ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6067/2019

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată în data de 02.06.2015, initial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună obligarea paratei la plata sumei de 9.231.992,10 RON reprezentand prejudiciul cauzat ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale stabilite prin Acordul - cadru între Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si societatea parata, în sensul nevaccinării antirabice la vulpi pe anul 2013.

În drept, reclamanta si-a întemeiat cererea de chemare in judecata pe dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

La primul termen de judecată, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 16.12.2015, a admis excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare, dispunând, în baza art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, admiterea acesteia și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 08.01.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2848 pronunțată în data de 03.10.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.

Admite acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Obligă pârâta la plata sumei de 9.231,10 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Respinge cererea reconvențională ca nefondată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.10.2016."

În data de 13.03.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat încheierea din Camera de Consiliu, ce face parte integrantă din sentința civilă nr. 2848/03.10.2016, dispunând următoarele:

"Admite cererea.

Dispune îndreptarea erorii materiale în considerentele sentinței civile nr. 2848/03.10.2016, în sensul că se trece obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9.231.992,10 RON în loc de 9.231,10 RON.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2017."

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 2848 din data de 03.10.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul recursului său, recurenta - reclamantă a susținut în esență că sentința primei instanțe conține motive contradictorii, în sensul că, instanța de fond, în considerentele hotărârii recurate a reținut în mod corect suma solicitată de parte, respectiv suma de 9.231.992,10 RON, la fila x din aceeași hotărâre aceasta reținând însă. în mod eronat, următoarele" În esență, prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9231,10 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale stabilite prin Acordul cadru încheiat între părți în anul 2013".

Contrar celor reținute de prima instanță în acest paragraf, susține recurenta - reclamantă că, la o simplă lecturare a cererii de chemare în judecată, se poate observa că aceasta a solicitat obligarea S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9.231.992,10 RON și nu a sumei de 9.231,10 RON.

Mai mult decât atât, din întreaga motivare a hotărârii recurate, cât și din dispozitivul acesteia, rezultă că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, în totalitate și nu în parte și, numai în situația în care aceasta ar fi admis în parte acțiunea ANSVSA, s-ar fi justificat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata unei sume mai mici decât cea solicitată de reclamantă.

Consideră recurenta - reclamantă că, atâta timp cât considerentele hotărârii de fond sunt în sensul constatării culpei pârâtei, în neexecutarea obligațiilor contractuale și admiterii acțiunii reclamantei, iar prin dispozitivul hotărârii instanța de fond a obligat pârâta la plata unei sume mai mici decât cea solicitată, sentința primei instanțe conține motive contradictorii.

Solicită, în concluzie, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței de fond, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 9.231.992,10 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă, stabilite prin Acordul - cadru între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și această societate comercială, în sensul nevaccinării antirabice la vulpi pe anul 2013.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Împotriva sentinței nr. 2848/03.10.2016, dar și împotriva încheierilor de ședință din data de 14.03.2016 și 13.06.2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs și pârâta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 488 pct. 5, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., aceasta solicită, în principal, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere necesitatea administrării probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză tehnică de specialitate, probe respinse de instanța de fond.

În subsidiar, potrivit prevederilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicită casarea sentinței recurate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulată de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, cu admiterea cererii reconvenționale promovată de societate.

În motivarea recursului, se susține, în esență, de către pârâtă că, în ceea ce privește încheierile premergătoare, criticile sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., partea susținând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea formelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu încălcarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialității, al oralității și al dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce privește sentința de fond, aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), fiind, de asemenea, lipsită de temei legal, fiind data cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.)

Referitor la recursul declarat împotriva încheierilor premergătoare, recurenta - pârâtă apreciază nelegalitatea măsurii dispuse de instanța de fond cu privire la respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate, respectiv a respingerii probei cu înscrisuri, instanța de fond fiind lipsită de rol activ. Aceasta nu a stabilit cu certitudine starea de fapt, neadmițând probele în condițiile impuse de art. 13 din Legea nr. 554/2004, solicitate de societate.

Astfel, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, reclamanta fiind obligată de către instanță, încă de la termenul din 14.03.2016, să depună o parte din înscrisurile solicitate de societate, însă aceasta nu s-a conformat indicațiilor trasate în sarcina sa.

