ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4843/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.03.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui document oficial/note de serviciu/poziții scrise ce să fie trimisă către toate Direcțiile Sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a Municipiului București (toate) ce să aibă la bază Decizia CCR nr. 23/2018, în sensul menționării faptului că vaccinarea antirabică a câinilor se realizează indiferent dacă aceștia sunt identificați (microcipați) în prealabil sau nu, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1519 din 6 octombrie 2023 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, având ca obiect contencios administrativ. A respins solicitarea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a formulat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a precizat faptul că prin Decizia nr. 23/2018 Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi a admis excepția de neconstituționalitate formulată și a constatat că sintagma "numai după identificarea acestora", cuprinsă în art. 134 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la "acțiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân", este neconstituțională. Astfel, o consecință firească a acestei excepții o constituie vaccinarea câinilor indiferent dacă aceștia sunt identificați în prealabil sau nu.

La data de 24.10.2020, ANSVSA a emis Nota de serviciu nr. 27196 trimisă către toate Direcțiile Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor din țară (din județe și din Municipiul București) prin care s-a impus, în contradictoriu cu Decizia CCR nr. 23/2018, ca "în scopul eradicării robiei, vaccinarea trebuie efectuată doar pe animale de companie care sunt identificate (...)", deci contrar celor reținute în Decizia CCR nr. 23/2018 unde se instituie ungrad de protecție mai ridicat.

Arată reclamanta că Decizia CCR este general obligatorie - potrivit art. 147 alin. (4) Constituție - și trebuie aplicată în mod direct și nemijlocit, astfel că nu poate fi neglijată. În plus, chiar și Președintele României și-a întemeiat excepția de neconstituționalitate (dosar nr. x/2022) ce are ca obiect Legea pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, tot pe această decizie, astfel că valoarea acesteia este indubitabilă.

Având în vedere aceste aspecte, dreptul la ocrotirea sănătății, prevăzut la art. 34 din Constituție nu numai că nu este garantat de către stat pentru cetățeni, dar prin impunerea de condiționări pentru vaccinare (identificări prealabile), se favorizează chiar menținerea unei stări de pericol întrucât, rabia nefiind eradicată, oricând este posibilă o epidemie cu privire la această boală. Chiar daca statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice (art. 34 alin. (2) Constituție) și ar trebui sa fie primordială vaccinarea antirabică a animalelor pentru ca această maladie sa nu se transmită la oameni, prin impunerea de condiționări de către ANSVSA, contrar deciziei CCR nr. 23/2018, riscul transmiterii rabiei crește considerabil și se creează toate premisele necesare izbucnirii unor noi focare de infecție.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ ca în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui document oficial/note de serviciu/poziții scrise ce să fie trimisă către toate Direcțiile Sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a Municipiului București (toate) ce să aibă la bază Decizia CCR nr. 23/2018, în sensul menționării faptului că vaccinarea antirabică a câinilor se realizează indiferent dacă aceștia sunt identificați (microcipați) în prealabil sau nu.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantă reținând, în esență, că vaccinarea se va executa ținând seama de prevederile Regulamentului nr. 689/2020, reglementări internaționale care au prioritate, Curtea Constituțională statuând că nu ne regăsim în situația de excepție în care legile interne conțin dispoziții mai favorabile cu privire la respectarea dreptului la ocrotirea sănătății, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție.

Instanța de control judiciar își însușește soluția primei instanțe, apreciind că a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond a aplicat în mod greșit sau a încălcat normele materiale, în special cele din Constituția României, atunci când a stabilit că Regulamentul nr. 689/2020 se aplică cu prioritate.

Reține Înalta Curte că prin Decizia Curții Constituționale nr. 23/2018 s-a admis excepția de neconstituționalitate formulată și s-a constatat că sintagma "numai după identificarea acestora", cuprinsă în art. 13

4

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la "acțiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân", este neconstituțională.

În consecință, ulterior acestei decizii vaccinarea câinilor trebuia realizată indiferent dacă aceștia erau identificați în prealabil sau nu.

