ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1446/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 110 din 3 martie 2008 pronunțată în dosar nr. 148/98/2008 al Tribunalului Ialomița s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC D.D.H. SRL București împotriva pârâtei SC A.Ț.A. SA, sucursala Slobozia, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 191.874 lei reprezentând diferență despăgubire conform contractului de asigurare. Pentru a pronunța această soluție prima instanță – investită prin sentința civilă nr. 1555/2007 a Judecătoriei Urziceni ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale întemeiate pe dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

– a reținut în esență că la data de 8 ianuarie 2007 între reclamantă, în calitate de asigurat și pârâtă în calitate de asigurator s-a încheiat contractul de asigurare prin care fondul piscicol din ferma Ratca, comuna Jilavele, județul Ialomița, a fost asigurat pentru riscurile generale și speciale prevăzute la pct. 5 din clauza 54-0/3 precum și pentru cele speciale menționate în anexa la poliția de asigurare. Raportat la clauzele contractului de asigurare precum și la procesul - verbal și nota de constatare din 8 și respectiv 15 mai 2007 rezultă că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei anterior menționată este neîntemeiată, deoarece documentele arătate atestă că în urma creșterii în exces a vegetației din bazinul piscicol s-a produs asfixierea unei cantități de 75 tone pește pentru care reclamanta a încasat o despăgubire de 117.126 lei și a arătat că nu mai are alte pretenții în legătură cu această daună.

Totodată, arată Tribunalul, reclamanta nu a făcut dovada existenței unei alte cantități de pește deteriorat ca urmare a producerii evenimentului asigurat, în afară de cele menționate în procesul - verbal din 8 mai 2007, la dosar nefiind depus și procesul - verbal din 11 mai 2007 invocat în acest sens. Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 460 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu consecința schimbării în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 160.406 lei precum și 6.701 lei cheltuieli de judecată cu motivarea că procesul - verbal din 15 mai 2007 întocmit în prezența părților, atestă că prin producerea evenimentului asigurat reclamanta, prin pierderea unei cantități de 75 tone pește, a suferit un prejudiciu estimat valoric la suma de 367.500 lei.

În aceste condiții, pârâta fără niciun temei legal sau convențional a reținut 50% din suma datorată cu titlu de despăgubire, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că reprezentantul reclamantei a dat pârâtei la data de 5 mai 2007 cu ocazia plății unei părți din despăgubire, o declarație conform căreia nu mai are alte pretenții, câtă vreme acesta nu avea un mandat special din partea societății. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.Ț.A. SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că instanța de apel interpretând greșit clauza cuprinsă în art. 39 a contractului de asigurare, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.

Conform clauzei amintite anterior, despăgubirile se plătesc în maximum 30 de zile de la depunerea documentației, în baza acordului scris al asiguratului cu privire la sumele cuvenite. În consecință, existând și acordul cerut, după efectuarea plății, în aceste condiții, este evident, susține recurenta, că potrivit convenției părților, asiguratul nu mai poate ridica ulterior alte pretenții. Sub acest aspect este eronat și argumentul instanței de apel în sensul că în lipsa unui mandat special din partea societății, declarația reprezentantului acesteia nu produce niciun efect câtă vreme potrivit art. 70 și art. 701 din Legea nr. 31/1990, actele încheiate de administratorul societății sunt considerate ca fiind ale societății și produc consecințe juridice în patrimoniul acesteia.

De asemenea, arată recurenta, prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat și prevederile art. 261 pct. 3 și 5 C. proc. civ. deoarece nu a precizat care este temeiul de drept pe baza căruia și-a format convingerea că apelul este fondat, obligând-o totodată la plata daunelor cauzate ca urmare a unui complex de riscuri, din care unul singur era asigurat, respectiv dezvoltarea excesivă a vegetației acvatice. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Curtea constată că este nefondat.

Conform clauzei 54-0/3 din anexa la polița de asigurare riscul special asigurat constă în „moartea peștilor produsă de dezoxigenarea apei datorită activității microbiologice a vegetației în exces, care conduce la modificarea constituenților chimici normali ai apei (inclusiv PH-ul), situație certificată în baza unui buletin de analiză emis de autoritățile competente”, risc care s-a produs și a generat litigiul dintre părți, împrejurare care are drept consecință examinarea obligațiilor părților raportat la termenii contractului încheiat.

Pentru ipoteza producerii riscului asigurat, părțile au convenit, potrivit art. 39 că despăgubirile se plătesc, în termenul stabilit de către asigurator în baza documentației și a acordului scris al asiguratului asupra sumelor cuvenite, suma achitată cu acest titlu urmând a fi diminuată, după cum rezultă din art. 35 cu ratele de primă scadente până la expirarea asigurării, alte rețineri și franșiza stabilită în poliță, fără ca despăgubirea să poată depăși cuantumul daunei ori suma la care s-a făcut asigurarea, conform art. 36. Din această perspectivă, rezultă că acordul reprezentantului societății de a primi o sumă stabilită de asigurator care a apreciat că riscul asigurat a contribuit doar în proporție de 50% la producerea pagubei pentru că au mai existat și alți factori favorizanți, nu are în speță semnificația renunțării asiguratului la posibilitatea sesizării instanței pentru obținerea reparării prejudiciului suferit, respectiv pentru determinarea întinderii acestuia în acord cu clauzele contractuale.

În acest context, se impune și precizarea că asiguratorul are, conform contractului, posibilitatea diminuării sumei achitate cu titlu de despăgubire, însă, doar pentru ipotezele expres prevăzute la art. 35 și evident sub rezerva justificării unui atare mod de calcul. De altfel, dând eficiență tocmai clauzelor contractuale anterior menționate, instanța de apel a interpretat corect convenția părților, pronunțând o soluție legală și deși nu a menționat în considerentele deciziei niciun text legal, dezvoltarea argumentelor indică faptul că au fost examinate prin perspectiva obligațiilor asumate, raportat la dispozițiile art. 969 C. civ. În aceste condiții, rezultă că prin argumentarea soluției în considerarea clauzelor contractuale și a probelor administrate în cauză, Curtea de Apel, a arătat, în sinteză motivele pentru care a admis apelul, astfel încât nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 261 alin. (3) și (5) C. proc.

civ. Prin urmare, decizia recurată fiind legală va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.Ț.A. SA București împotriva deciziei nr. 460 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2009.