ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 307, pronunțată la 2 martie 2001 în dosarul nr. 17/2001, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. S.A. Alexandria împotriva pârâtei S.C. E. S.A. București, acțiune prin care se cere să se constate nulitatea absolută a actului adițional la contractul de leasing nr. 1432 din 20 noiembrie 1998, act adițional încheiat la 10 februarie 1999, în frauda legii și, în subsidiar, să se dispună anularea actului adițional din 10 februarie 1999, pentru vicierea consimțământului reclamantei, ca urmare a erorii asupra persoanei și dol.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale, fiind tot timpul în cunoștință de cauză cu privire la identitatea pârâtei, emițând facturi și încasând sumele conform convenției, iar rezilierea contractului de leasing, se putea obține numai în situația în care reclamanta nu și-ar fi dat consimțământul pentru subînchirierea spațiului către S.C. E. S.A. București, sucursala Teleorman, încasând sumele cuvenite până la radierea acestei societăți. Apelul formulat de societatea reclamantă, împotriva sentinței, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1028, pronunțată la 25 iunie 2001 în dosarul nr. 961/2001.

Împotriva deciziei, societatea reclamantă a declarat recurs. În motivarea recursului său, reclamanta susține că greșit instanțele de fond și apel au reținut că acțiunea sa nu este fondată, în condițiile în care actul adițional la contractul de leasing este lovit de nulitate, deoarece s-a încheiat prin eroare asupra persoanei cu care s-a contractat, iar pârâta a încălcat unele din obligațiile asumate prin contractul de leasing. Instanța de fond a reținut greșit că societatea reclamantă și-ar fi dat consimțământul ca spațiul comercial să fie subînchiriat, acest aspect nefiind dovedit prin nici o probă a dosarului. Ambele instanțe, în raport de motivele invocate în acțiune, au tratat superficial cauza, ignorând atât susținerile reclamantei, dispozițiile art. 966 și 954 alin. (2) C. civ., precum și faptul că pârâta nu și-a achitat, decât parțial, obligația privind redevențele.

Instanța de apel a omis să se pronunțe asupra fondului cauzei, deși, prin cererea de apel, pe lângă aspectele procesuale, reclamanta a reiterat și problemele de fond. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate de reclamantă, se constată că recursul este fondat. Într-adevăr, în motivarea apelului său, reclamanta a susținut că litigiul a fost soluționat fără să se perime administrarea de probe și contraprobe, iar cu privire la judecata capetelor de cerere ale acțiunii, instanța de fond a reținut că, în cauză, nu sunt întrunite dispozițiile art. 366 C. civ., fără să se expună considerentele care au condus la această soluție. Din încheierea ședinței de la 26 februarie 2001, rezultă că reprezentantul societății reclamante, primind o copie a întâmpinării depusă de pârâtă, a solicitat primei instanțe amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinare și a răspunde la ea.

Tribunalul a apreciat, însă, cauza în stare de judecată și a dispus, la cererea reprezentantului pârâtei, amânarea pronunțării pentru ca aceasta să depună acte în apărare, iar la 2 martie 2001, după ce, la 28 februarie, pârâta a depus note scrise și acte, a pronunțat hotărârea criticată, fără a mai pune în discuția părților actele prezentate de pârâtă. Potrivit dispozițiilor art. 167 alin. (2) C. proc. civ., dovezile vor di administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar, potrivit dispozițiilor art. 118 și art. 720 alin. (2) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie și trebuie depusă, în cazuri urgente, cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată. Încălcând dispozițiile legale de mai sus, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, a încălcat principiul egalității părților și dreptul la apărare al reclamantei.

Instanța de apel a reținut greșit că sentința atacată cu apel este legală și temeinică. Așa fiind, recursul reclamantei va fi admis. Decizia nr. 1028 din 25 iunie 2001 urmează a fi modificată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și art. 312 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 307 din 2 martie 2001 a Tribunalului Teleorman, care va fi desființată, iar cauza va fi trimisă aceluiași tribunal, în baza dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor legale privind dreptul la apărare al părților și administrarea probelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Alexandria, în prezent S.C. R. S.A. București, sucursala Alexandria, împotriva deciziei nr. 1028 din 25 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Modifică decizia, în sensul că admite apelul reclamantei, declarat împotriva sentinței nr. 307 din 2 martie 2001 a Tribunalului Teleorman, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2003.