Susține în continuare recurenta - pârâtă că, la judecata pe fond a apreciat că, pentru o justă soluționare a cauzei era necesar să fie depuse la dosar și Rapoarte întocmite de Comisia Europeană, atât cu privire la modalitatea prin care au fost implementate campaniile vaccinare primăvară-toamnă 2013, cât și cele cu privire la finanțarea campaniilor de vaccinare pentru anul 2013, precum și pentru perioada 2014-2017, în contextul în care pretențiile reclamantei derivă din pretinsa pierdere a finanțării acestor sume de bani, ce ar fi generată de neimplementarea campaniilor de vaccinare.

Deși erau esențiale pentru soluționarea cauzei, aceste documente nu au fost depuse la dosar de către reclamantă, vătămarea intereselor societății fiind evidentă, în condițiile în care instanța de fond a soluționat cauza ca și când aceste documente ar fi fost depuse la dosarul cauzei și ar fi atestat poziția reclamantei în dosar.

Mai mult, susține recurenta - pârâtă, cu toate că pretinde că a suferit un prejudiciu pentru derularea campaniilor de vaccinare primăvară- toamna 2013, reclamanta nu a depus la dosar nici un document din care să reiasă că ar fi achitat aceste sume de bani, împrejurare omisă cu desăvârșire de instanța de fond la soluționarea cauzei.

Decizia instanței de fond de a respinge administrarea probei cu înscrisuri nu cuprinde vreo motivare, astfel încât să se înțeleagă considerentele în baza cărora s-a apreciat că această probă nu este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Prin Nota de probe depusă în data de 19.09.2016, susține recurenta - pârâtă că a înțeles să demonstreze că și-a îndeplinit obligațiile asumate contractual, iar informațiile prezentate de reclamantă sunt lipsite de adevăr, aceasta prezentând în mod denaturant Comisiei Europene modalitatea în care a implementat campaniile de vaccinare din anul 2013, în fapt reclamanta nesuferind vreun prejudiciu.

Prin respingerea acestor probe instanța de fond a încălcat în mod grav dreptul la apărare al societății pârâte, instanța nefiind în măsură să stabilească pe baza unor probe pertinente, concludente și utile, situația de fapt ce a fost dedusă judecății, pronunțând hotărârea judecătorească doar pe baza unor simple afirmații ale reclamantei.

De asemenea, susține recurenta - pârâtă, la data de 07.03.2016, a solicitat instanței și admiterea probei cu expertiză tehnică de specialitate aeronave și motoare de aviație, pentru a demonstra aspectele de ordin tehnic, respectiv invocarea în mod eronat de reclamantă a unor documente emise de autoritățile în domeniul aeronautic, informații tehnice ce ar fi putut conduce la deslușirea situației de fapt și dezlegarea pricinii în mod corect.

Consideră că se impunea în cauză opinia de specialitate a unui expert tehnic, pentru a analiza documentele pretins decriptate de reclamantă, inclusiv coordonatele geografice ale momelilor distribuite aerian în scopul determinării în concret a modalității de derulare a contractului încheiat între pârâtă și reclamantă și suprafețele de zbor efectuate de pârâtă, în contextul în care elementul central al argumentelor reclamantei a fost pretinsa " neacoperire a întregului teritoriu…din actele dosarului rezultând o densitate a vaccinului în zone limitate, nefiind acoperit întreg teritoriul".

Deși, instanța de fond, în data de 07.03.2017. a reținut în mod corect că reclamanta nu s-a opus asupra administrării acestei probe, în final a procedat în mod lapidar la respingerea ei, ca nefiind utilă și concludentă cauzei, fără a oferi vreo motivare pentru decizia respingerii acestei probe relevante în dosar.

Consideră recurenta - pârâtă că, administrarea acestei probe ar fi putut aduce elemente noi în dosar, de natură a conduce la o justă soluționare a cauzei, fiind necesară opinia unui expert de specialitate care să arate care au fost obligațiile asumate de către părți, orecum și care a fost modalitatea de executare de către pârâtă a obiectului contractului, din punct de vedere tehnic, respective, dacă societatea a efectuat numărul de ore de zbor estimate, fiind acoperit întreg teritoriul României.

Față de acestea, apreciază că se impune casarea hotărârii, întrucât instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, în baza rolului activ consacrat de art. 22 C. proc. civ., ignorat de instanță, ce a pronunțat hotărârea fără a avea toate documentele care au stat la baza cuantificării așa-zisului prejudiciu cauzat reclamantei.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2848/03.10.2016, față de prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. recurenta- pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantei, cu consecința exonerării societății de la plata sumei pretinse de reclamantă.

Astfel, apreciază că, în mod nelegal instanța de fond a procedat la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În motivarea acestei susțineri, recurenta reia argumentele formulate în fața instanței de fond, solicitând instanței de recurs să constate raționamentul greșit al instanței de fond, pe considerentul că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, ce guvernează materia contenciosului administrativ, impunându-se parcurgerea procedurii prealabile, condiție ce nu a fost îndeplinită de reclamantă.

Totodată, susține recurenta - pârâtă că, în mod nelegal s-a reținut de instanța de fond că societatea nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanta nereușind să probeze în vreun fel vreo culpă contractuală a societății, societatea executând în mod corespunzător și complet toate obligațiile contractuale asumate, prestând toate activitățile stabilite prin documentația de atribuire și contract, în condițiile și termenii agreați.

În cadrul sentinței recurate sunt menționate de instanța de fond o serie de argumente care ar reprezenta motivarea în fapt și în drept a considerentelor în baza cărora a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea societății la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu.

Solicită a se avea în vedere că sentința este nelegală, lipsind cu desăvârșire temeiul legal și contractual în baza căruia pârâta să fie obligată să plătească reclamantei o sumă de bani cu titlu de prejudiciu, nefiind demonstrate îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale, instanța de fond nefiind în măsură să indice un singur document care susține teza nerespectării de pârâtă a obligațiilor asumate, instanța de fond preferând să dea eficiență unor speculații ale reclamantei și să ignore cu desăvârșire faptul că, în concordanță deplină cu clauzele contractuale, societatea a prestat toate activitățile asumate.

Instanța de fond nu a analizat apărările pârâtei și s-a rezumat să preia în integralitate afirmațiile reclamantei, fără a face o analiză proprie prin prisma argumentelor invocate de societate, fără a analiza documentele emise de autoritățile din domeniul aeronautic.

De asemenea, susține recurenta - pârâtă că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu ignorarea aspectului esențial al lipsei oricăror raporturi contractuale între B. și societate, iar argumentele relative la aparatele de distribuție automatizată a momelilor vaccinale - system Gis precum și la documentele puse la dispoziție de B. nu sunt întemeiate din punct de vedere contractual.

Raportat la modul lapidar în care instanța de judecată s-a pronunțat în cauză, apreciază că sentința este în realitate lipsită de motivare, ce apare a fi pur formală, instanța de fond limitându-se doar să constate că societatea nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, fără să motiveze în fapt și în drept de unde ar decurge această răspundere și care sunt elementele probante în acest scop.

Practic, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra niciunuia din motivele invocate de societate în apărările formulate, încălcând flagrant principiul respectării dreptului la apărare.

Totodată, susține recurenta pârâtă că instanța de fond nu a motivat în ce constă așa-zisul prejudiciu material al reclamantei, nefiind depusă la dosar vreo dovadă în acest sens; aceasta în mod greșit reținând că reclamanta a pierdut finanțarea pentru campaniile ulterioare de vaccinare, respectiv 2014-2017.

Astfel, instanța de fond nu a avut în vedere că reclamanta nu a probat îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor atragerii răspunderii civile contractuale; reclamanta nu a depus la dosarul cauzei vreun Raport final emis de Comisia Europeană cu privire la eligibilitatea sumelor acordate pentru derularea campaniilor de vaccinare primăvară-toamnă 2013, care să ateste că nu ar fi decontată din fonduri eruopene nerambursabile suma de 9.231.992,10 RON, precum și că nu vor fi acordate finanțări din fonduri europene pentru campaniile următoare.

Raportul de audit emis de Comisia Europeană în 2015 cu privire la auditarea modalității de implementare a campaniilor de vaccinare în anul 2013, confirmă eficacitatea campaniilor de vaccinare din perioada 2013 cu scăderea incidenței bolii în 2013. Or, la soluționarea cauzei, instanța de fond, în mod nepermis a ignorat Raportul de audit emis de Comisia Europeană în anul 2015 care confirmă acordarea în continuare a finanțării necesare pentru campaniile 2014-2017, împrejurare în raport de care afirmațiile intimatei apar ca vădit tendențioase, cu unicul scop de a obține sume necuvenite și de a-și ascunde propria culpă în gestionarea acestui gen de campanii de vaccinare.