De asemenea, Curtea Constituțională nu a contestat obligativitatea identificării, iar conform Ordinului ANSVSA nr. 1/2014, toți câinii în vârstă mai mare de 12 săptămâni se identifica prin microcipare.

În concluzie, de la data pronunțării CCR din anul 2018, toți câinii ajunși la vârsta de 12 săptămâni trebuiau obligatoriu să fie microcipați.

Ulterior pronunțării deciziei a fost adoptat Regulamentul delegat (UE) 2020/689 Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele privind supravegherea, programele de eradicare și statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate și emergente. Din perspectiva care ne interesează, acest regulament stabilește în Anexa V - Cerințe specifice bolii pentru acordarea și menținerea statutului de indemn de boală la nivelul statelor membre sau al zonelor, Partea I - Infecția cu virusul rabic, Capitolul 1 - Cerințe tehnice pentru vaccinarea antirabică, Secțiunea 1 - Vaccinarea animalelor deținute, pct. 1 și 2 următoarele:

"1. În scopul programelor de eradicare a infecției cu virusul rabic (RABV), vaccinarea antirabică trebuie efectuată doar pe animale de companie care sunt identificate și trebuie să respecte cerințele din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

De asemenea, la Secțiunea 2 pct. 2 se prevede că "În scopul programelor de eradicare împotriva infecției cu RABV, vaccinarea împotriva infecției cu RABV a populației de câini vagabonzi trebuie:

(a) să fie organizată și pusă în aplicare, dacă este necesar, în cadrul măsurilor de control și de gestionare a populațiilor de câini vagabonzi, ținând cont de evaluarea riscurilor prevăzută la articolul 32 alin. (2) litera (a);

(b) să respecte cerințele din secțiunea 1".

Potrivit art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, "Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru". De asemenea, efectul direct al regulamentelor obligă nu doar instanțele, ci și autoritățile administrative relevante să pună imediat în aplicare dreptul UE.

În consecință, pârâta este obligată ca, în virtutea Regulamentului, să impună vaccinarea doar cu privire la animalele de companie care sunt identificate.

Contrar susținerilor reclamantei, reiterarte și în recurs, Nota de serviciu emisă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu face trimitere la cerințele din Regulamentul nr. 576/2013 pentru a omite Decizia CCR nr. 23/2018 de la aplicare, ci se întemeiază în mod expres pe prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689, pe care este ținută să îl aplice.

Urmare a sesizării de neconstituționalitate formulată de Președintele României cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (PL-x nr. 291/2022), Curtea Constituțională a precizat că vaccinarea antirabică a câinilor trebuie realizată cu respectarea Regulamentului delegat (UE) 2020/689.

În acest sens, menționăm faptul că potrivit Comunicatului de presă din 31 ianuarie 2023, Curtea Constituțională în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 4 din Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, obiecție formulată de Președintele României (PL-x nr. 291/2022). conform cărora art. 13

4

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 13 -Vaccinarea antirabică a câinilor se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 at Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele privind supravegherea, programele de eradicare și statutul de îndemn de boală pentru anumite boli listate și emergente.".

Pentru animalele vaccinate și identificate pe carnetul de sănătate, doar pe baza semnelor superficiale ce se pot confunda, s-a dovedit că nu se poate asigura trasabilitatea imunizării și mișcării acestora, precum și în cazul intrării în contact cu un animal bolnav.

Astfel, vaccinarea se va executa ținând seama de prevederile Regulamentului 689/2020 partea 1, capitolul 2, secțiunea 1, anexa V și a art. 32 și 35, precum și de cele ale Regulamentului 576/2013, astfel cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, în mod corect, a reținut instanța de fond că "Nota de serviciu emisă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu face trimitere ta cerințele din Regulamentul nr. 576/2013 pentru a omite Decizia CCR nr. 23/2018 de la aplicare, ci se întemeiază în mod expres pe prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689, pe care este ținută să îl aplice".

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 301/2023 din 26 mai 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.