ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1446/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 110 din 3 martie 2008

pronunțată în dosar nr. 148/98/2008 al Tribunalului Ialomița s-a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC D.D.H. SRL București împotriva

pârâtei SC A.Ț.A. SA, sucursala Slobozia, având ca obiect obligarea pârâtei la

plata sumei de 191.874 lei reprezentând diferență despăgubire conform

contractului de asigurare.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță – investită prin sentința civilă nr. 1555/2007 a

Judecătoriei Urziceni ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale

întemeiate pe dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. – a reținut în

esență că la data de 8 ianuarie 2007 între reclamantă, în calitate de asigurat

și pârâtă în calitate de asigurator s-a încheiat contractul de asigurare prin

care fondul piscicol din ferma Ratca, comuna Jilavele, județul Ialomița, a

fost asigurat pentru riscurile generale și speciale prevăzute la pct. 5 din

clauza 54-0/3 precum și pentru cele speciale menționate în anexa la poliția de

asigurare.

Raportat la clauzele

contractului de asigurare precum și la procesul - verbal și nota de constatare

din 8 și respectiv 15 mai 2007 rezultă că solicitarea reclamantei de obligare a

pârâtei la plata sumei anterior menționată este neîntemeiată, deoarece

documentele arătate atestă că în urma creșterii în exces a vegetației din

bazinul piscicol s-a produs asfixierea unei cantități de 75 tone pește pentru

care reclamanta a încasat o despăgubire de 117.126 lei și a arătat că nu mai

are alte pretenții în legătură cu această daună.

Totodată, arată Tribunalul,

reclamanta nu a făcut dovada existenței unei alte cantități de pește deteriorat

ca urmare a producerii evenimentului asigurat, în afară de cele menționate în

procesul - verbal din 8 mai 2007, la dosar nefiind depus și procesul - verbal

din 11 mai 2007 invocat în acest sens.

Apelul declarat de

reclamantă a fost admis prin decizia nr. 460 din 5 noiembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, cu consecința schimbării în tot a

sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de

160.406 lei precum și 6.701 lei cheltuieli de judecată cu motivarea că procesul

- verbal din 15 mai 2007 întocmit în prezența părților, atestă că prin

producerea evenimentului asigurat reclamanta, prin pierderea unei cantități de

75 tone pește, a suferit un prejudiciu estimat valoric la suma de 367.500 lei.

În aceste condiții, pârâta

fără niciun temei legal sau convențional a reținut 50% din suma datorată cu

titlu de despăgubire, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că reprezentantul

reclamantei a dat pârâtei la data de 5 mai 2007 cu ocazia plății unei părți din

despăgubire, o declarație conform căreia nu mai are alte pretenții, câtă vreme

acesta nu avea un mandat special din partea societății.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs pârâta SC A.Ț.A. SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor

recurenta invocă faptul că instanța de apel interpretând greșit clauza cuprinsă

în art. 39 a contractului de asigurare, a schimbat înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acesteia.

Conform clauzei amintite

anterior, despăgubirile se plătesc în maximum 30 de zile de la depunerea

documentației, în baza acordului scris al asiguratului cu privire la sumele

cuvenite.

În consecință, existând și

acordul cerut, după efectuarea plății, în aceste condiții, este evident,

susține recurenta, că potrivit convenției părților, asiguratul nu mai poate

ridica ulterior alte pretenții. Sub acest aspect este eronat și argumentul

instanței de apel în sensul că în lipsa unui mandat special din partea

societății, declarația reprezentantului acesteia nu produce niciun efect câtă

vreme potrivit art. 70 și art. 701 din Legea nr. 31/1990, actele încheiate de

administratorul societății sunt considerate ca fiind ale societății și produc

consecințe juridice în patrimoniul acesteia.

De asemenea, arată

recurenta, prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat și prevederile art.

261 pct. 3 și 5 C. proc. civ. deoarece nu a precizat care este temeiul de drept

pe baza căruia și-a format convingerea că apelul este fondat, obligând-o

totodată la plata daunelor cauzate ca urmare a unui complex de riscuri, din

care unul singur era asigurat, respectiv dezvoltarea excesivă a vegetației

acvatice.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. Curtea constată că este nefondat.

Conform clauzei 54-0/3 din anexa

la polița de asigurare riscul special asigurat constă în „moartea peștilor

produsă de dezoxigenarea apei datorită activității microbiologice a vegetației

în exces, care conduce la modificarea constituenților chimici normali ai apei

(inclusiv PH-ul), situație certificată în baza unui buletin de analiză emis de

autoritățile competente”, risc care s-a produs și a generat litigiul dintre

părți, împrejurare care are drept consecință examinarea obligațiilor părților

raportat la termenii contractului încheiat.

Pentru ipoteza producerii

riscului asigurat, părțile au convenit, potrivit art. 39 că despăgubirile se

plătesc, în termenul stabilit de către asigurator în baza documentației și a

acordului scris al asiguratului asupra sumelor cuvenite, suma achitată cu acest

titlu urmând a fi diminuată, după cum rezultă din art. 35 cu ratele de primă

scadente până la expirarea asigurării, alte rețineri și franșiza stabilită în

poliță, fără ca despăgubirea să poată depăși cuantumul daunei ori suma la care

s-a făcut asigurarea, conform art. 36.

Din această perspectivă,

rezultă că acordul reprezentantului societății de a primi o sumă stabilită de

asigurator care a apreciat că riscul asigurat a contribuit doar în proporție de

50% la producerea pagubei pentru că au mai existat și alți factori favorizanți,

nu are în speță semnificația renunțării asiguratului la posibilitatea sesizării

instanței pentru obținerea reparării prejudiciului suferit, respectiv pentru

determinarea întinderii acestuia în acord cu clauzele contractuale.

În acest context, se impune

și precizarea că asiguratorul are, conform contractului, posibilitatea

diminuării sumei achitate cu titlu de despăgubire, însă, doar pentru ipotezele

expres prevăzute la art. 35 și evident sub rezerva justificării unui atare mod

de calcul.

De altfel, dând eficiență

tocmai clauzelor contractuale anterior menționate, instanța de apel a

interpretat corect convenția părților, pronunțând o soluție legală și deși nu a

menționat în considerentele deciziei niciun text legal, dezvoltarea

argumentelor indică faptul că au fost examinate prin perspectiva obligațiilor

asumate, raportat la dispozițiile art. 969 C. civ.

În aceste condiții, rezultă

că prin argumentarea soluției în considerarea clauzelor contractuale și a

probelor administrate în cauză, Curtea de Apel, a arătat, în sinteză motivele

pentru care a admis apelul, astfel încât nu se poate reține incidența

dispozițiilor art. 261 alin. (3) și (5) C. proc. civ.

Prin urmare, decizia

recurată fiind legală va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii recursului,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC A.Ț.A. SA București împotriva deciziei nr. 460 din 5 noiembrie 2008

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2009.