ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Teleorman, secția civilă,

prin sentința nr. 307, pronunțată la 2 martie 2001 în dosarul nr. 17/2001, a

respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. S.A. Alexandria împotriva

pârâtei S.C. E. S.A. București, acțiune prin care se cere să se constate

nulitatea absolută a actului adițional la contractul de leasing nr. 1432 din 20

noiembrie 1998, act adițional încheiat la 10 februarie 1999, în frauda legii

și, în subsidiar, să se dispună anularea actului adițional din 10 februarie

1999, pentru vicierea consimțământului reclamantei, ca urmare a erorii asupra

persoanei și dol.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale,

fiind tot timpul în cunoștință de cauză cu privire la identitatea pârâtei,

emițând facturi și încasând sumele conform convenției, iar rezilierea

contractului de leasing, se putea obține numai în situația în care reclamanta

nu și-ar fi dat consimțământul pentru subînchirierea spațiului către S.C. E.

S.A. București, sucursala Teleorman, încasând sumele cuvenite până la radierea

acestei societăți.

Apelul formulat de societatea

reclamantă, împotriva sentinței, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1028, pronunțată

la 25 iunie 2001 în dosarul nr. 961/2001.

Împotriva deciziei, societatea

reclamantă a declarat recurs.

În motivarea recursului său,

reclamanta susține că greșit instanțele de fond și apel au reținut că acțiunea

sa nu este fondată, în condițiile în care actul adițional la contractul de

leasing este lovit de nulitate, deoarece s-a încheiat prin eroare asupra

persoanei cu care s-a contractat, iar pârâta a încălcat unele din obligațiile

asumate prin contractul de leasing.

Instanța de fond a reținut greșit că

societatea reclamantă și-ar fi dat consimțământul ca spațiul comercial să fie

subînchiriat, acest aspect nefiind dovedit prin nici o probă a dosarului.

Ambele instanțe, în raport de

motivele invocate în acțiune, au tratat superficial cauza, ignorând atât

susținerile reclamantei, dispozițiile art. 966 și 954 alin. (2) C. civ., precum

și faptul că pârâta nu și-a achitat, decât parțial, obligația privind

redevențele.

Instanța de apel a omis să se

pronunțe asupra fondului cauzei, deși, prin cererea de apel, pe lângă aspectele

procesuale, reclamanta a reiterat și problemele de fond.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate de reclamantă, se constată că

recursul este fondat.

Într-adevăr, în motivarea apelului

său, reclamanta a susținut că litigiul a fost soluționat fără să se perime

administrarea de probe și contraprobe, iar cu privire la judecata capetelor de

cerere ale acțiunii, instanța de fond a reținut că, în cauză, nu sunt întrunite

dispozițiile art. 366 C. civ., fără să se expună considerentele care au condus

la această soluție.

Din încheierea ședinței de la 26

februarie 2001, rezultă că reprezentantul societății reclamante, primind o

copie a întâmpinării depusă de pârâtă, a solicitat primei instanțe amânarea

cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinare și a răspunde la ea.

Tribunalul a apreciat, însă, cauza

în stare de judecată și a dispus, la cererea reprezentantului pârâtei, amânarea

pronunțării pentru ca aceasta să depună acte în apărare, iar la 2 martie 2001,

după ce, la 28 februarie, pârâta a depus note scrise și acte, a pronunțat

hotărârea criticată, fără a mai pune în discuția părților actele prezentate de

pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 167

alin. (2) C. proc. civ., dovezile vor di administrate înainte de începerea

dezbaterilor asupra fondului, iar, potrivit dispozițiilor art. 118 și art. 720

alin. (2) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie și trebuie depusă, în

cazuri urgente, cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată.

Încălcând dispozițiile legale de mai

sus, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, a încălcat principiul

egalității părților și dreptul la apărare al reclamantei.

Instanța de apel a reținut greșit că

sentința atacată cu apel este legală și temeinică.

Așa fiind, recursul reclamantei va

fi admis.

Decizia nr. 1028 din 25 iunie 2001

urmează a fi modificată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și art. 312 C.

proc. civ., în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva

sentinței nr. 307 din 2 martie 2001 a Tribunalului Teleorman, care va fi

desființată, iar cauza va fi trimisă aceluiași tribunal, în baza dispozițiilor

art. 313 C. proc. civ., pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor legale

privind dreptul la apărare al părților și administrarea probelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A.

Alexandria, în prezent S.C. R. S.A. București, sucursala Alexandria, împotriva

deciziei nr. 1028 din 25 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Modifică decizia, în sensul că

admite apelul reclamantei, declarat împotriva sentinței nr. 307 din 2 martie

2001 a Tribunalului Teleorman, pe care o desființează și trimite cauza spre

rejudecare la Tribunalul Teleorman.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2003.