Față de aceste considerente, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului declarat atât împotriva încheierilor de ședință, în cadrul cărora instanța de fond a respins probele solicitate de societate, cât și împotriva sentinței civile nr. 2848/03.10.2016, prin care s-a admis acțiunea. Solicită, în principal, în conformitate cu dispozițiile art. 488 pct. 5 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 2848/03.10.2016 și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, având în vedere necesitatea administrării probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză tehnică de specialitate, probe ce au fost respinse de instanța de fond.

În subsidiar, potrivit art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. solicită casarea sentinței recurate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acțiunii formulate de reclamantă, cu admiterea cererii reconvenționale.

Recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 13.03.2017, de îndreptare a erorii materiale, fiind invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Se susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiată, respectiv cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), fiind deopotrivă lipsită de temei legal, fiind data cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.)

Astfel, menționează recurenta că instanța de fond a soluționat cererea de îndreptare eroare material fără a solicita un punct de vedere pârâtei, rezumându-se la preluarea în integralitate a afirmațiilor reclamantei.

Susține recurenta că scopul procedurii de îndreptare eroare materială nu este acela de a remedia erorile făcute de părți, ci numai cele survenite în urma omisiunilor efectuate de instanță. Într-o procedură corectă, întemeiată pe dispozițiile art. 442 C. proc. civ., atât pârâtul cât și reclamantul au o pledoarie comună, de o asemenea natură încât pârâtul este de acord cu greșeala instanței, sau nu se opune unei eventuale îndreptări a erorii survenite.

Potrivit legii și doctrinei juridice, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, dar, referitor la corectarea unor pretenții ale reclamantei nu pot fi îndreptate prin procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

Rezultă atât din cadrul dispozițiilor legale cât și din documentele oficiale emise de Curtea de Apel București, că obligarea pârâtei la plata sumei de 9.231.992,10 RON s-a efectuat cu nerespectarea procedurii prevăzută de dispozițiile art. 442 C. proc. civ., instanța însușindu-și întru-totul cererea reclamantei, desi în cadrul documentelor oficiale a consemnat contrariul.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 13.03.2017 și pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, având în vedere necesitatea dezbaterilor contradictorii, respectiv administrării probei cu înscrisuri.

Apărările formulate în cauză

Ambele părți au formulat întâmpinări împotriva recursurilor.

Prin întâmpinarea sa, recurenta - reclamantă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Sugiranța Alimentelor a solicitat respingerea recursului formulată de recurenta - pârâtă atât împotriva încheierilor de ședință cât și împotriva sentinței de fond și menținerea acestora, ca temeinice și legale.

Astfel, în ceea ce privește încheierile de ședință, prin acestea instanța de fond nu a încălcat nici o regulă de procedură, care ar atrage sancțiunea nulității.

Prin urmare, probele propuse de ambele părți au fost puse în discuția acestora, instanța de fond încuviințând probele propuse în funcție de aptitudinea lor de a duce la soluționarea procesului.

Faptul că instanța de fond nu a încuviințat toate probele propuse de recurenta - pârâtă, nu înseamnă că aceasta a încălcat vreo regulă de procedură care ar atrage sancțiunea nulității, instanța de judecată fiind cea care stabilește valoarea fiecărei probe în raport de circumstanțele exterioare, aspectele intrinseci ale probei (aptitudinea sa de a fi lămurit faptele pentru care este propusă) și funcția sa în cadrul tuturor probelor (valoarea sa de adevăr în contextul unei evaluări globale și concomitente a tuturor probelor).

Administrarea propriu-zisă a probelor reprezintă atât expresia principiului nemijlocirii, dar și o confirmare a faptului că judecătorul este subiectul probei și cel care, în mod direct și individual, își formează propria convingere asupra situației de fapt relevate prin probe.

În consecință, instanța de fond, în mod temeinic și legal, a încuviințat administrarea probelor pe care le-a apreciat ca fiind pertinente și concludente, de natură a duce la soluționarea procesului.

Solicită astfel a se respinge recursul formulat împotriva încheierilor și a fi acestea menținute, ca temeinice și legale.

Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, reiterată de pârâtă, în cadrul recursului, susține recurenta - reclamantă că, astfel cum a menționat și în fața instanței de fond, întrucât nu mai există o reglementare amănunțită cu privire la termene, condiții de fond și formă, simpla corespondență dintre părți este de natură să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, fiind depuse la dosarul cauzei o serie de adrese prin care a pus în vedere recurentei - pârâte că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

În continuare, recurenta - reclamantă expune situația de fapt și probele administrate, reiterând concluziile de respingere a recursului și de menținere a încheierilor de ședință și a sentinței de fond, ca temeinice și legale.

La rândul său, recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, în cadrul căreia invocă, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acestuia, pe considerentul că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al articolului 488 C. proc. civ. iar criticile formulate de recurenta - reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, argumentele prezentate de reclamantă subscriindu-se, cel mult, unor cereri de îndreptare eroare materială/înlăturare dispoziții contradictorii.

Astfel, susține recurenta - pârâtă că, din cuprinsul cererii de recurs formulată de reclamantă, se poate constata că toate aspectele invocate de aceasta vizează, în realitate, pretinse erori materiale sau dispoziții contradictorii ce puteau fi remediate pe calea unei cereri de îndreptare eroare materială.

În subsidiar, recurenta - pârâtă solicită respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de recurenta - reclamantă împotriva sentinței nr. 2848/03.10.2016, neexistând contradictorialitate între considerentele și dispozitivul sentinței sub aspectul sumei solicitate de reclamantă, cum greșit susține aceasta, nefiind incident în cauză motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare și împotriva recursului promovat de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de îndreptare eroare material pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.03.2017, solicitând menținerea acestei încheieri, ca temeinică și legală.

Susține recurenta - reclamantă că, în ce privește dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocate de pârâtă ca și temei de drept al criticilor sale, nu ne aflăm în speță în niciuna dintre ipotezele menționate de textul legal, întrucât hotărârea instanței de fond este motivată atât în fapt cât și în drept, iar alegațiile recurentei pe acest aspect nu au nici o legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, în ceea ce privește critica recurentei, în sensul că instanța de fond nu a solicitat un punct de vedere societății, susține reclamanta că legea nu instituie în sarcina instanței de judecată o obligație, în sensul solicitării unui punct de vedere de la părți atunci când este învestită în soluționarea unei cereri de îndreptare eroare materială, aceasta putând, în cazul în care socotește necesar, să ceară astfel de lămuriri.

Or, în speța de față nu era necesară nici o lămurire în plus, nici de la autoritatea reclamantă și nici de la societatea pârâtă, întrucât, contrar celor susținute de aceasta în cererea de recurs, cererea de îndreptare eroare materială era întemeiată, instanța de fond fiind sesizată cu o acțiunea privind achizițiile publice, pretențiile fiind în cuantum de 9.231.992,10 RON și nu de 9.231.10 RON, așa cum s-a reținut din eroare.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat de pârâtă pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este neîntemeiat, în condițiile în care eroarea strecurată în cadrul sentinței civile nr. 2848/03.10.2016 este o greșeală de tip " redacțional", nefiind o eroare comisă de autoritate cu ocazia redactării cererii de chemare în judecată.

Atâta timp cât instanța de judecată a admis acțiunea, dar a obligat pârâta la plata unei sume mai mici decât cea solicitată de reclamantă, rezultă fără dubiu că soluția conținea o eroare materială și nu o eroare de judecată.

În concluzie, solicită respingerea recursului formulat de recurenta - pârâtă împotriva încheierii de ședință din data de 13.03.2017 și menținerea acesteia, ca temeinică și legală.

Răspunsurile la întâmpinări.

Recurenta - reclamantă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L., combătând excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă.

La rându-i, recurenta - pârătâ S.C. A. S.R.L. a formulat Răspunsuri la cele două întâmpinări depuse de reclamantă la recursurile promovate de societate, cu privire la sentința de fond și la 2 încheieri premergătoare, precum și cu privire la încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată de instanța de fond în 13.03.2017, aceasta reluând o parte din susținerile formulate în cadrul cererilor de recurs.

