Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2003
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2972/2003

HOTĂRÂRE
10.06.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2972/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 133 din 2 februarie 2001 Tribunalul Bacău, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.B. SA Bacău și a obligat pe pârâta SC T.I. SRL București la plata sumei de 48.960.152 lei, reprezentând cheltuieli de manipulare și la 3.612.609 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, prin decizia nr. 558 din 6 septembrie 2001, a anulat ca, insuficient timbrat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței, în baza art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997, constatând că apelanta nu a depus timbru judiciar de 15.000 lei, deși i s-a pus în vedere la termenul din 28 iunie 2001 . Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC T. SA, arătând: - înștiințarea, privind obligația de a timbra cu 15.000 lei, s-a dispus la termenul din 18 iunie 2001 de completul 1, care a soluționat-o începând cu ora 8,30; - la termenul din 26 iulie 2001, în lipsa recurentei, s-a admis cererea sa de lipsă de apărare, dar, la termenul ce s-a acordat, cauza a trecut la completul 3, care a deschis ședința la ora 12, fără a fi înștiințată prin citație de această schimbare; - timbrul de 15.000 lei a fost aplicat la data sesizării instanței.

Recursul este fondat. Cererea de apel a fost depusă conform art. 288 C. proc. civ. la tribunal, iar aceasta a fost restituită apelantei pentru a depune timbru judiciar de 15.000 lei. Pentru primul termen de judecată, apelanta nu a fost citată cu mențiunea vreunei diferențe de timbru judiciar, apreciindu-se că taxa judiciară de timbru de 1.791.305 lei și timbru judiciar de 15.000 lei complinesc cerințele legale. Cum la termenul la care trebuia îndeplinită măsura dispusă ulterior, privind completarea timbrului judiciar cu 15.000 lei, s-a schimbat ora de soluționare a cauzei fără a fi încunoștințată apelanta prin citație, Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre a fi soluționată de curtea de apel, cu respectarea prevederilor art. 85 și 88 alin. (2) C. proc.

civ. Se vor avea în vedere și prevederile art. 725 alin. (2) teza a 2-a C. proc. civ. în soluționarea căii de atac.

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta SC T.I. SRL București. Casează decizia nr. 558 din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, și trimite cauza spre soluționare la Curtea de Apel. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3581/2003
, a acordat și cheltuieli de judecată în suma mai sus menționată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. F. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 1217 din
ÎCCJ 2003-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2003
aprilie 2001. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că la termenul de la data de 15 martie 2001, s-a pus în discuție citarea pârâtei cu mențiunea timbrării apelului cu 7.653.150 lei taxă judiciară de timbru și 15.000 lei timbru
ÎCCJ 2003-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1047/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, prin sentința nr. 351 din 12 martie 2001, a obligat pârâta B.A. S.A., sucursala Sibiu, (în prezent R.B. S.A)., sucursala Sibiu, să resti
ÎCCJ 2003-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 286/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „M.” SA Companie Internațională de Asigurări și Reasigurări SA București împotriva deciziei nr.1103 din 29 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a V-a Comercială. La apelul nomin
ÎCCJ 2005-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamantul S.T.O. și înregistrată pe rolul Tribunalului București la 2 octombrie 2003, s-a solicitat în contradictoriu cu pârât
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă