ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2884/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 872 din 2 martie

1998, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea promovată de

reclamanta SC P.H. SA București, în contradictoriu cu pârâții, Consiliul Local

al sectorului 3 București, Consiliul Local al municipiului București și SC L.

SA București, și a constatat că reclamanta deține, în patrimoniu, un magazinul

alimentar în sectorul 3, cu titlu de drept de proprietate, obligând pe pârâta SC

L. SA la plata sumei de 1.453.305 lei, reprezentând chirie nedatorată, precum

și la 1.193.030 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, se reține că

înființarea Întreprinderii de magazine s-a dispus prin H.G. 649 din 31 mai 1990,

ca și preluarea prin protocol, de la Direcția Generală Comercială a municipiului

București, a spațiilor și mobilierului comercial.

Prin protocolul de predare-primire

încheiat, la 11 februarie 1991, între I.P.C.C. București și I.P., s-a procedat

la predarea și, respectiv, preluarea spațiului situat în București, iar prin

efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990, I.P., transformându-se în societate

comercială, a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui spațiu.

S-a mai reținut că din anexa la H.G.

nr. 765/1995 rezultă că Ministerul Agriculturii și Alimentației a preluat de la

Direcția Generală Comercială a capitalei și magazinul alimentar situat în sectorul

3.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 2408 din 20 octombrie 1999, a respins, ca

nemotivat, apelul formulat de pârâta, Primăria municipiului București, și ca

tardiv formulat apelul formulat de pârâta SC L. SA București împotriva

sentinței tribunalului, decizie ce a fost casată de Curtea Supremă de Justiție,

ca urmare a admiterii recursurilor declarate de pârâtele apelante prin decizia nr.

2485 din 2 mai 2001, cauza fiind trimisă pentru rejudecare.

În fond, după casare, Curtea de Apel

București, secția comercială, prin decizia nr. 134 din 17 septembrie 2002, a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele SC L. SA București și

Primăria municipiului București, confirmând soluția și motivarea instanței de

fond.

Astfel, s-a reținut că, urmare a unor acte normative

succesive, spațiul în litigiu a fost preluat de Ministerul Agriculturii de la

Direcția Comercială a municipiului București, iar acesta, aflându-se în

patrimoniul SC P. SA, prin efectul Legii nr. 15/1990, a devenit proprietatea

acesteia.

Împotriva deciziei au declarat

recurs pârâtele SC L. SA București și Primăria municipiului București.

I. Recurenta SC L. SA critică

decizia atacată pentru următoarele motive:

Conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., decizia pronunțată este în dezacord cu prevederile art. 18 - 20 din Legea

nr. 15/1990, precum și cu probele administrate:

- la data semnării protocolului,

spațiul în litigiu se afla deja inclus în patrimoniul recurentei;

- recurenta este deținătoarea

actelor de proprietate asupra imobilului, constând în: dispoziția Primarului

General nr. 830/1994, procesul-verbal din 23 mai 1996 al M.A.I., procesul-verbal

nr. 605/34/a din 1994, dovada înregistrării activului la Administrația

financiară, documente în baza cărora s-a emis certificatul de atestare a

dreptului de proprietate seria B nr. 0043 din 18 mai 1999, pentru terenul

aferent activului din București, sector;

- la data apariției celor două

hotărâri de guvern (respectiv, H.G. nr. 765/1990 și H.G. nr. 643/1990) imobilul

se află în administrarea directă a I.C.J.T.1 - a cărei succesoare este

recurenta;

- reclamanta și-a recunoscut

calitatea sa de chiriaș al spațiului în litigiu prin plata chiriei către

recurenta-pârâtă în luna martie 1992;

- caracterul obiectului acțiunii

este al unei acțiuni în realizare, iar nu în constatare, cum greșit a reținut

instanța.

Conform art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate de

recurentă.

Recurenta, Primăria municipiului

București, critică decizia pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arătând că:

- la data apariției celor două

hotărâri de guvern, antecesoarea reclamantei avea numai un drept de folosință

asupra spațiului și, deci, nu putea transmite mai mult decât avea;

- reclamanta nu a făcut dovada

existenței unui drept de administrare în baza căruia spațiul putea trece în

patrimoniul societății comerciale, conform Legii nr. 15/1990.

Intimata-reclamantă a depus

întâmpinare la recursurile declarate, prin care solicita respingerea acestora,

arătând, în esență, că dreptul de administrare directă a trecut de la Direcția

Generală Comercială a Primăriei municipiului București, la nou-înființata I.M.P.

București, din subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației, o dată cu

apariția H.G. nr. 643/1990, urmată de H.G. nr. 765/1990, dispoziții puse în

practică prin semnarea protocolului de predare-primire.

Recursurile nu sunt fondate.

Întrucât critica formulată de

recurenta, Primăria municipiului București, prin motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., exprimă același conținut cu critica formulată de recurenta SC

L. SA, se va face o singură analiză a acestora.

Cu privire la critica vizând

caracterul acțiunii formulată numai de recurenta SC L. SA, se constată că

aceasta este neîntemeiată, deoarece interesul reclamantei, în promovarea unei

astfel de acțiuni, este de necontestat, iar condițiile pentru o eventuală

acțiune în realizarea dreptului, respectiv, a unei acțiuni în revendicare, nu

sunt îndeplinite, reclamanta având posesia bunului.

Criticile cu privire la aprecierea

probelor și aplicarea actelor normative incidente nu sunt nici ele întemeiate,

instanțele reținând corect că, prin Hotărârile de Guvern nr. 643/1990 și

765/1990, s-a înființat întreprinderea de stat P., aflată în subordinea

Ministerului Agriculturii și Alimentației, prin preluarea, respectiv, predarea

spațiilor pe bază de protocol de către Direcția Generală Comercială a municipiului

București, prin transfer, cu derogare de la art. 14 din H.G. nr. 740/1990.

Obiectul transferului l-a format,

practic, dreptul de administrare, care se afla la acel moment în patrimoniul Direcției

Generale Comerciale a municipiului București, așa încât corect instanțele au

apreciat asupra incidenței art. 20 din Legea nr. 15/1990, sens în care Curtea

Supremă s-a pronunțat și prin decizia nr. 230 din 8 iunie 1993.

Atestarea dreptului de proprietate

asupra terenului aferent spațiului în litigiu a recurentei-pârâte, SC L. SA, nu

este o împrejurare de natură să modifice natura juridică a spațiului în sine,

și, deci, în contextul dat, probele în acest sens, prezentate de pârâtă, sunt

irelevante în cauza de față.

Așa fiind, Curtea, pentru

considerentele expuse, va respinge recursurile declarate de pârâte, menținând

decizia atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâtele, municipiul București, prin Primarul General, și SC L. SA București,

împotriva deciziei nr. 134 A din 17 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 3 iunie 2003.