Procedura de soluționare a recursurilor

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursurilor de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității, față de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepție invocată de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. cu privire la recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, urmează a o respinge, ca fiind neîntemeiată, pe considerentul că, raportat la momentul depunerii cererii de recurs - 27.01.2017, adică anterior soluționării cererii de îndreptare a erorii materiale și independent de soluția ce a fost pronunțată ulterior de instanța de fond pe acest aspect, în cererea de recurs ce face obiectul prezentei judecăți recurenta - reclamantă a precizat motivele de recurs, atât în fapt, cât și în drept, criticile sale putând fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Așadar, instanța de control judiciar are de analizat dacă hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii " atâta timp cât considerentele hotărârii de primă instanță sunt în sensul constatării culpei S.C. A. S.R.L. în neexecutarea obligațiilor contractuale și admiterii acțiunii A.N.S.V.S.A iar prin dispozitivul hotărârii instanța de fond a obligat pârâta la plata unei sume mai mici decât cea solicitată.."

Analizând pe fond cele două recursuri ce fac obiectul prezentei judecăți, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește recursul promovat de reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, Înalta Curte constată că însuși reprezentantul legal al acestei autorități a susținut că recursul său a rămas fără interes, față de soluția dată de instanța de fond pe cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de autoritatea pe care o reprezintă, în sensul admiterii acesteia și obligării pârâtei la plata sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Analizând recursul din această perspectivă, instanța de control judiciar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2848 pronunțată la data de 03.10.2016 instanța de fond a dispus, printre altele " Admite acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.. Obligă pârâta la plata sumei de 9.231,10 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale…".

Împotriva acestei sentințe, în data de 27.01.2017, reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a formulat atât cerere de îndreptare a erorii materiale, întemeiată pe dispozițiile art. 442 C. proc. civ., cât și recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13.03.2017 instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contenciois Administrativ și Fiscal a dispus următoarele: " Admite cererea formulată de reclamanta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Dispune îndreptarea erorii materiale în considerentele sentinței civile nr. 2848/03.10.2016, în sensul că se trece obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9.231.992,10 RON, în loc de 9.231.10 RON".

În ședința publică din data de 08 noiembrie 2019 reprezentantul legal al recurentei - reclamante a susținut că, la acest moment, nu mai are interes în promovarea prezentului recurs, în condițiile în care instanța de fond a apreciat că este vorba de o eroare materială, dispunând îndreptarea acesteia, în sensul obligării pârâtei la plata sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel care învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

În speță, se constată că, admițându-se cererea recurentei-reclamante Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, de îndreptare a erorii materiale și de obligare a pârâtei la plata sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată, interesul recurentei în susținerea acestui demers judiciar nu mai este actual, astfel cum chiar partea menționează în cadrul dezbaterilor orale din cadrul ședinței publice de la data de 08 noiembrie 2019.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere poziția reprezentantului legal al recurentei - reclamante Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, raportat la soluția pronunțată de instanța de fond pe cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă, în sensul admiterii acesteia și obligării pârâtei la plata întregii sume solicitate în cadrul acțiunii, constată că interesul acestei părți, în susținerea recursului nu mai este actual, nefiind astfel îndeplinită una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, motiv pentru care urmează a respinge recursul promovat de această parte împotriva sentinței civile nr. 2848 din 03.10.2016, ca lipsit de interes.

În ceea ce privește recursurile promovate de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva a două încheieri premergătoare pronunțate în data de 14.03.2016 și în data de 13.06.2016, împotriva sentinței civile nr. 2848/03.10.2016 precum și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțată de instanța de fond în data de 13.03.2017, Înalta Curte, analizând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor invocate și a normelor legale incidente, apreciază ca fiind fondată această cale de atac, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată adresată instanței de contencios administrativ și fiscal (Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal), recurenta - reclamantă Autoritatea Națională Sanitară Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 9.231.992,10 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor contractuale stabilite prin Acordul -cadru încheiat între părți, în sensul nevaccinării antirabice la vulpi pe anul 2013.

