cunoscut de instanță la momentul soluționării pe fond a litigiului, nu poate conduce prin el însuși Ia adoptarea unei soluții diferite de cea care a fost pronunțată, întrucât, simpla împrejurare că terenul respectiv se află în domeniul privat al comunei, și nu în cel public, nu este suficientă pentru a justifica o soluție de restituire în natură a acestuia.

Din toate celelalte probe administrate în cauză, necontestate de către revizuent, rezultă fără putință de tăgadă că terenul în litigiu nu este liber ci este ocupat de un parc și scări de acces, adică de amenajări de utilitate publică, astfel că, în raport de dispozițiile exprese ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că pentru terenurile afectate de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică nu se pot stabili decât măsuri reparatorii prin echivalent, este evident că terenul respectiv nu ar putea face obiectul unei restituiri în natură. Așadar, indiferent de apartenența sa la domeniul public sau privat al comunei, terenul în litigiu este un teren ocupat de amenajări de utilitate publică, astfel că nu poate fi restituit în natură, împrejurare față de care Hotărârea nr. 16 din 28 iunie 2007 a Consiliului local al com.

Năruja care atestă inventarierea terenului în domeniul privat al comunei nu are un caracter determinant în cauză, în sensul că nu este de natură a conduce la o altă soluție decât cea adoptată prin hotărârea atacată. Pe de altă parte. înscrisul în discuție nu îndeplinește nici condiția referitoare la reținerea sa de către partea potrivnică. În cadrul procesului soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită, pârâta s-a folosit, în apărare, de H.G. nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al județului Vrancea precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vrancea precum și de anexa nr. 36 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al com. Năruja, acte care atestau apartenența terenului în litigiu la domeniul public al comunei.

În plus, a fost efectuată în cauză o expertiză care a stabilit situația juridică a terenului de Ia acel moment. Niciun moment nu s-a pus problema existenței vreunui alt act care să ateste o altă situație a terenului în litigiu decât cea rezultată din hotărârea de guvern mai sus menționată, astfel că nu i se poate imputa intimatei refuzul de a depune la dosar Hotărârea nr. 16 din 28 iunie 2007 a Consiliului local al com. Năruja. Cu alte cuvinte, câtă vreme reclamantul nu a cerut în proces administrarea acestei probe, nu se poate reține că pârâta ar fi refuzat sa prezinte actul respectiv, împiedicându-1 astfel pe reclamant să-și probeze pretențiile. Primăria Năruja a avut calitatea de pârât în dosar și, cu privire la solicitarea reclamantului de a i se restitui în natură terenul, s-a apărat susținând că acesta face parte din domeniul public al comunei, fapt dovedit cu Hotărârea Consiliului Local nr. 908/2002.

Reclamantul nu a contestat existența acestei hotărâri și nu a solicitat efectuarea de alte verificări cu privire la situația juridică a terenului, or, fața de pasivitatea reclamantului în ceea ce privește propunerea și administrarea unor alte probe, nu i se poate imputa pârâtei că nu a depus, eventual, din proprie inițiativă, Hotărârea nr. 16 din 28 iunie 2007 a Consiliului local al comunei Năruja. Nedepunerea de către pârâtă la dosar a unui înscris, care nu fost solicitat nu este echivalentă cu reținerea lui de către partea potrivnică, în sensul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefăcându-se dovada vreunei intenții a pârâtei în acest sens. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenții A., arătând că hotărârea atacată este nelegală, netemeinică și reține în mod greșit faptul că Hotărârea nr. 16 din 28 iunie 2007 nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerată drept înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Recurentul-revizuent mai arată că susținerile intimatei în sensul că nu a existat intenția reținerii actului invocat de către revizuent, acesta nefiind solicitat de reclamant, și că actul nu este relevant în speță, hotărârea a cărei revizuire se cere fiind pronunțată în baza H.G. nr. 908/2002, nu pot fi reținute. Hotărârea nr. 16 din 28 iunie 2007 statuează că terenul revendicat de către revizuent aparține domeniului privat al com. Năruja, în timp ce H.G. nr. 908/2002 reține că același teren aparține domeniului public. Intimatei îi revenea obligația procesuală de a depune la dosar toate actele ce ar fi avut legătură cu obiectul pricinii, iar neîndeplinirea acestei obligații echivalează cu reținerea, de către partea potrivnică, a unui înscris din care rezultau calificări juridice privind terenul în litigiu.

Contrar celor reținute de instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, înscrisul în discuție are caracter determinant, primăria are de peste 6-7 ani un alt sediu, niciodată terenul respectiv nu a fost amenajat ca parc ori spațiu verde, astfel încât situația dedusă judecății se circumscrie condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., situație față de care se impune admiterea recursului și restituirea în natură a suprafeței de 1038 mp teren ce face parte din domeniul privat al comunei, teren care este liber și poate fi restituit în natură. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea unei hotărâri râmase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, conform dispozițiilor ari.

