ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2.088 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.N.S.C.,
respingându-se acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei
persoane lipsite de calitate procesuală. A fost respinsă acțiunea formulată de
reclamanta SC A. SRL, împotriva pârâtei A.N.S.V.S.A., acțiune având ca obiect
obligarea pârâtei la plata sumei de 1.968.563 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a
reținut că reclamanta a participat, în cursul anului 2007, la o licitație
organizată de pârâtă pentru achiziția publică de momeli vaccinale pentru
vaccinarea populației de mistreți.
Prin decizia autorității contractante au fost
respinse ca inacceptabile ofertele participanților la procedură, iar prin decizia
din 19 decembrie 2007 C.N.S.C. a anulat raportul procedurii și a obligat
pârâta, în calitate de autoritate contractantă, la continuarea procedurii prin
evaluarea ofertelor în conformitate cu criteriul stabilit prin documentația de
atribuire.
S-a mai reținut că deși decizia C.N.S.C. a rămas
irevocabilă prin decizia civilă nr. 661/2008 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta nu a înțeles să reia
procedura, invocând faptul că litigiul a fost soluționat prea târziu în raport
cu termenul prevăzut pentru administrarea momelilor.
A apreciat instanța fondului că prejudiciul invocat
de reclamantă, reprezentând profitul nerealizat, nu este însă cert, deoarece nu
există o decizie a autorității contractante de finalizare a procedurii în
favoarea unui alt participant în detrimentul reclamantei, toate aserțiunile
fiind fundamentate pe posibilitatea câștigării licitației.
S-a mai constatat că reclamanta nu a administrat nici
o probă din care să reiasă despăgubirile solicitate, iar aceasta nu se poate
prevala de prevederile art. 287 din O.G. nr. 34/2006, în speță nefiind
întrunite condițiile prevăzute de acest text.
În ce privește excepția invocată de C.N.S.C. s-a
reținut că între acest pârât și reclamantă nu există nici un raport juridic
legat de procedura de achiziție, răspunderea delictuală neputând fi angajată în
condițiile O.G. nr. 34/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC A. SRL
București, criticând soluția pronunțată prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7,
8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că instanța de judecată nu și-a
motivat în drept hotărârea pe care a pronunțat-o, limitându-se la a face
referire la faptul că, sub aspect probator, societatea nu se poate prevala de
dispozițiile art. 287 din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât procedura nu a fost
finalizată.
Reiterând aspectele relative la modalitatea de
derulare a procedurii de licitație, recurenta a concluzionat în sensul că
societatea nu a fost declarată câștigătoare, consecința fiind aceea că a fost
privată de un profit de 1.968.563 lei.
Sesizată astfel cu soluționarea unui recurs împotriva
unei hotărâri pronunțată la o instanță de contencios administrativ, Înalta
Curte, examinând actele dosarului, în raport cu prevederea art. 306 alin. (2) C.
proc. civ., constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3
din același act normativ, urmare a încălcării normelor imperative ce
reglementează competența materială a instanțelor, pentru considerentele ce vor
fi expuse în continuare.
Acțiunea formulată de reclamant are ca temei juridic
O.U.G. nr. 34/1994, în speță solicitându-se obligarea pârâtei, în calitate de
autoritate contractantă, la plata de despăgubiri.
În conformitate cu prevederile art. 286 alin. (1) din
actul normativ susmenționat, procesele și cererile privind actele autorităților
contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate
în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea,
nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea contractelor de
achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de
contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se
află sediul autorității contractante, cu excepția litigiilor privind
procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de
transport de interes național, care se soluționează în primă instanță de către
Curtea de Apel București.
Așadar, în raport cu prevederea enunțată, competența
de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului, indiferent de
împrejurarea că pârâta este un organ de autoritate centrală, în speță nefiind
incidente normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios
administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În consecință, Înalta Curte, apreciind că este
întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința
atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC A. SRL București,
împotriva sentinței civile nr. 2.088 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre
competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ
și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2010.