Împotriva cererii de chemare în judecată, pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare și Cerere Reconvențională, în cadrul acesteia din urmă solicitând, în esență:

1) - obligarea reclamantei - pârâte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară la plata către societatea pârâtă - reclamantă a sumei de 522.809,02 RON, plus TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de aceasta în cadrul campaniei de vaccinare toamna 2013;

2) Obligarea reclamantei - pârâte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară la plata către societatea pârâtă-reclamantă a penalităților calculate conform 10.2 din contractul subsecvent nr. 17/20.05.2013, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, de plată a prețului serviciilor prestate de societate;

3) Obligarea reclamantei - pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 2848/03.10.2016, respingând excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligând pârâta la plata sumei de 9.231,10 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale, respingând deopotrivă cererea reconvențională, ca nefondată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțată la data de 13.03.2017, ce face parte integrantă din sentința civilă nr. 2848/03.10.2016, prima instanță a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând îndreptarea erorii materiale în considerentele sentinței civile …" în sensul că se trece obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9.231.992,10 RON, în loc de 9.231,10 RON."

Soluția instanței de fond nu este împărtășită de către instanța de control judiciar pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la motivele de recurs prezentate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește încheierea de ședință pronunțată de instanța de fond în data de 14.03.2016, se constată că, prin aceasta judecătorul fondului a "respins cererea de probatorii privind efectuarea unei expertize tehnice, ca nefiind utilă și concludentă cauzei", în raport de obiectul cererii dedusă judecății.

Prin încheierea de ședință din data de 13.06.2016, instanța de fond a respins "cererea de probatorii formulată de pârâtă, ca neîntemeiată", cu motivarea că nu este utilă, pertinentă și necesară soluționării cauzei.

Instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, procedând la respingerea probelor solicitate de pârâtă, prin cele două încheieri de ședință, în mod lapidar - ca "nefiind utilă și concludentă cauzei " (expertiza tehnică de specialitate Aeronave și motoare de aviație), respectiv, că "nu este utilă, pertinentă și necesară soluționării cauzei" (cererea de administrare a înscrisurilor), a încălcat dreptul la apărare al acesteia, precum și principiul contradictorialității, nesocotind, deopotrivă și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Minima motivare a instanței de fond, în ceea ce privește respingerea probelor solicitate de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. apare insuficientă din perspectiva aspectelor ce se impunea a fi clarificate.

Instanța de control judiciar apreciază că administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea Aeronave și motoare de aviație, solicitată de pârâtă, ar fi putut aduce elemente noi de natură a conduce la o justă soluționare a cauzei, cu privire la modalitatea de executare de către societatea pârâtă a obiectului contractului, modalitatea de derulare a contractului încheiat între părți și suprafețele de zbor efectuate de pârâtă, în condițiile în care ambele părți au fost de acord cu administrarea acestei probe, cauza având un profund caracter tehnic.

De asemenea, în contextul în care pretențiile reclamantei din prezenta cauză derivă din pretinsa pierdere a finanțării unei sume de bani, prin nerambursarea de către Comisia Europeană, Înalta Curte apreciază că, pentru lămurirea situație de fapt și respectarea principiului contradictorialității, se impunea depunerea la dosar a Rapoartelor întocmite de Comisia Europeană, atât cu privire la modalitatea în care au fost implementate campaniile de vaccinare primăvară-toamnă 2013, cât și cele cu privire la finanțarea campaniilor de vaccinare pentru anul 2013, precum și pentru perioada 2014-2017.

Procedând în acest mod, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, reținând, prin sentința pronunțată că " există suspiciuni întemeiate că datele furnizate de societatea câștigătoare a contractului, respectiv pârâta, nu corespund realității". Or, în conformitate cu dispozițiile art. 22 C. proc. civ., judecătorul este obligat să depună toate diligențele pentru aflarea adevărului și stabilirea corectă a situației de fapt.

Totodată, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii.

Or, în prezenta cauză, instanța de fond a nesocotit în mod vădit, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., aplicabile tuturor hotărârilor judecătorești în materie civilă, inclusiv încheierilor de ședință, care stipulează că hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strassbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu susținerile unei părți.

În același timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, examinând și considerentele sentinței de fond, instanța de control judiciar apreciază că nici această hotărâre nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În concret, prima instanță, în considerentele hotărârii se limitează a reține în esență că " din înscrisurile depuse la dosarul cauzei au fost solicitate de către reclamantă de mai multe ori datele referitoare la coordonatele geografice ale ale momelilor distribuite aerian din aparatele GPS…la care nu s-a primit nici un răspuns…din datele electronice ..lipseau informațiile cu privire la data și oră….au dovedit faptul că s-au utilizat puține aparate de zbor, indicând suspiciunea că vaccinarea nu a fost implementată… Aceste concluzii rezultă din adresele emise de Comisia Europeană aflate la dosarul cauzei, de la Ministerul Transporturilor, MApN, Autoritatea Aeronautiră Civilă Română, adrese emise de fabricantul aparatelor de zbor care contravin susținerilor pârâtei, că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale…. Pentru aceste motive va respinge cererea reconvențională, ca nefondată".