322 pct. 5 C. proc.

civ., „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin ei însuși, fără să fie nevoie a fi confirmat de alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat Ia data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Din analiza dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile expres prevăzute de acest text legal. Recurentul-revizuent critică hotărârea instanței de revizuire arătând că în mod greșit au fost interpretate două dintre condițiile cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv, în mod greșit s-ar fi reținut că Hotărârea Consiliului Local nr. 16 din 28 iunie 2007 a Consiliului Local al com. Năruja invocată ca „înscris nou" în sensul textului legal, nu ar fi fost reținută de partea adversă și că nu reprezintă un înscris determinant, apt să conducă la admiterea cererii de revizuire.

Referitor la condiția ca înscrisul să fi fost reținut de partea adversă, Înalta Curte constată că hotărârea invocată de către recurentul-revizuent exista la data pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, ea a fost emisă de către o autoritate publică locală, respectiv Consiliul Local al comunei Năruja, situație față de care nedepunerea acesteia de către autoritatea locală pane în litigiul privitor la un imobil al cărui regim juridic era reglementat de respectiva hotărâre reprezintă o omisiune ce echivalează cu refuzul nejustificat sancționat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Împrejurarea că un act emis de o autoritate publică nu a fost valorificat în procesul raportat la care s-a formulat cererea de revizuire, chiar dacă această ne valori fi care se datorează omisiunii, reprezintă o conduită procesuală imputabilă autorității publice emitente, ce transformă nedepunerea aciuiții într-o reținere nejustificată.

Cu toate acestea, cererea de revizuire nu poate fi primită, întrucât nu este îndeplinită o altă condiție impusă de lege, și anume Hotărârea Consiliului Local nr. 16 din 28 iunie 2007 nu reprezintă, prin ea însăși, un înscris determinant în soluționarea cauzei finalizată prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, așa cum în mod corect a reținut și instanța de revizuire. Astfel, caracterul determinant reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. presupune ea înscrisul invocat, dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut conduce prin el însuși, fără a mai fi nevoie să fie coroborat cu alte mijloace de probă, la altă soluție decât cea pronunțată.

Recurentul-revizuent susține că Hotărârea Consiliului Local nr. 16 din 28 iunie 2007 lipsește de efecte juridice H.G. nr. 908/2002 invocată de către intimată în litigiul de fond, întrucât Hotărârea Consiliului Local nr. 16 din 28 iunie 2007 trece terenul revendicat, din domeniul public în ce! privat al com. Năruja, sens în care ar fi putut opera restituirea în natură. Mai susține recurentul-revizuent că această schimbare de apartenență a bunului, dacă ar fi fost cunoscută la momentul pronunțării, ar fi determinat o altă soluție decât cea adoptată. Înalta Curte reține că litigiul de fond a avut ca obiect restituirea unei suprafețe de teren în temeiul Legii nr. 10/2001, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri aferente respectivului teren.

În acest cadru procesual s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la restituirea, a reclamantului (recurent-revizuent în prezenta cauză), s-a reținut formularea în termen a notificării Întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și s-a constatat, urmare a concluziilor raportului de expertiză efectuat, că terenul solicitat este afectat de utilități publice. Așadar, soluția pronunțată în acel dosar s-a bazat pe concluziile raportului de expertiză întocmit în procedura administrării de probatorii, ce au reținut că terenul în litigiu este afectat de utilități publice, fiind Iară relevanță din acest punct de vedere includerea sa la acel moment în domeniul public sau privat. Aceasta întrucât deși Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură, în același timp reglementează și excepțiile care fac imposibilă această măsură, iar una dintre aceste excepții este reprezentată de grevarea terenului unei anumite afectațiuni.

Astfel, așa cum au reținut instanțele de fond, prin dispozițiile art. 11 alin. (3) și art. 10 din lege, precum și art. 10.3 din normele de aplicare ale acesteia, însuși actul normativ clarifică acest aspect, statuând că, „prin teren liber restituibil în natură se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică", context în care includerea bunului în domeniul public sau privat nu constituie în sine un impediment în ceea ce privește restituirea în natură. Aceasta înseamnă că, indiferent dacă aparține domeniului public sau privat, terenul revendicat în procedura legii speciale de reparație, în speță Legea nr. 10/2001, nu poate fi restituit în natură dacă este afectat de amenajări de utilitate publică.

Cum în litigiul de fond raportul de expertiză a evidențiat existența amenajărilor de utilitate publică, soluția instanței de judecată s-a raportat în principal la concluziile expertizei tehnice de specialitate, iar nu la hotărârile autorității publice locale prin care terenul respectiv a suferit treceri succesive din domeniul public în cel privat. În atare situație, Hotărârea Consiliului Local nr. 16 din 28 iunie 2007 prin care terenului în discuție i-a fost schimbată apartenența din domeniul public în cel privat al com. Năruja nu constituie un act de natură să conducă prin sine însuși Ia o altă soluție decât cea stabilită prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, sens în care înscrisul menționat nu îndeplinește condiția de a fi determinant în soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefundat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 33/A din 13 februarie 2017 a Curții de Apei Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2017.