ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4172/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4172/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2140 din 9
octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul formulat de
recurentul-reclamant D.N.C., împotriva sentinței civile nr. 1379 din 30 aprilie
2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a X-a, prin care a fost respinsă
acțiunea reclamantului având ca obiect:
- obligarea Primăriei Sectorului 6
București la efectuarea unui control și la monitorizarea activității organelor
de conducere ale A.P., sector 6 București;
- obligarea pârâtei la echiparea și
punerea în funcțiune a antenei comune și a celor 3 uscătorii comune și la plata
sumei de 2.800 lei reprezentând contravaloarea gardului metalic montat de asociația
de proprietari.
Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 284 din 2
februarie 2009, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de
recurentul-reclamant D.N.C. împotriva deciziei nr. 2140 din 9 octombrie 2008.
Nemulțumit fiind și de această
soluție, recurentul a atacat-o cu recurs, menținându-și motivele formulate anterior.
Examinând cauza și decizia atacată,
în raport cu motivele de recurs invocate și față de dispozițiile art. 304 și
312 precum și cele ale art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată
că prezentul recurs este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 320 alin.
(3) C. proc. civ. „Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă
acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.
În cauză, contestația în anulare,
formulată de recurentul, reclamant împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs
s-a judecat de către instanța investită să soluționeze cererea de recurs,
respectiv Curtea de Apel București.
Astfel fiind, hotărârea pronunțată
în contestație în anulare nu mai poate fi atacată cu recurs, iar prezenta
cerere de recurs privește soluția adoptată de Curtea de Apel București într-o
contestație în anulare, contestație ce a avut ca obiect modul în care a fost
soluționat recursul formulat de același recurent.
În consecință, în raport de cele
prezentate și având în vedere dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ.,
recursul va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.N.C.
împotriva deciziei nr. 284 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 8 octombrie 2009.