Se constată astfel că instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de bani solicitată de reclamantă, cu titlu de prejudiciu, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale stabilite printr-un Acord cadru încheiat între părți, fără ca aceasta să analizeze în concret în ce a constat efectiv prejudiciul pretins a fi suferit de reclamantă, raportat la suma solicitată de aceasta, ori modul în care pârâta a îndeplinit sau nu respectivele obligații, în corelație directă cu clauzele contractuale.

Prin urmare, se apreciază că judecătorul fondului nu a stabilit cu certitudine starea de fapt, acesta însușindu-și practic susținerile reclamantei, fără a expune propriul raționament pentru care a înlăturat apărările pârâtei, deși instanței de judecată, pe lângă obligația asigurării dreptului la apărare al părților în procesul civil, îi revine și obligația aflării adevărului.

Totodată, Înalta Curte reține că instanța de fond, deși, în considerentele hotărârii a făcut trimitere la " înscrisurile de la dosarul cauzei", respectiv la " adresele emise de Comisia Europeană aflate la dosarul cauzei, de la Ministerul Transporturilor, MapN, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ori adrese emise de fabricantul aparatelor de zbor", totuși, aceasta nu le-a identificat în concret, nu le-a individualizat, limitându-se a face doar o enumerare a acestora, fără a reliefa teza probatorie a fiecărui înscris pe care și-a fundamentat soluția.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a motivat soluția de admitere a acțiunii și de obligare a pârâtei la plata prejudiciului pretins de reclamantă, ci doar s-a rezumat să preia din susținerile acesteia, fără a prezenta propriul raționament juridic și probele, în concret, pe baza cărora și-a fundamentat soluția.

De asemenea, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului, deși la momentul dezbaterilor, a acordat părților cuvântul și pe cele două excepții invocate de pârâta - reclamantă S.C. A. S.R.L., respectiv excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității acțiunii, aceasta a analizat și s-a pronunțat doar cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, fără a face vreo mențiune cu privire la excepția tardivității, deși, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor . . . . . . . . . ." care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Totodată, astfel cum în mod corect recurenta - pârâtă a susținut în cadrul recursului, instanța de fond nu a analizat deloc nici cererea reconvenționată, singurele mențiuni referitoare la aceasta fiind în sensul respingerii sale, ca nefondată " pentru aceleași considerente" pentru care s-a pronunțat asupra cererii principale.

Prin Cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă S.C. A. S.R.L. se solicită în esență:

4) - obligarea reclamantei - pârâte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară la plata către societatea pârâtă - reclamantă a sumei de 522.809,02 RON, plus TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de aceasta în cadrul campaniei de vaccinare toamna 2013;

5) Obligarea reclamantei - pârâte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară la plata către societatea pârâtă-reclamantă a penalităților calculate conform 10.2 din contractul subsecvent nr. 17/20.05.2013, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, de plată a prețului serviciilor prestate de societate;

6) Obligarea reclamantei - pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

Se constată astfel că nici la momentul dezbaterilor instanța nu a acordat părților cuvântul pe cererea reconvențională, astfel cum, nici în considerentele hotărârii judecătorul fondului nu a analizat argumentele pro și contra formulate de cele două părți, cu privire la această cerere, rezumându-se a se folosi de aceleași motive pentru care a admis acțiunea principală, în condițiile în care, aceasta nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în cauza dedusă judecății.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței.

Cum absența motivelor avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției de admitere a acțiunii, respectiv de respingere a cererii reconvenționale, face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității acestei soluții, se impune soluția casării cu trimitere, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Găsind fondate motivele de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fie avute în vedere la rejudecarea în fond a cauzei.

În fond după casare, instanța de fond va judeca din nou litigiul, urmând să examineze toate aspectele de fapt și de drept invocate de părți, implicit excepțiile invocate de acestea și cererile ce fac obiectul judecății (cererea principală și cererea reconvențională), să administreze toate probele necesare pentru